Mă simt super DEPRIMAT și cred că sunt în DEPRESIE voi încerca să explic în următoarele rânduri de ce, voi scrie cam mult deci mulțumesc dacă vei citi tot:
De câteva saptămâni(poate chiar luni) nu mai am chef de nimic, de absolut nimic. Am camera varză de mizerie, am haine aruncate pe jos, am început să mănânc în cameră dar nu am niciun chef să fac curat, PC-ul meu e varză, e destul de vechi (2011) dar nu am chef să fac curat prin el pentru că-mi face lag și mi se tot blochează, și trebuie să aștept chiar și câte un sfert de oră să mi se deblocheze nici sa mă mai joc jocuri pe calculator sau telefon nu mai am chef. Am vrut să fac un sport, am fost o zi de probă să văd cum e, mi-a plăcut, iar apoi mi-am făcut abonament pe o lună, m-am mai dus doar 2 zile după acea zi de probă iar apoi nu am mai fost dar nici de asta nu mai am chef (poate și pentru că fac 2 ore până acolo?) Nici să mănânc nu mai am chef (înainte mâncam cât puteam de mult, iar acum mănânc așa de scârbă doar când mă doare stomacul foarte tare, altfel nu aș mânca) nu știu ce e cu mine... Am o stare super aiurea, nu am chef de nimic. Nu-mi iese nimic din ceea ce-mi propun. Seara cand mă pun în pat nici nu mai fac patul, cearcaful e mototolit, pătura pe jos și mă pun în pat așa cum nimeresc și cum apuc.
După ce mă pun în pat, nu adorm imediat, spre exemplu dacă mă pun în pat pe la 11-12 seara, adorm pe la vreo 3-4, ce fac atâtea ore? Păi stau și mă uit pe pereți ca prostul și mă tot întreb dacă voi avea și eu o viață normal sau dacă voi avea vreodată o prietenă, spre exemplu: de vreo 3 zile tot am poluții nocturne cu fel și fel de vise și scenarii cu fel de fete pe care le văd pe FB, sau pe care le-am întâlnit în realitate, dar în viața reală sunt un neica-nimeni pe lângă ele.
Stau toată ziua și ascult muzică la PC și mă plimb prin casă precum se plimbă un pușcăriaș prin celulă. Să nu mai zic de faptul că am renunțat la „școală" din primul semestru (ultima data când am fost a fost în Decembrie), m-am apucat și de fumat (deși am zis că nu o să fac asta niciodată și chiar uram chestia asta).
O să-mi ziceți acum să mă duc să mă angajez. Am fost prin fel și fel de locuri cu ziua dar nu m-au plătit, am mai încercat să mă duc la un „market" din ăsta, dar după 2 săptămâni m-au dat afară pe motive banale (aflasem de la un coleg că vor să îmi caute nod în papură ca să mă dea afară, iar când m-au dat, acel coleg mi-a zis: „Vezi? Ți-am zis eu că o să caute orice motiv ca să te dea afară, deși dacă te duci la intrare ai să vezi că sunt disperați să angajeze". În fine... faza e că aveam niște bani strânși și acum 1 an mi-am luat un telefon mai de top, am zis că măcar să-mi iau ceva mai scump ca să mă țină mult și poate e mai bun, de unde? Nu a fost deloc așa, am probleme cu el, se încinge la maxim, se duce 10% din baterie imediat după ce-l scot de la încărcat, se apasă singur alte butoane când vreau să scriu, se mișcă greu, vibrează și se aprinde singur fără să mă sune cineva sau fără să primesc vreo notificare sau vreun mesaj.
De princpiu mi-e frică să mă angajez, că am zis că întâi să m-apuc de școala de șoferi, dar am strâns doar vreo 200 de lei (știu că îmi trebuie de cel puțin 6 ori suma asta ca să fac școala). Eu am zis că de exemplu dacă m-aș angaja și va veni vremea să fac școala de șoferi ziceam să iau un fel de pauză de la locul de muncă ca să mă axez pe școală, dar nu cred că mă mai primește nimeni înapoi ca să fac eu școala (mai ales că școala poate dura chiar și de la 6 luni în sus, un prieten a terminat-o într-un an și a picat doar o dată, iar apoi a renunțat că îi expirase)
Ca să fac școala de șoferi îmi trebuie și ceva cunoștințe, nu pot să mă duc doar așa, nu?
Acele cunoștințe am zis să citesc de pe net și să fac chestionare de pe net, dar cum am zis și mai sus calculatorul meu se mișcă foarte greu și se blochează după un anumit timp, cu telefonul și cu el am probleme, tabletă nu am, laptop nu am.
Deci orice aș încerca să fac, este un întreg lanț care mie îmi dă bătăi de cap.
Mă cert cu mama cam în fiecare zi, și mă supără în fiecare zi pentru că ea fumează și tot fumul ei vine în casă iar pe mine mă enervează, simt că mă sufoc, mă ustură și gâtul și vine și automat și în camera mea, iar hainele mele îmi miros a țigări, am uitat să menționez că de vreo 3 luni mă tot doare inima și am fost până acum de 3 sau chiar 4 ori la consult la același doctor și mi-a zis că „nu am nimic", mi-a dat niște pastile, le-am luat și tot mă doare, mi-e scârbă să mă duc din nou, pentru că dacă mă duc, mă programează la inimă abia după 4-5-6 luni (când probabil și atunci o să zică că nu mai am nimic).
Mama stă acasă și nu mai lucrează de aproape 10 ani pe motiv că, citez: „Nu mă duc eu nici pe 19 milioane, darmite pe 14", dar în schimb toată ziua stă și „călărește Facebook-ul și nu face nimic, nici de mâncare nu face, nici curățenie (mai mult am început eu să fac curățenie pe la bucătărie că arată ca la proci și mi-e silă să mănânc dacă nu e curat, iar când fac curat în bucătărie sau dau cu mătura îmi zice: „Asta e treabă e de femeie, nu te mai băga unde e treaba de femeie" dar nici ea nu face și le lasă așa, spre exemplu azi a pus niște carne la prăjit, iar când m-am dus la bucătărie era fum în toată bucătărie pentru că se arsese carnea(ea era pe în balcon „călărind" Facebook-ul. Nu face nimic, toată ziua stă pe Facebook și vorbește cu proastele ei conversații inutile precum familia ălora cu care vorbește, și tot așa).
„Dobitocul" ăla de tata muncește ca sclavul câte 12-14 unori chiar și 24 de ore ca să avem noi ce mânca, (și apoi vine și îmi face mie scandal dacă am uitat o farfurie pe masă sau o furculiță sau o pâine iar lu fratimiu și lu maicămea nu le zice nimic dacă lasă mizerie și ca la porci, are ceva cu mine) iar proasta de maicămea cheltuie ea cel puțin 6 milioane pe țigări (fumează cam 1-2 pachete pe zi, și un pachet de țigări fiind 17 lei ori 30 de zile, faceți voi calculul!
Să nu mai zic că fratimu îi fură tatalui câte 50 aproape pe fiecare zi tatalui să se ducă să îi cumpere lu una fel și fel de prostii și brățări și chestii (aia i-a cerut lu fratimiu nu știu ce bărțară de la Pandora de 14 milioane) și ea stă cu fratimiu doar pentru bani (sunt sigur de asta). Fratimiu are 13 ani, iar așa-zisa „gagică" a lui face 17.
Eu nici hainele nu pot să mi le pun la uscat fiindcă după ce le pun la uscat vine fie maicămea, fie fratimiu la mine în cameră și mi le aruncă pe jos să se umple de praf și chestii de genul.
Am ajuns să nu mă mai intereseze nici de igiena mea, arăt aproape ca un boschetar, nu mai am mult (dacă nu arăt deja ca unul), sunt neîngrijit și chestii de genul, NU mai suport, e un întreg lanț care mie îmi dă bătăi de cap și nu știu ce să fac și cum să-ncep.
Menționez că am 19 ani, fac aproape 20 și sunt din București.
Mulțumesc fiindcă ai ajuns până aici!

Wah, m-ai descris pe mine cumva in prima parte?

Apai, nu stiu...mergi la psiholog ceva.

In primul rand, dupa ce ti-am citit "romanul" constat...cum oare faci curat in bucatarie, dar neglijezi in propria ta camera?! Banuiesc ca nu ai scris aici de dorul de a-ti insira talentele tale de poet nedescoperit.In caz ca ma insel,si chiar ai dreptate,tin sa te intreb? Chiar asa, in Bucurestiul ala nu se gaseste un job cat de cat ca sa te pui pe picioare? Sa reusesti sa strangi un ban si apoi sa iti upgrade-zi pc-ul, si sa te pregatesti pentru scoala de soferi? Vezi ca poti incerca si in armata ca soldat, sau rezervist! Vei fi platit si ca rezervist, trebuie sa fii luat in evidenta.Bafta la tot!

Am citit ce ai scris si intr-adevar ai mai multe simptome ale depresiei. Incearca sa gasesti un psiholog bun la care sa mergi. In Bucuresti cred ca ai din ce alege.

Da, bine spus "dobitocul" e singurul care se zbate, care face ceva si in loc sa gaseasca liniste, un pic de curat si o ciorba calda, gaseste 1 "nevasta" retarda (nu-s de acord cu violență domestică, dar 2 palme de trezire la realitate ar merge), te gaseste pe tine care probabil te prezinți un stres pentru el, te-ai lasat de scoala (dureros), stai pe capul lor (nici la munca nu te duci, da nici scoala nu faci) si probabil ca de asta reactioneaza asa, putea fi si mai rau. Poti sa muncești sa-ti faci singur scoala de șoferi, poti sa faci scoala de șoferi in timp ce lucrezi (iti programezi orele după orarul tau si nu al instructorului). De ce nu iesi afara? De ce nu continui scoala? De ce nu te angajezi in alte locuri? Inclusiv armata primește fără bac, dar ai fabrici care angajează. Stai 24/7 in casa? Ascultând muzică si probabil facandu-ti fel si fel de filme in cap... Trist. Nu vrei o iubita? Sau acolo sa-ti faci si tu poftele? Alege scoala sau munca, în ambele vei fii obligat forțat să intri în contact cu oamenii. Trezeste-te la realitate, daca nu o faci TU, NU o va face nimeni in locul tau. Părinții ar trebui sa fie cei care te susțin, dar sincer pe taica-tu îl înțeleg; in schimb cucoana merita cateva in bot. Da-l in *** de permis, alege scoala sau munca, iar după vei avea timp si bani pentru scoala. Redreseaza-te.

Hei. Cred ca un prieten te-ar putea scoate din starea asta. Dacă nu merge, mergi la un psiholog. Pana atunci încearcă altceva. Pentru început, incearca sa Asculți muzica vesela (chiar ajuta) apoi încearcă sa fii mai înțelegător cu maica-ta. După încearcă sa strângi ceva prin camera (la început o haina, doua și mai tarziu vei ajunge sa strângi totul). Totuși reapuca-te de scoala, nu poți sa te angajezi fără bac aproape nicăieri. In legatura cu pc-ul habar nu am, vorbește cu ai tai. Noaptea înainte de culcare încearcă sa Asculți muzica liniștitoare.
Sper ca te-am ajutat cu ceva!

Nu știu, dar văd că sunt mulți oameni apropiat de situația mea,
Aa, șii, da am fost la vreo 4-5 psihologi, dacă nu chiar 6 (nu-mi mai aduc aminte bine)

Am fost la vreo 5-6... (chiar și prin centru sau recomandați de prieteni)

Se pare că nu ai citit cu atenție ce am scris, păcat.

Prima data te angajezi intre timp te duci la un psiholog si ulterior ca sa nu iti mai bati capu cu ai tai dupa ce te-ai angajat iti cauti chirie, iti cauti si o tipa ceva cu care sa iti continui viata si sa uiti toate problemele si cam atat si tiai rezolvat problema.

Cam simplu de zis, nu? Păcat că fetele din ziua de azi nu se uita la un „oricine"

Salutare,
Ți-am parcurs textul și în mod normal arhivasem să-ți răspund mai târziu, că acum îs cam obosit și nu știu dacă pot să-ți răspund ceva relevant, dar în fine n-am răbdare.
E evident că simptomele tale depresive sunt din cauza disfuncționalității, viața de zi cu zi sau relațiile cu părinții.
Astea se repară în timp ori dacă nu, n-o să mai aibă atâta importanță dacă îți găsești sensul în ale lucruri.
La relația cu părinții și cu fratele îmi amintești de un prieten bun, care acum e puțin mai stabil, lucrează în Danemarca și deși încă se plânge de ei, tot e mai bine decât când era acasă.
Pricep și înțeleg faptul să nu mai ai interes pentru nimic când lucrurile nu merg deloc, măcar o parte dintre ele, spre pozitiv.
Dar ce nu pot eu să accept și mă deranjează deși nu te cunosc, e că te-ai abandonat atât de mult încât nu conștientizezi într-adevăr cât de mult contează școala.
Adică îți înțeleg depresia, repet, eu aproape că o îmbrățișez, la mine mai tinde și cu alte stări despre care n-o să vorbesc aici, dar pur și simplu nu concep să renunți în halul ăsta la tine.
Păi dacă tu având 19 ani acum și nu găsești un loc de muncă, cu ai tăi nu te înțelegi, ce o să faci mai târziu? Ce se schimbă? Și chiar dacă îți îmbunătățești relațiile sociale, că am înțeles că ești complexat de faptul că n-ai o prietenă, de o să faci în continuare în contextul ăla?
Eu mă întristez foarte tare când oamenii nu au aspirații. Mai bine ai aspirații și să te ratezi că nu ești în stare să le atingi, decât să nu ai deloc.
Și eu am pierdut un an de liceul, clasa a 9-a, pe motiv că am lipsit foarte mult. Treceam printr-o perioadă de rebeliune. Abia găsisem niște oameni ok, eu fiind foarte retras, și am început să ies mult și să nu mă mai duc la școală. Am rămas un an repetent pe baza absențelor. La sfârșit m-am așezat pe o bancă și m-am gândit, ce dracu fac eu acum? Ce o să fac în continuare? O să mă chinui cu o muncă pe care nici măcar oamenii mediocri nu o mai fac?
Tot așa, aveam probleme în relațiile cu părinții și cu ceilalți. Încă am, că îs infantil emoțional și nu mă descurc în a păstra relații, dar în rest încerc să rămân pe o linie.
În fine, deci mă așezasem pe o bancă întrebând și gândind la ce o să fac. Nu am reușit să mă disting în viitor. Atunci m-am apucat eu de citit. Țin minte că găsisem un fragment din Romanul adolescentului miop în cartea de limbă română și m-am regăsit foarte mult în Mircea Eliade, mă simțeam confortabil și parcă în lumea asta pe care încercam să o construiesc din nou, mă vedeam mai diferit.
Nu aveam relații sociale, am fost mereu marginalizat pentru că aveam anxietate socială (încă am, dar nu așa sever) și eram disperat după legături. De asta mă și dusesem în grupul ăla toxic din clasa a noua. Erau oameni și mă voiau lângă ei, nu contează că nu îmi ofereau prea multe. Deși erau niște drogați fără viitor stabil, m-au ajutat să reflectez la ce vreau într-adevăr.
M-am dus la școală.
Am început să investesc în mine dpdv intelectual, nu că am reușit eu foarte mult, dar zona asta m-a dus spre niște piste pe care nu le regret, în sensul că am cunoscut oameni foarte ok. Și spui că eh, fetele din ziua de azi. Da, fetele din ziua de azi, pentru că nu cauți unde trebuie. Dacă nu vrei fetele din ziua de azi pe care le găsești la orice colț și nu se uită la un oarecare, ar trebui să cauți în altă parte. De exemplu în librărie sau bibliotecă.
Că tot ziceai că nu-ți merge calculatorul și telefonul. Citește. Învață. Fă ceva cu tine.
De ce te complaci? E mai ușor să spui "nu se uită la un oarecare" păi nu fi un oarecare!
Vin vremuri dificile în care nici măcar diploma de facultate n-o să mai aibă aceeași însemnătatea.
Asta pentru că populația crește și sunt mulți care deja își dau doctoratul.


Îți las un site, oferă o ședință de consiliere gratuită.
La telefon sau pe Skype.
Am beneficiat și eu de serviciul ăsta zilele astea, că am o perioadă foarte urâtă, îngrozitoare și am nevoie de un reper.
Am dat peste o domnișoară foarte drăguță, Gabriela, ar fi interesant să te sune aceeași Gabriela și pe tine.
Ședința ține 30-50 de minute, dar a stat cu mine cam 105 minute.
Nu știu cât o să te ajute, dar poate primești niște îndrumări mai de luat în seamă.


http://www.tratamentanxietate.ro/co/


Ori dacă vrei să mă discutăm, nu știu, despre orice. Îmi poți lăsa numărul tău de Whatsapp într-un mesaj privat.

Esti mare! bagajelul si afara ca viata e frumoasa ..nu trebuie sa te chinui acolo..strange-ti frumos niste bani si pleaca intr-un sat de vacanta la mare undeva sa lucrezi pe timp de sezon ca acus incepe!

Frate, pune mana si baga-te in armata. Baga sport sa treci de proba sportiva si incearca sa faci ceva ca sa iti imbunatatesti starea psihica ( apuca-te de ceva ce iti place, de preferabil sport si tine-te de el cu orice pret ) ca in stadiul in care esti nu ai sanse sa iei proba psihologica la armata.

Depinde si de cat timp ai fost si de cat de seriosi erau. Curiozitatea mea e... in ce scop ai scris aici? Cauti ajutor sau simteai doar nevoia sa exprimi ce simti?

Nu mai fii negativist, nu mai gândi urat despre familia ta, nu mai fii atât de autocritic, nu ți mai face atâtea griji și atâtea probleme. Ca sa faci școală de șoferi nu trebuie sa stai acasă, poți lucra în același timp, nu e ca o facultate, ca să te angajezi poți încerca, depui CV uri și poate ești chemat. Poți încerca nu e o problema dacă nu reușești. Încearcă sa ieși din casa sa faci ceva totuși. Ar fii bine dacă te ai întoarce la școala. Nu e chiar asa greu, multe obstacole ni le facem noi singuri. Mulți avem uneori dezordine, mulți avem probleme cu telefonul sau laptopul și din lipsa de timp nu le rezolvam, împortant este sa nu renunti. Ai toată viata înainte dar trebuie sa fii mai optimist și mai fericit