Draga mea. ceva asemanator am trait si eu, doar ca era bunica mea adevarata.s-a imbolnavit brusc si nici nu vroiam sa ma gandesc la viata mea, fara prezenta ei in ea.si totusi, inevitabilul s-a produs.dar m-am gandit ca viata isi urmeaza cursul, si odata si odata trebuie sa ne luam ramas bun de la cei dragi.am visat-o o singura data la cateva zile, si imi spunea ca e bine si ii place unde a ajuns. poate pare bizar, dar pe mine lucrul acesta m-a linistit foarte mult.nu te gandi acum, ca iti faci rau singura. timpul vindeca orice rana.vei vedea
N-am înţeles! A murit?
Dacă este aşa, trebuie să te consolezi ca a ajuns la o varstă la care puţini oameni ajung! Şi că toţi suntem datori cu o moarte! Mai devreme sau mai tarziu!
Eu n-am decat un bunic mort,dar era sange din sangele meu si tineam la el dar,asta e, te nasti, traiesti si mori.si plus de asta, nu multi ajung la varsta asta, ar trebui sa fii mandru ca bunicul tau a ajuns pana acolo
Chiar m.a sensibilizat foarte mult intrebarea ta. si eu imi iubesc bunicii enorm de mult in special cei din partea mamei. Cred ca in timp ranile tale se vor vindeca. acum ai nevoie de familie si prieteni care sa fie alaturi de tine:*