Un copil este o bucurie (binecuvântarea) într-o familie.
Eu de exemplu nu pot avea copii, însă mi-a-și dori.
Unii își doresc copiii și nu pot face.
Iar alții fac copii și îl lasă fără viitor (părinți incapabili)
Ceea ce vreau sa zic este ca un copil este rezultatul a doi oamenii care se iubesc
Pro e ceva normal sa ai copii serios acum numai daca nu vrei sa ai mostenitori etc atunci doar
Sunt pro; si as vrea să am. De ce? Mmm, nu caut neapărat un motiv, sau o explicaţie logică, biologică, sentimentală sau câte or mai fi. Ci pentru că pur si simplu este natural. Şi asa a fost şi asa va fi mereu. Iar eu vreau să fiu în armonie cu natura.
Daca este vorba de o relatie stabila, in care cei 2 au principii de viata sanatoase si resursele necesare cresterii si educarii unui copil, atunci sunt PRO.
Daca exista probleme mai dificile in cuplu, instabilitate financiara sau pur si simplu lipsa de responsabilitate, sunt CONTRA.
Nu ma declar de acord cu avorturile, deci oamenii din a 2-a categorie ar face bine sa isi tina veverita departe de scorbura daca nu stiu sa foloseasca un prezervativ.
In teorie suna bine, asa pe hartie, dar planurile de-acasa nu se potrivesc cu cele din targ.
tu ce fel de parinte crezi ca ai fi?
Pro, desigur. Copiii ne amintesc sa fim oameni, ne invata cum sa ne bucuram din nou de viata si cum sa vedem frumusetea lumii in care traim prin ochii lor, sunt emotie...
Pro.
Atata timp cat esti un om matur ce poti sa iti asumi responsabilitatea de a creste un copil e ok sa faci.Adica eu cam asa vad viata, copilaresti, credti, te maturizezi, te pui pe picioare si intemeiezi o familie.
Normal că e important să-l vrei, altfel dacă nu îl vrei și îl faci ar fi tragic. Mă refer mai exact la ce viitor credeți că ar avea el. Adică cred că trebuie să te gândești bine la toți factorii care sunt în jur pentru a face un copil.
Adică e mai ok să îl faci pe sistemul "lasă că poate o să fie bine" cu toate că îs atâtea chestii negative sau îl faci doar când ești absolut sigur că îi poți oferi aproape totul, din toate punctele de vedere? Cred că o bună întrebare ar fi și dacă l-ați face în România, până la urmă.
Eu personal nu vreau sa am copii, nu ii consider "dragalasi", ma irita zgomotele si nu am dispozitia necesara sa ma pun la mintea lor. Ma simt implinita si multumita fara. Cei care ii doresc si cred ca ii pot creste bine - mult succes si sa fie sanatosi.
Contra, conform istoricului familiei mele a-și risca sa am copii bolnavi, nu am bani și nici mentalitatea de a creste și educa un copil corect
Si pro si contra, dar când trebuie. Si asta Depinde peste foarte mult timp, vad moda asta de a avea copii când esti tânãr sincer mie mi se pare o prostie. Cu cat esti mai iaintat in vârsta cu atât sti mai multe/esti in stare sa-ti cresti copilul sanatos si te poti ocupa calumea de el.
Bineinteles ca pro. In cazul asta, nu ai cum sa excluzi "pentru ca vreau". Pentru ca ai optiunea de a avea copii pentru ca vrei, nemaifiind nevoia de alte justificari.
Totodata, copiii sunt o binecuvantare. Duc specia mai departe, iti ofera o multitudine de emotii intr-o concentratie nemaipomenita si inextricabila, apoi, cand zaci la pat, are cine sa-ti aduca un pahar de apa, cum se zice.
Mi se pare imposibil sa fii contra, chiar daca tu personal nu vrei. Sa detesti in general copiii inseamna sa fii un om distrus.
Http://www.youtube.com/watch?v=u-ryuJDTpEc&t=0m15s
Îl faci pentru că vrei să se bucure de viață.
Îl faci când poți să îl ajuți cu orice are nevoie el.
Vorbesc doar pentru mine aici.
Și nu am idee daca vreau, dar știu sigur că în România NU ar avea ce căuta.
Am avut o relatie de 3 ani cu o persoana minunata...Dar pentru ca sentimentele mele erau mai profunde decat ale ei si ma vedeam ca fiind singurul care ducea in spate relatia, am pus punct.Si acum ma doare...Un an s-a scurs si eu inca nu am trecut peste.Imi e dor de ea.Chiar daca acum are pe altcineva in viata ei, ii doresc tot binele din lume si sper ca e fericita.
Copii vreau dupa casatorie, momentan am 23 de ani.Inainte de 25 nu planuiesc asa ceva.
Iubesc copiii, cred ca as fi un tata bun. Baieti/fete...Nu conteaza! Sanatosi sa fie!
I-as duce la meciuri sportive, spectacole, concerte, m-as juca cu ei, i-as invata sa fie oameni in societate si i-as ajuta cu temele.
Pro, ador copiii și când o să vina vremea vreau și eu 2. Nu sunt de judecat nici cei care sunt contra, probabil au motivele lor dar copilașii rămân mereu o binecuvântare.
Mmmm, deci tu ai fost femeia si ea barbatu. Tu cu floricele, care "ducea relatia in spate" de parca ar fi fost ca o pedeapsa, tu cu sentimente profunde in timp ce ea trebuia sa fie barbatu casei, daca tu erai gingas ca o petala ducand relatia in spate.
Aici ai gresit
Eu am tinut la ea si am menajat-o de multe pentru ca parea genul de femeie care merita.Si mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt era paralela cu relatia noastra. Am renuntat.
Copiii nu ii faci ca ii consideri dragalasi, ci pentru a lasa ceva din tine in urma. Bine, daca esti profesoara de elita sau in alta pozitie in care marchezi pozitiv vietile a sute de copii si ajuti la formarea lor ca oameni ok, atunci poti fi absolvita de asta. Altfel, cand aud ineptii cu "nu am dispozitia necesara sa ma pun la mintea lor" sunt tare curios ce dispozitie si implinire o sa ai cand vei fi cu un picior in groapa si nu o sa ai cu cine schimba o vorba...
Daca n-ai inteles unde ai gresit, degeaba o sa iti dai seama mai tarziu. cu petalele si gingasia
Pro.
Nu prea ma regasesc in burlaceala, si nu vad ce altceva as putea face cu succesul (la care lucrez ), in afara de rasfatat niste plozi.
Nu sunt genul care sa pretinda ca e fericit doar cu bani, obiecte si pisici. Pe astea le am deja, si ar fi "putin" cam deprimant sa raman la nivelul asta.
Ea este genul de femeie care are nevoie de protectie si atentie...E foartemica si fragila Imi era frica sa o las singura pe strada dupa ora 6
Probabil m-am exprimat eu mai aiurea, dar nu am spus "contra" cu sensul de a detesta copiii. Contra în sensul în care suntem în lumea în care suntem, cu aproape 8 miliarde și resursele sunt tot mai puține. Sau în sensul în care suntem în România și nu cred că trebuie să mă explic foarte mult aici și contra cu gândul la toți factorii de genul. Și când am spus că motivul doar "pentru că vreau" nu e de ajuns m-am referit la a lăsa egoismul deoparte. Pentru că dacă îl faci doar pentru că vrei un copil și nu te gândești la nimic altceva, la viitorul lui, la ce se întâmplă în țară și cum vor evolua lucrurile, mi se pare sincer un act de egoism.
Asta e strict din punctul meu de vedere, desigur.
Esti sigur? sau el e "cel fragila " care vrea sa se faca folositor, da "doar vrea sa para?"
femeile sunt independente ca barbatii, nu au nici un handicap. de ce porneste nenea vasile asta pe premiza ca ea ar avea un "handicap" si el a "luat in spate toata relatia?" cred ca a muscat mai mult decat putea inghite.
Egoism? Deci inainte de a face un copil, trebuie sa analizez economia internationala, natalitatea si decesele, ca sa vad daca lumea are nevoie de copilul meu?
Da, fac copii pentru mine si pentru ei(copii). Sa le dau sansa de a trai si mie de a ma bucura de ei. Daca asta e egoism, e cea mai nevinovata forma de egoism.
Să discutăm despre strămoșii tăi, de când sunt oamenii, oameni, cam de 1 milion de ani, să nu mergem mai adânc, cu toate că ar fi necesar.
40000 de strămoși ai dtale pe verticală au răspuns cu pro la această întrebare. Răspunsul lor ești tu însuți.
Opțiunea este personală. Eu nu pot hotărî pentru nimeni.
dar hai să presupunem prin reducere la absurd că toată lumea ar decide să nu mai facă, și ar folosi cele mai sofisticate mijloace contraceptive care ar putea fi concepute, chiar și atunci viața ar fi învingătoare, căci nu există și nici nu va exista niciodată un mijloc contraceptiv perfect. Asta ar însemna sinuciderea colectivă a speciei umane. Așa ceva nu se va întâmpla niciodată.
Deci pro sau contra, nu are relevanță decât în plan strict personal.
Astfel, poți avea un procent mai mare sau mai mic de pro sau contra la răspunsuri TPU aici. Ce o să faci, o să îți ghidezi viața după ele? Mare nenorocit ar trebui să fii, ca să faci așa ceva.
Răspunsul meu a fost pro, eu am 3 copii. Un om normal și sănătos și la trup își dorește, deci răspunde cu pro.
Dta ceri să îți explice cu argumente de ce este el normal și sănătos.
Să îți dorești să ai copii, înseamnă să îți trăiești viața iar trăirea vieții are prioritate în raport cu argumentarea ei. Poți argumentezi dacă în primul rând trăiești iar nu argumentezi întâi, despre cum ar fi să trăiești ca om, ceea ce înseamnă să îți dorești și să faci copii. și apoi o faci.
Viața e mai puternică decât orice argument al tău sau al meu, nu eu spun vreau, ci viața din mine, ea este argumentul cel mai puternic de pe lumea asta, și nu dă doi bani pe întrebarea ta.
V-am înțeles părerea și argumentele, cu toate că dacă un om nu vrea copii, va face în așa fel încânt să nu aibă, cu orice metodă contraceptivă, da. Asta nu înseamnă sfârșitul omenirii sau altceva. Înseamnă doar că niște indivizi din atâtea miliarde de indivizi nu vor copii și atât.
Și ca să-mi ghidez viața după o întrebare pusă pe TPU e deja S. F.