| 1onur a întrebat:

De ce nu mai sunt relațiile în ziua astăzi atâta de durabile și rezistente, iar la orice ceartă se ajunge la despărțiri/divorțuri?


O fi din cauza monotoniei? Sau faptul că nu-s amândoi maturi, asumați de la bun început într-o relație? Sau comportamentul nerezonabil și neînțelegerile?


Mulți spun că din cauza aplicațiilor de dating se desparte de cele mai adesea ori și faptul că nu-s amândoi compatibili iar când ajung să se mute amândoi împreună, abia atunci își văd defectele, prioritățile, unui celuilalt, iar după o anumită perioadă petrecută împreună începe să-și facă apariția așa zisă monotonie, lipsa de ceva nou și palpitant, distractiv, într-o relație. O fi asta cauza?


Cum am putea menține o relație sănătosă cu partenerul nostru? Cum am putea procedat astfel încât într-o relație/căsnicie să nu-și mai facă apariția acea monotonie?


Bineînțeles că excludem abuzurile, agresiunile, într-o astfel de relație nimeni e nu obligat/ă sa suporte accepte astfel de anormalități, acea relație nu va ține niciodată fiindcă niciun om nu merită să fie tratat astfel.

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Dupa parerea mea sunt mai multe cauze, respectiv inainte credinta religioasa era mult mai puternica, la fel si presiunea sociala, acum femeile s-au emancipat, au studii la fel ca barbatii, majoritatea nu depind de barbat din punct de vedere economic iar divortul este mult mai usor de obtinut.
O relatie sanatoasa si indelungata se obtine prin intelegere si incredere. Sigur ca si iubirea conteaza dar cu timpul aceasta se mai diminueaza.

| 1onur explică (pentru Ioandelasal):

Păi este foarte bine că femeile fetele își permit și ele la rândul lor ceși poate permite obține un bărbat când vine vorba de situația financiară mă gândesc și considera ca n-ar mai fi atât de multe lipsuri și neajunsuri în acea relație/căsnicie și ar putea covețui foarte bine împreună amândoi dacă stau într-o locuință ce necesită niște costuri suplimentare în acea casă le pot achita amândoi împreună fără sa mai fie toate greutățile și sarcinile doar pe unul dintre ei și sa nu-și mai cauzeze unul și celulită o grija ca nu vor avea îndeajuns de mulți banii să achite o Chirie un curent în acea locuință este bine dacă amândoi vor câștiga îndeajuns de mult pentru ei și relația lor va fi un avantaj pentru ei considera eu Domnule loandelasal

Da sănt și eu de acord cu Dumneavoastră Domnule ca într-o relație trebuie să fie încrede Adevărată și înțelegere, loialitatea, sinceritatea bunătatea asumarea, fiindcă sănt esențiale într-o relație

| gaminator a răspuns (pentru 1onur):

Pai daca ajungem la adevarata problema, de fapt barbatii puteau intretine casa cu un singur loc de munca pana sa fie pusa in scena miscarea feminista. Atunci cand marea majoritate a femeilor au intrat in campul muncii, salariile au trebuit sa se niveleze, iar barbatii au inceput sa castige mai putin, astfel incat nevestele lor au fost nevoite sa se angajeze. Asta daca privim la adevarata cauza a situatiei in care ne aflam.

| 1onur explică (pentru gaminator):

Eu nu mă implic în feminism strong women și nici în Allfa Men.


Eu sunt onur îmi văd de pătrățica mea și cu Dumnezeul meu sunt pe drum meu fără să mă implic în astea.

| gaminator a răspuns (pentru 1onur):

Pai nu trebuie sa te implici ca sa observi de unde a plecat problema la nivel de societate, cine isi doreste ca oamenii sa aiba copii needucati in familie etc.

| 1onur explică (pentru gaminator):

Educația începe de la părinți sănătoși de la părinți asumați de la părinți care vor niște copii în societate normali și sănătoși care le pasă de familia lor și Copii lor.


Educația nu începe de la cine este Alfa men și cine este strong women. Părere mea sincer astea doua nu-s decât niște prosti mari de tot atâta tot.

| gaminator a răspuns (pentru 1onur):

N am spus nimic nici de alpha man nici de strong women.

| 1onur explică (pentru gaminator):

Am înțeles eu greșit îmi cer scuze cu Adevărat boss happy

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

De acord,

46 răspunsuri:
| ioana748 a răspuns:

Probabil pentru ca fiecare doreste sa il schimbe pe celalalt si nu sa se plieze putin pe felul partenerului de a fi.
Ego la maxim si comunicare zero. Competiție in relatie, ca asa sunt educati de la gradinita.
Care este mai destept ia bulina roșie, ala mai prost albastră.
Adica creier programat gresit, normal ca omul va crede tot timpul ca este intr-o intrecere.
Cam despre asta este vorba in relatii am observat. Care-i mai tare, care-i mai mare.
Si doar in sens distructiv.
Normal ca lipsa de comunicare este un prim factor. Se trece peste etapa comunicarii despre pasul acela al mutarii impreuna. Dar cum am spus la inceput, pentru ca fiecare este convins ca il va dresa pe celalalt. Si tot incercand sa se manipuleze unul pe celalalt ajung la despartire. Si merg mai departe si mai departe, pana invata ceva sau tot asa cu ego in brate ramane.
Nu trebuie sa fie ceva palpitant intr-o relatie, doar conexiune sincera, dragul de celalalt si poti sta si in pat toata ziua sau sa iesi la o plimbare pur si simplu si monotonia se traduce astfel in stare de bine si liniste.
Dar egoul trebuie înlocuit cu toleranta si scanteia transformată in iubire.
Este nevoie de reciprocitate si probabilitatea ca doi oameni sa fie pe aceeasi lungime de unda este destul de rara si nici nu exista educatie in sensul iubirii de aproapele nostru.

| 1onur explică (pentru ioana748):

Păi ei în loc să se înțelegeă, să se iubească cu Adevărat sa se înțelegeă în acea relație să fie sinceri loiali unul cu celălalt să comunice să se susțină amândoi.

Ei ce fac? Se iau la întrecere așa cum a-ți constatat Dumneavoastră Doamnă ioanahappy încep gelozia aia toxică care începe să întunece mintea omului săi dea fel și fel de filme... după apare și acel nu știu cum să-l explic eu să mă justific eu într-un fel dar apar acel ceva de control de al controla pe celălalt de lângă tine atunci dispare acea frumusețe din relația aia vrei să pui stăpânire pe omul acela nu-i mai dai voie să fie el/ea însuși în toată ființa lui în tot felul lui de afi aici constant și eu la rândul meu că este o mare greșeală într-o relație apoi mai apare și prostia aia că altfel nu o pot nu-mi rivalitate de a demonstra cine este cel mai "deștept" "inteligent" mai "superior" decât celălalt bine înțeles pe lângă toate astea nu avea cum sa lipsească toxicitatea acea nu știu dacă ma fac înțeles îndeajuns de bine dar apare acea chestie simți că te sufoci și nu ești înțeles iar când o relație ajunge în situația asta și normal că direcția este inevitabilă în a nu putea convețui, crește sănătos...


Relațile din ziua de astăzi sănt "nu știu"...

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

Ai punctat perfect. Ca se vede cu ochiul liber cum sunt relatiile din ziua de azi.
Gelozia este de fapt dorinta de control si o mare neincredere in sine.
Adica este mai usor sa dai stres celuilalt in loc sa creezi mediul in care sa se simta fericit.
Nu pleaca nimeni daca acasa este stare de bine. Dar vorba ta, cand devine mediu toxic il indemni pe celalalt sa se duca, sa caute caldura in alta parte. Si este maxim nasol cand amandoi sunt toxici, dar mai bine sa nu vezi asa ceva.
Relatiile sunt fara pic de respect, se sufoca unul pe celălalt in sens urat si scot ce au ei mai oribil unul din celalalt.
Cred ca nu ar fi greu sa observi de la inceput daca partenerul iti aduce stare de bine sau de stres, Dar, fiecare este convins ca va manipula pe celalalt.
Sunt de acord ca fiecare are probleme si bagaje din viata. Ca pe undeva sunt cicatrici pe suflet.Dar cu putina vointa multe se pot rezolva.
Insa, se prefera calea usoara, care de fapt este mai grea si in loc sa lucreze la relatie se arunca repede in alta, eventual mai toxica,
Ce nu inteleg, de ce oamenii nu mentin acea scanteie, de ce nu o cresc in loc sa o stinga?
De ce pun egoul pe primul plan in loc sa aiba grija de sufletul partenerului.
Vorba ta, chiar " nu stiu"...

| 1onur explică (pentru ioana748):

Chiar nu am nimic de reproșat Doamnă ioana spuneți Adevărul într-o așa manieră că mă bâlbâi în cuvinte în fața Dumneavoastră Doamnă ioana happy


Păi cred că ar fi o cauză bine întemeiată și filmele astea turcești, și emisiunea aceia puterea dragostei le tot influențează "iubirea" aceia toxică, agresivă iar mare majoritate de-acolo percep "iubirea" că așa ar trebuie să fie cu bătaie scandale certuri constante țipete crize de gelozie, urlete drame din orice prostie așa au fost "educați"...

Mai ales dacă crești într-o familie care este la ordinea zilei abuzurile, agresivitatea, bătăile, amenințările de tot felul, acel om așa va rămâne toată viața fiindcă a fost format crescut într-un mediu grav de rău... își va dori un partener exactă ca și în acel mediu în care a crescut fiindcă așa a perceput omul acela "iubirea " că trebuie să sufere trebuie sa fie tratat ca un nimeni trebuie să fie bat jocorită să suporte toată nesimțirea lor fără să reproșeze sau impune acea fată vreodată că altfel dă cu ia de pământ,


Chiar astăzi în pauza când eram la muncă am văzut un caz pe Tiktok cum un copil de maxim să vă spun Doamnă ioana 12 ani așa a fost violată de un ne nenorocit infect de om de vreo 50 ani avea sigur și copilul acela i-a spus că el este un monstru și că nimeni na învățat-o ce ia făcut el va spun sincer că n-am putu să uit vocea lui copilul ăla nici vorbele acelui copil nici acum sa ajuns atâta de bolnavi cu uni oamenii că n-am ce sa zic despre ei decât sa fie judecați cu moartea că nu merită "oamenii"ăștia sa fie printre oamenii...

| 1onur explică (pentru ioana748):

Păi nu vor sa mențină scânteia,

Fiindcă vor să mențină rivalitate dintre ei doi care mai de care este mai superior celuilaltă adică vor să mențină prostia în locul relațiile lor bine înțeles că apare și ură, dușmănie, certuri, gelozie, toxicitățiile după Dumnezeu mai știe ce se întâmplă...

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

Si mie imi place cum te exprimi si ai farmecul tau aparte cu accentul turcesc in scrishappy

Bineînțeles ca in media se pune accent pe prostie multa, agresivitate, gelozii absurde, na, indobitocire in masa. Plus pe pitiponceala maxima. Si de asemenea se observa cum egoul este pus pe piedestalul cel mai înalt intre tineri care ar trebui sa descopere miracolul iubirii. Cam este oglinda relatiilor din realitate.
Eu sunt de acord ca in relatie este nevoie de validare, atentie, daruire pentru celalalt dar nu poti atrage acestea oferind contrariul.

Da, din pacate oamenii cauta in relatie o continuitate a perioadei din copilarie, o imagine a adultilor din jur in perioada aceea. Si cum este haos in majoritatea familiilor, lipsa de respect, lupta pentru putere, va cauta in partener ceva familiar unde sa fie tratat in mod toxic asa cum este obisnuit/obisnuita.
Nu va realiza ca este in degradare, va spune ca asa este normal.
De parca suferința este ceva normal.
De aceea pana nu desluseste ca trebuie sa schimbe programul toxic initial si deprogramat din creier, sa schimbe sistemul de valori, sa aleaga de data asta independent, respectul de sine, respect pentru celalalt, sa identifice si sa stie sa discearnă intre bine si rau., sa nu cada in capcana propriilor traume.
Pana la urma sensul vieții este sa evoluam, sa depasim incercarile vietii si sa descoperim si laturi frumoase ale existentei, sa invatam despre iubire si sa o practicam, mai ales cu un partener de viață.

Cat despre fetita violata, normal ca acela este un om cu probleme grave care merita spanzurat.
Fetita va ramane cu sechele pe viata in urma abuzului prin care a trecut.
A fost desconsiderata ca fiinta si va fi atrasa fara sa vrea tot de cineva care o desconsidera pentru ca ea va crede ca altfel nu merita, ba chiar ca a fost vina ei, se va pedepsi singura prin relatii abuzive.
Va duce aceasta trauma cu ea pana la moarte si poate avea o viata echilibrata daca reuseste sa inteleaga ca nu a fost vina ei, ca nu trebuie sa se pedepsească pe viata pentru o intamplare macabra din viața ei.
Adica de ce sa accepti abuz dupa abuz cand ai libertatea sa alegi revenirea la viata.
Dar trebuie terapie si intelegere pentru persoane cu astfel de rani in bagaj.
Imi pare rau ca se intampla asa ceva in timpuri in care trebuia sa fim evoluati nu animale.
:/

| 1onur explică (pentru ioana748):

Eu sunt țigan Doamnă ioana cu Adevărat vă spun Adevărul.

Nam fost în viața mea o zi turc.

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

A,oare de ce am crezut ca esti turc?happy

Sper ca nu am zis nimic rau de tiganilaughing
Glumesc, sa nu te superi.
Am si eu in ADN sange de tigan si asta cred ca mi-a
dat putere sa trec peste multe mai usor.happy

| 1onur explică (pentru ioana748):

Mați tratat cu respect defiecare dată Doamnă ioanahappy Mați îndrumat, mi-ați dat un sfat părintesc, prietenesc când am avut nevoie de ajutorul și îndrumarea Dumnevoastră Doamnă ioana, niciodată nu mați tratat în niciun fel să ma simt deranjat, vă respect cu Adevărathappy

Eu am uitat să menționez faptul că am sânge de țigan. tatăl meu este țigan iar mama mea este musulmancă, adică fată de turc. Iar eu sunt născut crescut în Constanțahappy băiat de țiganhappy

Sangele nostru de țigan este inimos sare în ajutor dacă vede un om la greu și necaz și nu face prejudecăți nu face deranj nimănui nu se legea de nimeni și nici nu face ură de rasă pentru semenii lui, sunt mândru că sunt țigan, și faptul că nu-mi tratez semenii cu dușmănie, ură este pentrucă la noi educația pe care o primim de la părinți noștri este pe primul loc respectul, bun simțul, empatia omenie, moralitate și etica este ce nea fost dată învățătură în viață de la părinți noștri înainte să ajungem în școală am învățat în familiei ce înseamnă respectul pentru cel mai mare, și cel mai mic datorită părinților și familie noastre.

Niciodată nu tratăm cu dispreț și superioritatea pe semănul nostru cu care trăim în aceași țară, noi chiar de am vedea răul, ne place săne facem că nu-l vede fiindcă nu asta ne este menirea noastră ca oamenii săne judecăm între noi doar de la simplul fapt că avem o tradiție a noastră mai puțin acceptată...dar noi acceptăm și ori cine sa fie este bine primit la masă, și între frați noștri să facem cunoștință și să lăsăm dușmănia, ură, răutatea, prostia, judecată fiindcă nu asta este ce ne unește ca oamenii.


Vă mulțumesc frumos Doamnă ioana fiindcă ați avut răbdare să-mi răspundeți la întrebarea mea.

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

happy La mine pe linia mamei tigani in urma. Si gena asta are parti multe bune.
Vedem partea plina a paharului si ne descurcam in orice situație. Nu suntem legați de lucruri materiale,putem fi fericiți si fara doi lei in buzunar,doar cu cerul deasupra capului.
Nu ne este rusine cu cine suntem si acceptam totul despre noi. Ne adaptam la nou mai rapid in comparatie cu ceilalți.
Pe linia lui taică miu evrei, cred ca de aici sunt calicalaughing
Dar, da, oricine este binevenit la masa.
Iti dai seama ca intram prima la gazare daca eram pe vremea lui Hitler:laughing
Lasand povestea deoparte, suntem oameni, pamanteni, cu totii.
In anii 1800 eram 1 miliard pe glob, in 200 de ani suntem 8 miliarde.
Deci pe undeva suntem cu siguranța multi rude intre noi, fara habar sa avem.
Pacat ca nu realizam asta si traim deconectați total unii cu ceilalți.

Referitor la intrebarea ta, chiar ai pus punctul pe i, caci din relatii haotice ies copii si mai haotici si se va perpetua un haos interrelational, conceptul de familie este pe cale de dispariție.
Si daca la modul micro este asa, ce pretenții sa mai avem la modul macro, unde de fapt ar trebui sa realizam ca suntem o mare familie cu totii.

Este un aspect dureros al societății de astazi, ceea ce ai intrebat.
Si din pacate nu prea există drum de intors.

| 1onur explică (pentru ioana748):

Spune-le: ‘Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi,?

Este o întoarcere de la orice calea rea și plină de păcate, doar că nu ne convine situația fiindcă pierdem ceia ce ne face rău, "fără săne dăm" seama" că de fapt asta și ne face rău nu lăsăm răul îl luăm de bine iar binele îl luăm și-l tratăm cu bat jocoră umilință bătaie de joc iar când noi ajungem în situația taie, tăiem și spânzurăm pentru reputația noastră numai să nu fim pătați în public dar noi nu de oamenii trebuie sa avem rușine și de Dumnezeu atunci devenim oamenii cu Adevărat când conștientizăm că Dumnezeu este martor la tot ce facem și faptuim de el nu scapă nimeni și nimic ori cât de "oamenii" neam crede majoritatea.

Bine înțeles că orice rău si păcate are o cale este de ajuns omul numai să-și vrea binele nu răul crezând că-și face un bine dacă își vine sufletul și semenii pentru nimic toată.


Suntem mulți la număr într-adevăr da nu toți sănt oamenii cu Adevărat. Uni își mănâncă și vrăjmașul și semănul numai săi meargă,"bine" și sa nu fie văzut cu Adevărat de fapt...

Mulți sănt în stare să renunțe și la ei da nu la păcatul ce la face rău fiindcă doar așa au obținut "ce crede ei că le ține o veșnicie" "și vor avea ce lăsa în urma lor " "de bine" Nu vor lăsa decât păcate ca moștenire nimic altceva ce ne se naște și se câștigă din păcate în păcat ajunge.

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

Adevarul este ca multi se simt morti pe dinăuntru chinuindu-se sa mentina aparentele la exterior. Sfaturile din biblie sunt spre binele nostru. Si pana la urma nu există om fara de pacat. Intai de toate daca cineva judeca,clar isi judeca problemele lui.Un public care sa hulească va exista intotdeauna. Asta este cea mai tampita frica. Teama de parerea celuilalt.
De fapt este mai mare ca teama de moarte. Bineînțeles ca vine din ego, acea iluzie ca un om poate fi superior altora. Refuza sa-si recunoască lor insisi propriile probleme, sa le scoată pe masa lor personala, sa le analizeze, sa si le asume, sa treaca peste temerea ca ar conta ce spune altcineva, care la randul lui nu isi vede de mizeria din ograda, sa se accepte in definitiv cine este in adevar cu bune si cu rele. Este un proces cumplit, caci trebuie sa recunoasca ca a trait in minciuna atata timp., ca de fapt valorile la care s-au raportat au fost false valori, ca trebuie sa inceapa o cale noua si ce face cu atatea lucruri la care ar trebui sa renunte. Multi nici nu isi pun problema, mor in minciuna si rau, altii stiu ce se intampla dar li se pare imposibil sa pornească lupta pentru eliberarea sufletului cu orice risc, unii, putini, reusesc, renunta la viata falsa si merg spre propriul adevar, confruntandu-se cu tot ce implica, dar in final se eliberează si ajung la concluzia ca nimic nu este mai de preț ca libertatea. Practic inseamna sa iti dai sansa a doua oara la viata.

Omul uita sa se raporteze la propria viata si traieste conform judecatii si falsei aprecieri a celor din jur. Asta inseamna intr-o mare minciuna. De fapt ei vor muri nefiind niciodată multumiti de propria existență. Practic nu au trait nici o secundă.

| 1onur explică (pentru ioana748):

Este bine pentru noi să nu ne menținem păcatul și dacă am putea săne acordăm și o șansă înspre Dumnezeu nu numai către noi. Atunci apărea schimbarea bună pentru om cu Adevărat când îl acceptă pe Dumnezeu nu când își acceptă păcatul și își da o șansă la un alt păcat defiecare dată nu face decât să-și mențină egolul pentru sinele său. Este și normal că ajungi un om mort pe dinăuntru și te otrăvește cu chimicale să-ți menți starea dacă ne vindem sufletul pentru nimic și avem impresia ca stăpânim lumea cu păcatul...


Schimbarea Adevărat începe când îl acceptăm pe Dumnezeu cu Adevărat în viața noastră nu doar când o ducem rău si la un necaz ne întrebăm de ce Doamne.

| 1onur explică (pentru ioana748):

Doamnă ioana n-am zis ca nu Există om fără de păcat Doamnă și sănt conștient că nu există om fără de păcat dar ați spun niște vorbe care eu nu le-am spus și insinuați că lași fi spus eu nu am zis nicăieri omului săi fie frică de părerea celuilaltă și dacă observați vă rog frumos ce spun eu la început, iar apoi ce spuneți Dumneavoastră este o grămada de cuvinte fără nicio explicație...nimic altceva care eu nici n-am pomenit de ele pe undeva sau să vă adresă ceva personă la Dumneavoastră


Răspunsul meu a fost pentru omul care are șansă la mântuire și ca are șanse dacă se întoarce de pa păcatul lui să nu-și mai facă rău.


Eu nu înțeleg de ce ați reacționat nervoasă nu știu sincer pe bune de ce fiindcă nu vam adresat nimic de rău


Eu le spuneam celor care au ca fapte crime, violuri pedofilii Proxeneți și își strâng averi crezând că-și lasă un urma lor ceva...

Eu nu vam adresată nimic la Dumneavoastră v-ați enervat sincer nu știu de ce...

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

Imi pare rau ca s- a inteles gresit,sincer,chiar mi-a facut placere discutia cu tine.
Nici nu am simtit ceva sa ma faca nervoasă. Nicidecum.
Eu vorbeam asa in general, nicidecum sa zic ceva contra ce ai spus tu, pentru ca sunt de acord cu tot ce spui,ai perfecta dreptate.
Cine stie,de ce s- a inteles gresit. happy
Asa este, daca nu intelegem ca există o forta superioara in Univers si ar fi bine sa ne conectam cu ea pierdem pe mana noastră.
Insa conexiunea cu Dumnezeu inseamna sa fim in adevarul nostru pur, in cel mai adanc loc din constiinta noastra, sa ne dam masca jos si asta este al naibii e greu.
Pentru ca odata ce pătrunde lumina,omul vede toate cate nu ii plac, se sperie de propriile bube, prefera sa puna masca la loc nestiind ca cu ajutorul lui Dumnezeu, acele bube se vor estompa la aer si lumina, poate vor ramane cicatrici usoare, aproape invizibile, dar la un moment dat cu constiinta libera si din ce in ce mai curata omul va intelege ca viata are sens si rost in bucurie, in liniste, in autenticitate, chiar daca nu mai este asa stralucitor ca atunci cand purta doar o masca din cauza căreia putea ajunge la septicemie caci fara aer si lumina, in intuneric si mizerie ia nastere nimic altceva decat o infectie.
Oare de asta s- a nascut omul? Sa traiasca in infectie purulenta si obscuritate sau sa evolueze si apoi sa mearga in lumina mai departe?
Ar fi bine sa intelegem ca Dumnezeu vine cu teste in viata noastra, insa doar pentru ca vrea sa ne treaca clasa spre o treaptă superioară de evolutie, cat mai aproape de El.

| 1onur explică (pentru ioana748):

Bine Domană ioana. Eu îmi cer scuze din nouă ca am înțeles eu greșit.

Cred că dacă vași întreba doar pe jumătate din ce spuneți acum nici dumneavoastră nați avea definiția la ce spuneți, dar văd și îmi dau seama de grămada de cuvinte din nou fără nicio explicație. O sâmbăta minunată vă doresc plină de lumină și fericire alături de cei dragi Doamnă ioana.

| ioana748 a răspuns (pentru 1onur):

Asa este, este aproape imposibil de descris in cuvinte cand vorbesti despre lumina, adevar, Dumnezeu. De fapt nici nu ar trebui spus prea multe.

Zi minunată si tie,
Toate cele bunehappy

| Mindfulness a răspuns:

Pentru că lumea în loc să repare ceva ce nu merge și poate fi remediabil aleg calea mai ușoară, aceea de a se despărți.
Nu mai au valori de asta.

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Da este și asta am observat în unele căsnicile/relațile altora se preferă calea în care să renunțe la ei doi în locul altora

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Daca vreodată vrei relație onur fratele meu sa nu alegi fete că sunt proaste de put, nu știu ce vor de la viață. Sa alegi o femeie matura e mult mai ok! Fetele te vor înșela si cu prietenii tai și cu frații și cu cine apuca, sa nu te uiti niciodată la astea prea tinere, că azi cu unul mâine cu altul.

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Nici nu știu ce să-ți spunlaughing) mă lași mereu cu semne mari de întrebarelaughing

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Ia și tu lecții de la fratele tău mai mare! Îți sugerez de la 30 in sus sa cunoști femei nu de astea de 20 de ani,că astea o sa te lase pentru orice motiv banal cu ochii în soare! Bine,astea de pe TPU sunt mai cuminți dar nu la astea mă refer ci la cele din realitate,care sunt niste vagaboande. Cu o femeie poți face casa,familie. îți calca o haină îți face de mâncare face ce trebuie in casa. In schimb fetele nu știu nici o ciorba sa facă sau să spala o farfurie numai figuri și ifose,toate se cred mari prințese.
O sa vezi tu! Eu ți-am dat niste sfaturi ce rar o sa le primești de la cineva!
Fetele sunt ușor de influențat, se ia după familie, după prieteni, după anturaj in loc sa aleagă cu inima ele se lasă influențate de societate și anturaj de frica de a nu fi judecate! O femeie în schimb tine piept oricărei piedici și bârfe și denigrări și vorbe răsuflate inventate de alții! Cam asta e diferența între o femeie și o fata. E că și cum ai compara un adolescent cu un bărbat, un adolescent nu se poate ridica la nivelul unui bărbat niciodată așa nici fetele in fata femeilor.

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

De UnchiuleRamiz ce mai știi este bine? Nu-l mai văd activ de ceva timp

Am văzut ce șia pus poza de profil cu un băiat care are pistol în mână și își ia ținta la supărat cineva?laughing)

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Este bine happy
Mi-a răspuns ieri la întrebarea ce am postat-o.
E băiat bun nu face el de astea laughing

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Mi-au dispărut celulele roși când am văzut poza laughing

Mi-a dat un 10 la întrebarehappy

Știu este un om chiar de treabă și serios am învăța de la el câte ceva este un om de nota 10 cu Adevărat.

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Este de treabă da! Mă bucur că te înțelegi bine cu el, fata de alții e un băiat la locul lui.

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Nai cum să nu te înțelegi cu așa om ca el chiar este un om cu caracter mare și respectos.

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Și tu ești frate dar din când în când ne mai ștergi din greșeală intenționat de la prieteni rolling on the floor

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Aoloooo cum a venit asta rolling on the floor))rolling on the floor))

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Oricum va urma și seria a doua, ești plin de surprize laughing)

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Nu boss laughinghappy

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Ești campion, ești imprevizibilhee hee laughing

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Mam născut imprevizibillaughing)

Până la vârsta de 18 ani am crezut ca sunt născut pe 4 noiembrie când m-am uitat în certificatul de naștere era 10 noiembrie-_-

| Mindfulness a răspuns (pentru 1onur):

Puteai sa îți ții ziua de naștere de 2 ori în circa 6 zile happy

| 1onur explică (pentru Mindfulness):

Adevăratlaughing)

| gaminator a răspuns:

Cea mai mare problema este lipsa virtutii. Orice altceva vine dupa aceasta. Studiile arata faptul ca cu cat numarul partenerilor creste inaintea unei casnicii, devine mai greu pentru o astfel de persoana sa intemeieze o familie.

Astazi majoritatea relatiilor, datorita lipsei moralitatii, se intemeiaza pe patimi, de aceea intalnim atat de multe cazuri de divort. Spre exemplu, in SUA, unde lipsa de moralitate este groaznica, rata divorturilor este undeva la 42%. Nimic nu este intamplator.

Singura solutie pentru o lume civilizata este moralitatea, ceea ce statul secularizat si ateismul nu pot oferi nicaieri in lume. Educatia de astazi se rezuma la invatarea unor notiuni abstracte si dobandirea unor skilluri, ca si cum omul ar fi un robotel pe care sa-l pui unde vrea corporatia si sa poata fi mutat oricand fara sa afecteze mersul lucrurilor.

| 1onur explică (pentru gaminator):

Bine că asta se știe de când este lumea și pământul ca se vrea robotizarea, dezumanizare oameniilor fiindcă doar așa vor putea săi facă dușmani între ei și să se ajungă la mai multe crime, violuri, Pedofilii, trafic de oamenii, ei de fapt și de drept în asta și investesc la dezumanizare oameniilor nici de cum să ajungă oamenii uniți iar asta de vede cu ochiul liber la câte se întâmplă în lumea în care o "trăim" în zilele de astăzi

Eu cred ca noi oamenii avem nevoie empatie umanitate, sentimentele sincere loiale între noi moralitate la fel este enorm de importantă pentru noi între noi oamenii respectul de cel mai mare, de ce mai mic asta la fel a dispărut dintre noi

| 1onur explică (pentru gaminator):

în SUA sănt prea multe...acolo sănt cei mai mari mafioți traficanți de droguri ce mai mari criminali pedofili acolo este jale rău de tot...