Cum ai reactiona daca la 18 ani ai afla ca parintii tai nu sunt parintii biologici?

As iubi in continuare pentru ca ei mau crescut si eu mi-au fost aproape nu as incerca sa ii caut pe cei biologici. bafta dar nu mi se poate intampla

Poate ca la inceput as fi nervoasa de ceea ce mi se intampla...dar cu timpu cred ca le-as multumi parintilor adoptivi,ca m-au crescut,ca m-au educat, asa cum au stiut ei mai bine. Dupa toate astea, cred ca as vrea sa-mi caut parintii biologici, sa-i vad, sa-i cunosc, sa aflu motivu pentru care au renuntat la mine. Nu pot numi parinte unul care te face si te arunca, parinte este acela care te creste, educa, chiar daca nu aveti acelasi sange.

Numai bine

Le-as multumi pentru ca au avut puterea sa ma creasca, ceea ce parintii bilologici nu au putut sa faca si i-as iubi in continuare dar nu i-as critica nici pe parintii biologici inainte sa aflu de ce m-a dat si nu a putut sa ma creasca!

As fi in stare de soc.

As fi trista, dar m-as gandi ca ei au avut atata grija de mine si m-au iubit, m-au ingrijit si nu as avea cum sa le strig!

M-as simti ca in casa unor straini. Si ii intreb unde ii pot gasi pe cei biologici ca sa le fac o supriza.

Mai conteaza daca au fost buni cu tine?

Ia ambele cazuri :

a) Au fost buni.
b) Nu au fost buni.

Poate prima data o sa am o stare de suparare dar ei m-au crescut pana la 18 ani ca parintii mei adevarati, le-as multumi pentru ca ei m-au putut creste cum nu o reusit parintii adevarati.

Ar fii mult prea tarziu sa imi mai pese de cei naturali, daca m-au parasit.

Nu as reactina nicicum, viata va merge in continuare, nu se va schimba nimic, deoarece nu sunt parintii tai biologici asta nu inseamna ca trebuie sa-ti schimbi viataa.

Mama nu e cine te naste... e cine te creste,cine iti pune o umeda atunci cand febra iti creste,deci sincer iubestei in continuare,odata ce sau purtat frumos cu tine, si ti-au placut, nu ti-au facut rau, asta este bucurate de ei, altii nu au deloc si ce nu ar da sa aiba si ei parinti.

Ar fi un soc.
Am cunoscut pe cineva in situatia asta, cand mama naturala era sora celei adoptive. Una din surori, care mai avea copii si era casatorita a adoptat si fetita din flori a celeilalte surori. Si fata a aflat asta la 20 de ani.
Copilul care pana atunci ii spunea "matusa" mamei naturale ar fi trebuit sa-i zica "mama" mai departe.
Insa nu a putut-o face. Nu i-a zis nici matusa, nici mama ci pe numele mic. Iar "mama" a ramas doar cea care a crescut-o.

As fi nepasatoare oricum niciodata nu am fost apropiati si nu mi-am petrecut timpul cu ei.

Cand aveam vreo 5 anisori, una din surorile mele, care era cu 14 ani mai mare decat mine, s-a apucat sa faca glume, spunandu-mi ca m-a gasit mama in tomberonul de gunoi. Asa motiva ea faptul ca nu semanam cu nici unul dintre membrii familiei, total fals, dar eu o credeam.
Bineinteles, ca prima oara cand am auzit m-am dus la mama plangand, dar nicidecum s-o iau la intrebari, sau sa-i fac vreun repros, ci doar s-o parasc pe sora-mea. Scena asta s-a petrecut de vreo 2-3 ori, si de fiecare data mama ma linistea, spunandu-mi ca sora-mea face glume.
Ideea este ca, daca la acea varsta frageda n-am putut sa contest calitatea si rolul de parinti a unor oameni pe care ii iubeam, la 18 ani nici atat.
Netulburata n-as ramane, mi-as fi pus multe intrebari legate de parintii biologici, incepand de la cine sunt ei, si pana la motivul pentru care au renuntat la mine. Dar orice raspuns as primi, nu ar minimaliza sentimentele pentru parintii adoptivi.
In viata, omul se ataseaza de obiecte banale, de animale, de prieteni, sau simpli colegi de scoala, de servici,...Dar de parinti, indiferent daca sunt biologici sau nu, simti o legatura indefinibila, si indestructibila, caci pentru ei nu suntem doar simple fiinte procreate, doar niste entitati, suntem ceea ce ei lasa in urma lor. Din acest motiv ne lasa drept mostenire drumul catre propria IDENTITATE.

Poate la inceput as fi socata de aceasta veste dar cred ca mi-as iubi mai mult parintii adoptivi pentru ca m-au luat in familia lor, m-au crescut, mi-au dat o educatie, etc

Daca dadeai mai multe detalii, altfel statea problema.Depinde ce intelegi prin "rai" si "buni". Pentru mine nu ar fi un soc, ba chiar as fi bucuros ca cineva m-a crescut, asta in cazul in care cei biologici nu au fot in stare sa faca asta.
Mai conteaza "bine" sau "rau"? Daca erai unul din cei crescuti la orfelinat si la 18 ani erai aruncat in strada? Eu zic sa te bucuri de parintii pe care ii ai acum, care te-au crescut.Dar nici pe cei biologici sa nu-i judeci, pentru ca astfel de decizii nu sunt luate de dragul de a fi luate.Ai o viata inainte, deci lasa trecutul acolo unde ii este locul, in trecut.

Nu reactionezi nici cum, ei te-au lo-at sub aripa lor, te-au crescut, te-au ingrijit, din potriva, ar trebui sa ii iubesti mai mult! Gandeste-te, parintii tai biologici te-au PARASIT, si ei te-au lo-at sa te creasca, sa te iubeasca!

Sigur aş sta supărată ceva timp, dar mă gândesc... că deh m-au luat de când aveam câteva luni mi-au oferit un cămin călduros şi multă iubire chiar dacă nu sunt părinţii mei biologici, când eu puteam să stau bine mersi acolo să fac foamea şi să am N boli. De multe ori o minciună nevinovată este luată drept o trădare, dacă acei oameni mă iubesc ce aş putea vrea mai mult?
Acum depinde ce gândeşte fiecare, dacă suntem puşi în faţa faptului împlinit cu toţii, cred, că am reacţiona doar la nervi şi am spune lucruri pe care mai târziu le-am regreta.
Baftă!

Mi se pare cam aiurea ca pana la 18 ani sa nu-ti dai seama daca ai fost adoptat sau nu.Adica e adolescenta...e perioada aia cand cotrobai dupa explicatii si-ti merge mintea incontinuu! Eu inca de mica am facut comparatii intre mine si parintii mei.Comparatii intre caracterul sau aspectul meu si al lor. Unele chestii sunt chiar evidente.
Dar sa nu mai deviez de la subiect.E de asteptat ca din moment ce m-au crescut 18 ani, eu sa fiu extrem de atasata de ei.I-as intreba probabil daca mi-au cunoscut parintii biologici, dar doar asa...de dragul conversatiei.N-as da doi bani de plumb ca sa intalnesc niste persoane care practic m-au aruncat ca pe un gunoi, indiferent de ce motive ar fi avut.

Indiferent de situatie, parintii nu sunt aia care te fac. parintii sunt aia care te cresc, iti ofera o educatie, oricat de proasta/buna e ea.
parintii te-au crescut pana la 18 ani, inveti de la ei tot ce ai nevoie. nu trebuie sa ai o reactie ciudata.

Dupa ce mi-as revenii din soc..as fi extrem de fericita pentru ca totusi am parinti.

Buna
sa nu uiti ca parinte e acel care te creste, chiar daca esti conceputa de altcineva, daca ai dus o viata frumoasa, nu ai avut lipsuri, ai fost si esti iubita, crezi ca mai conteaza? daca te-ai iubit si te-au ocrotit in asa fel incat sa nu simti ceva suspect, iubeste-i si respecta-i pentru dragopstea si devotamentul lor si restul nu mai conteaza!
O frumoasa zi sa ai

Mai bine nu as afla

Bună .

Bună întrebare. Dar sinceră să fiu, nu m-aș supăra deloc. Nu m-aș putea supăra pe cei care m-au crescut, și au avut grijă de mine atâta timp, când puteau să mă lase orfană și să-mi petrec „copilăria" la orfelinat.
Pe părinții adevărați nu m-aș supăra decât dacă n-au avut posibilitatea de a crește un copil, nefiind vina lor.
În orice caz, eu sunt sigură că trăiesc cu părinții mei adevărați, iar motivul este că semăn foarte bine cu amândoi.

Pa, pa.

Odată ce părinţilor mei naturali nu le-a păsat de mine, îi voi iubi în continuare pe cei care m-au îngrijit și s-au chinuit cu mine!
Nici nu i-aș întreba pe părinţii mei adoptivi de părinţii mei biologici!
Dacă știau că nu pot avea grijă de un copil, nu-mi dau seama de ce m-ar fi făcut!

Cu siguranta la inceput as fi foarte suparata, nervoasa infuriata pe ei pentru. ca nu mi-au spus dar apoi as realiza ca este mai bine asa si le-as multumi ca mau crescut. Bine ca nu sunt in aceasta situatie.

Totusi chiar daca e sfasietor trebuie sa trec peste, fiindca ei mi-au oferit o casa si o familie pe care parintii adevarati nu au facut asta

Eu mi-as iubi in continuare parintii pentru ca au avut grija de mine mi-au oferit un trai decent si pentru ca ma iubesc( daca nu ma iubeau ma dadeau la casa de copii)

M-as bucura ca au avut puterea sa-mi ofere ce parintii mei(biologici) mi-au refuzat-un camin.