Bro vrea să facă sex cu tine. Numai că tu ai stricat tot cu invitațiile la întâlnire. O femeie care încearcă să facă o impresie buna din prima și pare foarte interesată, vrea numai lingic. Nimic altceva.
Nu da interes la ce îți spune cum că refuza bărbați, asta e numai o tehnica de manipulare prin care vrea sa para cuminte. Îți zice numai de aia care îi refuza, dar de ceilalți care nu o face. Nu ții spune.
Intr-un fel, pare ca vrei sa te grăbești sa o faci sa fie cu tine. Sunt unele fete care nu au încredere in baietii, cum a zis-o si ea ca nu are încredere. Una e cand vorbiti pe retele de socializare si alta e cand va întâlniți, poate ca la prima intalnire i s-a parut ceva ciudat in felul cum ai vorbit cu ea sau nu stiu, insa unele glume pe care voi baietii le faceti fetele le inteleg altcumva si crede-ma ca am patit-o si eu, si am prins o frica de persoana respectiva chiar daca vorbisem prin retelele de socializare.
Încearcă sa o iei usor pentru ca probabil nu are inca increderea aia in tine, incearca sa o faci sa inteleaga cat e de importanta pentru tine, si ca e in siguranta in preajma ta, incearca sa o intelegi si pe ea ca, sa fi fata nu e chiar asa usor, nu ai specificat vârsta amandurora si nu pot sa imi dau seama de anumite chestii dar, daca dupa intalnirea aia inca vorbea cu tine in mediul online, inseamna ca are incredere oarecum in tine, dar daca a refuzat sa se întâlnească a doua oara inseamna ca ceva o retine. Acum daca ai simt-o ca e rece la prima intalnire inseamna ca nu are incredere totala in tine.
Acum ti-am vorbit din proprie experienta mai departe nu pot sa imi dau cu parerea pentru ca nu cunosc situatia foarte bine?
M-am gândit si eu ca ooate doar încearcă sa pară cuminte, ma sună si imi scrie prea des, după cum spuneam mai devreme, seara vorbim pe video pana adormim. Investește prea mult timp sa cominicam si de aceea cred ca daca era sa o ardă cu alții, nu primeam nici atenție
Am avut mare grija sa nu aleg tocmai cuvintele nepotrivite la prima întâlnire, nu i-am batut apropouri perverse sau sa fac glume libidinose. M-am simțit putin agitat in primele minute când ne-am cunoscut si m-a simțit si ea, doar ca in 10minute, m-am calmat.
După ce am pelcat impreuna de la cafea, am continuat sa avem discuții si povestioare drăguțe si interesante. Pana la urma, ea a fost "bărbatul", a făcut primul pas si m-a sărutat exact când nici prin cap nu imi trecea ca se putea întâmpla asta, noi2 fiind prinși de un subiect cu totul si cu totul din alt capitol. Ca si varsta, eu am 26 si ea 21
Buna! Probabil nu a fost atractie fizica. Poate ca se astepta la altceva.Pe internet relatiile par lapte si miere, dar in viata reala (mai ales la prima intalnire fata in fata) lucrurile nu mai sunt asa de roz. Poate ca atunci cand te-a intalnit pentru prima oara, te-a judecat pur si simplu dupa aspect(ceea ce nu e ok), iar dupa si-a dat seama ca a gresit. Poate ca te-a asociat cu cineva care a ranit-o emotional.Incearca sa o intrebi pur si simplu de ce te-a refuzat dupa prima intalnire si fa-o sa inteleaga ca nu esti ca ceilalti barbati din viata ei si ca nu o vei ranii. Daca vezi ca nu ajuta cu nimic si tot se suceste in relatia cu tine, ar trebui sa o lasi.Nu merita sa iti consumi energia pentru cineva care nu este hotarat.
Cred ca m-a cunoscut suficient incat să-și dea seama ca nu am chef de batjocora si atât. Cât despre aspectul fizic, știa exact despre ce este vorba. Ca orice persoană am si părți bune, dar si defecte. Consider ca nu i-am ascuns ceva anume care sa o fi deranjat. Noi2 comunicam foarte direct si fara ocolișuri. Singura explicație primita a fost ca o întâlnire pe luna este suficienta, ea nu este genul "lipicioasă", dar isi doreste o relație fără minciuni.
Salut, nu ai spus ce varste ave ti voi, ea a mai fost casatorită are copii, ca zice ca nu are incredere in barbati, totusi este ciudat ca după ce acceptă invitatia ta la cafea te blocheaza, relatiile online nu duc nicaieri si nu i ti mai face iluzii in privinta ei ca nu este sigură pe ea este o persoana fricoasa a fost inselată după spusele ei dar de ce nu lasa trecutul deoparte si sa i ti dea tie o șansă sa o cunosti sa vada ca tu ai intentii serioase nu aventuri, cel putin asa trebuie sa ai intenie serioasa nu doar sa faci sex cu ea o folosesti si gata cum au facut ceilalti, dar asta numai tu stii ce anume vrei de la relatia asta cu ea, sex sau sa fiti impreună.
Salut. Eu am 26de ani, ea are 21. Nici unu dintre noi nu are copii si nu am fost căsătoriți. Ea stie foarte bine ca vreau sa fim împreună. Si da, singura a spus ca se teme de o alta relație eșuată. Întâlnindu-ne atât de rar, imi este greu sa mențin totul interesant si pe linia de plutire, doar prin telefoane si mesaje. Daca negam vedea mai des, lucrurile ar înainta mult mai repede
Man, ceva nu miroase a bine aici dacă mă înțelegi.
Nu e lipicioasă la începutul relației, nu prea vrea să te vadă decât o singură dată pe lună nu vrea să se ducă să fie măicuță pe la vreo mănăstire ceva? Deja îmi imaginez că stă întinsă pe pat și spune "haide, fă ce trebuie, doar termină repede".
Ăsta să fie motivul, că nu e lipicioasă? Hai că mai înțelegeam dacă nu voia să se vadă des că habar n-am, poate ea considera că vrei să o bagi rapid în pat și să termini cu ea.
Iar dacă nu e lipicioasă, de ce nu a vorbit cu tine întâi asta și te-a blocat direct? Eu cred că te minte, că există un alt motiv aici și a băgat asta ca să scape de amumit discuții.
That s what i call a red flag.
Să presupunem că și-a făcut o strategie ca să nu fie înșelată, dacă treci prin asta poți rămâne cu anumite traume.
Să presupunem că din cauza asta a ajuns să aibă anumite idei fixe.
Deși nu am idee despre ce anume are ea fixații că nu ai zis, am presupus că e vorba de relații, bărbați în general. Dacă le aici îmi pot spune părerea și de ele.
Poți să o faci să treacă peste, dar depinde de mai multe aici, mi se pare un risc, poți să câștigi sau să pierzi, sfatul meu e să ai grijă și să nu te atașezi așa mult de ea, mai ales dacă ești genul care trece greu peste, pesimist din fire și etc.
Avand in vedere ca discutam fara ocolișuri, nu vad de ce ar ascunde ceva.
Pot sa o fac sa treacă peste, cum? Cum faca asta daca nu ne vedem?
Cat despre cum trec eu peste? Am îmbrățișat cu drag si eșecurile, din ele am învățat. Nu e capăt de drum sa zici ca dau in depresie, smiorcaieli, sa ma plafonez sau alte cele. Trec si peste asta daca se va ajunge la o astfel de situație. Daca era sa nu ii convină de mine, pana acum eram deja expediat, inca de la prima întâlnire sau chiar mai devreme. Una peste alta as vrea sa înțeleg pana la urmă, de ce vrea sa continuam, de ce nu ma lasa sa o ajut sa treaca peste esecurile din trecutul ei. Încerc sa înțeleg multe, care sa fie strategia ei? Si tocmai de aceea am decis ca de data asta imi prinde bine sfaturile altor oameni.
Ok. Cateva concluzii.
Te-a sarutat pentru ca sa vada daca simte ceva pentru tine sau nu. Raspunsul la prima intalnire a fost nu, nu simte fluturi in stomac ca in relatiile trecute.
Tu ai insistat cu a doua intalnire, iar la a treia vazand ca insisti te-a blocat pentru a te indeparta. Apoi a realizat ca se plictiseste fara tine si a revenit in peisaj.
Daca cand ai vazut-o nu ai sarutat-o tu, data viitoare sarut-o din senin si vezi cum reactioneaza. Daca evita sau te respinge inseamna ca doreste doar atentia ta.
Esti curios de ce nu ai fost si tu flituit. E simplu o intrebi direct. Preferabil fata in fata ca sa vezi si cum reactioneaza.
Singura cale de a fi a ta e sa ii castigi increderea.
Povesteste fetei de planurile tale, ce iti doresti de la viata, ce iti doresti de la partenera ta, ce nu a mers in relatiile trecute, de ce crezi ca este potrivita pentru tine (greu nu?).
Explica fetei ca vrei o relatie in adevaratul sens al cuvantului alaturi de ea bazata pe incredere, respect si comunicare, si cat esti dispus sa o astepti.
Explicai fetei ca o relatie la distanta (telefon, mesagerie) nu e o relatie care sa functioneze pe termen lung.
Aratai increderea ta in tine, explica fetei ce vrei de la ea, si dai un termen sa se hotareasca daca vrea sa riste si sa fie fericita alaturi de tine, sau alaturi de altul.
Macar ai un raspuns cert si nu mai pierzi timpul.
A 2'a intalnire a avut loc si dupa asa zisa "impacare". Prima reactie cand ne-am revazut, ne-am imbratisat, a avut loc un schimb de vorbe in care ne-am cerut amandoi scuze unu fata de celalat dupa care am sarutat-o. Nu m-a respins. Totul a decurs foarte bine.
De ce nu am fost flituit si eu? Am intrebat si asta mai tarziu. Mi-a spus ca sunt atent la detalii, stiu ce vreau, imi asum, spun ce am de spus si am coloana vertebrala.
Cat despre toate celalalte "subpuncte" mentionate de tine, te rog sa ma crezi ca le-am discutat si pe astea.
Ce vrei tu cu o asemenea pustoaică, te uiti tu la una de 21 de ani? Credeam ca este o femeie matură nu asa ceva, cu fete de varsta ei sa nu te incurci sunt imature materialiste, la inceput pozeaza in victime după un timp o sa i si arate adevarata față de parasută ordinară, de ce crezi ca a fost inselată? De bună ce a fost, sigur îi toca pe ăia de bani, lasa o naibii ca nu pierzi nimic, credeam ca e una peste 30 de ani matură care chiar a suferit dar asta? O zdreanță. Dar este treaba ta daca vrei sa te incurci cu asemenea specimen, o sa te părăseasca, asta nu stă numai cu un barbat, genul ei de fete sunt peste tot, materialiste si profitoare.
Unele sunt pur si simplu tampite le lasi in pace asta trebuie sa faci, nu te chinui sa le intelegi, stii cum este din cateva relatii pe care le-am avut am ajuns la concluzia ca atunci cand nu esti la momentul potrivit in viata unei femei, acel timing, poti sa faci orice ai face ca nu o scoti la capat cu ea.
Eu is satul de astea care acceptam sa iasa cu mine le placea de mine, le spuneau prietenilor lor fete ca arat ok ca nu stiu ce dar au nevoie de timp, le dadeam jet si treceam la urmatoarea, nu sta dupa cineva care iti iroseste viata.
Stii ce era mai ciudat in cazul meu e ca dupa ce le lasam in pace pe acele "inculte", la o perioada vedeam cu cine se combinau, numai cu pampalai, deci aia erau facuti pentru ele nu eu, iar eu credeam in tot acel timp ca era vina mea, nu era vina mea, se zice romanii cu romanii si tiganii cu tiganii asa si aici prostii cu prostii inteligentii cu inteligentii, nu se poate nici una care matura pe strada sa fie cu un director de banca, nici una care separa in laborator atomul in doua cu un smecheras.
Daca iti mai face de multe ori asa cauta frate pe altcineva, ca are balta peste, nu merita sa suferi dupa nimeni care nu te merita!
Are acel ceva ce ma atrage al naibii de mult la ea. Cat despre bani, parintii ei au propria afacere, nu duce lipsa de bani si isi face singura toate mofturile, cat despre mine? O duc bine, produc mai mult decat suficient in fiecare luna. Aici exclud ideea de materialisme. De ce au inselat-o altii? Nu stiu. Oricum, majoritatea barbatilor inselam in nesimtire.
Stiu ce spui si jurr ca te inteleg perfect pentru ca pana acum si eu am procedat la fel. Eu sunt omul care ti se prezinta daca asta vrea respectiva. Asta sunt, atata pot si cu asta basta, pe viitor va fi loc si de mai bine. In afara faptului ca este la noi situatia care am prezentat-o mai devreme, o iau si ca pe o provocare pentru mine si asta pentru ca are prea multe chestii ce ma atrag la ea, mult prea multe fata de ce am vazut la altele. Vreau sa mai incerc sa o aduc acolo unde vreau. Cu mana pe inima iti spun ca, chiar daca are 21 de ani, gandeste si vorbeste de parca ar fi trait 3 vieti. Mi-a dat sfaturi si m-a ajutat sa-mi rezolv unele chestii la care eu nu reusisem sa le gasesc un raspuns. Mda, ce sa zic, o pustoaica de 21 de ani a facut asta. Imi vine si mie sa rad. Si cu toate astea ma minunez si eu de aceasta bariera ce mi-o pune in fata.
Apropo! Imi place maxim raspunsul tau
Pe de o parte, toate femeile sunt dificile. Asa suntem noi, mai nebune si mai indecise.
Pe de alta parte, situatia e foarte dubioasa. La inceput pare o relatie cliseica, mai apoi se indeparteaza de ideea de relatie, iar spre sfarsitul povestirii tale se infiripa o poveste foarte frumoasa de iubire.
Nu stiu ce sa-ti zic, pe la jumatatul mesajului tau ti-as fi zis ca-si bate joc de tine, dar a dat semne clare ca ține la tine.
Relatiile la distanta sunt in general complicate, mai ales cand nu-ti cunosti suficient de bine partenerul sau partenera in cazul tau.Nu ai de unde sa stii ce face sau care e treaba cu ea sigur, deci e destul de riscant, dar stii vorba aia: nu risti nu castigi.
Oricum, aici trebuie sa-ti urmezi instinctul. Asculta ce-ti spune inima. Nu ai ce sa patesti, decat sa ajungi putin ranit in dragoste, dar astea sunt situatii in care suntem pusi mai toti macar odata in viata, dar astea sunt niste lectii din care ai sa inveti foarte multe.
Daca te atrage asa cum ai zis tu, incearca cat mai mult sa o tii aproape si sa ajungi sa o cunosti si sa o intelegi. Ai grija totusi, nu-ti da tot sufletul pentru asta.
Dacă discuți fără ocolișuri nu înseamnă că îți spune ORICE.
"Până acum deja eram expediat" mare chestie, mi se pare mie sau deja o vezi vreo zeiță doar pentru că a expediat pe mulți? Știu pițipoance proaste care expediază la greu și tot așa rămân
Dar lasă asta.
Întrebarea număr 1 : De ce ți-a dat ție block?
Tâmpenia cu "nu sunt lipicioasă" nu prea sună așa bine.
Întrebarea numărul 2 : Ai avut vreodată vreo discuție serioasă despre asta înainte să primești block?
După ce te vezi cu cineva și te săruți cu el e de bun simț să îl tratezi cu respect și să vorbești despre ce anume te deranjează, civilizat, cu explicații.
Întrebarea numărul 3 : Care sunt fixațiile ei mai exact?
Majoritatea femeilor nu sunt dificile. Asta este doar in capul lor si a celor mai redusi care vin cu replici de agatat de pe maidan. Intelegi ce spun. Tie ti s-a intamplat vreodata sa te saruti cu cineva la prima intalnire si sa va topiti unu in bratele celuilalt? Mie da, la ambele intalniri. Cat de buna actrita trebuie sa fie ca sa imi dea lumea peste cap? Instinctul imi spune sa nu ma opresc (desi nu sunt genul care sa isi bata capu cu o femeie) Ranit in dragoste? Cam greu cu asta, sunt deja trecut prin multe si am invatat din fiecare experienta destule lucruri noi de care m-am folosit si continui sa ma folosesc. Imbratisez esecurile cu mare drag, doar ca aici nu vreau sa las esecul sa-mi ia locul. Asta imi dicteaza instinctul.
*"Dacă discuți fără ocolișuri nu înseamnă că îți spune ORICE."
Corect
*""Până acum deja eram expediat" mare chestie, mi se pare mie sau deja o vezi vreo zeiță doar pentru că a expediat pe mulți? Știu pițipoance proaste care expediază la greu și tot așa rămân."
N-am intrebat-o nici macar o singura data cu cati a fost, cu cine vorbeste, cu cine se intalneste sau sa o stresez cu intrebari pe care un barbat gelos le-ar folosi. Nu sunt gelos de fel. Consider ca o femeie te poate insela cu tine de mana si tu sa crezi ca este totul roz. Nu ai nici o putere sa opresti asta. Cand se intampla, se intampla si suporti asta orice ai face tu.
*Întrebarea număr 1 : De ce ți-a dat ție block?
Discutia respectiva devenise cam aprinsa. Si eu sunt tipul care le spune pe fata indiferent de cine discuta cu mine in acel moment.
Adevarul doare, nu? Asta a determinat-o sa imi dea block. Dar 3 zile m-ai tarziu, tot ea m-a contactat si si-a cerut scuze.
*Întrebarea numărul 3 : Care sunt fixațiile ei mai exact?"
Este foarte rigida si nu ar accepta schimbari in viata ei. Cu toate astea, in spatele a ceea ce pare a fi tank, cred ca este ceea ce trebuie.
Are ciudățeniile ei, nu știe ce înseamnă o relație, s-a învățat prea mult cu online ul și nu știe sa mai trăiască viata reala, presupun ca a devenit cumva victima tehnologiei, ar trebui sa o întrebi dacă vrea sa faca și copii asa de la distanta în viitor. Când îți place de cineva îți dorești și întâlniri, plimbări, ieșiri etc
anonim_4396 întreabă: