Este vorba despre tatal meu. Nu ma mai inteleg deloc cu el, chiar nu stiu ce sa mai fac. Mama mea a murit cand aveam 11 ani. Eu inteleg ca e asa pentru ca ii e teama sa nu patesc ceva si stiu ca ii e greu singur. Adevaru e ca nu doar ceea ce s.a intamplat cu mama a fost singuru lucru greu prin care am trecut. Pana acum am trecut prin multe. Dar am stiut mereu sa ma descruc. N.am facut niciodata o criza gen * Ma omor * oricat de grea ar fi fost situatia. Cand nu mi.e bine niciodata nu ma duc la el sa.i zic ca nu sunt bine, stau in camera si plang si tin tot in mine. Eu mereu il inteleg. El nu ma intelege niciodata. Sunt corigenta la mate. Imi trebuie un 7 ca sa-mi iasa media si eu fac tot ce pot. Azi mi.a reprosat ca spera ca nu raman corigenta si eu n.am mai suportat si i.am zis sa inceteze sa mai tipe la mine si sa-mi zica ca pot sa trec. Mi.a zis ca pot. Dar tipand. Mama ma incuraja tot timpul. Decand a murit nu mai are cine sa ma incurajeze. Tata zice mereu ca nu poate sa faca totul singur. Dar nici eu nu pot. Ar putea macar sa-mi explice la mate, seara cand vine acasa. Dar nu, eu trebuie sa fac asta singura. Si dupa tot vina mea e. Cand eram in clasa a4a nu a venit nici la serbarea de sfarsit de an. Nu pentru ca avea treaba, ci pentru ca nu avea chef sa vina. In clasa a5a am avut spectacol sa dansuri. Putea sa nu mearga in ziua aia la munca si sa vina sa ma vada. Si se putea invoii pentru ca face asta si acum. Mama venea tot timpu. Cat era langa mine nu ma simteam deloc singura. Decand nu mai e. Ma simt mai singura ca niciodata. Mereu statea cu mine. Mereu ma sustinea. Tata nu face decat sa.si verse nervii pe mine. Cand traia mama nici nu era asa. Nu ma lua niciunde cu el, de abia iesea cu mine afara, niciodata nu statea cu mine sa scriu temele. Mama facea toate astea si mult mai mult. Cand se certau mereu dadea vina pe ea si asa face si cu mine. Nu accepta sa i se zica ca a gresit. Eu am gresit de multe ori si accept sa mi se zica asta. E un lucru normal sa mai gresim. Am ajuns sa.l mint pe tata in ultimu hal. Nu.mi place sa.l mint. Dar altfel nu se poate vorbi cu el. Daca ma vede cu vreun baiat face crize. Am 14 ani, imediat fac 15 si mai nou n.am voie sa stau cu baieti. Trebuie sa inteleaga ca nu mai sunt copilu care eram acum vreo 2 ani. M.am schimbat mult, am invatat sa nu mai pun la suflet tot ce aud, sa nu ma mai plang din orice si multe altele. Mai am momente in care sunt mai copilaroasa dar cred ca toti avem. Eu oricum nu mai rezist mult asa. Odata am sa.i spun tot ce gandesc pentru ca am ajuns sa nu.l mai suport. Odata era ora 23:00 si mi-a zis ceva gen * Sper ca nu vorbesti cu baieti la ora asta*. Vorbesc cu cine vreau. Eu nu am sa renunt la persoanele la care tin din cauza lui. Zice ca pana la 18 ani trebuie sa fac ce zice el. Cred ca trebuie sa.i reamintesc ca imi e tata, nu sef. Puteti sa ma judecati pentru asta dar. Nu il ascult. Am o singura viata si vreau sa mi.o traiesc. Vreau sa rad, sa incerc cat pot de mult sa evit tristetea, sa invat sa iubesc. Mai am multe de invatat si n.am sa-mi ratez viata si tot ceea ce am de invatat din cauza lui. Imi place mult sa cant. Adevaru e ca muzica imi e mai alaturi decat el. El nu e de acord cu muzica pentru ca zice ca nu se castiga bani. Mie nu.mi pasa. Eu nu fac muzica pentru bani. Decand cu mama. Numa muzica mi.a mai ramas. Si ei ii placea mult sa cante. Tata crede ca am trecut peste faza cu ea. Dar adevarul e ca de fiecare data cand gasesc o poza dea ei incep sa plang. In fiecare seara ma gandesc la ea. Imi e enorm de dor de ea. Era frumoasa, tanara. Avea toata viata inainte si as fi preferat sa fiu eu in locul ei. A fost mereu langa mine. Acum sunt complet singura.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook