Ce resimtiti ca fiind cea mai mare pierdere in viata voastra?
Incep eu: pierderea tatalui meu in 1986 si a bunicii mele in 2007. Sunt oamenii cu care seman cel mai mult, care sunt cei mai apropiati firii mele. Pe tata de-abia mi-l mai amintesc...
Mi-am pierdut bunica in urma cu trei ani...Era chiar singura persoana care m-a iubit incredibil de mult, pe care am iubit-o mai presus de orice si care mi-a fost mereu alaturi. Mi-a fost practic mama, m-a crescut pana la o varsta.ma alinta mereu, ma intreba mereu despre tot, imi vorbea duios si cu multa dragoste...era o femeie magnifica.Imi este foarte dor de ea...Imi spunea mereu ca va trai pana ma va vedea mireasa, dar a plecat...Nu va fi langa mine cand voi purta rochia alba, desi isi dorea enorm asta...si eu la fel. Cel mai greu de suportat e faptul ca am lasat-o la spital si am plecat acasa...nu am mai ramas cu ea peste noapte pentru ca aveam un examen important a doua zi.si la 5 dimineata, cand inca invatam, am primit un telefon de la spital si mi-au spus ca a murit.Toata viata a fost langa mine si eu nu am putut fi langa ea cand a avut cea mai mare nevoie de mine.As vrea sa mai pot vorbi cu ea un minut, sa ii spun ca imi pare rau si sa ma mai stranga odata in bratele ei. Mi-e dor de ea...
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Prima mea pierdere a fost bunica mea.A fost o persoana blanda, toate vacantele le petreceam la ea, ma atasasem de ea si o iubeam ca pe mama.Desi o iubeam atat de mult nu am fost anuntata ca a murit pe motiv ca aveam copil mic si nu ma puteam deplasa la mare distanta.As fi vrut s-o vad si sa o ating pentru ultima oara.Acum ma uit doar la pozele de la inmormantare care desi au trecu 15 ani de atunci inca doare.Acum 3 ani sa inecat tatal meu. Avea 72 de ani dar nu-i arata.Era un om puternic care stia sa treaca peste orice obstacol.Era un exemplu pentru mine in viata.Mama mea a ramas singurica la batranete care nu a rezistat mult fara el si cu 40 de zile inainte sa faca tata un an a baut soda caustica(se zice ca din greseala dar numai dumnezeu stie). Acestea sunt pierderile mele cele mai mari la care dumnezeu m-a intarit in momentele respective si am putut trece peste ele.Am ramas doar cu amintirile si cu dorul de parinti.Este foarte.greu sa nu ai la cine sa mai mergi... Apreciatii pe cei dragi cat sunt in viata
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
