Cine a crescut fara tata de aici? Tanjiti sa aveti unul? Ma intreb cat o sa mai sufar ca am 20 de ani. (sunt fata) M am uitat la alti copii cat de iubiti sunt, nu mai scriu ca plang. Eu de ce nu meritam unul?

Eu am crescut fara tata, fiindca al meu a murit cand aveam 7 ani. Sufar in fiecare zi si banuiesc ca voi suferi pana mor. Dar cred ca suferinta mea este una minora fata de faptul ca el a murit si nu m-a vazut crescand. Ma gandesc ca as fi putut muri eu de cancer sau de leucemie si multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa, intrebandu-ma oare ce am facut sa am un asemenea noroc.

Și eu am crescut fără din cauza ca el n-are nevoie de copii (îți poți închipui cam când a plecat). Nu mai stau nici în același județ cu el, dar am rude în orașul unde locuiește și am descoperit ca nu mai are alți copii.

Avem cam aceeași vârstă însă eu nu i-am simțit mai deloc lipsa. Poate doar în clasele primare la serbari când unii dintre tați veneau.

Pur și simplu unii bărbați nu sunt făcuți sa fie tați asa cum unele femei nu sunt destinate sa fie mame.

Eu am tata si am crescut cu un tata doar ca preferam sa nu sau cel putin sa nu fie asta.Te inteleg ce simt ca si eu chiar daca am unul as fi tanjit sa pot si eu sa vorbesc cu el sa ma sfatuiasca si sprijine in loc sa consume alcool si sa faca scandal

Și eu aveam mereu cam aceleași intrebari pe care ți le pui și tu. Ai mei au divorțat când aveam 2 ani. Practic nu știu cum este sa crești cu un tata. Tatăl meu nu avea voie sa mă vadă, decat o data pe luna, și aia câteva ore. Apoi, crescand, mă lua la el în fiecare duminica.
Simteam tot mai mult nevoia de a-l avea lângă mine. Sa fie pur și simplu în viața mea zi de zi. Nu îmi trebuia nimic de la el, decât sa fie prezent la tot ce mi se intampla.
Maturizandu-ma am simțit ca de fapt a exista mereu o distanta intre noi si dorinta din copilarie a disparut. Am doi frați din partea lui. Cei doi locuiesc cu el. Familia lui, sunt ei.
Suferinta, intr-adevăr este sa nu ai tata deloc, care sa fi decedat. Atunci suferi mai mult. În cazul asta, dorul și suferinta, nu știu cand vor disparea. Poate ca niciodata în intregime. Va deveni o resemnare la gândul ca așa a fost mereu.

Eu cresc fara mama, a murit.Nu este problema in ceea ca nu meriti, nu esti vinovata, pur si simplu pentru fiecare intimplare este timp si cauza.Probabil vei suferi pana la moarte, deoarece este foarte dureros sa nu ai pe cineva din parinte, mai ales cand vezi allti copii ce sunt iubiti de amindoi parinti si sunt fereciti.Des o sa-ti dai intrebarea aceasta:de ce anume eu nu-l am? ce am facut rau ca so primit asa ceva? ma intreb si eu intodeuna asta, dar stii daca il iubesti mult si il pastrezi in inima atunci iti va fi mai usor.

Am crescut fara tata si pot zice ca se vede acest lucru. Constientizez chiar eu din diverse experiente ce a insemnat lipsa unei prezente masculine si acum inteleg si de ce se considera ca o familie homosexuala nu e la fel ca una hetero.

Mda,cred ca anumite lucruri le poti invata doar de la o femei/barbat in cuplu, adica mama/tata. Una e sa iti vezi tatal ca se barbiereste ( ca baiat ma refer) alta e sa iti vezi vecinul.La fel cum o fata isi vede mama cum foloseste aparatul de epilat, si e fascinata (vorbind de varste fragede 8 9 ani) Se spune ca un baiat isi cauta o fata care sa semene cu mama sa, iar o fata isi cauta un baiat sa semene cu tatal sau.Se mai spune ca primul barbat din viata une-i femei este tatal sau, care ii da o idee cum e un barbat, si cum ar trebui sa se comporte.(a nu se intelege eronat )