Poate că mă căzneam să plâng acum 4 luni, când vorbeam doar asa de smechereala, dar totusi simțeam ceva. Si ma căzneam sa zic,, vai Doamne, traiesc si eu o poveste de dragoste virtuală". E vorba de băiatul sofer pe tir cu care am vorbit timp de 3 luni. În mai ne-am oprit din a mai conversa, pentru ca asa a fost. Vorbeam mult si despre orice. A fost primul baiat cu care am vorbit, primul. Si am avut noroc de un astfel. Dar ne-am oprit. Am suferit mult după el, îl înjuram, ma căzneam sa il uit, să moară din sufletul meu, îl urmăresc zi de zi pe Facebook. Eu, după el, nu am mai dat de unul asa, de un baiat asa bun. Sau cred ca de el era comunicarea, de ceea de ce sunt eu dependenta. El mă voia, eu nu. El are 23 de ani, eu 16. Tin minte când scriam pe aici, acum 3 luni, ca,, el are 22 de ani, eu 15" ce repede trece timpul. A trecut timpul si nu îmi venea să plang. El nu a mai zis nimic. Dar poate i-a fost și lui dor de mine, cum mi-a fost și mie de el. Asta seara, i-am trimis un mesaj, dar l-am sters imediat, spunându-i că e o greseală. Deși, nu era. L-am întrebat apoi ce mai face, că nu a mai dat nici un semn de viață. A spus că ce sa faca, ca se plimba cu masina, m-a întrebat si el ce fac. Eu i-am spus ca toata vara am citit. Mi-a zis apoi că o să fiu cineva mare. Reciproc ne-am trimis smile face-uri, după care el imi spune daca ies pe afara si ii spun că nu pot iesi acum, căci m-a luat durerea de măsea si imi spune daca ma sună si ii spun alta dată. Nu a mai zis nimic. Am vărsat primele lacrimi acum. Pentru el și acum lăcrimez si imi dau seama că nu am gasit pe nimeni mai bun ca el. El oare ca mine?
Credeti ca îmi va mai scrie? Să-mi fie dor de el, ca om, sau de amintiri?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook