| a întrebat:

In ziua de azi rar mai gasesti o persoana in care sa ai incredere, pe care sa o crezi cu adevarat, fata de care sa ai sentimende reale! Insa, cu toate acestea, cred ca in viata oricarui om exista o astfel de persoana. Chiar daca apara mai devreme, sau poate mai tarziu, aceasta exista! Eu pana de curand nu am avut un partener (prieten/ amic), cu care sa-mi impart bucuriile si suferintele, un partener care sa imi trezeasca inspiratie si iubire, un amic care sa tina la mine si eu la el, care sa-mi fie fidel, sincer, deschis, punctual, si important! Totusi l-am gasit, acolo undeva, desi e departe de mine. Intrebarea mea ar fi: Voi ati intalnit pana acum o astfel de persoana ('omul vostru de incredere', 'mama voastra drepta', de ce nu si 'iubirea vietii')? 1. Care v-a fost prima impresie? 2. Ce v-a facut sa simtiti acesta persoana importanta, de incredere, cu intentii bune, si sincera? 3. Cu cat timp in urma ati intalnit-o, si cum? 4. Credeti ca veti ramane pe veci prieteni foarte buni? Multumesc kiss

Răspuns Câştigător
| Maya2014 a răspuns:

Pai,scumpete,in primul rand ma bucur pentru tine.
In ceea ce ma priveste,am gasit multi oameni minunati la care tin, printre care si iubirea adevarata.
Ceea ce ne-a unit pe toti a fost in primul rand sinceritatea, increderea, caracterul, gandirea si nu in ultimul rand povestile de viata. Povesti pe care nu i le doresc nimanui.
Dar, tocmai acea suferinta ne-a adus impreuna si toti ne intelegem de minune si ne spunem orice.Bineinteles ca avem incredere unii in ceilalti si ne ajutam reciproc, ne sustinem, ne incurajam.Chiar pe comunitatea TPU, am gasit un prieten, o persoana care merita tot ce e mai bun in lume.
Prietenii adevarati si iubirea sunt 2 flori extrem de rare,dar,care se completeaza reciproc,iar atunci cand le gasesti, nu le mai da drumul.
Sunt unii oameni care au cautat toata viata aceste "flori", dar n-au ajuns niciodata sa le simta,, parfumul mierific".
Eu iti doresc numai bine si sper din suflet sa fii inconjurata numai de persoane bune, de incredere si inteligente, asa, ca tine.:*

18 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| explică (pentru Sn0wY):

Sper ca prietenia voastra sa tina o vesniciewinking. Ai grija de ea kiss!

Răspuns utilizator avertizat
| мαяιє a răspuns:

Desi e departe [vreo 1000 de km distanta] da, l-am gasit. Nu stiu daca ii pot spune ''iubirea vietii'' avand in vedere faptul ca este cu 7 ani mai mare decat mine [are 21].Dar oricum prima impresie a fost aceea ca este o persoana de treaba. Atunci cand am probleme m-a ajuta, m-a intelege pentru ca si el a avut cam aceeasi viata ca si mine. Nu il cunosc de mult timp, l-am intalnit acum o luna pe omegle. Eu una sper sa ramanem prieteni.

| explică (pentru Sn0wY):

Nu ai pentru ce! Eu iti multumesc kiss

| explică (pentru мαяιє):

Multumesc de raspuns. Foarte frumos! Sper sa ramaneti prieteni pentru totdeauna kiss

| мαяιє a răspuns (pentru ):

Si eu sper :*

| anca29 a răspuns:

Eu am crezut ca am gasit BFF-ul. Dar ne certam des, eu sunt genul de fata crazy care calatoreste prin lume iar ea e fata cuminte care se joaca in fata blocului... E o persoana buna dar prea copilaroasa, e ceva de genul : " daca eu sunt murdara de ciocolata de la gura etunci e logic ca si tu esti". Si de fiecare data cand nu-i place un subiect despre ea dar eu o rog sa ma asculte, incepe cu ironie " da, da, sigur, cum zici tu...ihm!" Se enerveaza din orice si are pretentia ca eu sa nu ma enervez. Uneori cred ca e cea mai buna persoana de pe pamant alteori imi vine sa o omor. De cand am venit la Bucuresti am vrut sa nu o mai vad( nu ca o urasc dar nu mai e distractiv sa stam impreuna), ea m-a intrebat daca o evit iar eu am spus ca am multa treaba[nu pot sa cred ca o mint]! asa ca am vorbit cu mama si o sa-mi cumpere un caine cu care sa am ce face pana se maturizeaza BFF-ul. Ca sa nu zic altcumva. E cu un lvl in urma mea si nu te potrivim acum. Dar sper sa se rezolve.

| explică (pentru anca29):

Hey! Daca uneori ai acea impresie ca merita respectata pentru bunatatea, intelegerea si prietenia ei, inseamna ca o vezi ca pe o buna prietena! Desi ca certati, nu prea va intelegeti, nu aveti prea multe in comun, puteti fi totusi bune prietenewinking. Nu cauta sa privesti problema de dinauntru'! Incearca sa vezi ca si ceilalti aceasta 'discuta'...pur si simplu poate nu sunteti cele mai bune prietene, nu va intelegeti in majoritatea timpului, aveti opinii total diferite, dar cel mai important, tineti una la alta si va pasa catusi de putin de ceea ce va leaga. E o fetita inocenta, usor mandra, deci cam enervanta, poate parea si tupeista, dar eu una cred ca e de fapt prost crescuta, cred ca e cam alintatabatting eyelashes!
Daca vreodata ai mai vrea sa reinvii relatia vostra, parerea mea ar fi ca tu sa lasi de la tine atunci cand ea greseste, sa ai gura mai mica, sa spui si tu la randul tau ''da, da...cum spui tu, bine, bine''. Comporta-te asa cum si ea face cu tine, si sigur nu-i va place! Iti va spune ca o deranjeaza 100%, dupa cum mi-ai descris-o, si ii vei putea explica ca aceasta nu este de fapt atitudinea ta, ci a ei! Poate va intelege si se va schimba. Nu va ajunge nicaieri in felul asta!
Sper ca ti-am fost de ajutor, si sper sa se schimbe, si sa deveniti din nou prietene kiss! Bafta kiss

| anca29 a răspuns (pentru ):

Daca iti spun ca am facut asa, ma crezi? sad nu mai stiu ce sa fac... o sa astept sa se maturizeze si pana atunci o sa am cainesi mai multe ocupatii! Mi-e do de ea dar nu mai imi place compania ei! E acra si nesuferita mai mereu chiar daca da, de foartew multe ori, dovada ca e buna, sufletista, inteligenta, etc! si da ai dreptate, e alintata dar n-ar recunoaste-o pentru nimic!

| explică (pentru anca29):

Inteleg straight face. Daca vrei cu adevarat sa mai fi prietena cu ea, atunci chiar cred merita sa o astepti! Dar tu mai bine ca oricine o cunosti si sti daca cu adevarat merita... poate nu o sa se schimbe niciodata, nu o sa se maturizeze niciodata. Nu ai de unde sa stii straight face. Astfel de persoane nu isi revin decat dupa ce primesc o lovitura care ii va marca si ii va face cu adevarat sa-si dea seama ca nu sunt normali, ca au un comportament nesimtit si sunt fitosi. Ea are nevoie de o astfel de lovitura! Trebuie sa invete sa aprecieze, SA TE APRECIEZE, pentru ca ea stie ca ii vrei numai binele si cel mai important, prietenia! Stie! Dar orgoliul, fitele si faptul ca e alintata o face sa fie asa...acra si nesuferita straight face!
Nu stiu cat de sigura e aceasta asteptare pe care vrei s-o practici, deoarece e posibil sa fie mereu o copila, care daca pateste ceva riposteaza, face urat, se duce la mamihee hee, si devine acra cat ai clipi. Cu adevarat e nesuferita!
Insa nu ai de ce sa o astepti pe ea. Sunt mii si mii de oameni pe pamant care iti pot fi prieteni adevarati! Sfatul meu ar fi sa cauti o astfel de persoana, cu care sa te intelegi, cu care sa-ti imparti bucuriile si suferintele, care sa-ti fie de incredere, sincer, si mereu aproape!
In viata totusi trebuie sa fie ceva, un lucru, pe care mai tarziu ai sa-l regreti, asa cum e prietenia asta a voastra. Nu trebuie sa-ti para rau. Totusi raman amintiri frumoase, in care va intelegeati bine, si in care erati de nedespartit.
Altceva nu as sti ce sa-ti mai spun. Pacat de sufletul ei, de frumusetea, inteligenta, si momentele ei bune.
Incearca sa o lasi in urma. Tu doar amintesteti ca ea poate mai mult de atat, si poate vreodata se va schimba (sa speram), si veti mai fi prietene.
Sper ca ti-am fost de ajutor kiss. Bafta kiss

| anca29 a răspuns (pentru ):

Multumesc... Am luat in calcul faza asta cu neschimbatul dar chestia ea ca mi-am petrecut 70% din viata mea cu ea langa mine! O cunosc de cand aveam 3 ani! Nu prea imi vine sa o las chiar daca nici cu ea nu mai vreau sa stau! Mersi inca odata si te pricepi la ghicit oamenii mai putin la faza cu fugitu' la mami. Isi rezolva problemele singura( ma rog, asa da implresia ca nu prea le rezolva dar nu apeleaza la parinti). happy banuiesc ca o sa stau cu colegele de clada pana ii vin mintile-n cap!

| explică (pentru anca29):

Nu ai pentru ce sa-mi multumesti kiss! Pentru mine a fost o placerebatting eyelashes!
Si in plus, exista o solutie pentru orice...o sa reusesti tu singurica pe parcurs sa vezi si sa te decizi de viitor! Mult noroc kiss! Bafta kiss!

| explică (pentru Maya2014):

Scumpete, si eu ma bucur pentru tinehee hee! Sper ca prietenii tai sa-ti fie, sa-ti ramana prieteni pentru totdeauna kiss! O sa iti ascult sfatul, si de indata ce o sa am cele doua flori la mine acasa, in ghiveci, iti promit ca o sa le ingrijesc, o sa primeasca toata atentia mea, o sa simta increderea mea, si cel mai important, iubirea mea! O sa le mentin mereu vii, pline de viata, si frumoase. O sa fac in asa fel incat o sa dea mereu boboci, din care sa se raspandeasca si mai multa fericire, incredere si iubire love struck!
Si iti multumesc pentru complimentebatting eyelashes! Chiar ma bucur ca sunt cateva persoane aici pe TPU care nu sunt superficiale si care au reusit sa ma vada asa cum sunt kiss (printre care si tu)!
Pot spune ca esti speciala kiss!
Numai bine si tie pe viitor, sa ai parte de tot ce iti doreste sufletelul ala al tau frumos kiss kiss kiss!

| Maya2014 a răspuns (pentru ):

Yay,cat de simpatica poti fi :*
Apropo, te pot intreba cati ani ai? happy

| explică (pentru Maya2014):

Am 13 ani kiss!

| Maya2014 a răspuns (pentru ):

Mica si desteapta, mancate-ar mamahee hee:*
Multi inainte, draguto!

| explică (pentru Maya2014):

Multumeschee hee!