Salut.
Cand eram mic mama a plecat in Italia; taica meu ma batea, era rece cu mine, incruntat. Acestea m au facut sa ma simt traumatizat.
Mi a fost greu sa trec peste aceasta problema, dar intr un final am reusit sa ma adaptez cat de cat.
Acum am 20 de ani, arat bine, sunt un medic nutritionist in devenire, sunt un bun scriitor, un muzician.
Chiar daca rana mea din copilarie pare c ar fi disparut tot mai am o cicatrice; o cicatrice care ma chinuie, ma bantuie. : nu sunt capabil sa am o viata sociala. Prieteni, intalniri, comunicare. toate aceste sentimente le am intr un singur sentiment; un sentiment negru si agonic, ca o mantie neagra ce ma strange de suflet. De multe ori prefer sa fug intr un loc in care sunt singur, in care ma simt in largul meu : in singuratate. Dar la un moment dat aceasta singuratate ma macina. iar cand am nevoie sa comunic nu pot, caci sunt blestemat, incapabil sa simt acest sentiment.
Vreau sa ies la intalniri cu fete frumoase, cu fete pe care simt ca ma iubesc si pe care vreau sa le pot iubi. vreau sa mi fac prieteni si sa ne distram. vreau sa rad din inima nu din actorie. Vreau sa traiesc.
Ce leac stiti pentru boala mea?

Uita de tot ce a trecut ca nu mai poti da timpul inapoi si in prezent distreaza-te maxim ca doar o viata ai

E greu la inceput.foarte greu.sa iesi din carapacea ta. dar ai sa reusesti. si iti iei avant.trebuie sa intelegi ca e foarte posibil sa dai peste oameni rau dar e la fel de posibil sa dai peste oameni buni. nu toti sunt egoisti sau rai. eu am inteles asta. probleme cu fetele poate vei mai avea mult timp dar fara exercitiu nu trece, deci singura solutie e la tine. acum cat esti tanar. daca ajungi la 30 de ani si nu ai cunoscut pe nimeni? nu it iva veni mai greu? gandeste-te si impulsioneaza-te

Tinere,iti dau o potiune magica, musai sa fie ascultata intr-o vineri, de la 2 dimineata la 4 si un sfert, fara indoiala.
Nu glumesc.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=M57PfVGRR78

Imi amintesti de mine cu niste ani in urma...
Sfatul meu ar fi: "Fake it 'till you make it!"
Nu iti va fi usor, dar daca vrei cu adevarat sa te schimbi, o vei putea face.
Incepe prin a zambi mai mult. Vanzatoarei de la magazin, fetei careia ii tii usa sa intre, soferului de taxi, etc, etc... In felul asta inveti sa fii putin mai deschis. Majoritatea iti vor zambi inapoi si te vor percepe ca pe un om deschis si sociabil, chiar daca nu esti.
Apoi, cauta-ti un hobby care te-ar putea impinge intr-un grup cu mai multi oameni. Poate fi bicicleala, role, dans, un partid, drumetii prin munti... whatever floats your boat.
Nu va trebui sa faci mari eforturi pentru a te integra, o va face grupul pentru tine. Tu trebuie doar sa fii amabil, si sa te fortezi sa ramai printre oameni atunci cand apare dorinta de a te retrage in singuratate.
Incet-incet, vei observa schimbari.

Pentru noi, oamenii introvertiti, e mult mai greu sa e integram, sa socializam, sa ne facem placuti... insa cu multa vointa se poate.
Joci teatru pana cand nu mai este teatru. La un moment dat va deveni parte din tine.

Enjoy life! Nu ai decat una!

Da un mesaj de simti nevoia sa vorbesti cu un introvertit convertit la extroversie.

Salut. Faptul că conştientizezi problema deja e bine. Nu cred că astfel de probleme pot fi rezolvate repede. Doar eforturile depuse în timp te pot ajuta ca să schimbi modul de a simţi şi privi lumea.

Eu iti recomand sa mergi la un psiholog. Crede-ma ca nu e o rusine dar te va ajuta mult.

Salut alexandru si eu am fost la fel da din alte motive oricum asta e alta poveste, nu te poti izola complet de lume cum ii vorba aia in locur problemelor vin altele tu trebuie sa tii capu sus, sfatu meu e sa fii sociabil cu prieteni cautati o fata care sa te smnti bine langa ea, daca esti muzician si eu sunt raper pune gandurile tale pe o hartie si vezi cum ii...Bafta

Imi pare rau pentru situatia care ti sa intampalt si sper ca iti vei reveni. Parerea mea este ca ar trebui sa incerci cat de cat sa iesi cu persoanele din jur si ar fi bine sa vborbesti cu un psiholog despre aceste intamplari. Succes

Salutare si eu am avut o situatie
cam la fel
De fapt mama mea nu era plecată
in Italia si nu am avut nici o Aschie
dar Tatăal meu este cel mai Rău
el spune Turiac!, el spune Ţal!,
el Vorbeste de ciocoflenderi,
Remediul meu dat ar putea fi
să te duţi la Doctor
si să îi spui să vadă ce este prin
Mâna ta cred că ar putea chiar
si să îţi deie o Doctorie

Du-te la pshiholog, vorbeşte deschis.

Cel mai bun lucru este sa uiti si sa iti urmezi inima. Nimeni nu te obliga sa nu faci nimica si este sufletul tau nu a unui om rau si indeplinesteti visul traieste liber nu sufocat gasesteti o fata si fa copii.Si zambeste fa-ti prieteni du-te in vacanta cu prieteni si ia-ti un animal de casa ca te inveseleste or du-te si la un pshiholog.
Funda? E putin cam prea tarziu?

Pai pentru inceput incearca sa uiti de tot ce ai trait cu tatal tau, apoi gaseste-ti pe cineva care sa te inteleaga si sa te ajute sa scapi de durere si amintiri, inlocuindu-le cu altele ni si frumoase...

Fii tu insuti si sigur gasesti 2-5 prieteni apropiati, intelegatori si cu pasinuni interesante si amuzante.

1.Scri foarte bine si dupa cum pare aceasta chestie te-a traumatizat.
2.Tot ce pot sa te indemn sa faci este sa vorbesti cu tatal tau (sau sa scrii o carte ).DAR SA FIE DE FATA CU MAMA TA. Alege momentul potrivit in care sa te destainui si sa te eliberezi...Bafta!

Esti amuzanta
prefer sa mi rup un picior si o mana decat sa i spun asta lui taica miu.
Momentul potrivit in care sa ma destainui si sa ma eliberez? eu in fiecare zi ma concentrez sa stau calm si sa nu ma eliberez. deoarece daca m as elibera probabil as ucide pe cineva.

Nu cred ca poti scapa. Eu nu am putut si nici nu cred ca o sa pot vreodata. Nici tatal meu nu e ''usa de biserica''. Indiferent de premiile de la concursurile nationale sau notele foarte bune, niciodata nu mi-a spus ''bravo!''. Am doar 11 ani, dar ma macina multe intrebari de genul ''Oare voi avea vreodata prieteni?'', ''Oare voi putea sa ajung chirurg, sau voi fi un pierde-vara?'', ''Oare ma vor respinge toti in continuare?'', chiar daca unii vor crede ca sunt un copil. Ma maturizez ceva mai repede (e putin si din cauza aspectului, al inaltimii si structurii corpului meu), asa ca uneori ma simt un fel de ''adult in devenire'' cand ma uit la cei de varsta mea cum se distreaza, cum se bucura de viata, cum isi savureaza copilaria fara griji, pe cand eu... Intr-un fel, sunt si eu vinovata: nu imi place sa stau cu alti oameni. Prefer sa stau in micul meu univers imaginar, intr-un colt al patului si sa imi creez personaje care se bucura de viata pe care o doresc eu...
Poate tu vei avea mai mult noroc, asa ca incearca sa descoperi oameni care sa te inteleaga, care sa poata sa iti fie prieteni, in sensul adevarat al cuvantului. Bafta!