Bună tuturor! Am nevoie de sfaturi și păreri serioase.

Deci, situația este următoarea: eu am 24 de ani și m-am născut în corpul unui băiat deși mintea mea a fost dintotdeauna a unei fete. Provin dintr-un sat mic din Maramureș, deci vă puteți închipui cât de închisă la minte și predispusă la judecat alte persoane este lumea de acolo. Eu mai am 2 surori și 2 frați, pe care fiind cea mai mare dintre copii a trebuit să-i cresc în mod indirect ceea ce m-a forțat să mă maturizez extrem de rapid. Toată copilăria și adolescența am fost batjocorită de părinți, lumea din jur, elevii de la școală, etc. din cauza faptului că comportamentul meu evident că nu era unul tipic pentru un "băiat" (eram extrem de feminin). Mereu am avut numai prietene fete, iar la pubertate mi-a fost extrem de greu deoarece voiam să mi se dezvolte și mie corpul ca al lor. La 14 ani am început să am prima relația cu un băiat, pe care logic că a trebuit să o ținem secret, dar un an mai târziu părinții mei au aflat de acest lucru și m-au bătut groaznic. De aici încolo au tot continuat să mă agreseze atât fizic cât și verbal. La 16 ani am cunoscut pe internet un bărbat mult mai în vârstă decât mine din Danemarca (20+ ani diferență de vârstă), însă noi 2 am avut o conexiune imediată. El a venit să mă viziteze-n țară de mai multe ori pe parcursul următorilor 2 ani, cumpărându-mi și o mulțime de cadouri pe care trebuia să le țin mereu ascunse. La 18 ani, după o bătaie extrem de crâncenă din partea alor mei, la îndemnul iubitului meu am fugit de acasă numai cu actele ca bagaj. Am ajuns în Danemarca unde ne-am căsătorit imediat. Cu ajutorul lui am reușit să încep tratamentul hormonal pentru a deveni fizic fată, să-mi fac operațiile necesare și schimbare de sex și să-mi schimb actele. În ziua de azi sunt femeie în totalitate pe toate planurile. La 20 de ani am început și facultatea aici, având posibilitatea să studiez exact ceea ce-mi doresc fără să trebuiască să mă gândesc la posibilități de angajare mulțimită soțului meu. Pot spune că am tot ceea ce-mi doresc acum (casă și mașină pe numele meu, etc.), și sunt extrem de fericită în sfârșit în această viață. Problema este că de cam jumătate de an părinții mei tot încearcă să mă contacteze prin cea mai bună prietenă care încă este în țară, pe motiv că le pare rău pentru tot ce mi-au făcut, doar că au nevoie de ajutor financiar pentru ceilalți copii și pentru ei înșiși, că doar știu cât de grea este viața de la sat, că dacă tot m-am ajuns măcar să-mi ajut și familia pe care am "părăsit-o" (n-am mai vorbit cu ei în mod direct de 6 ani). Sunt o persoană vinovată / rea dacă refuz să-i ajut după câtă suferință mi-au cauzat? Ar fi o variantă mai ok să le trimit bani fraților / surorilor mele printr-o rudă mai apropiată, în așa fel încă să nu pună ai mei mâna pe vreun ban? Chiar e iertarea mereu cea mai bună variantă? Cum ar trebui să procedez? Țin să menționez că nici măcar acum părinții mei nu mă respectă, folosindu-mi vechiul nume de băiat și pronume masculine, ceea ce mă irită oribil.

Ar trebui sa scrii o carte de povesti.

Inseamna ca le trebuie bani, de aia te cauta.

Daca ești de la sat nu cred că scrii așa corect cred că îți place să scrii povesti

E alegerea ta totala daca vrei sa tii legătura cu ei.
Sunt mulți părinți care se pierd în viața și își doresc conectare. Totuși ești copilul lor, dar din cauza asta te și văd ca un copil mic, nu te iau în serios (probabil de aia te și cheamă pe numele vechi).
Spre binele tau psihic încearcă să rezolvi conflictele interioare pe care le ai inca atunci când te gândești la ei. Nu e vorba de iertare aici, e mai mult vorba de cum treci tu peste problemele astea, care te-au "zgâriat" rău.
Tu ai ales sa pleci in momentele alea grele pentru tine, de aia sa te simți nașpa? Că nu mai puteai sa stai într-un loc unde nu te simțeai bine și acceptată? Părinții tăi nu au știut cum să controleze situația de la început și din păcate așa s-a ajuns.
Găsești modalități prin care să vorbesti cu frații și surorile tale și îi ignori pe ai tai daca nu te poți confrunta cu ei încă. Ca părinți poate le e dor doar.

Ce legătură are faptul că e de la sat? Crezi că doar cei de la oraș au o educație iar restul sunt vai de capul lor? Din contră, că cei de la sat învăță mai mult pentru a putea pleca de acolo.

Nu,nu esti o persoana rea sau vinovata daca refuzi sa ajuti oamenii care in loc sa iti fie alaturi pe parcursul intregii tale vieti (asa cum ar fi trebuit,indiferent de orientarea ta sexuala sau de alegerea ta in ceea ce iti priveste corpul,indiferent de statutul tau financiar),te-au batjocorit doar pentru ca ai decis sa fi fericita si sa faci in asa fel incat sa te simti bine in pielea ta. Eu personal iert doar atunci cand oamenii chiar vor sa fie iertati si cand se schimba in bine fata de mine,dar e clar ca parintilor tai nu le pare rau pentru felul in care s-au comportat cu tine,ci vor doar sa obtina lucruri materiale de la tine. Nu cred ca mai merita sa ii mai ierti sincera sa fiu. Daca se schimbau cu adevarat fata de tine si te respectau chit ca acum aveai bani sau nu,intr-adevar,poate merita sa le mai dai o a doua sansa. Dar asa cred ca e degeaba. Prietenii,persoanele iubite si mai ales familia, trebuie sa iti fie alaturi atat in momentele tale mai triste,in care nu te simti bine si in care nu o duci asa bine,dar si in momentele fericite. Personal,cred ca ai putea daca doresti sa iti ajuti fratii si surorile, dar asa cum ai zis si tu, sa ai mare grija sa nu puna parintii tai mana pe bani. Iti zic sincer, nu te intoarce acolo unde ai fost tratata atat de urat. E prea tarziu sa isi mai repare greselile. Nu ti-au fost alaturi cand ti-a mers prost, nu au ce cauta in viata ta cand iti merge bine.
Eu una chiar ma bucur ca ti-ai gasit fericirea in sfarsit, dupa atata suferinta

Spune-le parintilor tai ca fratii tai sunt responsabilitatea lor, nu a ta, iar daca au nevoie de bani, le dai cu tot dragul niste recomandari de joburi.

Dar parintii tai nu muncesc?

NU le dai nimic, da-i dracului, nu le pare rau deloc ce au facut, vor banii tai, sunt niste jigodii parintii tai si restul.

Nici nu stiu de ce mai intrebi, da-i naiba si pe frati si pe toti, ca nu te respecta nici unul.
Nu poti sa trimiti fratilor si sa nu puna parintii mana pe bani.

Uita-i, vezi de viata ta si bucura-te de ea si de sotul tau.
Bravo tie ca ai facut ce ai facut.

A ierta e prostie, cazi de proasta, a ierta inseamna ca tolera idiotenia si rautatea, si nu faci decat sa incurajezi sa se repete problema la o adica.

Asa ar trebui sa procedezi, sa-i uiti, lasa-i in viata lor, sa munceasca, sa-si faca bani, e treaba lor, nu ai nici o obligatie sa le dai tu. Si fratii, sa invete si sa se duca la munca, nu sa stea pe spatele altuia ca de fapt sa puna mana parintii pe banii tai si sa te ia de proasta niste oameni care nu merita nici scuipatul de pe jos.

Si eu le-as si zice de ce ii uit, dar asa ferm si categoric.

Prietena ta sa le spuna ca ai rupt legatura cu ea. Fratii se descurca, cum te-ai descurcat si tu pana la 18 ani. Nu au nicio vina, dar nu cred ca s-ar pricepe sa gestioneze singuri bani. Nu ai zis cati ani au. Si daca banii intra in posesia parintilor, s-ar putea sa-i dea pe pacanele si prostii. N-au decat sa mearga la munca. Daca nu aveau nevoie de bani, te mai cautau vreodata? Eu zic ca nu.

Si eu in adolescenta simteam ca ar fivtrebuit sa fiu baiat dar am fost la consiliere crestina undr am fost ajutata sa ma inteleg pe mine insami, am inteles ca sentimentele mala se datorau faptului ca mama mea in timpul sarcinii si- a dorit foarte mult sa fiu baiat( si ea a fost a patra fata intr- o familie de la tara care dorea cu ardoare un baiat), deci m- a facurt sa simt respibsa in sexualitatea mea inca din uter si sa - mi transmita in onconstient ideea ca sunt de sex gresit( nu stia de la ecograf sexul), in mod onconstient m-a tratat ca si pe baietelul pe cate si l- a dorit, ma numea dupa un diminutiv masculin al numelui meu sau un diminutiv al tatalui meu, ma tundea tot timpul scurt, ma lauda pentru incapatanare, etc nu chestii feminine. Consilierii m- au incurajat sa o iert psntru ca nu a acceotat sexul meu, pentru ca m- a tratat ca pe un baiat si sa -i multumesc lui Dumnezeu ca el s-a bucurat ca eu sunt fata si a ales asta, sa cer sangele Mantuutorului Hristos sa imi curete mintea, sentimentele totul.Asa am facut, am plans mult si am experimentat o vindecare interiara profunda si definitiva.Acum ma gandesc cu groaza ca daca ma incuraja cineva in aceea ditectie as fi putut rata familia frumoasa pe care o acum, dragostea neumbrita de condamnarea constiintei din partea sotului meu, implinirea extraordinara a nasterii celor 4 copii, etc.
Va rog sa nu va suparati, cred ca aveti multe lucruri pentru care sa va iertati parintii, dupa ce v- au tratat ca pe o fata v- au si pedeosit aspru cand ati ajuns sa va simtiti una, e evident ca tatal nu si - a facut timp de dumneavoastra ca sa va ajute sa va identificati cu el nu cu roluk de fata care are grija de multi copii mai mici.Mie mi se pare ca si acum sunteti tot captiv in scenariul familiar de dependenta al copilariei, adica a fi intretinut material de cineva semnificativ mai in varsta, colivia de aur e tot colivie.Convingerea mea e ca ati fi mult mai fericit daca v- ati ierta parintii pentru exploatarea si pedepsele nedrepte aplicate, ati alege sa nu va mai razvratiti impoteiva sexului primit de la Creator, ati cere si dumneavoastra vindecarea mintii prin sangele Mantuitorului Hristos, nu ati mai lua hormoni, v - ati cauta un loc de munca si ati inceta sa faceti tot ce constiinta va spune ca nu e bine.