Stiu ca poate nu are trebui sa scriu problemele mele online dar simt ca nu mai pot si as avea nevoie de ceva sfaturi. Am impresia ca voi dezvolta o depresie atat de coplesitoare incat nu o sa mai pot lupta cu ea deloc. Nu pot spune ca viata mea a fost tot timpul trista dar mereu a existat ceva sa ma puna intr-o situatie penibila/ stanjenitoare incat nu ma mai puteag gandi la altceva decat la situatia aceea. De cand am inceput scoala generala numai probleme am avut..Majoritatea copiilor isi bateau joc de mine nu ma bagau in seama si oriunde mergeam tot mi se intampla ceva: imi puneau piedica, ma impingeau, radeau de mine incat eu sa-i aud, un copil chiar mi-a dat un bulgare in cap atat de tare ca m-a durut capul trei zile si a aruncat cu mancare din gunoi pe mine, doar pentru ca i-am spus sa ma lase in pace si l-am injurat. Dupa aceea la liceu, nu a fost tot asa rau, dar colegii ma considerau ciudata si se uitau intr-un mod groaznic la mine. Am plecat si din tara pentru un trai mai bun si totusi probleme de genul acesta au aparut si aici. Sunt tot la liceu clasa a 12a cum ar fi la noi in tara si tot sunt niste persoane care au spus ca sunt ciudata si rad de mine, ma barfesc, ma ingana pentru ca eu am alt accent cand vorbesc.Nu stiu ce sa mai fac, am crezut ca daca las in urma Romania, totul va fi mai bine dar se pare ca nu.Sa nu mai mentionez problemele de familie care mereu vor fi din pacate, batai si certuri foarte ingrozitoare la mine in familie; ce este cel mai enervant este ca inajnte sa incep scoala in tara in care m-am mutat, minunatele mele rude au decis sa se certe cu mine si cu mama si sa arunce cu pahare in noi.Nici nu vreau sa mai mentionez..Nu stiu ce sa mai zic, nu stiu ce sa mai fac, m-am saturat de toata viata asta; cand cred si eu ca este bine, trebuie sa se intample ceva sa imi strice in ultimul hal buna dispozitie. In ultima perioada am fost din ce in ce mai inchisa in mine si nu am prea vorbit cu nimeni, adormeam plangand si inca nu inteleg de ce alti oameni au tot ce vor ei (chiar daca nu merita) si eu nu pot avea liniste si fericire?! Nu pot sa zic ca nu am cautat ajutor, m-am dus si la un psiholog in scoala dar mi-a aratat niste aplicatii pe telefon pentru medidatie si a spus ca tot stresul meu este din cauza examenelor. Nu prea m-a ajutat, sincer va spun. Simt ca orice as face nu voi fi cu adevarat fericita...nici nu stiu ce as putea sa mai fac nici nu prea vreau sa mai traiesc dar cand ma gandesc ca daca as avea o boala incurabila, as putea muri oricand, imi vine sa plang intr-una. Inca nu inteleg cu ce am gresit atat de mult de viata asta ma tranteste la pamant mereu, si nu e de ajund ca ma tranteste la pamant mai arunca si cu pietre sau da cu picioarele in mine, la figurat, vorbind. In fiecare zi citesc citate pe Instagram dar 1 minut ma simt bine si dupa aceea realizez ca voi ramane o fraiera pentru tot restul vietii mele. Multumesc tuturor care v-ati irosit timpul citind si astept sfaturi. Chiar as vrea sa incetez a mai trai in trecut si a mai suferi atat.

Daca vrei sa vorbesti mai multe despre, da-mi mesaj privat.

Schimbarea de caracter pare să fie o soluție!

In ce sens?

Numai "depresivi" în ultimul timp... dar unul n-aveţi probleme reale.

Găseşte-ţi un iubit şi ai să vezi cum totul se schimbă.

Aici este vorba de stima de sine scazuta. Iti inteleg frustrarile si dezamagirile insa acestea nu sunt probleme reale de viata draga mea. Capul sus si incearca sa cauti sa ai incredere in tine si sa iti ridici stima de sine. Totul in viata depinde de cum primim noi toate incercarile. Daca iti descretesti fruntea, toate vei crede ca merg ca pe roate chiar daca merg prost. Priveste lucrurile pe care poti cu amuzament iar pe altele lasa-le sa treaca ca si cum nu ar exista. Spor in toate cele bune!

Generația fulg de nea

Asta este, viata nu e corecta si nu o sa fie niciodata corecta.
Daca viata ar fi corecta, tind sa cred, ca cel mai adesea lucrurile ar sta exact invers, cei ce sunt fericiti acum ar avea de suferit si cei ce sufera acum ar fi fericiti.
Asta este, nu prea exista un echilibru din pacate in aceasta viata.
Mai departe, ce pot sa spun, in cazul tau pui prea mult accent pe parerile celorlalti, nu trebuie sa-i bagi in seama, nu trebuie sa-i iei in serios, cat timp tu faci asta ei vor continua sa-ti faca probleme, dar daca le arati ca nu-ti pasa de ce spun, de ce cred ei, vor renunta sa-ti mai faca probleme frecvent pentru ca atat timp, cat tie nu-ti pasa de ce spun/fac ei, aceea satisfactie a lor de a te vedea ca te oftici va disparea si asa nu va mai avea farmec.

In rest, cauta o persoana cu care sa vorbesti, dispusa sa te asculte, cel mai probabil o sa te ajute.

Ce crezi că în alte țări e mai bine? Depinde de ce școală găsești. Și în România dacă găseai o școală bună, de prestigiu, se împuținau problemele că era mai multă disciplină iar elevii mai educați, mai deschiși la minte.

Clar problema e la tine.
Imi pare rău pentru situatia ta, eu am trecut prin mai rau, dar nu m-am plâns sau am spus atunci problemele mele altora deoarece stiam, desi aveam 10-11 ani, ca trebuie sa ma schimb.
M-am schimbat, inca nu e totul cum as fi vrut, dar in comparatie cu eu cea din trecut am facut mari progrese.
Daca nu mai vrei sa suferi schimba-te.
Vezi ce e diferit intr-un sens negativ la tine in comparatie cu cei din jur si îmbunătățește acel ceva.
Doar atunci vei scapa de durerea pe care ti-o produci singura.

Asa e viata nemernica, nu cauta ajutor aici fiindca oamenii astia n-au cunoscut suferinta psihica si nu stiu cu ce se mananca. Ei traiesc in balonasele lor.

Mi-ai dat eronat pentru ce am spus? Da-mi voie sa te luminez atotstiitor al suferinței psihice.
Colegii mei si-au batut mereu joc de mine ani la rand (imi luau lucrurile,ma scuipau,ma barfeau,ma jigneau,se ajungea si la violenta fizica).
În special in clasele mai mici.
Asta pentru ca eram grasă,nu ma imbracam la moda,vorbeam mult si ma considerau enervantă(fapt datorat al ADHD-ului).
Dupa ce ai spus mai sus se vede ca n-ai trecut prin acea suferință psihică.
Ok,eu am si o familie destramata,traiesc printre niste oameni care se ceartă si ma judecă continuu,am fost depresiva.
Chiar am vrut sa nu mai fiu luata peste picior si jignita, deci daca am facut cateva schimbari SPRE BINE ce e gresit in asta?
Am inceput sa ma îmbrac mai frumos, haine in care ma simteam si eu bine si am castigat putina încredere, nu am mai vorbit mult si inutil ca inainte (in schimb am devenit mult mai introvertita), am inceput sa imi fac prieteni, am slăbit, nu i-am mai lăsat pe ceilalți sa mă vada drept o victima si sa mă îndrept spre normalitate.
Si chiar m-am simtit mai bine, am facut-o pentru mine.Am scăpat intr-o oarecare masura de complexe si vinovatie.
Si acum desi am cateva probleme de comunicare si sunt mai retrasă nu mai sunt jignită sau batjocorită.
M-am schimbat si chiar ma simt mai bine fata de cum eram atunci,sunt mai buna in numeroase privinte fata de eu cea din trecut.
Ceea ce spui arata faptul ca nu stii nimic despre asta si nu esti in masura sa comentezi.
Poate ca ai avut cateva traume si esti in continuare dat la o parte,dai vina pe majoritatea pentru situatia ta,esti vazut altfel.
Dar fata de tine eu am eliminat ce ii alunga pe ceilalti (si erau doar defecte) si am trecut peste ajungând mai buna ca atunci.Tu ai ramas in acelasi punct si continui sa crezi ca nu ar trebui sa te schimbi, tu n-ai trecut peste.
Decat sa ceri altora ajutor(cum face persoana care a pus intrebarea) mai bine te uiti la tine, la ce este gresit si iti corectezi defectele.
Daca ii afecteaza si pe cei din jur si /sau contribuie la excluderea ta dintr-un grup sau caralogarea ta drept un ciudat cu atat mai mult.
Pot spune ca am trecut prin tot ce inseamna jigniri si batjocura din partea unui colectiv de elevi de gimnazială.
Tu prin ce ai trecut de ai convingerea ca nu stiu nimic despre asta? As fi spus si eu ce ai zis tu mai sus inainte de a ma schimba.
Inca nu ma pot considera ca restul din moment ce ar însemna sa le preiau si defectele (sa vorbesc despre băieți si relatii toata ziua cum face o adolescentă în mod normal, sa devin materialistă, sa judec dupa fizic sau haine sau sa devin in totalitate ce au fost colegii mei), dar am avansat spre bine si continui s-o fac.
Nici mie nu-mi convine situația din ziua de azi,raportandu-ma la societate în general.
Dar nu cred ca o mare parte dintre persoanele ce te înconjoară te-ar trata drept un gunoi (nu spun ca cineva ar merita asta,e total gresit),fara ca tu sa ai vreun defect ci doar ca calitati.
Nu sunt toți rai, iar tu personajul pozitiv.
Eu am schimbat doar ce consideram ca era negativ la mine, nu din punctul de vedere al celorlalti dar si din al meu.
Si uite ca desi nu sunt ca restul(si nici nu-mi doresc)nu mai sunt motiv de barfa si batjocura ca in trecut
Nu fac asta ca esti tu diferit si ei sunt cei defecti.
Pentru a se ajunge in situatia in care se afla cel ce a intrebat trebuie sa existe mai multe motive si in mare sunt doar defecte.
Data viitoare gândeste inainte sa comentezi.

Daca tu zici ca e vina ta ca isi bateau altii joc de tine, nu mai are rost sa comentez nimic. Si eu nu cred ca lucrurile s-au imbunatatit fiindca te-ai schimbat tu ci fiindca pur si simplu a trecut timpul si inevitabil te-ai schimbat si tu putin.

Nu am vrut sa spun ca era vina mea pentru felul in care se purtau cu mine,era vina mea ca atata timp n-am facut un efort sa ma schimb desi stiam mereu ca ar fi trebuit.
Desi s-au purtat asa si sper ca pe multi dintre ei sa nu-i mai vad dupa ce intru la liceu datorita lor am reusit sa ma schimb si sa ma normalizez.
Nu e vina nimănui ca cineva se naste cu defecte,toti avem defecte,dar cand devin multe si serioase,ii distanțează pe cei din jur si sunt deja o mare problema pentru tine in primul rand, iar tu nu încerci sa te schimbi, da, e vina ta.
Nu e vorba despre ce spun sau cred ceilalti, dar iti faci rau si tie si asta nu mai poate fi trecut cu vederea asa usor.
Cât despre timp...Nu schimba neaparat oamenii.
Colegii mei au ramas in mare la fel, continua sa barfeasca si sa-si bata joc de cei pe care ii consideră ciudati sau diferiți (unii o merita, altii nu).
Eu nu fac asa ceva.
Desi tot m-as fi schimbat odata cu trecerea timpului acea schimbare a fost una foarte mare, m-am schimbat nu putin ci in totalitate, iar asta in decursul a 1-2 ani.
De atunci au trecut 3 ani.
Asa ca mda...

E posibil sa fie si o dereglare hormonala.
Vezi idei de tratament:
http://www.esanatos.com/......a63511.php

sau tulburare de conduita:
http://www.mediculmeu.com/......presie.php

Multumesc frumos! Stiu ca nu ar trebui sa scriu pe internet problemele personale dar simteam ca nu mai pot. Am sa incerc sa nu ma mai demoralizez singura si sa lupt pentru mine.

Multumesc frumos pentru mesajul tau, chiar mi-a 'deschis ochii' intr-un sens foarte bun. Am sa incerc sa vorbesc despre problemele mele cu persoanele din jurul meu.

Daca ai fi trecut prin probleme de genul acesta nu ai mai vorbi. Ar trebui sa stii ca depresia este o boala mintala cat se poate de adevarata si la fel de grava, doar ca majoritatea persoanelor nu sunt constiente de aceasta.

Multumesc frumos pentru mesajul tau! Apreciez faptul ca mi-ai dat un sfat, caruia ii inteleg semnificatia.

Multumesc pentru raspunsul tau! Poate problema chiar e la mine; la modul in care vad eu lucrurile.

Nu cred ca am capacitatea emotionala pentru o relatie, dar multumesc frumos pentru mesaj!

Am trecut si eu cam prin aceeasi situatie in generala, nu prea am avut ce sa fac decat sa stau si sa suport.Norocul a venit cand am intrat la liceu, a2-a oara clasa a9-a de fapt, am inceput sa fiu mai vorbaret, sa fac glume si cam toti colegii au fost de treaba, de cei cu care ma intelegeam cel mai bine nici nu se mai punea problema.Viata nu-i roz pentru oricine...si in ziua de azi am momente cand ma gandesc la chestiile alea din trecut

As putea sa iti dau unele sfaturi caci am experienta in psihologie.Intai de toate vreau sa iti spun ca tu nu esti unica care a trecut prin asa ceva.Si eu am trecut exact prin ceea ce ai trecut si treci acum.Nimeni nu are o viata asa cum ar vrea sa o aiba, nimeni nu are acea viata pe care crezi ca o au.Omul are mereu intentia de a ascunde problemele si salbiciunile lui, de a parea perfect in ochii altora, si nu vei observa ca o mare parte din cei din jurul tau, au probleme asemanatoare cu ale tale.Fiecare om a trecut prin situatii jenante si stresante, nu e om pe lumea asta care sa aiba o viata perfecta.Trebuei sa lasi totul in trecut, ce a fost, lasat sa fie, nu mai poti repara trecutul, iar cel mai important e sa nu mai privesti inapoi caci tu nu mai esti persoana care erai candva.Fiecare om este frumos in felul sau, si sunt sigura ca si tu esti o fata frumoasa, gingasa si buna la suflet in felul tau.Incearca sa iti faci unii prieteni,sau daca deja ai prieteni buni,cere ajutorul lor,nu tine in tine toate problemele,toate suferintele,povesteste cuiva despre ele,fie prietenilor,fie psihologului, fie psihoterapeutului, fie parintilor, dar ai grija sa fie de incredere, si sunt sigur ca vei mai primi unele sfaturi, dar principalul e sa fii ascultata si te vei simti mai bine.Nu atrage atentia la cei care se iau de tine, ei doar vor sa-i impresioneze pe cei din jur si sa arate ca sunt mari si tari desi viata o sa-i pedepseasca.In Sfanta Biblie scrie asa: "Fiecare om este facut dupa chipul lui Dumnezeu,cu toti semanam cu EL,si oricine indrazneste sa-i jigneasca pe altii dupa cum arata, pacatuieasc deoarece ei IL jignesc astfel si pe Marele Dumnezeu". Esti intr-o stare de stres,de anxietate, si exagerezi cu lucrurile, in realitate totul nu este atat de grav cum crezi, incearca sa vezi aspectele pozitive ale vietii, nu te gandi la ce e rau, dar la ce e bine.Acum utie ce poti face, scrie tot ce simti intr-un jurnal, absolut tot.Tot ce s-a intimplat,toate momentele cand ai suferit, tot ce te deranjeaza, absolut tot noteaza acolo, apoi ia si arde acest jurnal cu tot cu amintirile din el, Acum esti o fata mare, nimeni nu se va mai comporta cu tine asa ca candva.Si tine minte, daca te simti descurajata si nu ai putere, te poti adresa lui Dumnezeu, spune o rugaciune, cere si ajutor de la El.

"Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna." (Matei.11:28)
Aceste cuvinte nu au nevoie de interpretare.
Cum omul este dependent fizic de aer, hrana si altele, tot asa este dependent spiritual, psihic de Dumnezeu. Pentru ca noi oamenii nu suntem doar fiinte fizice, ci si spirituale. Nu avem doar trup, ci avem si un duh al nostru. Fie ca o recunoastem, fie ca nu, noi oamenii suntem dependenti cu totul de Dumnezeu: si trup si suflet. Toate capacitatile nostre fizice si intelectuale, trupul nostru si toate bunurile noastre -toate acestea apartin lui Dumnezeu pentru ca sunt de la El.
Nu apartinem nici macar parintilor nostri. Nu parintii ne-au creat, ci doar ne-au procreat -adica au "lucrat impreuna cu" Dumnezeu la nasterea noastra. Un om nu poate sa dea viata, ci doar nastere.

Tu ai mentionat cauza suferintei tale; si cei mai multi copii au suferit din pricina aceasta: din pricina familiei. Da, familia este vinovata de orice suferinta a copilului: fie ca este produsa la scoala, fie cu atat mai rau acasa. Si ma refer la parinti.
Toti oamenii pot da nastere la copii; dar nu toti trebuie sa dea nastere la copii. Pentru ca puii salbaticiunilor si ai necuvantatoarelor se bucura de mai multa dragostea din partea celor i-au adus la viata, decat se bucura copii din partea parintilor lor! Este tragic, dar adevarat. Cei mai multi oameni nu trebuiau sa dea nastere la copii.
Unii oameni au devenit parinti boi, si tot la fel de boi au si intrat in mormant. Ei n-au cunoscut dragostea; astfel ura in care le-a placut sa scalde toata viata, a ajuns sa fie parte din viata lor. Ca niste oameni drogati, acestia nu gasesc placere decat un ura, in dusmanie si in vrajmasie. Au cules ceea ce au semanat.

Cu toate acestea, nu ne este de folos sa-i judecam pe parinti. Dumnezeu ii va judeca.
Planul lui Dumnezeu pentru toate familiile de pe pamant este ca acestea sa fie un colt de rai. Daca nu este asa, nu este vina lui Dumnezeu.
Ce putem sa facem? Solutia este ca fiecare om sa caute sa cunoasca pe Dumnezeu in mod personal. Aceasta este o datorie a noastra -mai bine ii spun nevoie, nu datorie- de a cauta sa cunoastem pe Dumnezeu. Cunostinta de Dumnezeu aduce echilibru vietii, si putere de a face fata greutatilor acesteia. Aceasta este o educatie pe care cei mai multi parinti o neglijeaza in familiile lor. Dragostea, pacea si bucuria fara Dumnezeu nu pot exista. Ele vin in viata noastra odata cu prezenta Aceluia care ne-a creat si care ne-a iubit atat de mult incat nu a ezitat sa Il dea pe Fiul Sau pentru noi pentru ca sa avem speranta si nadejde. Dorinta Lui este ca sa ne sprijinim cu totul pe El. Orice lucru de care ne sprijim aici pe pamant, ne face sa ne sprijim mai putin pe El. Altfel spus, daca nu ar fi existat necazul si suferinta in viata noastra, niciodata nu am mai fi simtit nevoia de Dumnezeu.
Durerea sufleteasca -necazul si suferinta- sunt la fel ca centrii nervosi ai trupului. Daca acestia nu ar mai reactiona, daca nu i-am mai simti, atunci ar fi fost grav pentru ca nu ne-am mai trata.
Dumnezeu nu a spus ca nu o sa mai avem necazuri atunci cand vom hotara sa traim dupa voia Lui. Dar El ne-a dat indemnul in versetul de la inceput. Noi trebuie sa credem ca atunci cand vom aduce inaintea lui Dumnezeu poverile sufletului nostru, El ne va asculta si ne va ajuta. Trebuie sa credem asta. Deci totodata trebuie sa credem ca Dumnezeu ne iubeste. Noi nu trebuie sa asteptam sa simtim asta; ci trebuie sa credem. Si vom crede, atunci cand vom cunoaste pe Dumnezeu. Si vom cunoaste pe Dumnezeu atunci cand vom incepe sa cautam sa-L cunoastem.
Prin slujitorii Lui, de la inceptul Bibliei si pana la sfarsitul ei, Dumnezeu ne indeamna:
"Sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El Se iveste ca zorile diminetii si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara care uda pamantul!" - (Osea.6:3)

In siguratatea ta, pleaca-ti genunchii inaintea Tatalui ceresc, si in cuvintele tale -in gand sau cu voce tare- spune-I tot ce ai pe suflet.
Vrei totusi sa cunosti cum trebuie sa fie o familie? Vrei sa nu fii indiferenta fata de cum vei avea propria ta familie? Atunci citeste de aici https://m.egwwritings.org/ro/folders/216 cartea "Căminul adventist".

Defineste "probleme reale"!

Probleme care nu depind de tine şi îţi afectează integritatea fizică, în toate circumstanţele ei; uneori şi psihică, dar rar. Restul depind de caracter. Domnişoara în cauză e doar râzgâiată.

Mai nu stiu ce sa-ti zic: poate n-ai citit cu atentie postarea domnisoarei: a mentionat ca s-au aruncat diverse obiecte in ea: pahare, gunoaie si alte obiecte, deci integritatea fizica a fost oarecum afectata conform spuselor tale. De asemenea trecerea cu vederea faptului ca a mentionat ca in familia ei este un haos de nedescris, certuri naspa. Crezi ca poti supravietui intr-un mediu de liceu cand esti afectat de haosul de acasa? faptul ca nu ai trecut prin astfel de situatie si nu poti empatiza cu situatia nu inseamna ca-i razgaiata. Inseamna ca nu te-ai lovit tu de situatie si vorbesti in totala necunostinta de cauza. Nu e deloc usor ca copil sa suporti si mizeria de acasa si aia de la scoala, mai ales ca in mediul de liceu daca nu interactionezi in vreun mod specific cu colegii tai de clasa sau nu interactionezi deloc atragi asupra ta cele mai negative reactii. Abia dupa liceu iti poti permite sa fii tu cu gandurile tale. Compara liceul cu inchisoarea: daca stai prea mult in coltul tau si nu interactionezi cu ceilalti fiindca esti prea preocupat cu ale tale, se intelege ca esti ciudat. Din nou, nu ai fost pusa vreodata in fata acestor tipuri situatii, normal ca nu stii ce zici.

Prin integritate fizică nu mă refer strict la violenţă, ci la orice fel de privare de libertate. Că râd colegii de ea e un rahat. Mai râde unul de tine, mai râzi şi tu de el şi asta-i viaţa. Nu o afectează cu nimic nici acum, nici pe viitor. Chestia asta e la ani lumină distanţă de conceptul de depresie. O să se izbească în viaţă de lucruri mult mai grave şi o să aibă o surpriză, dacă doar lucrurile asta o dau peste cap şi nu ştie să trateze situaţia. Totul e în mâinile ei. Îţi spun eu că nici în liceu nu se ia nimeni de tine tam-nesam dacă ştii cum să te comporţi. S-or mai trezi câţiva vai de capul lor, dar ăia sunt minoritate, cantitate neglijabilă.

Aa, deci de la violenta fizica am trecut deja la "privare de libertate". Deci conform spuselor tale, daca tabarasc colegii domnisoarei cu pumni peste capul ei, atat timp cat nu o priveaza de libertate nu e mare lucru. De asemenea sunt ferm convins ca daca si eu m-as napusti asupra ta cu pumni picioare, eventual sa-ti scot si ochii dar sa nu te privez de libertate, nu e ceva foarte grav nu? Ma gandesc poate incepi sa razi putin de mine in semn de riposta, cine stie poate ma simt afectat si plec. Scuza-ma ca zic dar cred ca suferi de hibristofilie.

Referitor la razi de mine, rad de tine: e destul de neplacut pentru un adult intr-un mediu al muncii sa vina la servici sa suporta o racaiala zilnica, continua din partea colegilor, din simplul motiv ca acel colectiv e toxic. Imagineaza-ti pentru un copil care nu are fortitudinea interna sa tina piept la barajul de misto-uri din toate directiile, nu e calit cum e calit un adult si vine de acasa din mediul ala conflictual cu parintii si familia. Cam greu sa aduni energia si vointa sa treci/supravietuiesti o zi, daramite cativa ani, pana scapi de colectivul numit liceu. Cam greu.

Aia care se iau de dansa, da, ea ii neglijeaza, ii ignora. Intrebarea e ceilalti fac la fel? Tind sa cred ca nu.

M-ai înţeles greşit. Consider privare de libertate orice factor care nu-ţi permite desfăşurarea unei acţiuni bine mersi. Inclusiv pumni în cap. Reciteşte-mi răspunsul. Aici nu e cazul nici de violenţă, nici de privare de libertate. Că a aruncat ghiolbanul cu mâncare în ea e altceva. Ăsta-i modul tâmpit în care a reacţionat că fata l-a înjurat. Poate data viitoare nu-l înjură şi ăla nu mai aruncă cu mâncare. Ce zici de asta?
Din ultima întrebare (a ta) nu reiese decât că ea e singura bună şi toţi ceilalţi nişte nenorociţi. Măi să fie...