Salut!

Nu stiu cum sa incep, dar am o dificultate cu familia mea si are legatura cu relatiile. Ei bine, familia mea ma considera oarecum defect pentru ca am 26 de ani si nu m-au vazut vreodata sa vin acasa cu vreo fata. M-am concetrat mereu pe invatat si pe activitatile care imi plac, nu am fost un copil rau, din contra, chiar am ascultat de ei si nu le-am iesit din cuvant. Ce este drept, aceste invataturi de la ei mi-au priit. Recent m-am mutat singur, am locul meu, am un job foarte bun, cu banii nu am probleme, imi ajung sa traiesc decent.
Chestia este ca eu fiind mereu ocupat cu invatatul iar in timpul putin liber pe care il aveam mai mergeam la activitati sportive, mai ieseam cu cativa prieteni, mai ne jucam si pe PC online, etc, asa ca am lasat mereu interactiunea cu fetele pe plan secund, iar acum fireste ca sunt nepriceput cu ele.
Acum cei din familie au inceput sa imi bata apropuri ca de ce nu am si eu prietena, ca altii au, ca sa caut sa imi fac o familie... chestii legate de o mentalitate invechita. De exemplu, recent mama mea imi spune de un vecin de varsta mea (caruia nu i-a placut scoala, a fost mereu un fel de copil problema, acum munceste pe salariul minim si se chinuie de pe o zi pe alta), ca ala are prietena si s-au mutat impreuna si ca vezi si tu ca "ala de ce e in stare si tu nu". Ma simt frustrat pentru ca toate lucrurile pentru care am muncit, am investit timp si am tras mult de tot ca sa ajung acum sa fiu ok pe plan profesinal, nu imi sunt recunoscute si apreciate de ei, de familia mea. Ea crede ca ala e mai realizat pentru ca e aproape insurat, desi e vai de mama lui.
Cei din familia mea nu inteleg ca e ok sa fii si singur. Adica eu cel putin m-am invatat sa fiu singur si culmea e ca parca imi place asa sa nu am nici o responsabilitate fata de nimeni si sa fac ce imi place fara sa ma gandesc ca afectez pe altcineva. Recunosc ca am si momente cand mai simt nevoia ca cineva sa fie langa mine, dar sunt destul de rare si de regula le compensez prin iesirile cu prietenii sau facand sport.

Incerc sa nu pun la suflet remarcile lor, dar totusi nu reusesc si ma frusteaza. M-am saturat ca atunci cand ma vad cu cineva din familie sa ma intrebe aceleasi chestii mereu legate de viata mea personala. Nu stiu ce sa fac ca sa fiu mai degajat in privinta asta. Voi ce sfaturi imi dati?

Mersi!

Într-adevăr,faci ce vrei cu viata ta si trăiești cum iti pica tie bine.Chiar te felicit pentru realizări si daca cumva o sa te hotărăști ca vrei o relație chiar o sa reușești să ai una de calitate (daca alegi o persoană ok) având în vedere că ești independent si bine așezat.
Părinții mereu se îngrijorează de copii.Ei mereu vor sa ii vada in rand cu lumea si fericiti. Daca tu ai avut relații cat de cat până acum si nu au mers e ok, se mai intampla.Dar daca nu ai avut deloc in ochii lor clar e o problema.
În capul lor poate nu sunt chiar ideile învechite, cat faptul că ei consideră că așa ai fi mai fericit, daca esti iubit, daca ai un sprijin si un ajutor.Si in plus, probabil au o temere legată de faptul că s-ar putea sa fi homosexual (mai sunt părinți ce se tem de asta pentru copii lor).
Asa ca tu poti sa le spui ca esti ok asa si sa nu mai aducă vorba despre asta.Dar in acelaș timp nu e nimic rau sau gresit in a avea o relație la ani tai.

Dincolo de remarcile alor tai, care apropo, au partea lor de dreptate, doar ca ti-o spun intr-un mod mai delicat, tu spui ca nu umbli cu fete si ca nici nu prea iti doresti, ca iti cam place sa fii singur. Esti sigur ca asta vrei? ...pentru ca daca nu esti sigur, eu iti voi prezenta lucrurile intr-un fel in care mama ta e jenata sa o faca: "fu_i, nu fu*i, vremea pu_ii trece!". O stiai pe asta? Sa stii ca e foarte adevarata. Ai deja 26 de ani si nu prea ai avut (sau nu ai avut deloc) experiente cu fetele? Ar cam fi timpul sa faci ceva in acest sens, pana nu trece viata pe langa tine si te trezesti la 40 de ani intrebandu-te unde s-a dus.

Ei cred ca iti vor binele,nu isi dau seama ca iti fac un rau mai mare,inteleg perfect prin ce treci,dar se pare ca mentalitatea asta nu o s-o schimbe nimeni.
Singurul sfat este sa incerci sa nu mai tii cont,desi e greu din moment ce reprosurile vin de la oamenii dragi.
O sa iti faci o iubita si o sa te insori cand vei dori tu,e viata ta,atat timp cat nu le mai ceri lor bani,nu ar trebui sa iti mai controleze viata cu sfaturile lor (care in esenta sunt bune,dar nici o partenera de viata potivita nu pica din cer )
Ca sfat ar trebui sa vorbesti cu ei si sa le explici ca pe tine te deranjeaza acest lucru (comentariile lor,mai ales ca ei isi sunt parinti),daca nu, ar trebui sa "ii ameninti" ca o sa te indepartezi, poate asa le mai vine mintea la cap.
Toti oamenii intr-o relatie tot incearca sa se ia de cei singuri chiar daca ei nu sunt pe deplin satisfacuti, poate ai tai isi doresc sa stie ca esti "in siguranta", poate doresc un nepot. Doar cu ei poti sa discuti deschis, cred ca te-ai plictisit de sfaturile : "Nu ii baga in seama, igonara-i cand spun asta".

Nu, nu e OK să fii și singur, iar cei din familia ta sunt sănătoși la cap, de asta înțeleg corect astfel de lucruri.

În termeni evoluționiști, natura a hotărât că linia ta genetică e defectă și nu merită să mai supraviețuiască încă o generație. Familia ta înțelege asta, tu nu înțelegi.

Părinților trebuie să le vină mintea la cap?!

Părinții au fost în stare să-și ducă linia genetică mai departe, ei și-au demonstrat viabilitatea biologică.

Lasa-ma cu prostiile tale, unii parinti sunt exagerati. nu stiu nici ei ce vor si proiecteaza prea multe frustrari pe copii lor. De parca ar fi asa de greu sa faci copii, toti prostii fac.

Domnule Darwin, s-au stins dinasti de regi, de faraoni, de imparati... asa ca linia mea chiar nu cred ca conteaza asa mult.
Chestia e sa fiu eu sufleteste ok, nu natura.

Mersi pentru raspuns si nu, nu sunt homo.
Mereu mi-au placut fetele, doar ca nu mergeam sa dezvolt nimic cu cele care imi placeau pentru ca eram focusat pe alte lucruri.

Cred ca prima data trebuia sa scriu cu 3 de i,nici nu imi dau seama,uite eu nu caut o relatie pentru ca de mica mi se spunea ca as fi intr-un fel daca as face asta, daca spuneam ca imi place de un baiat,cautam altceva in loc sa invat. Eu inteleg ca parintii isi doresc binele copiilor,dar ar trebui sa ii mai lase si in pace sa isi traiasca viata dupa bunul lor plac. Eu vad altfel relatiile intre oameni,imi place libertatea. Daca e sa stai cu un om,trebuie sa o faci din iubire, nu ca asa trebuie, ca daca te desparti o sa vorbeasca lumea, de asta apar atatia oameni cu probleme.De exemplu baiatul de mai sus isi vede de treaba lui, nu deranjeaza pe nimeni si isi doreste sa fie apreciat de ai lui, dar el acum e criticat ca nu are o fata, de parca e asa de greu sa faci sex, se gasesc persoane pe toate drumurile, putin tupeu sa ai.

Nu am spus eu.Zic ca poate ai tai se gandesc asa.

Corect.Căsătoria implică responsabilitate, un angajament față de parteneră, este nu doar viața ta ci și viața ei în joc, nu te poți băga într-o relație doar așa de dragul de a avea o relație sau cu orice preț. Căci pe urmă dacă se va ajunge la suferință și despărțire vei ajunge să dai vina pe cei care te-au împins de la spate.Singur trebuie să iei o astfel de decizie, iar dacă nu ești încă pregătit, dacă nu ești capabil să îți conduci întâi propria viață atunci stai cuminte în banca ta până va veni momentul când vei înțelege ce înseamnă căsătoria.

Si tu ai sa faci copii la randul tau.

Hmm. Interpretezi lucrurile greșit.
Îți place să fii singur? De unde știi? N-ai fost niciodată singur.
Mereu ai fost cu familia ta, cu părinții tăi.
Dar realizezi că, odată și odată, vei fi întradevăr singur. Și poate atunci vei gândi că nu vrei să fii chiar singur.
Dar va fi prea târziu și prea greu.
Ai mare grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească.

" am 26 de ani si nu m-au vazut vreodata sa vin acasa cu vreo fata"

Pai sparge gheata odata ca sa le inchizi gura. Vino cu o tipa acasa pe post de iubita, potoleste-i pe ai tai si dupa "desparte-te" de ea. Problema rezolvata.

Tipa aia poate sa fie chiar o colega de la munca, o vecina, etc. Vedeti si voi cum va puneti de acord.

Da,dar o sa ii invat sa fie independenti si sa ii ajut,nu sa ma bag in viata lor, voi vedea cum o sa fie, nimeni nu se naste invatat si greseli facem cu totii. Dar nu o sa impun cuiva cum sa isi traiasca viata, una singura are, trebuie sa fie fericit.

N-ai tu idee cat de singura sunt. De asta i-am spus ca parintii ii vor binele, dar nu poate nici sa isi faca o relatie de gura lor. Trebuie sa simta si sa il implineasca pe el, nu pe parintii, vecinii, cainele.

Te contrazici cu raspunsul dat de tine mai devreme. Daca parintii vor sa ii invete anumite lucruri, ca atunci cand vor fi adulti, sa se poata descurca singuri in viata, sunt criticati ca se baga peste copii. Sunt si parinti care exagereaza, bineinteles. Eu am trecut prin ambele faze. Acum, la randul meu am copii si incerc sa ii invat sa se descurce singuri. Dar se lovesc de anumite lucruri in viata si vin si imi cer sfatul. Voi tinerii de azi, credeti ca le stiti pe toate si refuzati sfatul parintilor. Dar nimeni, in afara de parinti, nu iti doreste binele cu adevarat.

Pentru o familie care a avut copii, este evident că linia genetică are importanța ei.

Nu poți să fii OK sufletește dacă nu îți asumi responsabilități, iar faptul că ai ajuns să scrii pe TPU e tocmai dovada că nu ești OK sufletește. Din partea asta așa se vede

Validitatea zicalei "cine spune, ăla este" a fost confirmată de psihologia modernă. Ale părinților sunt frustrările, zici tu?

Faptul că "toți proștii fac" e adevărat, prea multă inteligență dăunează funcționalității individului. Ce zici de Stephen Hawking?

N-ai înțeles ce am scris.
El nu-și face o relație, pentru că spune că îi e bine așa singur.
În schimb, el locuiește cu părinții, e în familia lui. Nu e deloc singur.
Când chiar va fi singur (și mult mai în vârstă) s-ar putea să nu-i mai fie bine deloc. (și nu va regreta deciziile din tinerețe?)

În al doilea rând, cum să-și facă o relație când el refuză chiar și ideea?
E ca și când ai spune că nu-ți place o mâncare, dar tu n-ai gustat-o niciodată.
Și nu de gura lor ar trebui să facă asta.
Eu aș face total abstracție de ei în privința asta.
Dar asta nu înseamnă să insist forever în negativism doar pentru că mă bat ei la cap.

Eu nu mai am parinti,si crede-ma mi-am iubit mama,dar nu imi placea ca avea doar pretentii si cam nicio obligatie. Copiii dumneavoastra va cer sfatul (asta e bine),urat ar fi ca sa va dati cu parerea fara motiv. Nu devii parinte ca sa ai o sluga pe care sa o dirijezi,il faci din dragoste. Dumneavoastra ce ati dori,ca baiatul care a pus intrebarea sa isi caute rapid pe una,ca sunt si fel de fete in ziua de azi, la fel ca baietii, aia sa il vad ca e o persoana buna si sa isi bata joc de el si baiatul sa prinda ura pe parintii lui ca "l-au obligat" sa se aseze la casa lui. O relatie se bazeaza pe iubire, nu pe un acord, stai cu mine ca sa nu fiu singur.Ce prostie!

Vad din intrebare ca s-a mutat singur, ceea ce se intelege ca inainte statea cu ai lui,cum sa aduca o fata acasa, dar se jeneaza fata sa ii cunoasca parintii inainte sa stie daca se potriveste cu el. Si eu refuzam ideea sa am copii, sustineam sus si tare ca eu raman singura pe viata, dar cand m-am indragostit am inceput sa gandesc diferit si sa imi doresc si eu altceva. Dorinta asta trebuia sa vina din sulfetul lui, e normal ca daca sta cineva toata ziua cu gura pe tine iti vine sa ii faci contra. Scuza-ma pe mine ca nu imi plac persoanele cicalitoare.

Obligatia mamei tale a fost sa te creasca de cand te-a nascut. Sau nu ti se pare ca este vreo obligatie? Si nu cred ca ajungeai la varsta pe care o ai daca nu te ingrijea.

Sunt la un curs acum, nu pot sa port discutii prea inteligente.Am o problema cu retinutul numelor, dar banuiesc persoana la care faci referire e omul inteligent din scaunul cu rotile (posibil sa ma insel, nu mai imi merge mintea mai deloc). Nu sunt de acord sa iti intemeiezi o familie daca nu iubesti partenerul de viata atata tot.

Da si ii multumesc ca m-a crescut frumos desi nu a avut posibilitati financiare foarte mari.Dar era o persoana foarte serioasa si o mama dedicata,nimic de spus din punctul asta de vedere.Dar mi se parea deplasat sa nu imi ofere afectiune si sa ma si acuze daca caut in alta parte,trebuia sa imi explice cum e viata, dar sa ma lase pe mine sa imi iau deciziile. Ar fi fost culmea ca dupa ce mi-a spus ce mi-a spus in copilarie sa ma intrebe de ce nu ma casatoresc, de parca vine printul la usa si te ia in castelul lui de pe campie. In viata trebuie sa gresesti si sa stii ca o sa fii iubit si asa, Nu intru in detalii, dar prea mult control (adica ea incerca, eu oricum faceam ce voiam eu) m-a afectat si acum mi-e greu sa iau decizii importante pentru ca mi-e frica de esec foarte tare.

Mama te-ar fi sfatuit intr-un anumit fel, in a lua anumite decizii.

Nu m-a sfatuit, m-a santajat emotional, eu voiam sa fac anumite lucruri si nua m facut pentru ca incercam sa ii fac ei pe plac si unde am ajuns 4 ani mai tarziu, sa ii reprosez ca din cauza ei nu imi traiesc viata, ca sunt mereu in garda cu oamenii ca mi-a bagat in cap toate stirile tampite vazute la televizor...

Da, așa e. Ai dreptate.
Sunt lucruri pe care le ratezi și nu le mai faci, doar pentru că te freacă permanent cineva la cap să le faci.

Scuze ca m-am cam aprins prin discutii, nu sunt impotriva familiilor, dar nu mi se pare normal sa iti traiesti viata dupa regulile cuiva.Si n-ai idee cati prieteni imi zic acelasi lucru ca baiatul in situatie. Ce am retinut eu din mesajul lui e ca si-ar dori sa fie apreciat pentru ce a facut bine, probabil din cauza parintilor e si mai timid cu fetele si cu cat il preseaza mai tare il timoreaza.Cu timpul isi pune si el intrebari daca are vreo problema, desi era ericit pana atunci.Sa vezi ce "fericit" o sa fie daca mai da de una care ii strica tot echilibrul dobandit. Iubirea vine pentru toti diferit si daca esti disperat cred ca e mai rau.