Am unele probleme de familie, care simt ca ma dispera si nu mai am nicio putere. De 7 ani de zile parintii mei sunt despartiti, acum eu stau cu tata, iar timp de 2 ani am stat cu mama. Nu ma inteleg cu niciunul dintre ei, chiar daca depun eforturi imense sa ma inteleg armonios, simt ca la un moment dat cedez fizic daca le stau foarte mult in preajma. Tata striga mereu la mine si in public, cauta numai sa imi scoata ochii pentru exact aceleasi lucruri care le face si el (foarte ipocrit). Mama e handicapata, ma suna de 10000 ori pe zi si nu imi poate spune ceva interesant/important si discuta numa cacaturi cu mine. Cand ies cu ea pe strada striga de se uita oamenii si de multe ori ma pune in situatii stanjenitoare. Cand mergem sa cumparam ceva, intotdeauna intreaba de pret si nici nu apuc sa probez chiar daca nu cumpar... Daca ma intalnesc cu vreun prieten pe strada, nu pot sta 1 minut sa vorbesc cu el ca ea trage de mine ca handicapata. Am 15 ani si simt ca cedez psihic. Efectiv disper si imi vine sa ma dau cu capul de pereti. Nu primesc niciun ban de la ei. Nu pot sa ies in oras. Nu pot sa merg la zile de nastere. Nu pot sa merg la petreceri. Nu pot nimic. Si nu e din cauza financiara, e fiindca sunt handicapati ambii. Nu le-am gresit cu nimic de cand m-am nascut, intotdeauna am fost un copil bun si intelegator, cu performante scolare. Va rog, stimati utilizatori ale acestei platforme, dati-mi niste sfaturi cum pot sa rezist cu ei inca 4 ani de zile pana termin liceul si pot fi pe picioarele mele. Nu am nicio altfel de ruda (bunici, unchi, verisori etc) care m-ar putea ajuta.

Imi pare rau pentru tine insa noi nu prea suntem in stare de a te ajuta.
Totusi, poate Telefonul Copilului poate.
Suna, este gratuit si nu vei pierde nimic.
http://www.telefonulcopilului.ro/

Nu mersi, nu mi-ar fi deloc de folos, avand in vedere ca nu sunt probleme care pot fi rezolvate

Arati cu degetul spre toti, in timp ce tu esti copilul ideal. De fapt e caracteristic varstei, vei creste din asta. Dramatizezi pentru a fi cumva ascultat si aici e greseala parintilor tai. Ca nu te asculta.Dar nici tu nu esti mai bun. Oricum dezvoltarea psihica se transmite ereditar.

Dacă nu ai alte rude atunci nu prea ai ce să faci.
Trebuie să mai ai un pic de răbdare până faci 18 ani.

Ma, stimate individ, sa nu iti zic altfel. de vei fi pus in situatia mea, te-ai fi taiat pe vene dupa 2 zile. suntem tari in gura, dar nu suntem in stare sa zicem nimic de folos.

La 15 ani e normal sa fii asa infantil. Toata lumea are probleme, probleme mult mai serioase decat dramele tale adolescentine. Vei deveni barbat si vei intelege.
Nu-ti fa griji, eu eram puternica si pe atunci, nu ma plangeam pe internet, ci puteam vorbi normal cu parintii.

Ei se poartă în mod evident ciudat și exagerat și greu de înțeles.
Ai putea face asta.
Ai putea să renunți măcar pentru câteva minute la reacția ta emoțională, cu care îi numești handicapați?
Dacă reușești, în acele 5 minute, să răstorni în mintea ta situația.
Să te gândești că tu ești părintele, mama lor, iar ei sunt niște copii care se poartă ciudat.
Cum ar fi, ce ai putea face să îi educi fără violență.
Ei în relația cu tine, contează pe durerea ta sufletească. Ei astfel te țin sclavă căci prin această durere de care tu nu poți scăpa, ei te șin dependentă de ei.
Dar dacă pentru 5 minute ai fi indiferentă?
Imediat ei ar simți că astfel nu te pot domina prin această tortură emoțională și ar fi descunpăniți. Acela ar fi momentul în care, î mod politicos, dar ferm, să îți impui punctul tău de vedere.
Tot ce am spus eu este foarte dificil de realizat, dar mai ai 4 ani la dispoziție să exersezi.

Nu ai ce face, inteleg foarte bine ce zici, trebuie sa stai la ei pana termini liceul, vino acasa cat mai putin, sa ai contact cu ei cat mai putin, zi ca ai treaba, ca inveti la scoala, ca inveti cu un prieten acasa la el, fa-te ca va tin aia peste ore, din astea. Daca suna la x prieten, ala sa zica ca ai fost la el mereu. Fi si tu baiat destept. Desi pot sa-ti fiu tata, am sufletul tanar ca si tine, stiu destul asa handicapati ca astia ai tai chiar colegi ai mei de facultate cu copiii lor, nu stiu sa fie parinti, au uitat ca si ei au fost adolescenti. Ai si tu nevoie de intelegere, de o vorba buna, de un ban acolo, sa te mai duci si tu la o petrecere, la un prieten, etc.