Prietenul meu in general e o persoana cumva timida, e tacut si linistit, cand e sa vada ceva se pricepe sa faca comentarii, face misto ft mult, mai ales in preajma altora si rade. Cand e vorba de chestii ce tin de mediul exterior cand implica doar observarea lor, reactioneaza cum am spus mai-nainte. Cand e vorba de el in schimb, daca deschizi o discutie cu el, despre el, are doar doua reactii, ori tace complet si e pe alta lume, zici la propriu ca e gol pe dinauntru, ca nu e nimic acolo, are ochi complet goi, ori isi iese din minti si face crize nervoase ft urate, in care nu suporta sa auda nimic, se ridica violent si pleaca sau incepe sa isi dea pumni in cap de frustrare, da... a facut asta de cateva ori, si-a dat singur pumni in cap de frustrare, in momentul ala era la fel, parca era gol corpul lui. Tin sa zic, ca dupa 4 ani de relatie cu omul asta sunt profund traumatizata. Nu pot sa vorbesc nimic cu el, daca e vorba de ceva ce ma deranjeaza, ceva ce nu e ok, trebuie sa tin pentru mine, pentru ca altfel, agresiunea psihologica care urmeaza ma omoara pur si simplu. Trebuie sa fiu ca el, goala, sa nu exist, sa fiu intre 2 lumi, ca sa nu mai trebuiasca sa trec prin care ma trece daca spun ceva. Mi se pare ca are probleme grave de empatie, ca nu simte nimic si din cauza aia nici nu ma intelege, nici nu se controleaza, nici nu constientizeaza cat e de grav cum face. Am incercat sa vorbesc si despre chestia asta, despre crizele lui, a facut o criza la fel de urata ca am atins subiectul crizelor. Mi se pare de Doamne fereste ce am ajuns sa vad, nu ma asteptam sa traiesc asta vreodata. Cateodata, ca am mai tot incercat si nu am avut liniste sa o las asa, mi-a spus ca "Da, ca nu e nici el perfect, ca are si el problemele lui, ca crede ca e ceva gen anger management". Nu se controleaza si iti face o criza de genul oriunde daca considera ca il ranesti si ca il ataci cu ceva, fie pe strada, fie cu oameni in cealalta camera, el isi iese din minti si incepe sa se raneasca singur. Asemenea crize de furie si totala nebunie, ca e total scapat de sub control si ilogic cum face, nu am mai vazut in viata mea, credeti-ma ca sunt socata. Si ma repet, e ori asta, ori blank stare. Daca nu e vorba de el ci de chestii din exterior, sa vorbesti despre orice altceva, pare perfect normal, atunci ii functioneaza mintea, nu imi pot explica. Eu am ajuns sa cred din disperarea cautarilor mele ca este borderline, nu pot sa discut cu el nici despre asta ca imi mai face o criza. Nu isi asuma nimic, da vina pe mine pentru felul cum face, ca eu am facut sa se simta asa pentru ca i-am zis si ca paream eu agresiva cand i-am zis nemultumirile. Ii explic ca e normal sa n-ai o fata fericita cand vorbesti despre ceva ce nu iti place si atat le intoarce si atat divagheaza de ma oboseste psihic in ultimul hal de ajung sa uit de la ce am pornit si nu mai am ce sa-i zic. El cand e sa isi recunoasca greselile o face intr-o masura ft mica si egoista si mereu cu "da, dar", niciodata da. Niciodata nu e vina lui pentru ce face el, e vina ta in primul rand si apoi a lui ca a gresit si el. Nu ma mai pot intinde mult aici in discutie ca ajung sa scriu prea mult, dar mentionez ca nu ma pot desparti de el, nu din iubire, ci din cauza ca ce am facut, am facut impreuna si as ramane pe strada, nu as avea unde sa merg. Da, asta e greseala in care m-am trezit, neavand pe nimeni decat pe el, iar el total nebun si ft abuziv, desi fizic nu s-a atins de mine. Nu stiu ce pot sa fac, mi-ar placea sa gasesc o solutie sa nu trebuiasca sa traiesc in abuzul asta, nu eram genul de persoana pentru asa ceva, nu ca cineva ar fi, dar m-am trezit ca am cazut si eu in situatia asta. Eu chiar cred ca este psihopat de tip borderline si nu cred ca exista vreo solutie. Psihologic, psihiatrii, ies din discutie, nu am avea cum sa ajungem pana acolo, o discutie de genul s-ar transforma iar intr-o criza. Cu parintii lui nu pot discuta, sunt niste monstri si cred ca din cauza lor e asa, ori mostenire genetica, ori din cauza comportamentului lor fata de el ca l-au subminat si tratat ca pe o carpa toata viata.
Ar zice si ei apoi ca e vina mea, ca el n-a avut nimic inainte, ar face exact ce face si el. La parintii mei nu pot apela sa ies din asta, ca am avut la fel, o familie la fel de disfunctionala si de abuziva.

Hey! Într-adevăr, e posibil ca iubitul tău să sufere de borderline personality disorder, știu că una dintre cauzele acestei tulburări este o relație instabilă cu familia în copilărie, probabil a fost neglijat sau a avut probleme cu părinții, ai menționat că părinții lui sunt niște monștri, cred că am înțeles la ce te referi și cred că asta ar fi unul dintre motivele pentru modul în care se comportă. De tulburarea asta nu poți scăpa complet, dar o poți ține "în frâu", o poți ține sub control, asta doar dacă te duci la psiholog sau psihiatru, care îți va recomanda o anumită modalitate de tratament, fie psihoterapie, fie terapie cognitiv comportamentala, plus probabil și tratament medicamentos, în funcție de gravitate, medicamente antidepresive, antipsihotice, anxiolitice pentru stabilizarea pacientului. Daca spui că nici nu se poate pune problema să discuți cu el despre psiholog/psihiatru, e clar că nici nu are cum să scape de sindromul ăsta.
Presupun ca ești tânără. Ai toată viața înainte, și nu ești obligată să iti petreci tot restul vieții cu un om ca el. Trebuie să fi cu un om care să îl iubești si sa te iubească, să nu îți fie teamă să vorbesti cu el, asa cum ti se intampla tie acum. Meriți pe cineva cu care să poti vorbi orice, oricând, fara sa iti fie teamă să nu facă vreo criză. Înțeleg că ai o situație mai delicată, pentru că tot ce ati facut ati facut impreună, însă ar trebui să pui punct relatiei. Neapărat. Altfel vei înnebuni la propriu, sincer. Încearcă să faci un împrumut dacă ai serviciu, (dacă nu ai un serviciu, ia-ți unul, ca sa poti sa faci un împrumut bancar). O sa iti fie mai greu la început, dar măcar nu vei fi nevoită să trăiesti pentru tot restul vietii lângă o persoană cu care iti e teamă să discuți. Trebuie să puneti punct acestei relații toxice, din punctul meu de vedere.
Numai bine!

Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa imi raspunzi. Sunt la capatul puterilor desi sunt tanara. Nu ma bate fizic, dar am ajuns sa traiesc cu groaza si frica de el. E ft egoist in orice, daca eu vreau sa dorm, face scandaluri sau se uita urat si ma face sa traiesc in stres, ca nu-i convine ca nu mai stau cu el gen. Am niste insomnii la activ groaznice. Daca as putea da timpul inapoi, nu m-as fi nascut . Proasta nu am fost niciodata, dar tot am patit-o, ca nu ai cum sa stii pana nu o patesti. Din placate relatiile cu oamenii sunt ft imprevizbile, pentru ca toti par normali la inceput, abia cand esti prins cumva isi dau drumul. Asta e cea mai mare chestie pe care am invatat-o, ca oamenii pot fi ft abuzivi si distructivi, nu stiu daca o sa reusesc sa imi mai fie si cu folos la ceva pe viitor. Imi este ft frica de el, pentru ca atunci cand il apuca, nimic nu poate fi bine. Si daca tac, criza poate avea ca motiv ca de ce reactionez asa, ca de ce ma uit urat (cum dracu sa te uiti frumos? Nu mai am energie sa ma si prefac si m-am saturat sa ma transform eu in carpa), parca o ia razna si pentru ca nu suporta cum face el insusi, ai tipa si da vina pe mine in continuare totusi. E un iad, eu am ajuns sa cred ca traiesc in iad si isi bate Dumnezeu joc de mine. Metaforic, sa nu crezi ca am innebunit si eu.

Nu stii sa traiesti viata, du-te acasa hai ala sa ramana singur

Cu mare drag!
Bineînțeles, nu cred că ai înnebunit și tu, eu am folosit o figură de stil când am zis că dacă vei continua să stai cu el te va aduce în pragul de a înnebuni, m-am referut că sigur vei ajunge în depresie din cauza lui.
Imi pare nespus de rău pentru tine, am și eu o prietenă care a trecut printr-o relație toxică, în care iubitul era foarte egoist, lipsit de empatie. Mă rog, la ea a fost altă situație, a renunțat la relație chiar dacă i-a fost greu. Te înțeleg perfect tocmai pentru că știu exact prin fe a trecut prietena mea, iar experiența ei nu a fost la fel de neplăcută ca a ta! Ceea ce ai scris tu e strigător la cer, nimeni nu are dreptul să trateze o ființă umană în felul ăsta. Încă o dată, te sfătuiesc să incepi o viață nouă, să faci un împrumut bancar, să stai undeva în chirie până te pui pe picioare, și ușor ușor să devii independenta, iar după să găsești un bărbat care sa te aprecieze cu adevărat!

Da, într-adevăr, oamenii sunt foarte imprevizibili, iar de obicei unii dintre ei preferă să își arate la începutul relației latura pe care o expun și în public, iar încetul cu încetul se face tranziția si se transformă în ceea ce sunt ei cu adevărat. Pentru că oamenii nu se schimbă niciodată, doar se prefac mereu...

Sper să alegi ceea ce e mai bine pentru tine! Îți doresc mult curaj, ambiție și voință! Nu uita că la un moment dat, in viața ta, poate chiar când nu te gândești, căci de ce nu, , va apărea jumătatea ta, care te va iubi și prețui mai mult decât îți poți tu imagina! Numai bine

Este clar că are o problemă și la fel de clar că nu și-o recunoaște, iar de asumat nu mai spunem. Lasă-l în lumea lui "nemuritor și rece", iar tu, concentrează-te pe tine... din cum scrii am dedus că ești o fată inteligentă și sigur poți mai mult.