Prietenul meu in general e o persoana cumva timida, e tacut si linistit, cand e sa vada ceva se pricepe sa faca comentarii, face misto ft mult, mai ales in preajma altora si rade. Cand e vorba de chestii ce tin de mediul exterior cand implica doar observarea lor, reactioneaza cum am spus mai-nainte. Cand e vorba de el in schimb, daca deschizi o discutie cu el, despre el, are doar doua reactii, ori tace complet si e pe alta lume, zici la propriu ca e gol pe dinauntru, ca nu e nimic acolo, are ochi complet goi, ori isi iese din minti si face crize nervoase ft urate, in care nu suporta sa auda nimic, se ridica violent si pleaca sau incepe sa isi dea pumni in cap de frustrare, da... a facut asta de cateva ori, si-a dat singur pumni in cap de frustrare, in momentul ala era la fel, parca era gol corpul lui. Tin sa zic, ca dupa 4 ani de relatie cu omul asta sunt profund traumatizata. Nu pot sa vorbesc nimic cu el, daca e vorba de ceva ce ma deranjeaza, ceva ce nu e ok, trebuie sa tin pentru mine, pentru ca altfel, agresiunea psihologica care urmeaza ma omoara pur si simplu. Trebuie sa fiu ca el, goala, sa nu exist, sa fiu intre 2 lumi, ca sa nu mai trebuiasca sa trec prin care ma trece daca spun ceva. Mi se pare ca are probleme grave de empatie, ca nu simte nimic si din cauza aia nici nu ma intelege, nici nu se controleaza, nici nu constientizeaza cat e de grav cum face. Am incercat sa vorbesc si despre chestia asta, despre crizele lui, a facut o criza la fel de urata ca am atins subiectul crizelor. Mi se pare de Doamne fereste ce am ajuns sa vad, nu ma asteptam sa traiesc asta vreodata. Cateodata, ca am mai tot incercat si nu am avut liniste sa o las asa, mi-a spus ca "Da, ca nu e nici el perfect, ca are si el problemele lui, ca crede ca e ceva gen anger management". Nu se controleaza si iti face o criza de genul oriunde daca considera ca il ranesti si ca il ataci cu ceva, fie pe strada, fie cu oameni in cealalta camera, el isi iese din minti si incepe sa se raneasca singur. Asemenea crize de furie si totala nebunie, ca e total scapat de sub control si ilogic cum face, nu am mai vazut in viata mea, credeti-ma ca sunt socata. Si ma repet, e ori asta, ori blank stare. Daca nu e vorba de el ci de chestii din exterior, sa vorbesti despre orice altceva, pare perfect normal, atunci ii functioneaza mintea, nu imi pot explica. Eu am ajuns sa cred din disperarea cautarilor mele ca este borderline, nu pot sa discut cu el nici despre asta ca imi mai face o criza. Nu isi asuma nimic, da vina pe mine pentru felul cum face, ca eu am facut sa se simta asa pentru ca i-am zis si ca paream eu agresiva cand i-am zis nemultumirile. Ii explic ca e normal sa n-ai o fata fericita cand vorbesti despre ceva ce nu iti place si atat le intoarce si atat divagheaza de ma oboseste psihic in ultimul hal de ajung sa uit de la ce am pornit si nu mai am ce sa-i zic. El cand e sa isi recunoasca greselile o face intr-o masura ft mica si egoista si mereu cu "da, dar", niciodata da. Niciodata nu e vina lui pentru ce face el, e vina ta in primul rand si apoi a lui ca a gresit si el. Nu ma mai pot intinde mult aici in discutie ca ajung sa scriu prea mult, dar mentionez ca nu ma pot desparti de el, nu din iubire, ci din cauza ca ce am facut, am facut impreuna si as ramane pe strada, nu as avea unde sa merg. Da, asta e greseala in care m-am trezit, neavand pe nimeni decat pe el, iar el total nebun si ft abuziv, desi fizic nu s-a atins de mine. Nu stiu ce pot sa fac, mi-ar placea sa gasesc o solutie sa nu trebuiasca sa traiesc in abuzul asta, nu eram genul de persoana pentru asa ceva, nu ca cineva ar fi, dar m-am trezit ca am cazut si eu in situatia asta. Eu chiar cred ca este psihopat de tip borderline si nu cred ca exista vreo solutie. Psihologic, psihiatrii, ies din discutie, nu am avea cum sa ajungem pana acolo, o discutie de genul s-ar transforma iar intr-o criza. Cu parintii lui nu pot discuta, sunt niste monstri si cred ca din cauza lor e asa, ori mostenire genetica, ori din cauza comportamentului lor fata de el ca l-au subminat si tratat ca pe o carpa toata viata.
Ar zice si ei apoi ca e vina mea, ca el n-a avut nimic inainte, ar face exact ce face si el. La parintii mei nu pot apela sa ies din asta, ca am avut la fel, o familie la fel de disfunctionala si de abuziva.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook