Tata dintotdeauna si-a dorit ca eu să fac tenis de performanta.
M-a si dus la varste mai mici (4-5 ani) dar pe urma au fost niste probleme de familie si niste mutări.
In fine, nu am mai facut.

Dar il vad ca inca isi doreste foarte mult sa fac tenis si de fiecare data cand vine discutia sau priveste vreun meci ma face sa ma simt prost si imi tot reproseaza.
Imi tot spune ba ca am,, corp de tenis", ba ca am,, picioare de tenis", ba ca am,, inaltime de tenis" si ca daca nu ma lasam faceam performanta. Numai asa ma tine. Vorbesc serios.

Nu imi place sportul acesta in mod deosebit, dar nici nu imi displace.
Am o stare neutra.
Insa am vazut ca daca joci ca lumea, dar la genul foarte ca lumea, e si bănos.
Plus ca il vad si pe tata ca tot imi reproseaza.

Si mi-a venit ideea sa ma apuc.
Dar mi-e rusine sa le spun altora ca vreau sa fac tenis de performanta.
Am 16 ani si mi-e teama ca vor rade de mine că ce,, mi-a venit asa tarziu", ca imi fac scenarii nerealiste.

Singurul care n-ar râde ar fi tata, care a fost obsedat toata viata sa fac. El ar vrea sa ma duca chiar si acum (cu certificat verde se poate).

Dar nu vreau sa-l dezamagesc.
Adica, cum am mai zis, am 16 ani si nu stiu la varsta asta daca mai pot face performanta. Mi-e teama ca o sa bage bani in mine degeaba, iar eu nu o sa ajung la rezultate inalte.
Dar daca m-as baga, as munci cu adevarat.

Ce ati face in locul meu?
Chiar sunt indecisă si ma simt foarte prost.

As zice sa incerci, pana la urma daca tatal tau isi doreste ca tu sa faci acest sport nu are de ce sa ti para rau, eu fac fotbal de 3 ani si ma mai gandesc in ultimul timp sa ma las dar mama trage de mine sa mai continui, si in ultimul timo a inceput sa imi placa iar, da i o incercare si mie mi-a luat mult timp pana sa mi dau seama ca vreau sa ajung fotbalist

Nu cred ca-i cazul sa-ti inventezi scenarii negative ca sa te audo-descurajezi, chiar inainte de a incepe ceva.
Daca ai facut tenis de micuta, atunci stii regulile, stii cum sa tii racheta in mana si stii cum sa te misti, doar iti lipseste antrenamentul si munca serioasa, ceea ce o poti continua acum, daca esti hotarata.
Tenisul nu este un sport pe care-l inveti numai de copilas, poti sa-l inveti si mai tarziu in viata, dar este imporant sa ai vointa si sa muncesti serios, ca sa il faci bine si sa scoti bani din el.
Personal, cred ca merita efortul sa te reapuci de tenis!

Dacă nu îți place, nu te duce.Nu-nțeleg de ce insistă atât cu acest sport.
Poți să încerci să te duci să vezi cum e. Poate te-nprietenești cu cineva pe-acolo.Nu toți care fac un sport ajung olimpici.
Eu nu râd de nimeni și nu-nteleg de cei care o fac.Zi-le și tu ceva dacă te supără.
Și pe mine m-au afectat foarte mult răutățile celorlalți. Dacă te supără un coleg sau alt-cineva spune-i dirigintei/părințiilor tăi.Nu sta cu privirea în jos, doar tu o să ai de pierdut.
Ce bine ar fi fost dacă aș fi gândit așa de mai de mult. Măcar acum știu ce am de făcut.

Fi serioasa de la 16 ani sa te reapuci ia-ti gandul

Tatăl ăla care te lua cu alți bărbați pe sus de la gradi fata sa știe mama ta când erai mica? Dă-l dracu de animal
Comportamentul lui nu e normal, are fetișuri cu tine

Trebuie sa ai propriile tale visuri

Da, am avut o copilarie plina de probleme.
Dar nu are niciun,, fetiș".
Te rog, nu iti face asumari despre oameni pe care NU ii cunosti.

Să începi. Fă pentru tine.

Nu are sa rada nimeni de tine. Mai ales ca te vor stoarce de niste bani. Dar e cam tarziu. Tu stii cata munca impune asta? Iar daca acest sport iti este neutru, nimic nu te va motiva sa alergi pana la infarct, sau sa alergi cu un muschi rupt cum face Simona Halep. Banii? Poti sa-i faci si din altceva.
Daca tatalui tau ii place asa de mult, de ce nu a muncit el sa faca performanta?

O intrebare, e si visul tau sa devii tenismena sau doar al tatalui tau?

Ai vorbit de parcă ai avea cu 20 de ani mai mult.Și tu l-ai jignit în comentariile de mai sus.El nu te-a făcut "nesimțită".
Fii și tu mai atentă la ce întrebări pui pe acest forum.Probabil că ai întrebat ceva în trecut despre tatăl tău.

,,El nu te-a făcut,, nesimțită""
El MI-A UMILIT TATAL.
Cand iti iubesti parintii, crede-ma ca atunci cand ii umileste cineva, te umileate pe TINE.
Nici eu nu i-am spus lui ca parintii lui au obsesii sexuale pentru el.
Exista limite.
Dar unii utilizatori nu au idee ce sunt alea.
Nu vi tu ca strain sa iti faci asumati de genul despre oameni pe care nu ii cumosti.
Limite.

Iar daca, ipotetic vorbind, as fi pus o intrebare de genul in trecut, trebuia sa raspunda la EA, nu la asta.
Daca tu vi si pui o intrebare spre exemplu in 2018 si pe urma in 2021, cum ar fi ca eu sa iti radpund la cea din 2021 cu cea din 2018?

Nu te supăra pe mine, te rog, dar îți voi răspunde sincer.
Cea mai proastă decizie în viață, e să faci ceea ce își doresc părinții și nu ceea ce-ți dorești tu.

Am vazut documentarul asta pe hbo go; se numeste trophy kids.L-am gasit si pe Youtube. Ai link aici:
https://www.youtube.com/watch?v=xh6mcAbYWiE
Este fix despre acest topic.
Este despre parinti care isi doresc mai presus de orice ca copiii lor sa devina sportivi de performanta.Arata mai multe familii si discutiile lor, e un baiat care vrea sa faca basket, o fata care practica golf si o mama a doi frati care joaca tennis.
Ideea este ca unii parinti ajung sa faca o obsesie din dorinta succesului copiilor lor, pana in punctul in care le pasa mai mult de propria dorinta de a se mandri cu fiul sau fiica lor decat de sentimentele sau dorintele lor.
Nu stiu daca este sau nu si cazul tau, dar trebuie ca, atat tu, cat si tatal tau sa cadeti de comun acord. Daca vrei sa il faci mandru pe tatal tau, poti macar sa incerci. Give it a shot. Nu stii niciodata ce va iesi, dar experienta te va ajuta mai tarziu, crede-ma.
Adevarul este ca orice faci in viata, trebuie sa iti placa foarte mult, altfel nu vei reusi.
Mai ales in sport unde competitia este foarte mare.
Decizia iti apartine tie total, dar trebuie sa te gandesti serios la asta si sa faci ceea ce crezi TU ca e bine.
Cat despre varsta, nu lasa asta sa fie un obstacol.Inca esti foarte tanara si poti sa faci multe lucruri bune.
Pe de alta parte, in sport este diferit de alte activitati sau optiuni de cariera. Cu cat incepi mai devreme cu atat este mai bine.
De exemplu, eu am 25 de ani. Pe la vreo 13 ani am practicat fotbal la un club timp de aproximativ 1 an.Cei mai multi dintre cei care jucau, erau acolo de la 7 ani, aveau clar avantaj(6 ani in plus) si erau mai buni ca mine, iar unii(foarte rar) au talent innascut.
Eu m-am apucat la dorinta unui unchi de al meu pentru ca ma vazuse ca jucam in timpul liber si ca am tehnica. Eu nu aveam aspiratii sa ajung fotbalist, dar mi-a suras ideea de a face miscare, plus ca jucam foarte des si era o activitate care imi placea.
E o experienta care m-a ajutat mai tarziu in viata, faptul ca macar am incercat, nu regret. Am vazut ce inseamna antrenamentele intense, eu fiind mai mult un "outsider", foarte multi de acolo erau foarte pasionati de fotbal si erau la curent cu tot ce inseamna fotbal, practic ala era visul lor si nu vedeau viata fara fotbal.
M-am lasat dupa un an, un an si ceva pentru ca mi se parea ca am programul prea ocupat, aveam scoala, 3-4 meditatii pe saptamana si 3 antrenamente care nu erau deloc usoare, cine a practicat orice sport, stie.
Nu regret absolut deloc ca am incercat; poate doar ca nu m-am tinut pentru ca sportul, ei bine, sportul inseamna sanatate, sportul inseamna disciplina si iti seteaza mintea spre lucruri bune si constructive. Mai tarziu, in perioada liceului m-am apucat de fumat, de baut, chiulit de la scoala si de alte prostii, chiar si droguri
ceea ce, ca sportiv e pacatul capital.
Nici nu poti concepe ca sportiv sa faci lucrurile astea pentru ca singurul tau obiectiv este reusita in sport, iar astfel de distractii nu sunt permise. Cine facea asta sigur o facea pe ascuns si dupa un timp se afla. Nu mai zic ca se vedea clar si in performantele de la antrenamente.
Am trait si experienta de a avea un antrenor foarte exigent, de a juca sub presiune, stiu ca e ceva destul de comun.
Pot asemana modul in care antrenorul ne vorbea cu modul in care un sergent sau general vorbeste cu un soldat. Nu e deloc usor. Viata in sine e ca un sport, o competitie. Te lupti sa obtii un job, te lupti sa gasesti un partener, te lupti sa fi respectat de ceilalti si sa iti faci un nume.
Vazusem un documentar despre sacrificiile Nadiei Comaneci pentru a ajunge campioana si am ramas cu ideea asta, ca noi vedem doar reusita, nu vedem la ce sacrificii sunt supusi, multi de la varste mici daca vor sa ajunga campioni. Deci nu e usor deloc. E chiar opusul.
Trebuie sa faci ceea ce 90% evita sa faca si anume sa iti depasesti conditia in mod constant.
Trebuie sa o faci pentru tine, pentru ca sportul te ajuta sa iti formezi personalitatea.
Acum, reflectand imi dau seama cat de bun este si cate avantaje iti ofera, chiar si ca amator.
Ceea ce e foarte important sa intelegi este ca sportul este foarte bun, indiferent de varsta. Dar trebuie sa fii realist si sa te gandesti serios care sunt sansele tale si sa nu iti faci asteptari mari, ca mai apoi, in cazul in care nu reusesti ce iti propui, sa iti fie spulberate visele.
Nu e niciodata prea tarziu pentru orice sport. Daca esti sau nu facuta pentru sportul de performanta, asta o poate spune doar un antrenor sau un expert dupa ce iti sunt evaluate competentele.
Unchiul meu a facut tennis de camp de performanta si acum este antrenor in strainatate. El s-a apucat de la o varsta frageda, pe la 7-8 ani. Asta e standardul valabil in sporturile cele mai populare, poate cu exceptia sporturilor de contact sau a trasului cu arma.
Dar, exista si exceptii de la regula. Intotdeauna vor exista acei indivizi speciali. Exista oameni care se apuca tarziu si reusesc. Late bloomer este termenul in engleza.
Cu cat incepi mai devreme cu atat este mai bine, dar daca ai un vis poti sa incerci. Nu mai amana. Nu ai nimic de pierdut.
Important este sa ai asteptari realiste si sa nu te dezamageasca esecul. Esecurile in viata iti construiesc caracterul.
Incearca! Daca merge, foarte bine, daca nu, exista alte sporturi sau alte ocupatii si alte cariere. Poti sa fii un artist bun sau poate un bucatar, poate un dentist sau un avocat bun. Sunt atatea meserii frumoase si atatea ocupatii sau activitati. De ce sa ramai blocat doar la una?
Eu am incercat pana la varsta mea foarte multe chestii de la sport, am jucat si volley si basket, tennis de masa, muzica, programare, gatit, gaming, scris poezii si multe alte chestii si o sa tot incerc pana imi gasesc drumul. Asta trebuie sa faca orice om, sa isi ocupe timpul cu cat mai multe activitati.
Chiar daca risc sa fiu varza si sa nu fac nimic notabil, continui sa incerc, cu siguranta e ceva la care sa fiu bun. Fiecare din noi are ceva la care e bun si care sa fie un plus pentru el/ea cat si pentru societate, trebuie doar sa descopere acel ceva si sa nu se lase descurajat de vocile celorlalti care doar isi proiecteaza frustrarile sau esecurile lor asupra celorlalti.
Niciodata nu e tarziu sa incerci ceva nou. Chiar daca nu o sa fi numarul unu, vei acumula experienta pana cand vei putea spune "Da! La asta ma pricep! Pentru asta m-am nascut!".
Poate dura un an, poate dura zece sau poate dura o viata intreaga.
Unii isi irosesc toata viata si nu descopera acel ceva pentru ca ii asculta pe ceilalti care vor sa ii tina jos, sa nu cumva sa se ridici deasupra lor sau sa fie mai buni ca ei. Dupa cum ti-am zis, isi proiecteaza frica si esecul lor personal asupra celorlalti.
Eu in locul tau as incerca, indiferent ca vei reusi sau nu, experienta te va ajuta sa te dezvolti. Eu si la 25 de ani ma gandesc sa incep un sport nou, pentru ca nu imi pasa.
Nu imi pasa daca voi deveni campion mondial sau daca voi ramane un amator, pentru ca am atatea alte lucruri de facut si nu ma blochez daca nu imi iese ceva. Nu iese planul A, trec la planul B, C si tot asa.
Fa-o pentru dragostea fata de sport. Altfel nu are rost.
Daca vei ajunge cineva sau daca vei castiga bani de pe urma asta, vei vedea.Dar fa-o pentru alte motive si vor aparea si banii.
Cunosc atatia oameni care au renuntat la ceva ce iubeau pentru ca au avut un esec sau doua, de exemplu un prieten care facea K1.
Sunt atatia oameni cu potential extraordinar care s-au lasat din diverse motive. Conteaza sa lupti indiferent de conditii. Campion nu e cel care castiga pe termen scurt, campion e cel care in ciuda conditiilor, de multe ori defavorabile nu se dau batuti.
Perseverenta si ambitia sunt cele mai importante lucruri.
Fa-o, indiferent de rezultat. Fa-o pentru sufletul tau, nu pentru ca vrea tati sau antrenoru sau altcineva.
Crede-ma sportul este bun, nu o sa iti para rau. Ce o sa zica ceilalti nu are importanta. Important e sa iti placa.
"Gandeste liber, nu te lasa influentat. Nu lasa pe altii sa iti bage idei in cap"

https://www.youtube.com/watch?v=VCSqAJ0OQgM

Am citit tot răspunspul.
Multumesc pentru sfaturi.
Wow, ti-a luat ceva sa-l scrii, apreciez.

Eu, personal, am fost dintotdeauna un,, insider", ca sa zic asa
Adica eram copilul ala static, visator, introvertit, care ura tangentele cu alte fiinte umane in general.
Bine, m-am mai schimbat cu timpul. Adica nu mai sunt asa retrasa, am cativa prieteni, mai ieseam cu ei pe afara inainte sa se inmulteasca asa cazurile, dar introvertita tot am ramas. Statul cu alte persoane ma seaca de energie si timpul cu mine este cel care mi-o redă.
De aceea sporturile de echipa s-au taiat instant.
Mai practic inot sau mai fac eu diferite antrenamente cu gantere cand sunt singura, dar miscarea fizica niciodata nu m-a atras.
Am preferat dintotdeauna activitati care sa lase fizicul deoparte si se sa ocupe numai de creier, cum ar fi invatat o limba straina, sudoku, citit, exprimat emotiile prin scris, pictat, desenat.
Mama m-a criticat foarte mult pentru asta, ca sunt rigida, ca sunt inceata, ca de ce sunt mereu inconfortabila in grupuri de oameni, ca sunt ratata, ca sunt ciudata. Mi-a afectat stima de sine. Dar nici nu ii păsa de ce ma atragea pe mine cu adevarat, alea erau doar prostii.

Daca ar fi sa ma gandesc la niste potentialuri planuri de viitor, as vrea sa invat engleza la perfectie, pe urma sa ma dezvolt pe franceza sau spaniola si sa dau la cinematografie (animatii) si sa pot sa creez desene animate.
Ceea ce ar implica statul si lucratul pe diferite software, creatul schitelor, al scenariilor etc. Mi-as dori sa pot individual sa creez desene animate si chiar sa le postez undeva. Cand va fi si lucrat in echipa, asta e, ma adaptez. Macar e pentru un scop comun, ceva ce ne place tuturor.
Dar in general visul meu e sa imi pot transpune sentimentele prin ceva artistic, palpabil, accesibil pentru toata lumea.
Asta i-a speriat putin pe ai mei, faptul ca vrrau sa fac ceva static.

Si ma gandeam ca poate daca fac tenis o perioada o sa imi placa mai mult, dar nu e ceva ce mi-as doei pe viitor.
Mi-as dori sa fac ceva legat de regie, de animatie.
Dar ma simt prost cand ei ma cicalesc tot timpul, nu stiu cum sa le spun ca ceea ce vor ei nu e ceea ce vreau si eu.

Am scris mult fiindca m-am regasit intr-o oarecare masura.
Oricum la intrebare doar tu poti sa iti raspunzi ca tu te cunosti cel mai bine.
Parintii tai nu sunt neaparat rai sau buni prin ceea ce iti spun, ei doar incearca sa te formeze si se gandesc sa iti fie tie mai bine. Poate, in incercarea asta de a te modela ca om, uita ca tu esti prima care trebuie sa se ocupe de dezvoltarea personalitatii, ei doar vor sa te ajute asa cum stiu ei mai bine.
Trebuie sa ajungeti la un punct comun si sa le ceri sa iti acorde mai multa incredere.
Cat despre a fi mai retras, cred ca e specific varstei, cu timpul o sa capeti mai multa incredere in tine insuti.Si eu am trecut prin faza aia in adolescenta cand te simti diferit/neinteles, etc.
Asta pentru ca esti inca in dezvoltare si trebuie sa ajungi sa te cunosti bine pe tine. Asta poate dura ani de zile.
Nu toti ne nastem stiind exact ce ni se potriveste, ce ne place sa facem si la ce suntem buni. Parintii incearca sa ne formeze dar nu pot influenta ce ne place, desi se transmit genetic multe din trasaturile parintilor, atat fizice cat si morale, dar fiecare individ e unic la urma urmei si fiecare generatie incearca sa reuseasca mai mult decat cea de dinainte.
Nu prea ai ce sa faci, decat sa ai rabdare, pentru ca timpul le rezolva pe toate.
Cand vei ajunge independenta vei avea mult mai multa libertate de miscare si nu o sa te mai intereseze asa tare parerile celorlalti despre tine si teama de esec dispare, ajungi sa inveti din esecuri si asa progresezi, pas cu pas.
Nici nu iti dai seama ce repede trece timpul si cat ai clipit, deja esti cineva, un om cu o personalitate specifica, cu o ocupatie, cu un fel de a fi.
Dar asta se schimba mereu, de-a lungul vietii, treci prin mai multe faze pana ajungi sa te cunosti cu adevarat.
De-asta zic, rabdarea e solutia multor probleme

Eu nu as face. Daca doar nu iti displace atunci nu face tenis. Cat despre bani, daca doar nu iti displace, va mai trebui sa ai si alt job. Doar tenismenii de top sunt plini de bani. Daca doar nu iti displace nu ai cum sa ajungi in top.

Continua cu tenisul daca tatal tau zice asa. Dar mama ce zice? Parintii te cunosc mai bine decat cei din anturajul tau. Antrenorul de tenis isi va da seama imediat mai ales ca ai in facut si in trecut tenis de performanta. Dupa cate sapt. antrenorul in va zice tatalui tau daca ai potential de ati devolta abilitatile ca pentru o jucatoare de performanta. ex emma raducanu. Vezi avantajul in treaba asta, poti sa spui sa-ti aduca aminte cum jucati la 5 ani

Știi cum e...ai n-ai mingea tragi la plasă.

A exagerat puțin având în vedere ca ești fata. Dar eu as zice sa încerci, o sa arăți mai bine.

Nu consider ca sexul conteaza in insistarea ca copilul tau sa practice sau nu un sport.

Vrea sa arăți mai bine, o sa te placa mai mult băieții.

,,Vrea sa arăți mai bine, o sa te placa mai mult băieții" e cel mai idiot lucru pe care l-am citit intr-o perioada lunga de timp.
Sa stii ca tata nu are scopul de a ma placea mai mult baietii sau de a arata mai bine.
Nu totul se rezuma la ce le place
acestor,, baieti".
Imi pare rau ca tu ai copilarit cu niste parinti care tot ce faceau, faceau ca sa te placa fetele.
Eu nu am avut acelasi ghinion.

Ce treaba ai tu cu ce am făcut eu? Eu vorbeam de tine.