Salut!
Nu stiu cum sa incep, dar am o dificultate cu familia mea si are legatura cu relatiile. Ei bine, familia mea ma considera oarecum defect pentru ca am 26 de ani si nu m-au vazut vreodata sa vin acasa cu vreo fata. M-am concetrat mereu pe invatat si pe activitatile care imi plac, nu am fost un copil rau, din contra, chiar am ascultat de ei si nu le-am iesit din cuvant. Ce este drept, aceste invataturi de la ei mi-au priit. Recent m-am mutat singur, am locul meu, am un job foarte bun, cu banii nu am probleme, imi ajung sa traiesc decent.
Chestia este ca eu fiind mereu ocupat cu invatatul iar in timpul putin liber pe care il aveam mai mergeam la activitati sportive, mai ieseam cu cativa prieteni, mai ne jucam si pe PC online, etc, asa ca am lasat mereu interactiunea cu fetele pe plan secund, iar acum fireste ca sunt nepriceput cu ele.
Acum cei din familie au inceput sa imi bata apropuri ca de ce nu am si eu prietena, ca altii au, ca sa caut sa imi fac o familie... chestii legate de o mentalitate invechita. De exemplu, recent mama mea imi spune de un vecin de varsta mea (caruia nu i-a placut scoala, a fost mereu un fel de copil problema, acum munceste pe salariul minim si se chinuie de pe o zi pe alta), ca ala are prietena si s-au mutat impreuna si ca vezi si tu ca "ala de ce e in stare si tu nu". Ma simt frustrat pentru ca toate lucrurile pentru care am muncit, am investit timp si am tras mult de tot ca sa ajung acum sa fiu ok pe plan profesinal, nu imi sunt recunoscute si apreciate de ei, de familia mea. Ea crede ca ala e mai realizat pentru ca e aproape insurat, desi e vai de mama lui.
Cei din familia mea nu inteleg ca e ok sa fii si singur. Adica eu cel putin m-am invatat sa fiu singur si culmea e ca parca imi place asa sa nu am nici o responsabilitate fata de nimeni si sa fac ce imi place fara sa ma gandesc ca afectez pe altcineva. Recunosc ca am si momente cand mai simt nevoia ca cineva sa fie langa mine, dar sunt destul de rare si de regula le compensez prin iesirile cu prietenii sau facand sport.
Incerc sa nu pun la suflet remarcile lor, dar totusi nu reusesc si ma frusteaza. M-am saturat ca atunci cand ma vad cu cineva din familie sa ma intrebe aceleasi chestii mereu legate de viata mea personala. Nu stiu ce sa fac ca sa fiu mai degajat in privinta asta. Voi ce sfaturi imi dati?
Mersi!
Ordonare:
După relevanţă
Într-adevăr,faci ce vrei cu viata ta si trăiești cum iti pica tie bine.Chiar te felicit pentru realizări si daca cumva o sa te hotărăști ca vrei o relație chiar o sa reușești să ai una de calitate (daca alegi o persoană ok) având în vedere că ești independent si bine așezat.
Părinții mereu se îngrijorează de copii.Ei mereu vor sa ii vada in rand cu lumea si fericiti. Daca tu ai avut relații cat de cat până acum si nu au mers e ok, se mai intampla.Dar daca nu ai avut deloc in ochii lor clar e o problema.
În capul lor poate nu sunt chiar ideile învechite, cat faptul că ei consideră că așa ai fi mai fericit, daca esti iubit, daca ai un sprijin si un ajutor.Si in plus, probabil au o temere legată de faptul că s-ar putea sa fi homosexual (mai sunt părinți ce se tem de asta pentru copii lor).
Asa ca tu poti sa le spui ca esti ok asa si sa nu mai aducă vorba despre asta.Dar in acelaș timp nu e nimic rau sau gresit in a avea o relație la ani tai.
Răspunde
Mersi pentru raspuns si nu, nu sunt homo. 
Mereu mi-au placut fetele, doar ca nu mergeam sa dezvolt nimic cu cele care imi placeau pentru ca eram focusat pe alte lucruri.
Răspunde Nu am spus eu.Zic ca poate ai tai se gandesc asa.
Nu stiu ce sfaturi sa-ti dau, dar sunt de acord ca parintii tai sunt niste dubiosi enervanti pentru faptul ca te bat la cap cu lucrul asta. Esti adult in puii mei, poti sa faci ce vrei tu.
Tot ce pot sa-ti zic e sa te indepartezi de ei si sa le zici ca te enerveaza insistentele lor.
Stai linistit hombre că lucrurile nu sunt așa negre încat sa te ofensezi. Sunt sigur ca are niste parinti buni si bine-intentionati, dar vorba aia, drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Doar cu intenții bune.
Si de fapt 99% din tot raul de pe lume începe cu o intenție bună.
Omul meu are 26 de ani și e major. Părinții lui și-au terminat treaba cu el. Ar trebui sa se relaxaze un pic si sa-si vada de pensia lor fiindca de acum încolo băiețașul lor poate gândi cu creierul propriu.
"Deci o relație normală și niște copii reprezintă "drumul spre iad", în viziunea ta. Bun așa!"
Nu. O relatie normala și niște copii poate fi o binecuvantare pentru cei care își doresc lucrul ăsta. Eu unul îmi doresc asta. Omul meu în mod limpede nu își doreste atat de mult lucrul asta.
Ți se pare logic să forțezi o dorinta care nici macar nu există?
Exista două optiuni aici: ori isi doreste, ori nu isi doreste. Daca nu isi doreste nu are rost sa-l fortezi, daca isi doreste nu are rost sa-l bati la cap.
Și da, sunt de acord ca oamenii sa coopereze și să discute între ei. ATUNCI CÂND SUNT ÎNTREBAȚI.
Daca omul meu mergea la parintii lui si îi intreba: "mama, tata ce ziceti sa ma insor sau nu?" atunci era oportun din partea parintilor lui sa-si zica parerea.
Niciodata nu ai dreptul să-ti arunci opinia neîntrebat. E enervant, e o bataie de cap inutila si nu ajuta pe nimeni. Mai rau îl enervezi pe om.
Gresit. Nu vorbim despre un copil aici, ci vorbim despre un adult de 26 de ani. Nu vreau sa se ajunga in situatia in care copiii sa creasca ca egali a parintilor. Un copil sub 18 ani trebuie sa fie educat de parinti, amandoi suntem de acord cu asta. Concentreaza-te pe lucrurile cu care suntem amandoi de acord ca sa putem ajunge la un consens.
Argumentul meu era că părintii trebuie să-și educe copiii până la 18 ani. Atat. Educatia parintilor ar trebui sa se opreasca acolo la fel cum liceul se opreste in clasa a 12a si nu continua toata viata.
Din pacate foarte multi parinti nu sunt in stare sa-si educe copiii pana la 18 ani si atunci îi dădăcesc când sunt adulti.
Imi spui si mie de ce parintii lui nu i-au putut spune sa-si faca o familie pana sa implineasca 18 ani?
Ce era asa greu sa-i spui la 16 ani "fiule peste 10 ani vreau sa te vad însurat"? Ce era asa greu sa-i zica asta?
Acum e prea tarziu. Educatia parintesca se da pana la 18 ani.
Nu stiu de crezi ca eu cer socoteala cuiva sau îi educ lui parintii. Nu eu îi educ parintii ci spun cum ar trebui sa se comporte niste parinti normali. In mod normal la 16-17 ani educatia unui copil ar trebui sa se incheie. 18 ani e deja o întidere dar e acceptabil. După 18 ani ce n-ai facut pana acum n-o sa poti face nici de acum încolo.
Asta cu maturizarea la 30-35 de ani e o exagerare crasă. Vorbim despre o persoana bolnava mental sau o persoana sanatoasa?
Daca e o persoana sanatoasa e 100% responsabilitatea parintilor sa o educe în 18 ani. Îmi place cum susții sus și tare că în ziua de azi nici macar la 20 de ani nu esti matur dpdb psihic, dar a cui e vina oare? Nu a părinților care nu s-au ocupat de educația copilului lor până la 18 ani? Nu a părintilor ca s-au gandit "are el timp sa invete" si au amanat educatia?
Sa faci educatie odraslei tale dupa ce a împlinit deja 18 ani e ca și cum ți-ai face temele în timp ce profesoara le corectează. Adică MULT PREA TĂRZIU.
Esti paranoic și exagerat de implicat emoțional în problema asta. Tu spui de mine că n-am maturitate dar tu tratezi problema asta fără pic de logică, fara pic de înțelegere și fară să vrei să ajungem la un consens.
Nu e vorba de a-ti contesta părinții. Departe de mine gândul ăsta. Eu mi-am respectat întotdeauna părintii și m-au educat exact așa cum a fost nevoie. Până la 18 ani. După și-au asumat toata munca și m-au lăsat să iau decizii cu capul meu.
Asta e înțelepciunea. Asta înseamnă să fii părinte bun. Să-ți educi copilul 18 ani și după să-l lași să gândească cu mintea lui.
Te mai întreb o dată și te rog să-mi răspunzi. De ce părintii lui nu i-au zis când era încă adolescent să-și faca o familie cât mai repede? De ce au amânat asta? De ce îl bat la cap cu asta atât de tărziu când puteau deja să-i zică la 16 ani? A fost vina părinților lui că nu l-au educat la timp.
Nu sunt deloc blocat în adolescenta. De ce zici asta? Eu vad ca tu te certi si esti imatur si blocat in adolescenta. Si de fapt am zis de nenumarate ori ca vreau sa ajungem la un consens deci nu eu sunt ala care "vrea sa castige o disputa" ci tu esti.
Ce nu poti intelege ca înțelepciunea cea mai mare pentru un părinte e să-și educe copilul până la 18 ani și după să-l lase să se dezvolte cu capul lui?
Sa stii ca esti extrem de nepoliticos si extrem de lipsit de omenie. Daca vrei sa promovezi educatia nu-ti iese deloc, fiindca nu dai dovada de asa ceva. De la un capat pana la altul a acestei conversatii te-ai crezut superior, arogant, m-ai privit de sus si m-ai jignit spunandu-mi ca sunt bolnav psihic doar fiindcă nu sunt de acord cu tine. Ăsta nu e un comportament de om bun, ci de un om foarte rau
Da esti paranoic deoarece din tonul tau nervos și defensiv ai impresia că am ceva cu tine, când de fapt eu voiam doar sa ajung la un consens.
De asemenea mai esti paranoic deoarece crezi ca te atac cu "jocuri psihologice" cand de fapt imi expun un simplu argument.
Esti paranoic deoarece te simti atacat cand de fapt e limpede ca nu e cazul.
Nu e un disgnostic psihiatric. Nu mai minți. Paranoia nu e doar o boala ci și o tendință de comportament.
Și nu mai minți ca nu m-ai facut bolnav psihic. De la inceput si pana la sfarsit o faci incontinuu, dar n-am zis nimic
Totusi nu pricep de ce trebuie sa fii rau si defensiv? De ce te simti atat de atacat? De ce nu poti sa fii bun cu oamenii? Nu incercam sa castig nicio disputa ci incercam sa ajung la un consens. Nu e vina mea ca ai devenit paranoic din cauza faptului ca esti nervos si defensiv. Cine te pune sa te enervezi din lucruri atat de minore? Cine crezi ca te ataca aici?
De fapt tu ai niste idei fixe despre viata si despre lume. Nu clare ci fixe. Si nu sunt confuz, sunt extrem de sigur pe mine cand spun ca parintii ar trebui sa se abtina din astfel de lucruri dupa ce copilul lor a implinit 18 ani.
Eu te-am intrebat ceva si vad ca eviti cu tot dinadinsul sa-mi raspunzi. De ce 2 parinti a unui copil normal nu-l pot educa complet si corespunzator până la 18 ani? De ce? Te rog spune-mi de ce acest lucru nu e posibil. Care e scuza?
Omule în Biblie scrie clar, va lasa omul pe mama sa si pe tatal sau si se va unii cu soția sau soțul lui sau ei și cei doi vor fi un trup.
Vezi ce ne zice Dumnezeu?
"Va lasa omul pe parintii lui"
Dumnezeu ne invata ca exista o varsta in care omul e adult si trebuie sa-si lase parintii si sa se casatoreasca si sa inceapa sa fie el insusi propriul lui creier.
De ce esti impotriva lui Dumnezeu?
Nu vorbesc in numele lui Dumnezeu. Nu am nevoie sa fac asta fiindca Dumnezeu a vorbit deja in Biblie.
Deci de ce nu mi-ai raspunzi la întrebare?
Si ce parere ai de ce zice Biblia?
Eu te-am intrebat ceva si vad ca eviti cu tot dinadinsul sa-mi raspunzi. De ce 2 parinti a unui copil normal nu-l pot educa complet si corespunzator până la 18 ani? De ce? Te rog spune-mi de ce acest lucru nu e posibil. Care e scuza?
N-am zis ca la 18 ani stii tot ce ai de stiut am zis ca la 18 ani parintii pot pune bazele educatiei copilului lor
Dincolo de remarcile alor tai, care apropo, au partea lor de dreptate, doar ca ti-o spun intr-un mod mai delicat, tu spui ca nu umbli cu fete si ca nici nu prea iti doresti, ca iti cam place sa fii singur. Esti sigur ca asta vrei? ...pentru ca daca nu esti sigur, eu iti voi prezenta lucrurile intr-un fel in care mama ta e jenata sa o faca: "fu_i, nu fu*i, vremea pu_ii trece!". O stiai pe asta? Sa stii ca e foarte adevarata. Ai deja 26 de ani si nu prea ai avut (sau nu ai avut deloc) experiente cu fetele? Ar cam fi timpul sa faci ceva in acest sens, pana nu trece viata pe langa tine si te trezesti la 40 de ani intrebandu-te unde s-a dus.
Hmm. Interpretezi lucrurile greșit.
Îți place să fii singur? De unde știi? N-ai fost niciodată singur.
Mereu ai fost cu familia ta, cu părinții tăi.
Dar realizezi că, odată și odată, vei fi întradevăr singur. Și poate atunci vei gândi că nu vrei să fii chiar singur.
Dar va fi prea târziu și prea greu.
Ai mare grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească.
N-ai tu idee cat de singura sunt. De asta i-am spus ca parintii ii vor binele, dar nu poate nici sa isi faca o relatie de gura lor. Trebuie sa simta si sa il implineasca pe el, nu pe parintii, vecinii, cainele.
N-ai înțeles ce am scris.
El nu-și face o relație, pentru că spune că îi e bine așa singur.
În schimb, el locuiește cu părinții, e în familia lui. Nu e deloc singur.
Când chiar va fi singur (și mult mai în vârstă) s-ar putea să nu-i mai fie bine deloc. (și nu va regreta deciziile din tinerețe?)
În al doilea rând, cum să-și facă o relație când el refuză chiar și ideea?
E ca și când ai spune că nu-ți place o mâncare, dar tu n-ai gustat-o niciodată.
Și nu de gura lor ar trebui să facă asta.
Eu aș face total abstracție de ei în privința asta.
Dar asta nu înseamnă să insist forever în negativism doar pentru că mă bat ei la cap.
Vad din intrebare ca s-a mutat singur, ceea ce se intelege ca inainte statea cu ai lui,cum sa aduca o fata acasa, dar se jeneaza fata sa ii cunoasca parintii inainte sa stie daca se potriveste cu el. Si eu refuzam ideea sa am copii, sustineam sus si tare ca eu raman singura pe viata, dar cand m-am indragostit am inceput sa gandesc diferit si sa imi doresc si eu altceva. Dorinta asta trebuia sa vina din sulfetul lui, e normal ca daca sta cineva toata ziua cu gura pe tine iti vine sa ii faci contra. Scuza-ma pe mine ca nu imi plac persoanele cicalitoare.
E cam tarziu pentru el, Baietii daca nu-si fac prima prietena pana la vreo 25 de ani, dupa aia e extrem de greu din 2 motive : 1. ) La nivel emotional in raport cu fetele e 0 barat, extrem de imatur la acelasi nivel sentimental ca o fata de 14-15 ani -> unde nu prea mai poate exista conectivitate sociala.
2.) Motivele care i-au impiedicat pana acum vor persista si in viitor : amagirea sentimentala, poate nici fizic nu e prea stralucit, posibil nici nu e de gasca, nu se poate integra prea bine in societate.
Singura varianta e daca are job cu venit mare sa gaseasca o fata materialista, pentru bani mult fete uita de toate diferentele se prefac cum vor partenerii.
Vorbesc din propria experienta, Nu e caz unicat sunt o gramada de baieti ca el, si mai batrani fara sa fi avut prima prietena inclusiv aici in comunitatea TPU
Ei cred ca iti vor binele,nu isi dau seama ca iti fac un rau mai mare,inteleg perfect prin ce treci,dar se pare ca mentalitatea asta nu o s-o schimbe nimeni.
Singurul sfat este sa incerci sa nu mai tii cont,desi e greu din moment ce reprosurile vin de la oamenii dragi.
O sa iti faci o iubita si o sa te insori cand vei dori tu,e viata ta,atat timp cat nu le mai ceri lor bani,nu ar trebui sa iti mai controleze viata cu sfaturile lor (care in esenta sunt bune,dar nici o partenera de viata potivita nu pica din cer )
Ca sfat ar trebui sa vorbesti cu ei si sa le explici ca pe tine te deranjeaza acest lucru (comentariile lor,mai ales ca ei isi sunt parinti),daca nu, ar trebui sa "ii ameninti" ca o sa te indepartezi, poate asa le mai vine mintea la cap.
Toti oamenii intr-o relatie tot incearca sa se ia de cei singuri chiar daca ei nu sunt pe deplin satisfacuti, poate ai tai isi doresc sa stie ca esti "in siguranta", poate doresc un nepot. Doar cu ei poti sa discuti deschis, cred ca te-ai plictisit de sfaturile : "Nu ii baga in seama, igonara-i cand spun asta".
Lasa-ma cu prostiile tale, unii parinti sunt exagerati. nu stiu nici ei ce vor si proiecteaza prea multe frustrari pe copii lor. De parca ar fi asa de greu sa faci copii, toti prostii fac.
Cred ca prima data trebuia sa scriu cu 3 de i,nici nu imi dau seama,uite eu nu caut o relatie pentru ca de mica mi se spunea ca as fi intr-un fel daca as face asta, daca spuneam ca imi place de un baiat,cautam altceva in loc sa invat. Eu inteleg ca parintii isi doresc binele copiilor,dar ar trebui sa ii mai lase si in pace sa isi traiasca viata dupa bunul lor plac. Eu vad altfel relatiile intre oameni,imi place libertatea. Daca e sa stai cu un om,trebuie sa o faci din iubire, nu ca asa trebuie, ca daca te desparti o sa vorbeasca lumea, de asta apar atatia oameni cu probleme.De exemplu baiatul de mai sus isi vede de treaba lui, nu deranjeaza pe nimeni si isi doreste sa fie apreciat de ai lui, dar el acum e criticat ca nu are o fata, de parca e asa de greu sa faci sex, se gasesc persoane pe toate drumurile, putin tupeu sa ai.
Corect.Căsătoria implică responsabilitate, un angajament față de parteneră, este nu doar viața ta ci și viața ei în joc, nu te poți băga într-o relație doar așa de dragul de a avea o relație sau cu orice preț. Căci pe urmă dacă se va ajunge la suferință și despărțire vei ajunge să dai vina pe cei care te-au împins de la spate.Singur trebuie să iei o astfel de decizie, iar dacă nu ești încă pregătit, dacă nu ești capabil să îți conduci întâi propria viață atunci stai cuminte în banca ta până va veni momentul când vei înțelege ce înseamnă căsătoria.
Si tu ai sa faci copii la randul tau.
Da,dar o sa ii invat sa fie independenti si sa ii ajut,nu sa ma bag in viata lor, voi vedea cum o sa fie, nimeni nu se naste invatat si greseli facem cu totii. Dar nu o sa impun cuiva cum sa isi traiasca viata, una singura are, trebuie sa fie fericit.
Te contrazici cu raspunsul dat de tine mai devreme. Daca parintii vor sa ii invete anumite lucruri, ca atunci cand vor fi adulti, sa se poata descurca singuri in viata, sunt criticati ca se baga peste copii. Sunt si parinti care exagereaza, bineinteles. Eu am trecut prin ambele faze. Acum, la randul meu am copii si incerc sa ii invat sa se descurce singuri. Dar se lovesc de anumite lucruri in viata si vin si imi cer sfatul. Voi tinerii de azi, credeti ca le stiti pe toate si refuzati sfatul parintilor. Dar nimeni, in afara de parinti, nu iti doreste binele cu adevarat.
Eu nu mai am parinti,si crede-ma mi-am iubit mama,dar nu imi placea ca avea doar pretentii si cam nicio obligatie. Copiii dumneavoastra va cer sfatul (asta e bine),urat ar fi ca sa va dati cu parerea fara motiv. Nu devii parinte ca sa ai o sluga pe care sa o dirijezi,il faci din dragoste. Dumneavoastra ce ati dori,ca baiatul care a pus intrebarea sa isi caute rapid pe una,ca sunt si fel de fete in ziua de azi, la fel ca baietii, aia sa il vad ca e o persoana buna si sa isi bata joc de el si baiatul sa prinda ura pe parintii lui ca "l-au obligat" sa se aseze la casa lui. O relatie se bazeaza pe iubire, nu pe un acord, stai cu mine ca sa nu fiu singur.Ce prostie!
Obligatia mamei tale a fost sa te creasca de cand te-a nascut. Sau nu ti se pare ca este vreo obligatie? Si nu cred ca ajungeai la varsta pe care o ai daca nu te ingrijea.
Sunt la un curs acum, nu pot sa port discutii prea inteligente.Am o problema cu retinutul numelor, dar banuiesc persoana la care faci referire e omul inteligent din scaunul cu rotile (posibil sa ma insel, nu mai imi merge mintea mai deloc). Nu sunt de acord sa iti intemeiezi o familie daca nu iubesti partenerul de viata atata tot.
Da si ii multumesc ca m-a crescut frumos desi nu a avut posibilitati financiare foarte mari.Dar era o persoana foarte serioasa si o mama dedicata,nimic de spus din punctul asta de vedere.Dar mi se parea deplasat sa nu imi ofere afectiune si sa ma si acuze daca caut in alta parte,trebuia sa imi explice cum e viata, dar sa ma lase pe mine sa imi iau deciziile. Ar fi fost culmea ca dupa ce mi-a spus ce mi-a spus in copilarie sa ma intrebe de ce nu ma casatoresc, de parca vine printul la usa si te ia in castelul lui de pe campie. In viata trebuie sa gresesti si sa stii ca o sa fii iubit si asa, Nu intru in detalii, dar prea mult control (adica ea incerca, eu oricum faceam ce voiam eu) m-a afectat si acum mi-e greu sa iau decizii importante pentru ca mi-e frica de esec foarte tare.
Mama te-ar fi sfatuit intr-un anumit fel, in a lua anumite decizii.
Nu m-a sfatuit, m-a santajat emotional, eu voiam sa fac anumite lucruri si nua m facut pentru ca incercam sa ii fac ei pe plac si unde am ajuns 4 ani mai tarziu, sa ii reprosez ca din cauza ei nu imi traiesc viata, ca sunt mereu in garda cu oamenii ca mi-a bagat in cap toate stirile tampite vazute la televizor...
Da, așa e. Ai dreptate.
Sunt lucruri pe care le ratezi și nu le mai faci, doar pentru că te freacă permanent cineva la cap să le faci.
Scuze ca m-am cam aprins prin discutii, nu sunt impotriva familiilor, dar nu mi se pare normal sa iti traiesti viata dupa regulile cuiva.Si n-ai idee cati prieteni imi zic acelasi lucru ca baiatul in situatie. Ce am retinut eu din mesajul lui e ca si-ar dori sa fie apreciat pentru ce a facut bine, probabil din cauza parintilor e si mai timid cu fetele si cu cat il preseaza mai tare il timoreaza.Cu timpul isi pune si el intrebari daca are vreo problema, desi era ericit pana atunci.Sa vezi ce "fericit" o sa fie daca mai da de una care ii strica tot echilibrul dobandit. Iubirea vine pentru toti diferit si daca esti disperat cred ca e mai rau.
Era o afirmație generală.
Și era vorba de un bărbat, nu de o femeie.
Da, conversația mea era cu cu @Hope1992.
Dar ce spuneam, era referire la o terță persoană (@S7S) care a pus întrebarea inițial. Care e bărbat.
Nu am cu cine sa ma razboiesc acum, ideea e ca vreau doar sa subliniez ideea ca pretentiile exagerate din partea parintilor pot afecta grav un copil, nu conteaza la ce varsta.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
