Bună Sorana,
În primul rand, felicitări pentru sarcină!
Primul lucru pe care l-am înţeles despre tine este că eşti o femeie care gândeşte cu inima, şi asta este excepţional, păcat ca nu toată lumea ştie să aprecieze aşa ceva.
Ce pot să-ţi spun sigur este că situaţia ta nu este una foarte rară, de multe ori o femeie este nevoită să-şi crească singură copii, eu mai cunosc două cazuri si am observat asta chiar şi din exemplele din răspunsurile pe care le-ai primit…
Eu sunt un tip oarecare, chiar nu ştiu cum este să fii în situaţia ta, dar pot să-mi imaginez şi să încerc măcar să te inspir spre a-ţi îmbunătăţii situaţia măcar puţin. O să-ţi zic exact cum văd eu problema asta din exterior, aşa, cu puţinele detalii pe care le-ai dat (nu ai zis nimic nici de partea financiară).
De cele mai multe ori, într-un cuplu, motivele de despărţire sunt ascunse… de puţine ori oamenii chiar rostesc motivul adevărat de despărţire. Eu cred că ăsta e cazul şi la tine şi mă surprinde că tu chiar crezi că motivul principal este că nu vor părinţii lui. Să-ti zic pe şleau, eu cred că el nu vrea. Cum să te poată opri cineva să stai lângă copilul tău dacă tu vrei să stai langă el? - eu nu cred că poate cineva. Oricum ar fi…din punctul meu de vedere…mă gândesc…ce fel de suflet trebuie să ai ca om să nu vrei să stai lânga copilul tău? Şi cu toate astea tu încă îl iubeşti… m-am trezit şi eu uitându-mă la unele filme care puneau într-o aşa lumină personajul principal, încât, deşi el, obiectiv vorbind, era un criminal, nu ştiu cum, ajungeam să simpatizez cu el şi să-mi doresc să scape ( de ex în Perfume: The Story of a Murderer ). Cred că şi tu eşti sub vraja unor sentimente din care nu te mai poţi trezi. Eşti orbită de dragoste şi nu înţelegi că tu nu ai nici o vină de fapt. Obiectiv vorbind… un om matur nu are nici o scuză să-şi abandanoze copilul… cu atât mai puţin faptul că nu-l lasă părinţii. În cel mai bun caz este speriat de responsabilitate (cine ştie ce caracter are dacă tu ai crezut faza cu părinţii…posibil sa fie un inapt care ar face numai rău copiilor prin exemplu propriu) – dacă este vorba despre frica de responsabilitate, cea mai mare problemă este că se pune pe el însuşi înaintea ta şi a copiilor. Genul ăsta de barbati vor face în aşa fel încât să pară că altcineva e vinovat, oricine numai ei nu, pentru că nu işi asumă responsabilitatea. Ca idee, cred ca a-l urmării şi stresa cu telefoane îl va face doar să fugă şi mai tare. Lasă-l în pace o perioadă mai lungă, e cea mai bună strategie. Da-i şansa să ia singur decizia de a se întoarce la voi.
Referitor la tine, ce ma supără cel mai tare este să-mi imaginez o mamă care stă toată ziua şi suferă sau plânge prinsă în ganduri despre bărbatul ei. Eu cred că trebuie să faci un efort şi SĂ DEVII OK EMOŢIONAL PE TIMPUL SARCINII. Ai timp să clarifici situaţia cu el după ce naşti. Copilaşul este una cu tine în momentul de faţă si dacă medicii recomandă să-i vorbeşti în timp ce se dezvoltă, cu siguranţă contează şi ce sentimente ai în acest timp. Eu cred că este cel mai bun moment să apelezi la nişte ajutor specializat, chiar dacă sunt anumite motive pentru care găseşti că e greu să faci aşa ceva, poţi face asta chiar şi pentru simplul motiv că trece vremea mai repede. Dar ar trebui să încerci acolo să găseşti o soluţie pentru că e mult mai bine decât pe TPU.
Orice vei decide să faci, sfatul meu este să te concentrezi pe propriile tale sentimente şi pe sănătatea ta, să nu laşi episodul ăsta cu el să-ţi afecteze aşa mult sarcina. Nu permite ca deciziile şi comportamentul lui să-ţi taie bucuria de a da naştere unui bebe.
Personal, în situaţiile care m-au devastat emoţional, am gasit tot mereu ajutor de la Dumnezeu. Sincer. O rugaciune face minuni.
Iţi doresc să-ţi găseşti pacea interioară şi răspunsurile pe care le cauţi.
În seara asta îţi pun eu o vorbă bună acolo sus, am eu o pilă
Buna Sorana,
Va fi foarte greu sa-l uiti deorece te-ai daruit lui, i-ai dat nastere la 2 copiii si acum te lasa deoparte.
Daca parintii au intervenit cred ca e aproape exclus ca el sa se mai intoarca la tine din diferite motive. Atunci cand se intampla aceste lucru inseamna ca parintii ii conduc acelei persoane viata iar ei nu pot trece peste autoritatea lor.
Ii poti spune sa te ajute indirect si fara ca parintii sa stie ca nu e asa de greu dar daca nu va fi foarte foarte greu.
Cu timpul vei trece peste sentimentele fata de el dar mai greu va fi ca cei 2 copilasi vor creste fara un exemple masculin. Nu zic sa cauti un tata pentru ei dar daca vei gasi o persoana care accepta nu o lasa sa plece. E posibil sa gasesti in curand persoane care spun ca vor sa te ajute dar de fapt sa se intample ce s-a intamplat si cu tatal copiilor si vor doar sa profite de tine sau sa fii amanta lor. Ai mare grija.
Uita-l.
Nu iti merita atentia, a fost un mare las.
Cu timpul vei gasi pe cineva sa iti refaci viata asa cum o visezi.
Desigur uitarea necesita timp, dar in timp lucrurile se vor rezolva.
Tot ce pot sa iti zic este sa fi atenta data viitoare, sa gasesti pe cineva care sa fi fericita si tu si cei 2 copii.
p.s Numai bine iti doresc!
Toate cele bune
Păi dacă şi el a fost de acord să faceţi copilul ştiind că mai ai unul din prima căsătorie, nu văd motivul de a te părăsi! Dacă avea de gând să te părăsească ce a avut în cap să aducă pe lume un copil care va creşte fără tată.
Tine capul sus indiferent de situatie si nu da inapoi niciodata. Dumnezeu e acolo sus si nu doarme. doar ai rabdare
Salut. Parerea mea este ca sa faci tot pisibilul sa ai grija de copiii tai si sa faci tot posibilul sa-i faci fericiti. Asta a facut mama mea si ii sunt profund recunoscator. Cele Bune!
Sorana, daca te-ai gandi mai bine poate ai intelege ca nu parintii sunt vinovati, ci el. Curios cum 4 ani nu a fost baiat ascultator, ci numai in momentul cand a aflat ca esti insarcinata! A fugit de responsabilitati si nu stiu de ce, dar ma face sa cred ca nici pentru copilul tau din prima casnicie nu a fost tata.
Este trist, este greu, adevarat, dar cred singura solutie este sa iti canalizezi toata energia si dragostea spre copiii tai, sa ii cresti frumos.
Nu il uiti pentru ca te gandesti la el si primul pas spre a depasi momentul ar fi sa realizezi ca nu a meritat. Capul sus si mergi inainte!
ps Am o prietena care si-a crescut singura fetele gemene( acum sunt aproape de majorat ). In toata povestea asta singurul care regreta este tatal lor ( a ascultat si el candva de "sfaturile " mamei sale ).
Uita-l. Prioritatea ta acum sunt cei doi copii, carora trebuie sa le daruiesti toata dragostea.
Buna,imi pare rau pentru ce se intampla,daca se ia dupa parinti nu ai ce face cu un barbat ca el, pacat este ca te-a lasat cu inca un copil, daca nu poti face nimic macar cere pensie alimentara pentru a te descurca si tu cat de cat, iar de uitat nu prea ai cum imi ales cand te vei uita la copilas iti vei aduce mereu aminte de el, iti doresc multa sanatate si putere sa treci peste
In primul rand sper ca ai de gand sa-l actionezi pe cale juridica sa se ocupe si el de acest copil, nu?
Cred ca prioritatile tale sunt putin date peste cap. Tu in loc sa te ingrijorezi mai mult de situatia ta si a celor 2 copii, ai ca problema majora cum sa-l uiti pe el? Simplu, il uiti si gata! Nu mai esti la varsta adolescentei ca sa te cramponezi in tampenii de genul ala. Si pe deasupra, daca tu esti o persoana atat de slaba psihic incat sa te dea peste cap o despartire, cum poti fi mama pentru copiii tai? Cum ii poti invata sa fie puternici, mandri, cu capul pe umeri?
Tu trebuie sa fii tare pentru ei. Si nu doar la suprafata pentru ca te vor simti.
Ai trecut deja printr-un divort. S-a terminat lumea? Nu. Asa cum ti-ai refacut viata o data, o vei face inca o data si inca o data si de cate ori e nevoie.
Matusa mea de ex a ramas singura cu 2 copii si abia la 47 de ani si-a gasit pe cineva. Si acum e fericita si implinita. Copiii deja sunt mari deci ei nu-i mai ramane decat sa se bucure de viata
Sunt de acord cu 3xfemeie, parintii lui nu au absolut nici o vina. Toata vina, daca ii poti spune asa, e a lui! Nici el nu cred ca are 18 ani ca sa trebuiasca sa se supuna ordinelor date de parintii lui.
Si cum adica...ce sa fac acum cu 2 copii? Ce intrebare e asta? Ii iubesti, te bucuri de ei si de realizarile lor, incerci sa le fi un model bun in viata si te straduiesti cat mai mult sa ii faci fericiti. Ii inveti sa nu faca aceleasi greseli ca tine.
Si el are responsabilitati parintesti chiar daca nu vrea sa le auda si chiar daca ii interzic parintii, asa ca lupta pentru binele copilului!
Ciao sorana, am trecut si eu prin asa situatie si iti dau si eu un sfat sa te gindesti in primul rind la pruncul care il porti sub inima si la fata.Cum am spus nu numai odata ca Dumnezeu este si exista, o sa te ajute si ai sa vezi cum totul o sa se reguleze si la tine pur si simplu trebuie sa ai rabdare ca cu dinsa treci si marea, el o sa-si dee seama dar nu amu si atunci cind se va da seama ai sa vezi cum o sa vina si o sa te caute si o sa ceara scuza de la tine.Roagate la Domnu ca el ajuta pe toti copii.Capu sus si mergi inainte nu te gindi la dinsu si ca il iubesti, gandeste-te cit rau tio facut si cum tio lasat si cum nu te vreau parintii lui trimetii pe toti in muie.Eu intot deauna am sa te incurajezi cind tu ai sa ai nevoie cu ce am sa pot.Ai grija