Sunt mereu atat de trista, nu stiu ce sa ma mai fac.Ma simt mereu singura, ca nu ma intelege nimeni de cand ai mei s-au departit.Mi-e foarte greu ptc sunt la mijloc.Sunt trista,plang aproape din orice,dorm mult, mananc putin, sunt si la facultate in anul 1, stau in chirie in alt oras,departe de iubitul meu,ne vedem in weekend,intr-o zi sau poate deloc,mama nu mai locuieste cu tata,sta la cunostinte,prietene,etc,iar cu tata acasa e doar un stres[ ma tot intreaba de mama,imi cere mie socoteala,etc etc] si nu vreau sa mai vin insa singurul motiv pentru care ma aflu inca in casa asta e faptul ca "mna e tatal meu si e singurul care imi poate da bani sa platesc chiria si sa ma intretin la facultate", insa cel mai mult pentru iubitul meu.El e tot ce am momentan,singurul meu refugiu insa de la un timp,simt ca e asa departat,simt ca nu ma intelege, simt ca nu ma mai iubeste atat de mult, ca nu mai vorbim atat de mult.Nu stiu daca e depresie sau o periaoda de asta grea insa ma simt a nimanui,ma simt singura si mai ales simt ca iubitul meu se departeaza de mine, si poate sigur e doar in capul meu,chiar daca am discutat cu el despre asta si a zis ca e okay, ca are si el o perioada grea si se simte singur,trist etc.

Sunt de fel o persoana super optimista si in tot timpul asta am tinut capul sus insa incerc sa stau departe de partea intunecata [sa nu ma gandesc la ce e rau,la ce ma doare,sa nu ma gandesc ca mama nu are unde merge la munca sau ce va face a doua zi acolo unde e ] dar mi-e foarte greu sa raman tare de una singura. Iubitul meu e singurul motiv pentru care tin capul sus si merg inainte,e tot ce am mai de pret pe lume, avem o relatie lunga de durata, foarte frumoasa si singurul gand care ma face sa ma ridic in pat dimineata e ca la anul ne vom muta impreuna si va face si el facultate.Mi-e atat...de greu.Mama nu vrea sa se mai intoarca ptc tata e agresiv si mereu se cearta etc.
Ce pot face macar eu pentru mine sa-mi ridic moralul?

Bună! Singurul lucru care te face sa te bucuri este iubitul tau? El de ce nu este cu tine? Sigur are pe alta, si tu stai si te gindesti nonstop la el si pe el il doare undeva de tine. Si singurul motiv pentru care i ti vizitezi tatăl este ca i ti dă bani? Pai asta ce iubire este față de părintii tai, din interes doar ca daca tatăl tău nu ar da bani tu nici nu l ai vizita, ai multe de schimbat la tine de aceea esti tristă si deprimată, fiind la facultate ma asteptam, sa ai altă logică alta gîndire dar m-am inselat, aceste lucruri trebuiesc rezolvate tu daca ai facultate trebuia sa stai acasa cu părintii nu in chirie, si prietenul ăla al tau nu te ajută? Ce varsta ai?

Îmi pare rău că te simți deprimată. Viața e grea pentru orice om în ziua de azi. Ar trebui să găsești alinarea sufletului în cercul tău de colegi, prieteni, amici. Să găsești o pasiune, eventual voluntariat. Așa o să ai cu cine socializa. Trebuie să petreci mai mult timp în aer liber să devii mai optimistă.La mine în parc avem aparate de fitness. Poți să inviți o prietenă să faceți fitness în parc. O să devii mai optimistă.

Daca situatia asta persista de mult este posibil sa fie depresie si asta inseamna ca trebuie sa consulti un psiholog
Iti inteleg stresul si starile naspa deoarece si eu am trecut prin asta si mai trec in oarecare masura.Pot sa te sfatuiesc in primul rand sa nu mai pui la suflet ce spune si face tatal tau iar daca mama ta este bine sa te bucuri pentru ea.Trebuie sa iti faci prieteni cu care sa mai iesi sa te mai destresezi sau descarci emotional deoarece afundandute in depresie nu rezolvi nimic.
Inca un lucru important nu depinde de iubitul tau stiu ca esti atasata emotional il iubesti si iti doresti sa fi-ti impreuna ca si tu esti genul meu il iubesti mai mult si iti este mai dor de el cu cat sta mai departe deoarece te-ai atasat atat de tare de el incat ai senzatia ca este singurul om care te poate scoate din toata starile si necazurile prin prezenta lui dar avand in vedere situatia nu este tocmai ok sa iti pui baza in el.Nu contest ca te iubeste dar poate el este o alta fire la care o data cu distanta indelungata ii mai trec din sentimentele poate el socializeaza are o ocupatie in plus si ii trece nu depinde de sentimentele si iubirea ta si ii este mai usor sa se detaseze dar tu o data ce iti pui toata baza si sperantele in el vei decadea total daca el va pleca de tot...
Fi tare iar daca tot nu iti revi mergi la psiholog iar daca iubitul tau chiar te iubeste ar trebui sa fie langa tine acum sau cel putin sa aiba un plan pentru a veni cat mai repede

Buna,
Zici ca esti optimista dar te contrazici singura...
Esti majora,te vei descurca tu cumva.
Asta daca faci si ceva,nu doar sa te plangi.
Te muti frumos cu iubitul,iti vezi de facultate si usor iti cladesti si viitorul.
Daca vei fi negativista in continuare, chiar vei ajunge la depresie!
Poti sa lucrezi si in timpul facultatii, e altceva cand ai banul tau.
Cat despre parinti si toate cele, asa a fost destinu, nu e vina ta.

",iar cu tata acasa e doar un stres[ ma tot intreaba de mama, imi cere mie socoteala, etc etc] si nu vreau sa mai vin insa singurul motiv pentru care ma aflu inca in casa asta e faptul ca "mna e tatal meu si e singurul care imi poate da bani sa platesc chiria si sa ma intretin la facultate"
Sunt destul de sigura ca din asta reiese ca nu este iubire, ci necesitate. Mai pune ca e si agresiv si zi-mi cum ai putea sa stai din iubire si placere cu un asemenea tata?

Incerca sa iei bursa si/sau cauta-ti un job. Eu am lucrat in primii 2 ani de facultate, e greu sa potrivesti programul de lucru cu orarul de la facultate, dar se poate. Poti sa-ti faci afacerea ta: sa oferi meditatii, croitorie/ajustari de haine, design web... ceva ce necesita investitii materiale mici sau chiar nule. Nu stiu la ce te pricepi, dar tu sigur stii. Asa, o data ce ai bursa si/sau job, pui niste banuti la ciorap in fiecare luna. Daca ai vreo colega/prietena care sta tot in chirie in oras, ai putea sa vorbesti cu ea sa va mutati impreuna si faceti cheltuielile 50-50%. Ai putea sa stai in camin, e mai incomod, dar e si mai ieftin. In cateva luni ar trebui sa economisesti niste banuti si nu o sa depinzi asa mult de tatal tau. In rest, n-am fost in situatia ta, deci nu prea stiu ce sfaturi sa-ti dau...

...plang din aproape orice ..Azi am fost la iubitul meu si pur si simplu imi dadeau lacrimile, el incerca sa ma inveseleasca, punea manele ca stie ca ma rad de manelisti, iar eu plangeam si nu ma puteam opri.Si poate pe moment nu aveam un motiv solid dar eram atat de trista.

Sunt in chirie cu inca 2 prietene, si e jumatate

Sunt optimista in general insa cu totii dam de gropi, de perioade grele si daca balanta mea interioara ar fi ramas intacta si totu era okay, nu postam.

Ai dreptate pe o parte si pe alta nu.
Optimista nu esti,logica o tragi singura.
Mai postai? Te asigur ca nu.
In general gandim diferit si percem diferit, asta fara sa punem anumite probleme in calcul.
Daca mai avem si probleme si nu se aseamna, un sfat bun, logic si relevant nu e mereu ok pentru toti.
Sa postam anumite probleme si apoi sa spunem ca suntem optimisti, deja e ipocrizie.
Esti sigura ca stii ce e cu tine?

Crezi ca un optimist nu are caderi depresive? Sau nu are momente in care bufneste in plans si nici macar nu stie care dintre motive e cauza? Tin sa te contrazic si cred ca-ti dai si singur seama ca la fel cum de pe culmea succesului poti cadea in disgratie, un optimist poate deveni usor cel mai pesimist om. De aceea exista vorba "Omul e ca vremea." Stie foarte bine ce e cu ea, a mentionat chiar la inceput."Sunt mereu atat de trista". Si are motive solide. "Esti majora, te vei descurca tu cumva." ha ha ha!

Tu crezi ce ai scris?!

Nu, aseara a fost un cer instelat si am citit acolo.

Incearca sa te multumesti cu gandul ca totusi e bine ca nu e mai rau. Alte fete la varsta ta fac cancer.

Dincolo de randurile tale se ascund mult mai multe povesti, si cred ca ai nevoie de o prietena cu care sa iesi in oras, la plimbare, la cafenea, si ca este posibil ca sa te fi izolat singura, din dorinta de ai arata iubitului tau, ca ai esti fidela, si ca oricum intre voi, exista mici dispute. Eu iti spun ca o sa-l pierzi oricum, ca deja s-a maneifestat ca te iubeste din mila, ar prefera o fata curajoasa, care sa nu se planga, pe care sa se bazeze. Cum am spus, ai scris mai mult decat ai fi vrut sa se stie, din pacate. 1.Nu te sacrifica prea mult, iubirea e oarba! 2. Nu te certa cu tatal ori mama ta, nu le reprosa nimic parintilor tai, avand in vedere situatia complicata si firava.

Multumesc, o sa incerc sa raman neutra fata de parintii mei.

Ii scrii, din cand in cand, mamei tale? De cate ori vrei. Si tatalui? Dar nu la mobil si/sau calculator. Ci scris pe hartie, in plic si apoi trimisa prin posta la ambii parinti.