Salut, este un subiect despre care nu pot vorbi fără să nu îmi cadă măcar o lacrimă, sper că cineva mă poate ajuta. Părinții mei s-au despărțit când eu aveam vreo 2-3 ani. Toată copilăria mea el nu a fost prezent. Acum la 20 de ani se pare că a recapacitat și îmi este alături. Din cauză că eu nu am crescut cu mamă și cu tată, adică nu am avut un exemplu masculin in casă, să mă îndrume, să mă apere am dezvoltat insecurități în a vorbi cu băieți și în alte cazuri mai puțin relevante. Dacă vorbesc cu un băiat mă atașez foarte tare de el, pentru că am simțit enorm lipsa. Mie frică ca într-un viitor să nu fiu disperată după un bărbat din cauza lipsei tatălui meu din viața mea. Și încă ceva, cum scap de ura aceasta pe care mi-o provoacă amintirea lipsei tatălui meu? Simt atâta ură, și în același timp mă simt bine că acum măcar după atâția ani și-a dat seama de greșelile lui. Mulțumesc Anticipat.

Acesta este o problema cu care se confruntă toti omenii: iertarea. Trebuie sa ierti ca sa ai pace in suflet.
A invata sa iertam este o parte a educatiei noastre. Ce s-ar întâmpla daca nu am fi fost educati sa ne spălăm pe dinti zilnic? Deci cu cat mai importanta este iertarea. Nu-i usor dar nici imposibil. Sunt situatii in care fără ajutor divin nu am putea sa iertam. Exemplul Mântuitorului care a strigat chiar de pe cruce "Tată, iartă-i căci nu stiu ce fac!" ne poate fi de un foarte mare ajutor. Trebuie doar sa facem si noi cum a favut Domnul Hristos -să ne încredințăm vietile in mâinile Tatălui nostru ceresc care ne poarta zilnic de grijă. El stie trecutul nostru. Si dacă cerem de la El puterea de a ierta, ne-o va da cu bucurie.
Iertarea este strâns legată de dragoste. Si daca te vei prinde de acea mica licarire de dragoste -de bucurie- pentru tatăl tău, atunci ura nu-si va mai găsi locul in sufletul tău.
Vor veni în mintea ta gânduri negative despre tatăl tău; alungă-le si nu zăbovi asupra lor. Chiar dacă vor veni, refuza sa meditezi asupra lor. Gândește-te doar cum ai putea sa dezvolti acel sentiment de bucurie pentru întoarcerea tatălui tău.
Vei vedea ca eforturile tale vor fi răsplătite, si te vei bucura iarasi de fericire.

Lipsa unui parinte afecteaza intr-un fel sau altul mentalitatea copilului.Dar daca acum ai ocazia sa stai cu el sa ocupe spatu ce lipsea nu e tarziu bucurate de moment si lasa ura deoparte ca doar ei stiu ce a fost la mijloc.Incearca sa nu te atasezi de barbati mult mai maturi decat tine din cauza lipsei paterne si gaseste la un momentdat un baiat de ani tai iar dupa aceia vei simti ce trebuie sa simti pentru el.Nu trebuie sa iti fie frica toate lucrurile o sa isi urmeze legea firi si o sa stii la momentul potrivit ce e de facut nu te stresa si iti face probleme din cauza asta pentru ca mai rau iti faci. Bucura-te de viata asa cum e si mergi inainte

"Și încă ceva, cum scap de ura aceasta " Eu inca nu am descoperit secretul asta.

In majoritatea cazurilor asemanatoare, fetele cauta si isi gasesc un partener mai in varsta de care se vor atasa, care le ofera si siguranta si va inlocui tatal care a lipsit la nevoie.
Asemenea cupluri, in majoritatea cazurilor, sunt foarte trainice, chiar daca este o diferenta de varsta de chiar peste 10-15 ani.

Motivul?
Fata se ataseaza de barbatul care-l inlocuieste tatal lipsa, are experienta si situatie financiara stabila, iar barbatul se ataseaza de femeia mult mai tanara fiindca ii surade "mandriei barbatesti" sa aiba sa aiba o partenera tanara si frumoasa carei face invidiosi prietenii si nu numai...

Mhm, nu mai irosi lacrimi aiurea pentru ceva ce reprezinta o majoritate in cazul familiilor moderne.Am un caz identic cu al tau, singura diferenta este ca atunci cand a incercat sa revina, a facut`o pentru a`mi cere sa-i donez un lob de ficat, la propriu, funny!

Frica ta nu ar trebui sa fie intemeiata atata timp cat inveti sa-ti controlezi sentimentele si stai pe partea lucida a relatiei.Trage o linie pentru cat esti dispusa sa investesti, ce esti dispusa sa accepti si ce nu.Majoritatea relatiilor devin posesive pentru ca unul dintre parteneri permite asta iar celalalt este prea slab sa refuze.Atata timp cat tu constientizezi ca el nu este cel care iti hotaraste viata ci doar un partener alaturi de care ti`o traiesti si te bucuri de ea, vei vedea ca iti va fi usor sa te detasezi de posibile "dezastre" sentimentale si sa pleci, pentru ca, sa fim sinceri, nici o persoana nu este unica si cu siguranta ii vei gasi o varianta mai buna cu care sa-l inlocuiesti.Un sentiment poate fi reprodus cu orice persoana, deci atasamentul tau exagerat fata de cineva, este de fapt doar lipsa experientei si o slaba dezvoltare personala.

Cat despre ura, de ce ai vrea sa scapi de ea? Multa lume condamna sentimentele negative in loc sa le imbratiseze Fara ura nu am sti ce este iubirea, nu? Trebuie mentinut un echilibru, in orice lucru.Profita de ura ce o simti acum ca sa apreciezi si mai mult iubirea atunci cand o vei intalni, pentru ca adevarata iubire din pacate, este doar efemeritatea primului zambet atunci cand il/o vezi prima data, transformandu`se apoi in banal atasament.Considera`te norocoasa, as vrea sa am si eu ce sa urasc, doar ca sa pot amplifica restul sentimentelor.

Tata a murit cand eu aveam 7 ani. Indiferent ce as face, nu il mai pot avea nici o clipa langa mine, niciodata. As da ani din viata numai sa il vad si sa il ating o data, sa ii aud vocea (pe care nu mi-o amintesc). Tu constientizezi cat de norocoasa esti, totusi?
Tine de tine sa nu formezi cu baieti legaturi patologice. Sigur ca esti tentata sa te atasezi foarte foarte greu, sa fii extrem de timida cu barbatii si sa nu iti doresti o relatie, dar asta se va rezolva in timp, pe masura ce te maturizezi. Profita de faptul ca il ai acum pe tatal tau langa tine, nu mai pierde suplimentar timpul cu prostii. Orice ai face, nu poti corecta trecutul. Dar poti profita de prezent daca nu esti prea egoista pentru a ierta.

Asta e ce sa faci, naspa, las ca va fi ok

Mersi, așa să fie. Numai bine!