Sunt relațiile inter-umane "consumabile"? E normal ca acestea să se epuizeze doar din partea unei persoane dintre cele 2 implicate? De fiecare dată când mă împrietenesc cu cineva, la început totul merge bine: vorbim zilnic, ne înțelegem foarte bine, există încredere și îmi place compania respectivei persoane. Dar nu după puțin timp, mă "răcesc" față de ei. Le evit compania pentru că simt că nu mai există nimic în respectiva relație care să mă atragă. Conversațiile cu acea persoană devin plictisitoare, simt că nu mai avem nimic să ne spunem. De foarte multe ori mi se reproșează că intenționat fac asta oamenilor, că le câștig încrederea doar ca să îi las baltă, doar că eu nu am un astfel de scop. Pentru mine prietenia respectivă chiar este onestă, atât cât durează. Doar că vine mereu un moment în care se produce o ruptură și nu mai văd persoana cu aceeași ochi, lucru care mă frustrează și pe mine de foarte multe ori. E un fel de "totul sau nimic" Când se produce acea ruptură am un sentiment constant că nu o să-mi găsesc niciodată locul și am o senzație constantă de gol, ca și cum ar bate vântul prin interiorul meu.
Ar putea fi din cauza perspectivei mele asupra lumii? Nu prea găsesc persoane cu care pot spune că rezonez complet, întrucât mereu mă gândesc la cât de lipsită de sens sau scop e existența și cum sentimentele nu sunt decât niște reacții chimice în creier.
Țin să menționez că asta nu mi s-a întâmplat doar o dată, ci constant. Devin foarte apropiată de o persoană apoi mă distanțez brusc și o iau de la capăt cu altă persoană. Ciclul s-a repetat cu aproximativ 11 persoane în ultimii 4 ani și de fiecare dată eu am fost cea care a "ieșit".

N-am citit tot, dar da, e normal să te plictisești de oameni

Gandesti prea rational, stiintific, de asta nu poti fi ca majoritatea celor care se lasa purtati de basme de iubire, esti atee?

Nu neapărat atee: nu bag mâna în foc că nu există o chestie, o "ceva" în univers. Dar în divinități atotputernice nu cred, cum ar fi Dumnezeu., sau în religie și în toată treaba asta cu venerarea unei entități. Merg pe principiul că dacă există ceva care să ne fi creat nu îmi afectează cu nimic existența și că după moarte se termină totul, nu ne așteaptă nimic "dincolo".

Nu stiu cum,sau de ce, insa stiu ca simt la fel, si mai stiu ca orice ai face si orice ai incerca cu acea persoana, interesul nu o sa mai apara. Poate e legata de o dezamagire mare din trecut, asa banuiesc ca e la mine.

E normal daca ai pana in 30 de ani. Daca esti mai in varsta ai o problema.

Gandire perfectionista si rationala. Ai toate sansele sa ajungi mare dpdv al unei cariere. Insa pe plan emotional, probabil vei ajunge The Crazy Cat Lady spre maturitate, all alone. Except for them cats. Overthinking is bad tho.

Trec prin acelasi lucru ca tine... Insa am totusi si persoane de care n-am simtit sa ma indepartez, dar cu majoritatea asa fac.

Relatiile inter-umane sunt diferite intre sexe, voi va indragostiti de necunoscut, de dorul care il provoaca o persoana, cu cât il vedeti mai rar cu atât mai bine. Dacã incepi sa te vezi zilnic cu cineva atractia dispare brusc, se vede si in studii ca Femeile se plictisesc mult mai repede ca barbatii intr-o relatie de aceea in majoritatea cazurilor ajung la despartire de catre ea, noi fiind mai rabdatori. Plus noi barbatii suntem chiar opusi ne atasam, când petrecem prea mult timp cu o femeie.

Fă cum simți, e aspectul cel mai important în viață. La un moment dat o să găsești și persoana cu care rezonezi pentru mai mult timp. Nu te mai întrista pentru ce se întâmplă cu tine, așa e viața.

Bine de stiu,nu vreau sa cunosc pe nimeni ca tine - nimic personal,nu o lua ca pe o jignire.
Eu vad prietenia altfel,conteaza sa fiu pe aceeasi lungime de unda,sa ne asemanam cat mai mult nu sa fim identici,sa calatorim prin viata asa cum e ea,impartind clipele bune, rele, amintirile, planurile de viitor, ideile, lucrurile simple...chiar si linistea.
Tu te plictisesti de persoane, sunt doar niste surse care alunga plictiseala, nu iti pasa de ele, daca iti pasa de ele nu alungai 11 persoane asa,una dupa alta.
Te consider o persoana egoista din punctul asta de vedere.
Poate trebuie sa te gandesti mai mult la ideea de prietenie.
Spunea un spirit evoluat ca spiritele tind sa se intoarca acolo unde se simt ca acasa ( acasa = intelese,se simt bine fiind autentici,etc),tu simti asta pentru cineva?

Oricum,ce am zis aici e bazat doar pe ce ai scris tu,nu stiu cat de exact am dedus,daca am gresit,doar tu stii (desi,eu nu cred,am o parere prea buna de intuitia mea,dar am vrut sa para ca mna,nu stiu, am uitat ce am vrut sa scriu aici).
Eu vad viata ca o calatorie, cred in reincarnare eu, cred in spirit (nu sunt religios), iar tu o vezi ca ceva lipsit de sens, eu nu te pot convinge de nimic - si nici nu e treaba mea, conteaza sa vrei tu sa aflii adevarul, sa il cauti...in timp, s-ar putea sa il gasesti.
Cu cat esti mai aproape de adevar, cu atat o sa iti schimbi perceptia asupra vietii.
Prietenii (oamenii pe aceeasi lungime de unda) sunt adevarata ta familie - fie ca e sau nu o legatura de sange.
Multa bafta.

Nu cred că un om se poate apropia de orice fel de adevăr absolut când vine vorba de existență. Cel puțin nu acum. Fiecare are propriul lui adevăr, la fel cum alții cred în Dumnezeu și în viața de apoi, cum tu crezi în reîncarnare și cum eu cred că nu sunt nimic mai mult decât o adunătură de celule fără scop sau destinație. O persoană poate avea un adevăr propriu pe care să-l considere absolut, dar e subiectiv, nu ai cum să îți dai seama care adevăr e corect.
Iar de respectivele persoane nu pot spune chiar că nu îmi pasă. Dacă vine acum la mine una dintre ele și are nevoie de ajutor o ajut fără să stau prea mult pe gânduri. Nu pot menține atașamentul față de o persoană, dar asta nu înseamnă că o dau pur și simplu la gunoi.
Pur și simplu mă trezesc brusc că nu mai am niciun sentiment față de persoana respectivă, că am "epuizat" resursele pe care le aveam în acest sens. Până să aibă loc asta mă dedic prieteniei cât pot de mult și după cum ai zis și tu, împărțim atât clipele rele, bune, cât și liniștea. Dar nu pot menține acea perioadă, inevitabil se întâmplă ceva cu mine și dispar toate aceste sentimente, dar asta nu înseamnă că prietenia avută a fost de fațadă sau că m-am prefăcut doar.
Să zicem că sunt prietenă cu Ana. Totul e minunat, devenim din ce în ce mai apropiate pe zi ce trece, îi spun ce am pe suflet și ea mi se destăinuie la rândul ei. Petrecem mult timp împreună și ne sfătuim reciproc când trecem prin momente grele. Dacă nu are unde să stea cu plăcere o țin la mine acasă și o ajut cum pot. Dar apoi brusc încep să o văd pe Ana cu alți ochi, să mi se pară că nu are nicio direcție prietenia noastră, mă simt obosită, de parcă prietenia m-ar seca de puteri așa că o îndepărtez încet sufletește iar legăturile afective care mă țineau atașată de ea se rup, chiar dacă Ana e exact aceeași persoană care nu s-a schimbat cu nimic. Dar la momentul ei prietenia a avut însemnătate și nu a apărut doar din plictiseală.

Asta deja e dusa la extrem cu "fiecare are adevarul lui", sunt unele lucruri exacte, iar de nu sunt vazute cum sunt ele inseamna doar ca sunt vazute gresit, ca acei oameni care le vad diferit si nu cum sunt cu adevarat traiesc in minciuna.
Legat de a descoperi adevarul, in multe cazuri poti face un singur lucru : sa testezi.Sa vezi tu cum e.
Dar pana la ala absolut,da,ai dreptate,ne putem apropia putin de el.
Zici ca nu duce nicaieri prietenia...ok,pai stii unde trebuie sa duca?
Te-ar ajuta sa iti dai seama,sa stii din start unde vrei sa ajungi, sa vezi daca persoana aia e potrivita pentru asta.
Ana nu e alta persoana, dar tu esti la fel?
Ai vreun model de amic/a cu care ai o relatie de prietenie de multi ani? Daca da, ai putea invata din ea, sa vezi cum de a functionat si sa folosesti asta in viitoarele relatii.

Am avut o prietenie care a ținut destul de mult și în care eram foarte, foarte implicată dar fata respectivă a găsit o prietenă mai bună și nu prea pot să o învinovățesc pentru asta, îmi era oarecum superioară din multe puncte de vedere. Apoi s-a mutat din județ, totul a dispărut brusc și n-am mai ținut legătura de atunci. A fost singura prietenie pe care chiar am păstrat-o mult timp chiar dacă în paralel "pierdeam" altele. Poate am rămas cu o traumă, nu știu
Mă gândesc că dacă era să fie din cauza asta sau dacă aș fi rămas cu probleme în a avea încredere în ceilalți n-aș fi putut forma prietenii deloc, nu le-aș fi format ca apoi să dispară. Iar pe mine tocmai asta mă frustrează, că sunt conștientă că ceea ce fac le dăunează oamenilor și de fiecare dată când mă împrietenesc cu cineva îmi zic "de data asta o să fie bine, n-o să mai fac la fel" dar tot acolo ajung

Chiar dacă te plictisești de unii oameni nu înțeleg de ce nu ramai prietena cu ei. În fond prietenia nu este doar pentru distracții, discuții, ci este sa ajuți omul la nevoie sa ști ca are și ai pe cine te baza. Sa creezi amintiri și sa l simți apropiat. Dacă vei continua asa cu cine o sa ramai? Pe cine vei invita la ziua ta, sau la nevoie pe cine vei suna? Pauze se pot face dar când e cazul poți sa revii.

Poate iti cauti o prietena ca ea
Daca faci asa si cu baietii ( cu care esti impreuna) poate esti bise. xuala si o cauti pe ea in toti.
E o teorie interesanta...cred.
"Prietena mai buna", mai buna la suflet sau ce?
"Superioara din multe puncte de vedere",hm, nu stiu la ce te referi, pot sa fie multe aici, unele care sa conteze in o prietenie, altele care sa nu.

Prietenia nu este o jucarie sa te poti plictisi de ea. Ce spui tu acolo e cam teatru si l-a un moment dat te plictisesti de piesa jucata. Singura ta prietenie a fost cu ceea ce ti-a zis pa. Deademeni e posibil sa cauti mai degraba o relatie mai mult decat cea de prietenie si acel pa sa se produca la refuzul lor. Nu trebuie sa-ti faci griji insa relatiile prietenie sau dragoste adevarate se destrama din mai mult decat o simpla plictiseala. Restul e teatru