Ma simt foarte prost in ultima vreme (adica cateva luni) si ma gandeam sa va cer sfatul. S-ar putea sa fie putin mai lung si poate dezordonat, deci va rog sa ma scuzati.
Eu nu prea am prieteni, cam 3, si cand zic prieteni nu ma refer ca am deplina incredere in ei deoarece asta se aplica doar in cazul familiei, cu care vara nici nu ma pot intalni deoarece sunt plecati sau au alte planuri. Dar nu asta este problema. Nu ma inteleg nici cu actualii colegi (trec in a 10-a), dintre care am aflat ca unii nici nu ma suporta, dar nici cu fostii, adica vorbim cand ne vedem, dar nu suntem aproapiati, oricum e mai bine decat cu actualii care sunt foarte rautaciosi. La inceputul clasei a 9-a unii si-au si batut joc de mine mai subtil... in fine. Incep sa cred ca problema este la mine deoarece asta mi-au spus mai multe persoane. Ca de exemplu:
1. Cam acum 2 ani, in gimnaziu, am mers la un concurs unde m-am intalnit cu o fosta prietena de la gradinita, iar la final un fost coleg a spus ceva de genul: "Nu se poate, o stie si pe x(eu) cineva"
2. In clasa a 9-a veneam cu 2 dintre prietenii aia si un fost prieten care acum nici nu ma mai baga in seama. Nu mai stiu cum s-a ajuns sa vorbim despre cine credem ca are ol relatie iar acel fost prieten, fara sa se fi adus vorba de mine, a spus "Ce, crezi ca x? Cine se uita la ea? Chiar crezi ca ar avea o relatie?"
Initial nu am pus la suflet chestiile astea crezandca sunt niste glume proaste deoarece mai avea acel obicei, dar cand ma uit la mine si vad ca sunt singura, n-am pe nimeni nu care sa vorbesc sau sa ies in afara de mama mea (n-am frati sau surori si suntem certati cu celelalte rude), cand vad ca oamenii nu ma suporta si imi spun astfel de lucruri, incep sa cred ca sunt o problema, persoana mea, felul meu de a fi, a arata. Chiar daca eu incerc sa ma port frumos cu toti, sa nu barfesc pe nimeni, sa incerc sa nu supar. Nu ma intelegi gresit, nu m-a suparat ideea de relatie, ca nu sunt cu nimeni, ci modul in care a spus-o, ca nimeni nu se uita la mine, si ce am scris acum sunt lucruri mai recente deoarece au fost spuse si chestii mult mai urate, in special in clasele 5 si 6 unde am inceput sa ma inchid in mine, in perioada aia imi si cadea foarte mult par din cauza stresului si am slabit enorm de mult ajungand sa fiu mult subponderala si sa am vergeturi. Si atunci au inceput glumele idioate pe baza greutatii mele si au mers din ce in ce mai rau, de aceea nici nu am incercat sa imi fac prieteni si atunci sunt foarte complexata de mine:de atunci parul meu este pur si simplu ros in varf, aratand ca o matura, oricate tratamente am facut si la oricate coafeze am mers, inca sunt subponderala dar nu asa de rau ca inainte, pe atunci nu mancam aproape toata ziua din cauza supararii.
Cum ma vad? Cu ochii foarte multi si nasul foarte lat, atat de slaba ca mi se vad oasele din partea de sus a corpului (oricat mananc nu ma ingras deoarece am un metabolism foarte rapid si seaman pe mama), nu mai am cosuri pe fata insa am pe picioare si spate si ceva bubite care nu stiu ce sunt, cu vergeturi pe spate si picioare, cu un picior mai scurt si putin mai umflat decat celalat (am mers la medic dar cica o sa imi treaca, desi au trecut mai bine de 4-5 ani de atunci)... pur si simplu sunt reflexia imperfectiunii. M-as putea machia, dar vreau ca oamenii sa ma vada asa cum sunt.
Pe langa asta, cand am incercat sa imi fac prieteni noi, am vorbit o vreme iar acum de abia ma saluta desi nu le-am facut nimic. De aceea spun ca e ceva la mine. Eu nu eram asa, la gradinita eram foarte activa in sensul ca imi placea sa fac lucruri in plus si sa invat lucruri noi, aveam multi prieteni dar mai ales eram curajoasa. Acum nu mai am nimic din astea, si cred ca vina este complexitatea mea. Cel mai mult ma doare ca sunt jignita si nu stiu cum sa apar, nu stiu cum sa nu pun la suflet si mai ales stiu ca au dreptate. Pana si mama mea cand ne certam in reproseaza ca "din cauza asta nu ai prieteni, nu o sa ai pe nimeni niciodata la cum esti, cine vrea sa vorbeasca cu tine? De aia lumea nu te place."
Eu nu stiu ce sa mai fac. Tot incerc sa ma schimb si ajung sa fiu si sa ma simt din ce in ce mai singura si mai complexata, cam cum eram in clasele a 5-a si a 6-a.
Dupa parerea voastra, ce este gresit? Comportamentul meu? Cum ar trebui sa se poarte cineva pentru a va face placere sa-l aveti in preajma? Nu pot sa fiu eu insami pentru ca asa am fost pana acum si nimanui nu ii place de mine, nici macar parintilor mei. Nu stiu cum sa mai comport, ce sa mai facpentru ca eu sa ma simt bine. Nu ma intereseaza asa tare faptul ca nu am prieteni cat ca multa lumea imi spune ca sunt o campanie neplacuta, chiar si unul din acei 3 prieteni. Ma simt o persoana groaznica.
Va rog nu imi spuneti de psiholog pentru ca am mers deja, mi-a spus ca am tendinte de anxietate (nu ca sunt, doar ca sunt foarte aproape) si mi-a recomandat niste sedinte la care nu pot merge deoarece se intersecteaza cu meditatiile mele la mate si nu mai are alte zile disponibile. Nici nu i-am zis de faptul ca ma simt complexata.
Va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi, chiar si o parte, si va multumesc ca incercati sa ma ajutati.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook