Opinia mea spune asa: da-i un pumn si lasa-l in pace, dupa pleaca si fa-ti o viata.
Câteodată cea mai bună răzbunare este sa îl lași pe Dumnezeu sa te răzbune. Și de fapt nu câteodată, ci întotdeauna.
E o situație grea, dar nici sa devii ca el nu e bine. Încearcă sa fii mai bun decât el. Dacă vei face asa vei strange cărbuni aprinși deasupra capului lui.
Sa știi ca exista o răsplată!
În lumea de dincolo nu există portiță de scăpare, asa ca nu ar trebui să-ți faci griji în privința asta. Toți, absolut toti, își vor primi răsplata. Asta e tot atât de atât de adevărat ca și faptul că calci pământul.
Isus care era Fiu de Dumnezeu s-a lăsat batjocorit de niște oameni care aveau sentința "scrisă". Dar ca să o șteargă a fost nevoie sa se dea pe Sine.
E greu, dar dacă gândești așa atunci nici tu nu vei putea avea bucurii. Și sa știi ca răul se întoarce, cu ce măsură masori, cu aceea ți se va măsura înapoi. Deci, dacă te gândești să-ți "faci dreptate", ești pe drumul greșit.
Nu te panica pentru asta.
Crezi ca cei care L-au străpuns pe Isus vor rămâne nepedepsiți? Îți spun eu ca nu. Sa fii sigur ca nu vor fi chemați la Masa unde vor sta sfinții.
Deci, îți spun sincer, chiar dacă ai fost umilit nu poți sa "îl chinui și tu 1 an măcar", nu!
Mai bine pleci de langa el. Dar prostia aia sa n-o faci.
Nu el este de vina, alcoolul este de vina ( Alcoolul îi controleaza viata ) Iarta-l si impacati-va.
Daca alcoolul este de vina atunci eu daca azi ma imbat si omor pe cineva din familia ta, cine este de vina? eu sau alcoolul? Nu pot spune politiei cand vine sa ma lege ca nu eu sunt de vina ci alcoolul nu? eu cred ca pe mine ma vor baga la puscarie nu pe alcool, nu?
Nu am cum, e trecut pe jumatate din apartament, poate merge la politie si sa i se de-a dreptul de a ramane.Ciudat e ca si eu m-am imbatat de 100 de ori in viata asta dar niciodata nu m-am legat de el si nu mi-am batut joc de nimeni.
Daca azi e furtuna, maine e soare. Lasa lucrurile sa se rezolve de la sine
Situatia asta e de mai multi ani si a fost tot ploaie, nu ma inmuiat nimic.E ca faza cu Iisus cum ca venirea lui pe Pamant e aproape si iaca au trecut 2000 de ani, nu cred ca asta e o solutie.
Ai putea sa te muti cu unul dintre frati sau sa te ajute fratii cu chiria unei garsoniere/ apartament?
Nu cred ca merita sa te rezbuni. Daca el atata a putut si asa a stiut sa faca tu nu trebuie să îi iei exemplu, ba din contra ar trebui să îi demonstrezi ca nu i semeni si sa il ignori.Nu trebuie sa il ierți sau sa te răzbuna, trebuie sa il ignori si sa iti vezi de drumul tau bucuros ca ai scapat de acel tratament si pe viitor cand vei avea o familie sa nu te comporți la fel.
Poti sa te muți ca sa nu il mai vezi zilnic si sa nu fi nevoit să răzbi zilnic amintirile alea.
Am o iubita de 3 ani dar mai vin si pe acasa cateodata si dorm, plus ca mai am perioade cand ma cert cu ea si vin si stau acasa 1-2 sapt. si vad cum se rasfata prin casa si i se rupe, el cred ca nici nu stie cat rau a facut, n-are nici o grija, traieste ca un ingeras dragul.Plus ca mi-e frica sa il lovesc ca l-as putea omora din prima.
Pai doar ca sa vada si el cum e sa fi O VICTIMA (asa ca sa nu moara prost).Tu crezi ca evreii aceia din lagarele naziste daca il prindeau pe Hitler nu ii faceau nimic? 99% ii faceau.Deci cand a vazut ca crestem mari in loc sa se gandeasca cum sa ne ajute sa ne realizam in viata, el ne ameninta ca ne omoara in somn daca ne legam de el, oare de ce? se simtea cu musca pe caciula? Si acum acest monstru si violator al sufletului meu trece pe langa mine ca si cum nimic nu s-a intamplat?
Eu ti-am spus ce ti-am spus pentru ca in familia mea am avut o situație similară iar in familia prietenului meu a fost exact aceias situație, iar daca ii puneam perna pe fata (") nu făceam altceva decât pușcărie.
Tu crezi ca o sa fi împlinit sufletește daca iti vei demonstra tie si lui ca esti la fel? Sau crezi ca o dată începând sa chinui un om ca sa te răzbuna te vei opri la atat?
Stiu ca vrei sa iti faci dreptate si ca ce a facut el a fost monstruos, dar poti sa iti ocupi timpul acum facanduti propria viață. Poti sa pleci, sa fi fericit si sa stai linistit ca viata ii da fiecăruia pe cat merita.
O persoana sănătoasă la minte nu cauta sa se răzbune fizic pe un astfel de nefericit.
Cunosc un caz asemănător, ma refer la tratamentul aplicat copiilor și familiei de către tara, și... Unul dintre copii a fost foarte înțelegător cu el pe parcursul adolescentei, niciodată nu s-a răzbunat pe el deși ar fi putut sa o facă, la câte a indurat el și frații lui... Iar în viata de adult a devenit fix ca tatăl lui pe care mai demult îl blama în gând : își bate soția fără motiv, se îmbată, etc
Ai putea sa te muti, daca ai posibilitatea. Daca nu ai posibilitatea sa te muti, atunci iarta-l, gandeste-te ca si altii au trecut prin situatia ta, si au iertat. Si inca ceva: comportamentul lui are o CAUZA. Probabil a fost abuzat in copilarie sau poate a fost torturat in armata.
Poate suna aiurea dar nu trebuie sa-l ierti pe el ci pe tine.
Tu iarta-te ca te-ai lasat trecut prin asta. Parintii si ei au fost copii si au crescut in conditiile secolului trecut, cu alte gandiri si idei de educatie.
Tu traieste-ti viata. Nu mai e acolo sa te controleze cu jigniri, sa se ia de tine. Incearca sa-ti iei viata in piept si sa iesi din mediul ala nociv.
Tu deja i-ai intrecut conditia. El a facut ce a facut pentru ca asa stia el mai bine, nu stia cum sa procedeze altfel. Tu acum la randul tau cand vei avea copii ii vei creste cum crezi tu mai bine. Gandeste-te acum 25 de ani ce informatii, internet, discutii deschise intre parinti erau si ce e acum. Eu spun ca e putin mai diferit acum si inspre bine.
Poate in cativa ani isi va da seama, sau nu. tu oricum ai incecat si ti-ai dat interesul sa fii un copil bun. Tu oricum incearca sa te detasezi.
Ce-ai zice daca ai citi o biblie pentru a afla care e treaba cu Iisus. Si intreaba-l pe tatal tau,, Iisus are sa vina, dar oare s-ar bucura de tine de te-ar vedea? Oare nu e scris, sa ne uitam intai la pacatele noastre apoi pe ale altora? Ce anume vrei sa ma inveti?"
Intreaba-l de-astea si dai de gandit. Cand ai putin timp chiar incearca sa o citesti, iti va creea o noua perspectiva a vietii si te va invata cum sa raspunzi celor ce se dau Dumnezeiti. (am citit evangheliile si geneza cand eram mic (dar si apocalipsa deoarece erau multe aberatii legate de cipuri si 666 si am vrut sa aflu cu certitudine ce sunt, si am aflat ca biserica si oamenii neinvatati se cam cearta cu ce scrie acolo). Succes.
Frate, Biblia a fost creata pentru. toata lumea? Tot universul? Atunci de ce pe un Pamant atat de mic doar 45% din oameni cred in Iisus, restul au alte religii, acestea aparand cu mult timp inaintea aparitiei lui Iisus! Ce se va intampla cu celalalte miliarde de oameni? Merg toti in Iad? sunt lucruri care nu se leaga.Pai Iisus nu s-a putut impune pe un Pamant atat de mic? Apoi tu stii cat de mare este Universul?
Niciun om nu bea de prea mult bine și dacă s-a purtat atât de groaznic cu siguranță mereu a avut probleme psihice pe care alcoolul le-a amplificat. Și eu am avut probleme cu tata în copilărie, dar l-am iertat, ne-am împăcat și acum suntem prieteni foarte buni și chiar mi-e milă de el când plânge că regretă unele faze pe care mi le-a făcut. Cu tatăl tău însă e altceva, dacă a putut să fie atât de crud, absurd și ilogic, răzbunarea ta nu o să însemne mai nimic pentru el, o să se simtă doar confuz și tu o să te simți ca un monstru. Vrei să fii ca el? Nu cred. Fii mai bun decât el și treci peste, cu psihologi, cu auto-disciplină etc, oricum, dar treci peste și învață din greșelile lui. Dacă începe să se poarte aiurea din nou, te impui, că nu mai ai 7 ani.