Salut tuturor! Am ajuns la 20 de ani fara sa stiu care imi este adevaratul meu scop in viata. Stiu ca nu sunt singurul si ca mai sunt si altii dar am ajuns la o anumita limita. De mic copil am avut probleme familiale certuri, etc. Fac si sport cica e 10 ani (Lupte) si e singurul lucru la care sunt bun si singurul lucru care iubesc...dar se pare ca nici sport numai pot sa fac deoarece obosesc mult prea repede, iar vazand pe ceilalti ca trec peste mine,simt invidie,ura,gelozie si ma macina in interior deoarece am mandria mea,in fine o duc prost pe toate planurile vietii (fete, bani, sanatate, prietenie). Stiu ca trebuie sa gandesc pozitiv, ba chiar sunt un visator inrait dar stiti bine vorba : Cu cat iti doresti mai mult cu atat mai rau exista riscul de dezamagire mai mare. Mi-am pierdut curajul si am teama de nereusita in tot ce m-as implica. Am ramas in oras de dragu parintilor si le-am facut pe plac desi poate, pardon nu poate ci sigur as fi fost mai bine. Daca aveam curajul si tupeul necesar aveam parte de un mai bine, deoarece imi place sa calatoresc sa fiu departe de problemele mele sa fiu libertin, dar parintii mei nu au inteles, nu au inteles ca trebuie sa-mi fac eu propria mea viata neavand incredere in mine ca o sa esuez. Tot ce mi-as dori ar fi sa stau pe plaja sa vad apusul si rasaritul si sa-mi gasesc pacea sufleteasca ca daca nu o ai inseamna ca nu ai nimic. Un sfat ceva? Multumesc!

Salut..eu zic ca daca esti pasionat de lupte sa continui sa practici acest sport.din cate stiu eu sporturile de contact iti ofera mai multa incredere si te ajuta sa iti canalizezi energia pe langa faptul ca inveti sa te bati..deci dedicate acestui sport si cine stie poate vei deveni un mare maestru

Incearca sa vezi pe unde ai gresit, de ce ai ajuns in starea asta, ce poti repara.Mai faci scoala? Daca da ocupa-te de ea ca sa ajungi undeva sa iti gasesti o meserie.

Am terminat liceul, sunt in al doilea an la facultatea de sport.

Esti tanar. La 20 de ani sunt putine persoane care au reusit sa construiasca ceva. Ma refer la propriile lor puteri nu la averea parintilor de care profita. La varsta asta toata lumea incearca sa se pozitioneze intr-un anumit loc si sa se pregateasca pentru viata.Adica la fel ca prima data la aeroport cand te pregatesti sa te urci in avion si nu sti ce te asteapta, esti bucuros, iti este frica, nu sti ce sa faci, te iei si tu dupa ceilalti oameni, sau la fel ca dupa ce obtii carnetul de conducere. Bun, sper ca te-am facut sa intelegi putin situatia in care te afli, cel putin asta am inteles eu din ce ai scris. Bun, acum legat de partea cu parintii, eu as putea sa scriu vreo 50-60 de randuri dar esti tanar, pana nu o sa devi parinte nu o sa intelegi exact, chiar daca tu crezi ca sti situatia. Gandeste-te ca si lor le e frica, mai ales daca le spui si lor de locurile alea, plajele alea virgine si exotice. Frica ii justificata, deoarece iti dai seama ca tu daca ajungi acum, acolo o sa fi extrem, dar extrem de vulnerabil. Vorbesc mai ales de anturaj si de dorinta de a face bani peste noapte. Plus de aia, iti dai seama ca tu esti visator, tu esti optimist dar ei, parintii tai, sunt ingrijorati deoarece ai trait cu ei pana acum, asa cum a fost, mai bine, mai rau, ati trecut impreuna peste greutati si ati fost alaturi la momentele de bucurie. Daca tu ai putea sa treci peste aceasta despartire usor, cu gandul ca te vei intoarce si vei schimba totul aici, lor le e greu sa se desparta de tine, deoarece probabil si ei au trecut prin faza asta, si mai ales pentru ca ei sunt constienti de pericolele vietii. Nu zic ca tu nu esti constient, dar esti la varsta la care le subestimezi. Nimeni nu te poate ajuta, invata asta. Tu trebuie sa te ajuti singur! Daca vrei sa pleci, daca ai pus pe o foaie toate ideile, toate resursele si le-ai comparat cu eventualele cheltuieli, pericole si ai iesit pe plus, poti sa pleci si fara acordul parintilor. Dar gandeste-te din timp la eventualul esec si eventuala intoarcere acasa cu " coada intre picioare " si, inevitabilul : " ti-am spus noi! " Eu zic, sa ridici capu sus, eventual iti dai doua palme, vorbesti cu ai tai, gasiti un numitor comun si treci la treaba! Sper ca te-am ajutat, daca nu cu un sfat, macar sa intelegi mai bine situatia...

Salut. Mulţi au găsit scopul vieţii depunâ
nd eforturi să se apropie de Creatorul nostru, Dumnezeu. Aici poţi citi un articol interesant pe această temă:http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2008082?q=scopul+vie%C5%A3ii&p=par

Eu zic sa nu renunti la lupte pentru ca iubesti asa mult sportul acela.Si eu am o pasiune enorma pentru culturism si acum sunt accidentat si fiecare zi care trece fara sa fac sportul asta e o zi pierduta dar tot am speranta. Daca zici ca nu ai rezistenta asa mare ca si ceilalti mergi si fugi zilnic cativa kilometri fa ce crezi tu si fii un invingator. Michael Jordan(daca nu stii e un mare baschetbalist) a spus ca dupa ce a fost respins din echipa de baschet a liceului s-a inchis in camera lui si a plans.Si a mai spus ca e o faza nu stiu cum se numeste atunci cand mai sunt cateva secunde din meci si mingea era la el si doar daca inscrie castiga echipa lui.El a ratat faza asta de vreo 26 de ori si totusi e un mare campion. Poti sa te informezi si tu.Iti urez succes in tot ceea ce faci!

Da inteleg si stiu ca parintii mei sunt ingrijorati, si mai stiu ca nu am cum sa fac bani peste noapte dar nici nu vreau pentru ca nu e posibil, nici afara numai merge, la fel cum ai zis tu sa te intorci cu "coada intre picioare". Dar simt nevoia sa stau un timp cu mine insumi si departe de aglomerati etc...sa ma linistitesc sa-mi gasesc curajul, increderea in mine(deoarece ma bat gandurile de 3-4 ani noapte de noapte si adorm debea dupa 2-3 ore). Mai ajutat toti m-ati ajutat mult. Iti multumesc si iti doresc sa ai succes in tot ceea ce-ti propui.

Da stiu cine a fost Michael Jordan. Si nu vreau nici sa renunt la lupte pentru ca, cu cat stau mai departe de ele cu atat de mult imi e dor. Dar am o mica problema la inima :extrasistole ventriculare si mi-a zis la ekg ca am o valva putin deplasata dar nu e rau. Dar ma afecteaza pe plan sportiv deoarece obsesc repede nici macar o repriza nu duc. Ma lasa bratele, picioarele, ametesc, simt ca nu-mi ajunge oxigenul la creier si ca pic daca nu ma sustin de ceva sau sa stau pe banca. Si doctorul mi-a zis ca sport de performanta numai pot sa fac ca nu-mi permite corpul sa fiu in forma mea de 100% si mi-a zis ca nici nu am fost vreodata. Am observat asta de 5 ani dar parinti nu mau crezut si nici antrenorii. Am luat tratament dar degeaba tot la fel sunt ba chiar cand fac antrenament mai usor ma trezesc cu sange pe nas. Si am onoarea, mandria in mine nu pot sa accept asta deoarece e singurul lucru la care sunt bun si pe care il iubesc. Starea mea materiala nu e una normala ba chiar sunt prin pragul saraciei. Multumesc frumos si iti doresc sa ai parte numai de succes in tot ceea ce-ti propui

Chiar daca nu te cunosc pot sa spun ca esti un om de o calitate rar intalnita. Esti un om care probabil merita mult mai mult decat are. Gandeste-te la o excursie undeva in munte cu cortu de exemplu, e mai ieftin, pentru ca spuneai ca nu e tocmai perfect cu banii. E o sansa de ati pune ordine in ganduri si mai mult de a te relaxa. Poti sa inchiriezi o bicicleta, sau sa mergi la plimbare pe undeva pe o poteca si pur si simplu sa traiesti acele momente, fara sa te gandesti la viitor sau la prezent. O alta alternativa ar fi desfasurarea unor activitati in aer liber, asa relaxante, in natura, precum pescuitul!

Scrie o carte!

"Îngrijorarea" aceasta nu o poţi elimina EFICIENT (pentru mulţumirea sufletească autentică) decât prin împlinre spirituală, prin empatie şi compasiune faţă de semeni şi faţă de cei ce trec prin experienţe similară, prin schimbarea accentului dinspre materie spre suflet (neaşteptată poate ) şi spre sensul authentic al unei vieţi prin care să ne edificăm veşnicia!

Astfel de momente sunt în acelaşi timp şi semnale de alarmă în privinţa necesităţii unei împliniri spirituale, singura care nu dezamăgeşte dar în schimb te face să cunoşti un sens al existenţei de la care nu te-ai fi aşteptat să fie atât de important şi de puternic...

Un om care traieste frumos, care stie sa traiasca frumos, NU ARE CUM să se simtă decepţionat de viaţă.

Păcatul spre exemplu, murdăreşte sensul pe care noi îl dăm iubirii, vieţii, existenţei, pervertindu-le pe toate acestea. Dacă ajungi vreodată la sentimentul de non-sens al existenţei, asta nu e decât din cauza modului în care păcatul poate îmbâcsi modul de gândire, a modului în care poate izola prin egoism si orgoliu!

Păcatul te poate orbi astfel încât să nu poţi vedea universul nesfârşit la surselor de entuziasm oferite de semeni, de interacţiunile cu universul diversificat al vieţii, al omenirii (din care n-am ajuns sa cunoastem decat 2-3 persoane : ) ), al universului în general...

În general, astfel de manifestări de „nelinişte", de „dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte „aşezări" a „lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...

Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens este esenţial să cauţi sprijin moral. Stările de descumpănire sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri). Prin ele trecem la un alt prag de înţelegere al lucrurilor!

Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.

Această depresie poate fi o urmare a unei orientări greşite a timpului folosit, a unor disfuncţionalităţi sau priorităţi greşite în viaţă. Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici, dar siguri şi definitivi ai aflării răspunsurilor la întrebările esenţiale ale vieţii...
Dă-mi un răspuns când ai timp…

Da ai dreptate.

Sa stii ca sunt mai multe persoane la varsta ta care nu stiu ce vor. Nu este capat de lume. Esti inca tanar. Daca nu esti multumit de ceea ce ai, poti face schimbari. Daca vrei sa traiesti in alt oras, du-te in alt oras. Daca vrei sa calatoresti si ai banii necesari, calatoreste cativa ani iar apoi apuca-te de studii. Problema este ca nu putem calatori toata viata si sa stam fara griji, cu totii am vrea asta. Vine o varsta cand trebuie sa ne asumam responsabilitatile, insa daca intr-adevar vrei sa schimbi ceva in viata ta, acum este momentul.Nu astepta pana la 50 de ani, cand chiar nu vei mai putea face mare lucru. Multa bafta!