| Boroda a întrebat:

Bună ziua
Mă macină un gând în legătura cu soția, suntem căsătoriți de un an dar ne cunoaştem de aproape doi ani, ne-am cunoscut online,
Avem eu 25 ani ea 23
În general ne împăcam foarte bine,
Dar nu îmi dă pace gândul acesta e vorba de fostul ei,
Ea s-a pus intr-o relație cu el în timp ce eu o curtam online,
Cu mine a încetat să mai vorbească aşa de des vreo 3 luni, eu când am aflat ca are pe cineva am suferit foarte mult, chiar daca nu era cu mine la momentu prezent tit a avut efect asupra mea,
Şi când m-am pus intr-o relatie cu ea am chemat-o eu la mine eu sunt în afara țări, apoi dupa o vreme am întrebato de fostul si mi-a zis că era doar o relatie de comun acord fară implicări emoționale întruncât el avea să plece in america la scurt timp si el avea alte planuri de viață ce nu o includea pe ea, relația lor a durat aproximativ 6 luni,
Si eu nu pot trece peste faptul că a avut pe cineva în perioada când eu mă dadeam la ea, nu stiu cum să trec impasul acesta psihologic, si ma gândesc ca ea ar fi vrut să fie cu el doar că el a lăsat-o si ma ales pe mine doar ca rezervă, si cred ca pe el îl consideră mai bun ca mine din mai multe puncte de vedere, am dubii că nu a fost total sinceră cu mine,
Ea de fel spune ca vrea să fie doar cu mine,
Dar in peroada asta de un an de când suntem împreună a afirmat de multe ori ca îi este dor de vechea ei viață de familie de prieteni etc. Si destul de multe ori a avut intenția să plece să caute de lucru în alte părți intruncât nu lucram ambii dar are tot ce are nevoie, pentru ca eu am unele probleme de sănătate ce trebuiesc rezolvate dar i-am spus ca imediat ce imi voi rezolva problemele vom merge unde doreste ea şi asta mă face să cred că nu mă vrea şi caută o cale de scăpare deşi i-am zis că dacă vrea să plece are libertatea să decidă fara să-i cer socoteală,
Si nu stiu ce să fac incerc sa trec peste faptul că am suferit din cauza asta că a avut o relatie cu cineva când aveam deja sentimente puternice față de ea si i le am exprimat dar nu m-a luat in serios nici măcar puțin.
Si apoi a doua că îmi vorbeste destul de des de plecare si in general voia sa plece singură, imi sădeşte sămânța neîncrederi si nu ştiu ce să cred prin vorbe imi zice că vrea cu mine dar prin fapte spune contrariul.
Mi-ar prinde bine sfatul cuiva care vede situația din alt punct de vedere, eu stiu ca este o iesire din asta doar că sunt prea cramponat pe problemă sa vad solutia si de aceea cer sfatul altcuiva.
Vreau să continuăm să fim împreună, i-am explicat si ei situația şi a spus că şi ea vrea, şi trebuie să discutăm şi sunt de acord, doar că mie imi este mai greu să trec peste trecutul ei de fapt peste partea asta a trecutului ei,
Si ea de fel nu e o persoană care să îşi exprime des sentimentele,
Imi cer scuze pentru eventuale greşeli de exprimare.
Multumesc anticipat!

Răspuns Câştigător
| mihai69 a răspuns:

Mă gândeam eu. Dar pe aia cu locul de baștină chiar ar fi trebuit să mă ducă mintea!
Ce să spun? în locul tău aș încerca să nu mai pun prea mult la suflet. Las-o pe ea să depună eforturi ca să fiți o familie.
Și, mai ales, nu te mai opun când zice că vrea să plece. Stai să vezi dacă chiar o face. Aș paria că nu.

11 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

O comunicare sinceră și deschisă va rezolva problema. Dar e important sa aveți incredere unul în altul. Apoi când vorbiți nu acuza, ci explica-i ce simți când îți spune că vrea să plece. Dar, oricum Iubirea este îndelung răbdătoare și buna. Deci, cu timpul, nu dintr-o dată, veti gasi o solutie.

| Boroda explică (pentru danay72):

Salut!
De lucrurile astea sunt si eu conştient, şi sunt sincer dar chestia e că ei îi este cam greu să fie sinceră şi cu asta cam scade încrederea mea pentru ea,
Si aş vrea o idee de cum aş putea eu schimba ceva la mine să pot trece peste asta sau măcar să-mi dau un impuls.
Mersi de răspuns!

| Popescu_Eugen_1964 a răspuns:

Spre tine se indreapta un camion de 40 de tone dar amani sa te feresti pentru ca nu-ti vine a crede. Cea mai corecta afirmatie din lume a unui mare psiholog zice - Femeia e ca maimuta, nu lasa din mana o creanga pana nu prinde alta.

| Boroda explică (pentru Popescu_Eugen_1964):

Salut! Mersi de răspuns,
Trebuie să îți zic că el deja plecase in SUA cu o lună înainte ca noi să reîncepem să vorbim din nou,
Şi eu am fost acela care după câteva zile de convorbiri online i-am propus brusc să vină aici si să ne cunoaştem şi dacă tot bine să ne căsătorim la scurt timp, şi când i-am propus să vină nici nu mai aveam nici un fel de aşteptări din punct de vedere a unei relații amoroase, pur şi simplu i-am cerut să vină să ne cunoastem şi să ne ajutăm reciproc având in vedere că ambii eram "singuri" dar apoi lucrurile au evoluat destul de rapid la relație şi apoi la casătorie,
Dar în general ne împăcăm destul de bine, mai avem noi mici certuri şi neînțelegeri dar tot normal.
În afară de anumite răni care seprăm să treacă cu timpul, sau în cazul meu o traumă ca cea din povestea ce am scris-o.

| danay72 a răspuns (pentru Boroda):

Concentreaza-te asupra calităților ei care te fac să fii încrezător în ea. Cand ai îndoieli, schimbă gândul și nu stărui asupra lui

| Popescu_Eugen_1964 a răspuns (pentru Boroda):

Am zis. Si mai zic -ai zis ca TU ai o tara peste care nu poti trece. Nu va functiona. Sunt prea batran ca sa te mint frumos sau sa nu pricep cu ce se mananca. Pot sa-ti explic pana maine, tu nu accepti ce e deja evident.

| mihai69 a răspuns:

„ne-am cunoscut online"
„Ea s-a pus intr-o relație cu el în timp ce eu o curtam online,"
„... când m-am pus intr-o relatie cu ea am chemat-o eu la mine eu sunt în afara țări, apoi dupa o vreme am întrebato de fostul si mi-a zis că era doar o relatie de comun acord fară implicări emoționale întruncât el avea să plece in america"
„... a avut o relatie cu cineva când aveam deja sentimente puternice față de ea si i le am exprimat dar nu m-a luat in serios"
===
Încerc să rezum: ai cunoscut online o tipă. Ai început s-o curtezi (deci nu poți spune că aveai o relație cu ea, nici măcar la modul virtual), timp în care ea (probabil pe pagina personală de FB) s-a trecut că ar fi „într-o relație cu X", unde X = Americanu'.
Între timp, Americanu' a tăiat-o în State, iar ea s-a „pus într-o (altă) relație cu tine".
Și pe deasupra, s-a și repezit să vină la tine în „Străinezia". Și - ce să vezi? în cel mai scurt timp te-a și luat de soț!
Mie chestia asta mi se pare că e 99% interes. Și 1%... orice. Și spui că ea acum ar vrea s-o roiască mai departe. Mda... ce i-ar aduce divorțul în țara unde ești? nu cumva cel puțin 50 % din ce ai tu pe acolo?
Să mai caut alte motive?

| Boroda explică (pentru mihai69):

Salut
Oarecum a fost pe interes am căzut ambii de acord, să ne căsătorim pentru ca ea avea probleme cu documentele ea e din R. Moldova si doar prin casatorie putea sta legal în străinătate,
Şi eu i-am cerut primul să vină şi să ne căsătorim, dar ea mi-a zis că mai bine să ne cunoaştem că e vrea şi o relație şi dacă e să o facă cu tragere de inimă, după ce ne cunoaştem față în față şi stăm o vreme impreună şi apoi să decidem dacă înaintăm cu căsătoria şi am făcut doar cununia civilă, si după un timp bătea apropoul ca ar vrea să fie cerută în căsătorie în mod normal cu inel etc. Dar fără să facem cine şte ce nuntă dacă se ajunge la asta să facem doar în familie. si de la mine nu are nici un 50% intruncât nu am nimic decât mici lucruri personale sau hainele din dulap happy nu am nimic de valoare nici aici nici în țară, si ea de la început îmi spune că vrea să fie cu mine să plecăm împreună si să muncim ambii pentru viitorul nostru, (doar că mie nu mi se pare total sinceră si mi-a dat neîncrederea asta pentru că de-a lungul timpului când voia să plece când voia să rămână nu era decisă, şi aici la mine stăm cu familia mea în casă, şi mă gândesc că poate şi asta e o problemă şi nu se simte în largul ei,

Mersi oricum de răspuns
Astept daca ai timp cu o părere şi despre ce ți-am scris aici.

| Boroda explică (pentru Popescu_Eugen_1964):

Si după parerea ta cum crezi că trebuie să mă feresc de (camion)?

| Boroda explică (pentru mihai69):

Mulțumesc mult de sfat
Chiar mi-a fost de ajutor

| Popescu_Eugen_1964 a răspuns (pentru Boroda):

Ea ar da divort dar n-are resurse. Cel putin te-ar parasi dar n-are altul si femeilor le e teribil de frica sa ramana singure. Pe tine nu te vad sa faci asta ca nu ai curaj, esti atasat de ea. Mai zice-ai si de probleme de sanatate si nu-ti surade sa te vezi fara vreun eventual sprijin in caz de nevoie chiar daca e o iluzie. Deocamdata ea e multumita ca este cetatean UE ceea ce a urmarit si incearca sa se consoleze cu asta, se considera cea avantajata si isi face curaj sa mai stea cu cine nu vrea. Din cate date ai pus la dispozitie filmul va mai dura mult in aelasi fel. Lung si plictisitor.