Păi dacă tu nu ai fost căsătorită cu el, iar el nu a adoptat legal fetița, ce drepturi are el?
Cred că nici nu trebuie să-i ceri acordul.
El a recunoscut-o ca fiind copilul lui si fetita ii porta numele de familie.
Certificatul de nastere a copilului ce nume de familie indica? daca e a tatalui atunci ai probleme, fara acordul lui nu poti lua copilul.
Solutia e instanta de judecata
După câte ştiu eu nu e suficient doar sa-i poarte numele ca sa aiba drepturi depline de parinte dacă voi n-ați fost căsătoriți.
Ar fi bine. De aceea am si intrebat aici, pentru ca nu prea stiu si orice raspuns ma ajuta.
In ultimul timp nici nu contribuie cu nimic pentru cresterea copilului, poate fi un avantaj daca ajungem in instanta de judecata?
N-o să ajungeți în instanță. Întreabă un avocat pentru că mai mult ca sigur el nu are nici un drept legal asupra copilului dacă nu ați fost căsătoriți iar el nu a adoptat copilul (legal cu acte) după naștere.
El trebuie să-și revendice paternitatea în instanță ca să obțină vreun drept legal asupra copilului.
E aşa cum zici tu dacă la naştere, când a fost declarat copilul şi i s-a făcut certificatul de naştere, tatăl a fost acolo şi l-a recunoscut/acceptat ca fiind copilul lui.
Dacă doar mama a declarat un alt nume de familie al copilului (fără confirmarea tatălui biologic care n-a fost prezent) e acelaş lucru?
Atunci e nevoie sa il dai in judecata, alta solutie nu ai. angajeaza un avocat, sfatul meu.
"Numele copilului din afara casatoriei
Art. 450
(1) Copilul din afara casatoriei ia numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita.
(2) In cazul in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, copilul, prin acordul parintilor, poate lua numele de familie al parintelui fata de care si-a stabilit filiatia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declara de catre parinti, impreuna, la serviciul de stare civila la care a fost inregistrata nasterea. In lipsa acordului parintilor se aplica dispozitiile art. 449 alin. (3).
(3) In cazul in care copilul si-a stabilit filiatia in acelasi timp fata de ambii parinti, se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 449 alin. (2) si (3).
Numele copilului din casatorie
Art. 449
(1) Copilul din casatorie ia numele de familie comun al parintilor sai.
(2) Daca parintii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. In acest caz numele copilului se stabileste prin acordul parintilor si se declara, odata cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila.
(3) In lipsa acordului parintilor, instanta de tutela hotaraste si comunica de indata hotararea ramasa definitiva la serviciul de stare civila unde a fost inregistrata nasterea."
Nu poate lua numele tatalui decat daca e prezent si de acord, sau prin hotararea instantei.
De altfel se completeaza si o declaratie de catre ambii parinti in care isi dau acordul referitor la numele copilului. De asemenea se ataseaza acte din care sa reiasa ca intr-adevar asa il cheama pe parintele al carui nume il ia.
In situatia data, tatal a fost prezent, a recunoscut copilul si a fost de acord sa aiba numele lui. Deci este parinte cu drepturi si obligatii depline. Pentru a se modifica starea asta e necesara hotararea unei instante.
Un avocat, dar mai ales trebuie, dacă deschizi acțiune în instanță avut un domiciliu stabil, unde solicitați paternitatea copilului, un serviciu stabil, eventual contact de muncă pe termen nelimitat, iar tatăl, ar fi un mare avantaj, să nu aibă un venit stabil, nici domiciliu stabil. De asemenea, dacă puteți dovedi că venitul lunar îl folosește la jocuri de noroc.
Dar, și așa, nu veți avea custodia totală, probabil se va stabili un program de vizită și pentru tată.
Pe scurt, dacă iubitul și tatăl copilului și-a manifestat deja dorința de a nu lăsa copilul la mama sa, veți avea o luptă de Sisif.