O sa va spun povestea familiei mele. Va fi lunga, deci daca nu vreti sa cititi in intregime, va anunt de pe acum.

Mama mea a fost o chinuita de-a lungul vietii, dar a fost o femeie descurcareata si a reusit mereu sa duca familia inainte. Fostul ei barbat, care este implicit si tatal meu biologic, era tipicul betiv care isi batea femeia ori de cate ori se imbata, din orice fel de motiv. Motivul principal era gelozia, dar va spun cu mana pe inima ca nu era cazul ca mama sa-l fi inselat. Am crescut intr-un ambient nociv, aveam mereu frica de ceea ce i-ar fi putut face mamei mele, iar dupa o perioada de 17 ani impreuna, mama a decis sa puna punct si s-au despartit. Ea a venit in Italia in 2008, lasandu-ma pe mine in Romania cu fratii mei mai mari. Din 2008 pana in 2012, am stat pe colo si pe colo. Ba la sora mea, ba la fratele meu, ba la o matusa indepartata de la tara, ba la prietena avocatei noastre. Da, am avut nevoie de avocat pentru ca mama sa ma poata aduce in Italia fara acordul scris al tatalui meu, pentru ca era de negasit. In fine, am suferit mult. Dar asta e doar introducerea in povestea principala.

Mama mea, aici in Italia, a cunoscut un italian pe nume Adriano. La inceput, din cate am inteles, se intelegeau foarte bine si chiar tineau unul la altul. Mama mi-a spus, ca sa-mi pot face o idee de cat de bine se intelegeau, la varsta lor (45 si 47), se jucau cu pernele. In luna iunie al anului 2012, am venit in Italia, in sfarsit. In luna noiembrie al anului 2011, Adriano si-a deschis un bar modest, intr-o localitate de aici din Italia. Nimic iesit din comun, era un simplu bar unde lumea isi lua o cafea, batranii jucau carti iar rareori mai trecea cineva ca sa cumpere alcool. Adriano a acceptat ca eu sa vin in Italia si sa stau impreuna cu ei, ba chiar mai mult de atat, a pus o vorba buna la asistentii sociali, cum ca el garanteaza pentru mama si ca este decis ca vrea ca eu sa vin in Italia.
Bun, in primele luni de la venirea mea in Italia, totul era decent spre bine, desi nu stiam sa vorbesc bine italiana, reuseam sa am o relatie de prietenie cu Adriano, pe care niciodata nu l-am considerat tatal meu vitreg, deoarece aveam deja 14 ani si trecusem prin multe chestii dure ca sa ma mai tenteze chestia de a avea un tata, chiar si vitreg. Cred ca nici el nu m-a considerat fiul lui, avand in vedere ca pana la 45 de ani el nu a reusit sa aiba un fiu cu fostele lui concubine, deci asta iesea din discutie.

Cu trecerea timpului, apareau si problemele. Barul lui nu dadea randament iar mama ii reprosa ca ea e singura care aduce bani in casa, si pe buna dreptate. El nu numai ca nu contribuia mai deloc la casa, dar mai era si tipul de om care ascundea chestiile, era mai secretos, iar cu timpul a inceput sa o neglijeze pe mama si din punct de vedere al relatiei lor. Nu o ducea pe nicaieri, nici macar sa bea o cafea la o terasa pe motiv ca el trebuie sa stea la bar. Mama i-a spus sa inchida barul pentru ca nu scotea profit si isi mai pierdea si timpul, ba mai mult de atat, iesea si in pierdere avand in vedere ca pentru a plati datoriile fie catre stat, fie catre furnizori, de cele mai multe ori lua bani din pensia de handicap a sorei lui. Si de parca asta nu ar fi de ajuns, avea si viciul de a juca banii la aparate.
Relatia lor a continuat asa, cu dese certuri. Intr-o zi el chiar a lovit-o pe mama, nimic "brutal", i-a dat 2 palme, dar totusi, intr-o relatie normala violenta nu are voie sa existe. Asta e perceptia mea.
Dupa acel episod, el isi pierduse respectul pe care il aveam fata de el, am iertat dar nu am uitat, si am ales sa traiesc cu fapta si sa merg inainte. In fond, aveam doar 15 ani, nu puteam face prea multe chestii.

A inchis barul acela, s-a imprumutat de bani la o banca si si-a deschis alt bar intr-o alta locatie. Mamei mele i s-a spus de catre persoana care era cea mai apropiata de Adriano in procesul deschiderii noului bar ca si acei bani, imprumutati, au fost jucati la aparate. Dar asta nu a contat prea mult, nu erau banii mamei mele, nu ea trebuie sa plateasca ratele la banca. A trecut peste.
Certurile au continuat, pe diferite motive, nu numai pe faptul ca nu contribuia financiar la casa, dar nu contribuia in niciun fel. Venea noaptea tarziu, ziua dormea iar seara pleca iar la bar. Devenise un hotel pentru el, iar mama i-a reprosat asta de multe ori, pe langa faptul ca o neglijeaza ca femeie.
In tot acest timp, el a avut o "poveste" cu o alta femeie, nu stiu cat a durat si in ce consista neaparat, dar stiu ca s-a culcat cu ea, pentru ca el a recunoscut asta, dar a facut-o acum cateva saptamani, deci a ascuns asta pentru 2-3 ani.
Mama continua sa-i ofere sanse si de fiecare data se reimpacau, chiar si dupa ce a recunoscut ca a inselat-o, mama l-a iertat si a reincercat sa stabilizeze relatia cu el. Au fost foarte multe certuri, nu stau sa le detaliez pe toate, iar de fiecare data se aruncau cu jigniri, iar el nu se sfia sa ma menajeze, din contra, tipa cat putea de tare injurand-o pe mama si jignind-o in cel mai josnic mod posibil. Eu nu am intervenit intre ei direct niciodata. Cateodata ii mai spuneam mamei ca ce se intampla nu e normal si ca trebuie sa ia o decizie pentru ca o vad suferind.

Recent, mama a cumparat un aparat cu care se taie iarba, nu stiu exact cum se numeste in romana. Avand o curte destul de mare, i-a spus ca dimineata cand reintra de la bar, sa taie si el putin din iarba, iar seara fac si eu partea mea, iar asa sa o terminam impreuna.
El i-a raspuns ca nu, el vine obosit de la serviciu (de luni pana vineri, daca trec 20 de persoane la bar, sunt multe) si ca eu oricum nu fac nimic la varsta mea (19), stau toata ziua pe calculator si mai mult de atat, fac curatenie in casa numai sambata, cand mama vine acasa.
Mama s-a luat de mine cum ca nu spalasem vasele, si pe buna dreptate, nu zic ca am dreptate la aceasta chestie. Nu am un loc de munca, nu fac mare lucru si ar trebui sa ma ocup mai mult de casa, dar fiecare are defectele lui, sa zicem ca eu sunt putin puturos, dar nu e un sfarsit de lume.

Sambata trecuta, am fost cu mama la o pizzerie sa luam 2 pizza si sa ne intoarcem acasa, pentru ca i-am spus de nenumarate ori ca eu nu pot sa merg cu mama mea prin baruri cand altii de varsta mea se duc cu prietenele lor. Acolo a intalnit o femeie care a avut anumite legaturi cu Adriano, avand in vedere ca ea este barista, au avut contacte de-a lungul vremii. Aceasta femeie i-a spus ca cu cateva zile inainte, tatal lui Adriano a fost la ea la bar si i-ar fi spus ca, citez: "nu suport rasa de romani, fiul meu are femeie romanca si nu o suport, e geloasa pe el".

Mama i-a reprosat aceste cuvinte lui Adriano, iar el i-a raspuns cu: "m-am certat cu ai mei, acum urmezi tu". In momentul acela mama s-a speriat si mi-a spus sa luam masina si sa plecam. In momentul acela am vazut negru in fata ochilor. Mi-am amintit toate perioadele din copilarie in care am suferit si mi-am pierdut noptiile pe afara din cauza tatalui meu alcoolic. M-a durut foarte tare sa o vad speriata, o vedeam cum se imbraca cat mai repede pentru a nu ne prinde Adriano inca acasa. Am iesit, in timp ce conduceam ii explicam ca nu e rational ca aceste lucruri sa se intample intre doua persoane, i-am spus ca ma simteam exact ca in copilarie si am decis sa ma intorc cu ea acasa, desi ea nu vroia asta. Cand a coborat din masina, mi-a zis ca eu sa raman in masina si sa nu vin in casa, i-am spus ca acest lucru nu se va intampla si ca nu o s-o las singura. Eram pregatit sa fac orice. Desi eu am doar 1.72 iar Adriano 1.94, eram pregatit la tot. M-as fi pus si in fata trenului pentru mama mea.
Am intrat in casa, el ne astepta in bucatarie, era nervos, se vedea. Era violent din punct de vedere verbal iar asta m-a tinut ca pe ghimpi in timp ce eram in camera mea, eram in picioare gata oricand sa ma duc in bucatarie sa-mi apar mama in caz ca s-ar fi intamplat ceva periculos. I-am lasat sa se certe, cum de fiecare data am facut, insa atunci cand Adriano a atins argumentul care ma implica si pe mine, m-am dus in bucatarie si am dat totul pe fata. I-am spus vrute si nevrute, nimic exagerat, nimic peste masura, era doar purul adevar chiar daca el nu voia sa-l recunoasca.

Dupa ce s-au decis ce vor sa faca, el s-a dus spre camera sa spunand "ok, plec, imi fac bagajul". Am mai auzit asta de nenumarate ori, s-a intamplat de multe ori ca mama sa-l dea afara si sa-l readuca inapoi, iar atunci am decis sa spun ceva ce speram sa-l faca sa nu se mai intoarca deloc. Am spus "era si timpul". Dar nu pentru ca nu-l mai voiam eu in casa, ci pentru ca sa pun punct suferintei mamei mele, pentru ca stiam cat de slaba e si cat de fraiera este ca sa-l readuca inapoi acasa.
El mi-a raspuns, dupa cateva secunde, se vede ca nu se astepta ca eu sa spun chestia aia, "era timpul, da". I-a spus mamei ca marti (azi) vine sa-si ia patul, era patul lui facut la comanda pentru ca fiind inalt, nu gasea paturi potrivite. Cam aia era singura lui chestie din toata casa asta.

Mama a vorbit cu el si i-a spus sa ramana pana in septembrie, pentru ca eu peste cateva zile trebuie sa plec sa fac practica si voi lipsi pana in septembrie. Ar fi trebuit sa ramana pentru ca noi avem un caine si trei pisici, iar cum mama vine acasa doar sambata si duminica, cineva ar trebui sa aiba grija de ele, sa le dea de mancare macar. Si-a dat acordul si a zis ca le va da de mancare pana ma reintorc eu.

Azi a venit sa-si ia patul. Am anuntat-o pe mama iar ea s-a speriat, voia sa vorbeasca cu el. Intr-un final i-a raspuns si ca de fiecare data, a inceput sa tipe, pentru ca numai asa vorbesc ei, si continua sa ii reproseze ceea ce spusesem eu, cum ca era si timpul ca el sa plece.

Mama m-a sunat dupa plangand si mi-a spus ca nu voia ca sa se ajunga aici si desi nu mi-a zis-o direct, mi-a batut un apropo fata de ceea ce ii spusesem eu in seara aia, ca era timpul sa plece.

Aici vine intrebarea mea, nu mai stiu ce sa fac cu mama, este atat de naiba, mi-a spus ca are frica si ca nu vrea sa ramana singura in tara straina si ca asa rau sau bun cum e, macar are un punct de sprijin. Dar voi chiar credeti ca un asemenea om poate fi un punct de sprijin? Ma simt vinovat pentru ca am zis chestia aia, dar nu mai stiam ce sa fac. Voiam ca tot acest calvar sa se termine. Am crescut numai in certuri si violente, m-am saturat. Ce pot sa fac?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook