Bunicul a murit in 2007, aveam 17 ani. Dar m-am simtit ca si cum ar fi murit tata pentru ca el m-a crescut mai mult. Tata era mereu plecat cu munca. La inmormantare am fost devastat, eram prea socat ca sa plang. Nu ai ce sa faci. Accepta durerea, ea o sa treaca. Un timp nici nu te vei putea uita la poze cu el fara sa doara. Dar, dupa un timp, vei pretui amintirile. Timpul vindeca (aproape) tot. Gandeste-te ca el ar fi vrut sa fii fericit. Asta conteaza.
Aveam 12 ani când a murit tataie de cancer la plămâni și cap.Si eu tot la fel, stăteam numai la el și la mamaie când eram mica.Cand eram la bloc, m-a chemat vecina care era prietena buna cu mama sa mi spună că a murit, prima data am inceput sa rad ușor cu o tenta trista(credeam și nu credeam că s-a întâmplat)eram ceva gen "faci mișto de mine", după am inceput și eu să plâng și în alea 3 zile nici n am intrat la el(nu știu de ce). Sfatul meu e să lași timpul să treacă, și o sa ți treacă și ție.
Oamenii au nevoie sa fie educati in privinta asta. Moartea este imprevizibila, nu poti sti cand se poate intampla. Idee este ca la un moment dat toti vor muri deci nu prea are rost sa-ti para rau pentru ca omul si-a trait viata si a ajuns apoi la un moment pe care nu-l poate evita nimeni. Cati ani avea cand a murit?