Pro.
Dacă ești împreuna cu cineva si de mult timp si va cunoaște-ți, de ce nu?
Dar dupa 26 sau 27 ani!
Contra. Nu mi se pare normal să stai cu cineva doar că ai niște acte făcute. Eu n-aș suporta ideea că soțul meu chiar dacă s-a plictisit stă cu mine doar că a jurat în fața lui Dumnezeu sau că a semnat niște acte și nu-i arde de divorț. Eu aș sta maxim cu cineva în concubinaj, mi se pare cel mai ok.
Clar Pro. Oricat de imbecili am fi, intr-o viata de om - femeia trebuie sa nasca OBLIGATORIU iar barbatul sa se insoare. Acuma, parerea mea e dupa 30 mai ales in asa vremuri dar nicidecum sa murim irosindu-ne viata degeaba pe acest Pamant.
De ce trebuie să nască obligatoriu? Nu suntem deja prea mulți pe planeta asta? Iar ce se întâmplă daca femeia nu poate avea copii? Înseamnă că a trăit degeaba? Câtă logică, haide să ne înmulțim că și așa nu ne ajung resursele pentru câți suntem acum.
Una e sa nu poata sa nasca si alta e sa fie o curva care nu vrea sa auda de intemeierea unei familii. Resurse? Probabil te referi la nivel national, asta nu inseamna ca daca in Romania murim de foame stam si gandim asa. Logica mea am citit-o in carti nu eu o zic. Fiecare se naste pentru a-si implini destinul atat pe plan profesional care si-l alege singur dar si pe plan religios - pentru ca despre asta e vorba. Te nasti si esti obligat sa lasi pe cineva in urma ta. Daca am gandi asa cum spui tu, atunci in 100 de ani cu adevarat ar muri lumea de foame pentru ca odata ce populatia scade nimeni nu ar mai putea face fata - ar fi un dezastru. Dar probabil te referi doar la romani. Oricum, raspunsul meu tinde spre unul uman, ni s-a dat un suflet care trebuie sa-l folosim cu altcineva pentru a crea altele. Pentru ca asa este scris.
Drăguț, e prima dată când cineva mă face curvă, merci.
Și nu, nu mă refer la nivel național, noi o ducem bine față de alte țări. Noi avem resurse dar nu suntem în stare să profităm de ele și asta este deja altă problemă. În România murim de foame de proști, că teren agricol avem, nu suntem în stare să-l folosim și importăm. Și e amuznat că un om își ia logica din cărți, nu deține o gândire proprie. Cărțile sunt așa de diferite și nu au neapărat dreptate. Dacă un autor are o gândire tâmpită asta nu înseamnă că trebuie să o adopți și tu, sau măcar nu în întregime. Oricum, mereu o să găsești cărți care se contrazic, deci logica ta e limitată la cărțile care le-ai citit, deja dacă citeai mai multe logica poate se schimba datorită antitezei dintre diferiți autori.
Oameii nu sunt toți ca tine, nu toți își doresc să-și îndeplinească destinul pe plan profesional și religios, e o aberație. Destinul pe plan profesional depinde de educație. Degeaba e X priceput la arhitectură, dacă n-a învățat și a intrat într-un industriazl de prelucrarea lemnului mai are oare X șanse să ajungă arhitect, să ia un examen serios? M-aș mira. Deci prioritatea ar trebui să fie educația, nu profesia în sine. Dacă ai educație poți să-și descoperi și talentul, dar fără degeaba ai talent. Iar destinul pe plan religios mi se pare o tâmpenie, asemenea tutror religiilor. Credința mi se pare un lucru normal, omul nu își poate explica totul și ajunge la credința/speranța că există o entitate superioară, dar religia este manipulare în masă. Toate sărbătorile sunt o afacere, asemenea ritualurilor și obiceiurilor. Cărțile sfinte sunt și ele tot manipulare, nu de alta fiecare religie are o carte proprie în care se precizează că zeul lor este cel adevărat.
Și nu, nu ești obligat să lași pe cineva în urma ta, este o tâmpenie. Uite, de exemplu eu am gene proaste. Genetica spune că sunt șanse de 50% să am un copil bolnav. De ce mi-aș dori un copil bolnav? Practic eu nu-mi doresc un copil în general, realizez că nu asta îmi trebuie ca să fiu fericită ci mai mult, asta mi-ar distruge fericirea. Mi se pare o mentalitate idioată asta cu lăsatul în urmă de copii. Oare un tată care își bate copiii și nevasta merită să lase pe cineva în urmă luând în considerare că sunt șanse imense ca acei copii să se se poate cu copiii lor cum s-au purtat părinții cu ei? Merită un criminal în serie urmași? Oricum, cel mai rău mi se pare să ai copii fără să-i dorești. Așa te-ai chinui și pe tine și pe ei, n-are rost să faci copii doar ca să lași pe cineva în urma ta.
Și nu, n-am muri de foame, șomajul este mare, deci și așa sunt mai puține locuri de muncă decât oameni care pot să muncească. Poate n-ai observat dar oamenii cu o educație mai scăzută tind să aibă mai mulți copii. În ritmul ăsta planeta se umple de hoți, proști și leneși. Deci oricum murim de foame. M-am săturat eu câți puradei văd la cerșit la fiecare colț, cred că sunt mai mulți decât copiii care merg la școală.
Și totuși nu-mi place că vorbești în general, ție ți s-a dat un suflet ca să-l folosești pentru a crea altele. Eu prefer să-mi creez o rulotă pe maul mării și un Saint Bernard.
N-ar trebui sa-ti mai raspund provocarii tocmai pentru ca observ ca esti genul de persoana care vrea sa aiba dreptate cu orice pret. Dar nu, nu asta ma deranjeaza pentru ca pe undeva te asemeni cu mine ci faptul ca cica "te-am facut curva." 1st, nu am stiut ca esti de sex feminin pentru ca ti-am citit doar raspunsul dat pentru mine nu si cel de mai sus care abia acum l-am citit. 2nd stii prea bine ca generalizam dar voi fetele aruncati cu praf in ochi cu lucruri penibile. Ar trebui sa pui mana pe carte sa puneti mana sa invatati genurile si apoi sa scoateti tampenii pe gura. Ce-ar fi fost ca tu sa vorbesti de baieti la general de rau si eu sa ti-o trag, gen: "Auzi, da' de ce ma faci curvar?". Probabil ai inteles ideea.
In ceea ce priveste religia, sar peste ce spui, esti o persoana fara Dumnezeu. Dar, probabil daca treceai prin ce am trecut eu nu mai aveai asa o gandire de falsa. Bineinteles ca fiecare religie are cartea sa dar pe noi nu asta ne intereseaza. Te-ai nascut intr-o religie si datorita parintilor, a naturii, trebuia tu sa o testezi si abia apoi sa vezi daca merita sa crezi in ea. Ai facut-o? Eu insa am trecut prin multe, am vazut multe cu ochii mei si stiu ce spun. Iar in ceea ce privesc cartile, era vorba de una fara autor?! - Biblia. Care are un mesaj clar si cat se poate de concis.
Inchid discutia atragandu-ti atentia ca esti singura fata cred din cei 25 de ani ai mei de existenta care sa-mi spuna franc in fata ca nu-si doreste copii pentru ca nu ar face-o asta mai fericita. Si asta ar trebui sa te puna pe ganduri desi stiu ca nu-ti pasa. Insa nimeni din persoanele de sex feminin nu ar putea spune asa ceva. Ce sa zic, bafta la concubinaj atunci. Daca stiam astea dinainte nici ca nu-ti mai raspundeam. Datorita unor persoane ca tine ce nu au ce cauta in societate de fapt avem noi masonerie si nicidecum nu e vina oamenilor amarati si a hotilor fara mentalitate ca vai, ei au format asa o Romanie si ca cei mai mari profita de pe urma persoanelor tot mai putin inteligente. Gresit. All is wrong.
Anyway...
Poi tu generalizai, iar dacă o persoană este inclusă în generalizarea ta nu înseamnă că persoana în cauză este asemenea generalizării? Dacă eu spun că toți bărbații care vor să aibă copii sunt niște fătălăi asta nu însemană că te-am făcut fătălău?
Biblia are autor, are chiar mai mulți autor care toți sunt oameni...ca toate cărțile sfinte.
Și mă bucur că sunt singura fată care ai auzit-o că nu vrea copii, poate ți-am deschis ochii că există diversitate și nu tot ce îți place ție trebuie să le placă și altora. Și îmi place că societatea voastră nu acceptă diversitatea, asta poate e doar un semn că oamenii sunt închiși la minte. Oricum nu vreau să mai stau mult pe aici, nivelul de toleranță al „societății" (aia de care vorbești tu, dacă putem să o numim așa) este nul, lucru care foarte rar îl găsești în orice altă țară. (Crede-mă, până și în țările arabe toleranța e mai mare ca la noi, aici dacă ești diferit brusc ești și satanist/prost/încuiat/etc). Și da, este vina oamenilor inteligenți că suntem așa cum suntem, vorba lui Băse, ce dracu ne trebuie oameni inteligenți, avem nevoie de ospătari, nu-i așa? Scuză-mă că eu văd inteligența ca pe o virtute nu ca pe un lucrur rău din cauza căruia a apărut masoneria. Dacă tu vrei să trăiești într-o societate de amărâți și hoți cred că te-ai integra bine în Ferentari, eu prefer oamenii mai inteligenți chiar dacă profită de prostime( care pot să zic că o merită din plin).
Traieste unde vrei tu, atata timp cat esti fara suflet vei fi goala pe interior pana la adanci si batraneti.