M-am cunoscut cu iubitul meu pe facebook acum 4 luni, primele 2 luni am vorbit fara sa ne vedem deoarece el nu era in tara, s-a indragostit de mine fara sa ne intalnim, a zis ca sunt ceea ce isi doreste si ceea ce nu a gasit niciodata pana acum.Am inceput si eu sa tin la el dar eram rezervata oarecum, imi spunea ce simea, mesajele lui ma faceau fericita. Dupa 2 luni ne-am vazut, ne-am placut si am continuat, el imi spunea ca ma iubeste foarte mult..si nu se schimbasera prea multe. Locuim la distanta de 50 de km unu de celalalt asa ca ne vedem o data pe saptamana.A fost totul frumos, sarbatorile impreuna..am mai avut certuri din cauza geloziei mele si a posesivitatii i-am zis ca ne despartim (nici eu nu ma credeam) si s-a rugat de mine mult pana ne-am impacat (a plans blabla) mi-a dovedit deci, ca ma iubeste,dar dupa un timp a inceput sa se schimbe, nu ma mai alinta ca inainte, nu-mi mai trimitea mesaje cu ce simte,l-am intrebat de ce si mi-a raspuns ca nu stie, crede ca din cauza distantei, a certurilor,in nici un caz nu are pe altcineva altfel nu ar mai fi pierdut timpul si banii sa vina la mine in fiecare saptamana(in plus am si parola de la facebook,imi raspunde mereu la tel,iar alte interese ca sa vina nu are). Dupa,s-a intors roata,eu m-am indragostit iar el era din ce in ce mai indiferent,eu il sunam mereu, plangeam cand ne certam, i-am dat foarte mare atentie, libertate mai multa, am lasat de la mine.Si acum..ma trezesc ca nu mai e el,ca parca nu ma mai iubeste,imi spune ca nu stie de ce nu mai are acea "tragere de inima" cand stie foarte bine ce am insemnat pentru el (fata cu care vrea sa fie mereu).S-ar putea sa fie din cauza faptului ca eu i-am dat mereu atentie, l-am cautat dupa fiecare cearta, cand el a gresit ne-am certat m-a intrebat daca chiar vreau sa ne despartim i-am zis da de 3 ori, apoi el a plecat nu m-a mai sunat si tot eu l-am cautat desi zisese sa ramanem amici.Ne-am impacat mi-a zis ca ma iubeste nu are pe nimeni altcineva.Totusi mi-e greu sa cred ca s-a stins iubirea aia profunda.Ma gandesc ca ar trebui sa fiu indiferenta sa vad cum reactioneaza, dar e posibil sa-l pierd de tot.Ce sfat imi dati?

El a tot venit la tine, du-te si tu odata la el.

Poate ca s-a plictisit si el de ochi scosi din partea ta, distanta este si ea un impediment, poate in mintea lui incepe sa realizeze ca nu esti persoana care spera el sa fii si incepe sa se domoleasca si iubirea, de cele mai multe ori distanta ucide relatiile, probabil asa va fi si in cazul vostru

Salut

Pot să te întreb: Ce sfat doreşti?

I-am spus asta de mai multe ori, a zis ca nu am ajuns sa vin eu la el, si ca nu ma lasa singura pe drum.

Parerea ta despre ce mi se intampla, si ce as putea sa fac ca sa salvez relatia? (ce ai face in locul meu, daca esti baiat ce te-ar face sa devi rece intr-o relatie..si daca ai fi tratat cu indiferenta cum ai reactiona?)

Comunica sincer cu el si spune-i exact ce simti. Spune-i grijile tale si propuneti-va amandoi sa va respectati mai mult si mai putin sa va certati. Poti gasi unele articole utile pejw.org sectiunea cupluri.

Cam greu din partea ta. Tu produci cearta, tu vrei sa fie ca inainte, dar de ce ai facut chestiile de la inceput. Daca vroiai sa fie bine, faceai sa fie bine, nu rau. Incearca sa fii ca inainte cand l-ai cunoscut.

Incerc sa fiu, dar nu pot pentru ca il vad pe el schimbat si ca nu-mi mai da atentia dinainte..nu am provocat numai eu certurile dar majoritatea erau din cauza geloziilor si pentru ca mi se parea ca nu vorbeam suficient(el nu a iubit nici o fata in afara de mine, nu a fost obisnuit sa fie tras la raspundere)

Te vei lămuri în timp. Prietenia pune la încercare o serie întreaga de valori interrelaţionale:
interesul faţă de binele real al celuilalt, interesul faţă de binele moral, faţă de sănătatea şi priorităţile reale ale celuilalt, sacrificarea aparenţelor (pentru a pune pe primul plan sinceritatea), susţinere pentru corectarea în timp a defectelor celuilalt (cu încuviinţarea acestuia), delicateţea, empatia, evitarea refuzului direct (în privinţa lucrurilor de bun simţ care pot fi făcute spre binele celuilalt), petrecerea timpului împreună, cunoaşterea, confidenţialitatea, încrederea, etc...

Sunt fel de fel de greşeli şi mici tensiuni care pun la încercare o relaţie de prietenie în timp. E nevoie să ţii mult la acea relaţie de prietenie pentru a avea răbdare, pentru a sacrifica orgoliul, pentru a acorda bunavointa…

Trebuie să te asiguri că partenerul de viaţă poate fi capabil să îţi fie şi prieten, şi un bun sfătuitor. Viaţa ne va pune în faţă atât de multe provocări încât e nevoie putem colabora permanent cu cei de lângă noi, sau, cei de lângă noi să fie capabili să colaboreze cu noi în momente critice în care vom fi nevoiţi să ne situăm.


Se spune că poţi consuma un sac de sare lângă o persoană, îi poţi sta alături mult timp fără să ajungi să o cunoşti în mod concret. Şi asta pentru că nu am văzut-o (sau nu am vrut să o vedem cum se manifestă în situaţii critice…

De abia atunci vom afla cine sunt cu adevărat cei din preajma noastră, sau ce reprezentăm noi pentru ei…
De cele mai multe ori asta se întâmplă prea târziu...

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri, mi-ati mai ridicat moralul putin, o sa incerc sa salvez relatia. daca se mai poate face ceva

Salut din nou.

Fiecare situaţie e unică în felul ei, de aceea eu nu pot spune cum aş acţiona în locul tău. Şi chiar dacă aş putea, eu aş acţiona în felul meu specific; tu eşti o altă persoană, aşa că nu cred că şi asta ar fi cu adevărat rezolvarea.

Ceea ce pot spun e să te îndemn să îţi analizezi propriile sentimente. Tu menţionai "iubirea profundă" dintre voi. Indiferent de ceea ce ai în vedere prin aceste cuvinte ştiu că iubirea adevărată este acel sentiment care te îndeamnă să iubeşti o persoană absolut dezinteresat, fără a aştepta să ţ-i se răspundă în vreun fel. Asta e iubirea matură, altruistă. Te îndemn să te gândeşti la ceea ce simţi faţă de acel băiat şi să te asiguri ce fel de iubire simţi. Cred că această clarificare te-ar putea ajuta ca să înţelegi singură cum ar trebui să procedezi.

Îţi doresc succces!

Cele bune!