Va salut!

Am si eu o intrebare pentru cei adulti, ii rog pe cei care nu au un sfat pertinent sa se abtina.

Sunt casatorit si am un baietel de 6 ani. De cand s-a nascut el, viata mea se invarte doar in jurul lui, si orice fac incerc sa aiba un efect pozitiv in viata lui. Problema e ca de niste ani eu cu sotia mea nu ne mai intelegem. Nu ne certam, cel putin nu de fata cu el, si incercam sa nu isi dea seama de ce se intampla intre noi. Ea spune ca nu avem nici o problema, dar eu nu ma mai regasesc in relatia asta. Am discutat mult pe tema asta, am incercat sa o luam de la capat de n ori, dar nu merge din mai multe motive pe care as prefera sa nu le dezbat aici. Intrebarea este: cum as putea sa ii explic copilului ca eu cu mama lui nu ne mai intelegem fara sa il las cu traume sau cu cicatrici emotionale?

Si eu am probleme cu servodirectia la masina de două zile

Incearca sa bati un cui in perete poate poti sa prinzi tabloul.

Îl iei mai moale, pleci tu sau ea din casa pe motivu ca ai de lucru sau ceva și obișnuiești copilul fără tine câteva luni după o jumate de an, după un an și tot asa, ideea e sa se obișnuiască fără tine sau maicasa, ca asa va primi mai ușor vestea și va înțelege într-un final de ce ai plecat sau ceva, decât sa ii zici direct ca de azi plec. Nu sa nu îl mai vezi pe copil dar sa se obișnuiască fără tine sau ea.
Sper ca te ajuta

Multumesc pentru sfat!

"sa ii explic copilului ca eu cu mama lui nu ne mai intelegem"

dacă nu vă despărțiți, nu ai ce explica. Doar rezolvați (cumva tot se poate) problema

E greu. Foarte greu.

Eu zic să mai încercați, poate să mergeți la terapie de cuplu. Din punctul meu de vedere, dacă vă despărțiți, nu ai cum să eviți efectele negative care apar asupra sănătății emoționale ale copilului tau. Ar fi influențat și la adolescență, nu mai zic de vârsta de 6 ani când tot ce i se întâmplă trece prin filtrul relației voastre parentale, totul se raportează la părinții lui.

Să știi că și eu am avut gânduri de genul, am o fiică tot de 6 ani, dar am decis că eventualele tensiuni dintre mine și mama ei sunt mai ușor de reparat decât absența noastră ca un cuplu in viața ei.

Din păcate, uneori suntem prea idealiști, sau ideea pe care ne-o creem despre iubire și relație este prea romanticizată de cărți, filme, social media.

O relație pe termen lung între doi adulți implică mai întâi de toate multă muncă, sacrificiu și compromis. Mai întâi de toate. Apoi iubirea, fluturașii și steluțele. Poate e o viziune prea cinică dar este mecanismul prin care eu am reușit să accept unele aspecte ale vieții de cuplu. Altă soluție nu am din păcate.

Sunt cu mama lui de 14 ani...Cred ca am trecut prin majoritatea etapelor dintr o relatie. Noi am tot incercat dar nu a mers niciodata. Cel mai probabil vom ajunge la un divort, dar asta nu inseamna ca va disparea cineva din viata lui. Eu as vrea sa continuam prieteni cat de cat apropiati pentru el.

Noi avem 11.

Nici nu trebuie sa dispari din viața lui, faptul ca nu locuiți împreună, că nu dormiți împreună, asta o sa-i modifice viziunea asupra vieții. O să creadă că ideea de normalitate e ca fiecare sa fie cu treaba lui. O sa-i fie mai greu să-și cultive un angajament mai durabil și profund față de o iubită, o să fie mai reticent in a forma o echipă cu cineva.

Iar un copil de 6 ani nu o să înțeleagă de ce tatăl lui nu mai e ca înainte cu el. O să creadă că e vina lui.

Plus că atâta timp cât soția ta nu crede că aveți o problemă, separarea o să fie cu scântei, iar asta o să îngreuneze încercarea voastră de a părea sau a fi prieteni după separare.

Exact asta incerc sa evit. Nu vreau sa creada nici un moment ca e vina lui. Mi se pare o misiune imposibila, dar am zis ca poate se gaseste cineva pe aici cu o idee la care poate nu m-am gandit.

Faptul ca ea nu crede ca avem o problema nu inseamna neaparat ca o sa iasa cu scantei, cel putin asa sper. Dar stiu sigur ca amandoi il iubim pe el enorm, si am putea sa ne intelegem noi bine si sa fim implicati amandoi in cresterea si educatia lui.

Cel mai bine este sa i spune ti amindoi si tu si sotia ta ca voi doi mama si tata a ti decis sa va despartiti dar sa il asiguri pe copil ca nu este vina lui si ca tu il vei ajuta si il vei vizita des chiar daca el va sta la mama lui tu asigura te ca i ti faci partea ta asta insemind sa i dai pensia alimentara sa i fi alaturi, ca si daca stati impreuna si voi doi tu cu sotia va tot certati o sa il deprimati pe copil o sa creasca intr o atmosfera incordata, numai vrei sa fi cu sotia asta e, dar ai un copil de care trebuie sa ai grija pana face 18 ani deci nu o sa fie usor, sa nu crezi ca daca te desparti de mama lui tu ca tată nu ai obligatii față de copil, ai foarte multe chiar, deci indiferent unde vei sta si cu cine, femeia cu care vei sta trebuie sa stie ca tu ai un copil si sa nu te indeparteze de el niciodata, tu trebuie sa pui copilul pe primul loc inainte de a fi cu alta femeie.

Ceva traume va avea, indiferent cum îi dai „doctoria".
Cel mai bine ar fi să lași loc de „bună ziua" și să rămâi în relații măcar amiabile cu mama lui și după separare. (Nu e musai să fie un divorț chiar la momentul inițial - e timp și pe urmă).
Caută mai bine ajutor la un psiholog specializat pe copii; dacă îl poate cunoaște, și pe voi doi de asemenea, ar putea evalua situația prin prisma specializării lui și să propună ceva soluții optime.

Cred ca e mai bine sa vorbesti cu un specialist, un psiholog pentru copii ceva, care sa-i poata explica situatia pe intelesul lui.

Problema e ca de niste ani eu cu sotia mea nu ne mai intelegem.
Cum de v-ați înțeles înainte? Ce a apărut ca să nu vă mai înțelegeți?
cum as putea sa ii explic copilului ca eu cu mama lui nu ne mai intelegem? Cum ai putea să îi explici lui, care are 6 ani, dacă nu poți să îi explici ei, care este în vârstă?

Nu toti copiii sunt la fel. Unii nu dau atat de mare importanta, pentru altii este o adevarata tragedie. Poate ar fi bine sa intrebi un psiholog, si sa ii explici si cum este copilul tau, ca sa iti arate cum sa il abordezi.

Cel mai important aspect este ca sa aveti custodie comuna, sa il vedeti fiecare oricand vreti si oricand vrea el (nu niste ore anume ca si cum s-ar duce la scoala), sa ramana si la ea si la tine, si sa nu simta distantare mare fata de niciunul dintre voi. In acest fel socul va fi minimizat.

Ideea de baza este sa il faci sa inteleaga faptul ca nu va ramane fara familie, ci va avea doua familii separate, care il vor iubi cel putin la fel de mult pe viitor.

Nu e vremea sai dai explicatii acum... cand face 13 ani va prinde constiinta si isi da seama cum sta treaba

Good luck man, sper sa reusesti. Nu e nicio cale usoara pentru tine acum, fie ca alegi sa mai incerci, fie ca va veti desparti.

Bineinteles ca nu stii sa rezolvi problema.

Un copil de 6 ani nu va intelege problemele voastre. El stie doar ca trebuie sa aiba mama si tata. E bine ca voi doi sa incercati sa ajungeti la un consens. Macar pentru el. Spui ca nu te mai regasesti in aceasta relatie.
De ce? Ai pe altcineva?

"Sunt cu mama lui de 14 ani...Cred ca am trecut prin majoritatea etapelor dintr o relatie. Noi am tot incercat dar nu a mers niciodata. "

Felicitari pentru decizia de a face un copil avand in vedere ca va intelegeati ca p a.

Nu te mai gandi la el, fa ce vrei tu sa faci, pentru ca oricum nu ai ce sa faci ca el sa nu fie afectat in vreun fel.
Important e cum il educi mai tarziu si cum il ajuti sa inteleaga lumea in care exista, cum te comporti cu el si cum il faci sa evolueze ca om, traumele din copilarie n-o sa le poti controla niciodata, asa ca nu-ti bate capul.

Sfatul meu ar fi sa nu va despartiti acum, cat este el fraged. Din cate vad, sotiei tale nu i se pare ca situatia ar fi nasoala, semn ca cel neinteles si neglijat esti doar tu.
Tu esti cel care nu se mai regaseste acolo, care vrea o noua relatie, in care sa aiba din nou parte de iubire, apreciere si respect. Si asta e perfect de inteles. Insa...

Atata vreme cat ea nu te toaca si nu va certati, adica nu aveti o casnicie iad, in care orice ai face, nu e bine, orice ai zice, esti rastalmacit samd, atunci e "doar" o chestiune de frecvente diferite, de deconectare. Presupun ca nici cu intimitatea nu prea va laudati, deci se adauga si nevoia asta, care te impinge, uneori, sa iei decizii mai mult instinctuale decat rationale.
Copilul ar trebui sa fie acum focusul si preocuparea voastra principala, bunastarea lui, viitorul lui, soarta lui etc. Deci, faceti tot posibilul, absolut tot ce se poate incerca, astfel incat sa ramaneti o familie, pentru el si...cine stie, poate si pentru voi.

Ti-as sugera sa-ti iei o foaie si un pix si sa te asezi la introspectie, sa-ti pui pe hartie toate lucrurile care te mahnesc, care te nemultumesc. Apoi, fa o ierarhie, un clasament. Selecteaza dupa aceea primele 5 sau 10 si incearca sa le abordezi cu sotia ta. Explica-i faptul ca esti extrem de descumpanit, ca poate deja ai picat intr-o depresie, ca suferi si roag-o sa inteleaga prin ceea ce trece si sa te ajute, de dragul copilului vostru, sa mai remediati anumite lucruri. Asta fara tensiune, cearta, scandal. Gaseste un moment cand sunteti mai relaxati si spune-i ca ai vrea sa discutati despre niste lucruri apasatoare pentru tine. Vezi ce iese. Eventual, o rogi si pe ea sa-si faca o lista similara.

Daca nu a functionat din motive de discutii intrerupte, patos si in final un dialog precar, atunci fa-i o scrisoare, un mail. Exprima-te acolo eficient, concis, fara sa fi intrerupt si roag-o sa citeasca cu preocupare, cu atentie. Posibil sa ai sanse de a fi mai bine receptionat asa.

Daca nici asta nu va functiona, atunci cauta un psiholog de cuplu, mergi tu primul, descrie-i situatia, ia si lista/scrisoarea si intreaba-l ce nota ar da relatiei voastre actuale si cat de complicata i se pare situatia. Daca pare ca nu e chiar horror, atunci revii la sotie si o rogi sa va faceti timp pentru niste sedinte impreuna (macar vreo 5).

Daca nici dupa asta nu simtit un progres, atunci vorbeste cu ea openly si spune-i ca te simti, ca om, intr-un abis si ca viata ti se iroseste dpdv al nevoilor personale, de realizare interioara, de respect si apreciere, iubire si intimitate samd. Si ca ai vrea sa-ti repari o parte din rani prin incercarea de a cunoaste pe altcineva, dar fara sa afectati copilul si viata lui. Vezi ce reactie are, daca ii pasa, daca e geloasa samd. Mai spune-i ca nu ai absolut nimic impotriva (si n-ar trebui sa ai, in cazul asta) ca si ea sa aiba o relatie paralela. Nu insista la un raspuns categoric din prima discutie. Incerci azi ceva, vezi ce iese, mai incerci peste cateva zile, ii dai timp sa rumege ideea (cine stie, poate deja ar avea pe cineva...nu bag strambe, dar e o ipoteza demna de luat in seama).

Daca nu e de acord si nici nu crede ca e cazul sa va despartiti, frate, cauta-ti o dama si fa-ti o relatie paralela. Fii sincer cu cea noua, explica-i tot, vezi ce crede, ce simte, daca s-ar putea inhama cu tine stiind ca vrei sa mai tii cativa ani relatia asta, pana cand mai creste baiatul, 14-15 ani). Spune-i tot ce ai pe suflet, roag-o sa inteleaga. Sper sa-ti iasa...

Buna! Eu consider ca ar trebui sa petreci in continuare timpul cu el, atat cat iti permite job-ul si viitoare viata. Ar trebui ca in momentul in care cineva o sa apara in viata ta, sa te implici in cresterea copilului chiar daca nu mai locuiesti cu mama lui, sa iesiti afara ca baietii, sa petreceti timp impreuna, sa il lasi sa o cunoasca pe noua ta iubita si sa il faci sa vada ca tu chiar daca pleci de acolo, nu te pierde. Asigura-l ca o sa te implici in activitatile lui.

Dacă sunteți nefericiti eu cred ca oricum își va da seama. Când eram copil părinții mei se mai certau și îmi amintesc ca îmi doream cumva sa se despartă ca să fie feticiti. Nu s au despărțit, și acum sunt bine și sunt ok dar totuși certurile lor din tineretea lor m au afectat la vremea aia mai ales ca o vedeam pe mama supărată. Eu cred ca ar trebui sa faci ce e mai bine pentru tine, apoi copilul tău va rămâne mereu al tău și vei avea grija sa nu îți simtă lipsa prea mult.

Hmm... stai de 14 ani cu o femeie.
8 ani v-ați înțeles perfect? Apoi a apărut copilul și s-a stricat totul în următorii 6 ani?
Sau cum ar trebui să înțelegem povestea ta?
Nu v-ați înțeles niciodată și după 8 ani ai avut ideea deșteaptă să mai faci și un copil?

Care e logica în tot ce spui tu aici?

Nu ii explici. E problema ta daca nu te mai "regasesti" in relatia cu maica-sa. Nu fa sa fie si problema lui. Ti-e greu ca nu te mai "regasesti"? Nasol, dar asta nu e motiv sa iti lipsesti copilul de o familie.

Nu ai cum sa te desparti de ma-sa, fara sa ii spargi copilului familia.
E usor sa il mangai pe cap, sa ii dai o inghetata si sa consideri ca l-ai impacat. Dar viata lui nu se va compara niciodata cu cea pe care ar fi avut-o intr-o familie normala, stabila.

Relațiile se mai consuma se mai duc. Poate sa iti placa cineva apoi în timp sa nu mai simti la fel. Poti sa crezi ca iubesti cu adevarat dar timpul ne schimba, evoluăm diferit sau pur si simplu ajungi sa nu mai simti. Sunt persoane care au sentimente dar nu se inteleg de la început dar trec peste din diverse motive, sentimente, atracție, frica de singurătate, obisnuinta apoi ajung sa nu mai poată fi fericiti, unii se îndrăgostesc de alte persoane. E adevarat ca un om echilibrat, constant stie sa gestioneze altfel lucrurile de aceea si rezista in timp dar nu e valabil pentru toti, motiv pentru care există și atatea divorțuri.

Soluția nu este sa stai intr o relație care nu te face fericit, copilul va simti ca părinții lui nu sunt fericiti. Copiii au nevoie sa fie iubiți de părinții, ei pot sa il iubească si dacă nu mai sunt impreuna.

Nu știu cât de mult l-ar afecta lipsa romantismului dintre ei.
Atât în familiile cu dragoste, cât și în cele mai reci, părinții sunt de obicei diferiți în comportament și chiar gândire. Pentru copil mă gândesc că e important să aibă ambii părinți acasă, fără certuri și aventuri vizibile.
Presupun că ambii l-ar iubi pe el, și cam atât s-ar vedea.
Nu e ok să te consideri liber în căutarea dragostei, după ce ai turnat deja copii. Atât timp cât nu e vorba de probleme mari, e urât să îți lași copilul de dragul fluturilor.

Stai puțin.
Adică stai 8 ani cu o femeie pe care ți-ai ales-o, apoi faci un copil pe care îl mai crești 6 ani și ajungi la concluzia că relația s-a consumat?
Și vrei iar ca în viața ta să fi îndrăgostit ca la 20 de ani?

Dragostea aia cu flame, scântei și artificii nu e forever în nici un cuplu de pe pământul ăsta.
Ea permanent se transformă, se modelează, se maturizează, se schimbă în alt gen de sentimente mult mai "împământate" mai stabile mai totale, astfel ajung oamenii să fie împreună și la 80 de ani.
Dar dacă ai spirit de fluturaș și vrei să zbori veșnic din floare în floare și să fi mereu veșnicul îndrăgostit, îți asumi și riscurile.
Dacă te sperie faptul că îmbătrânești și ești atât de astupat la minte încât îți închipui că vei rămâne veșnic tânăr schimbând femeile ca pe ciorapi, vei sfârși probabil singur și dând vina pe cu totul altceva decât pe idioțenia din capul tău.
În 8 ani a existat suficient timp să-ți dai seama că ai ales greșit și că nu vrei să mori lângă femeia pe care tu ai ales-o. Nu mai era nevoie să faci și un copil pe care cu siguranță îl vei zdrobi psihic cu fluturașii din mintea ta, indiferent cât de bune intenții ai avea.
O astfel de poveste NICIODATĂ nu are un final fericit. Se va trezi probabil mai spre bătrânețe întrebându-se "ce dracu' am avut în cap?'"

Exista anumite femei de tipul "vaduva neagra", care-si "mananca" partenerul dupa ce se sunt fecundate si nasc. Il devoreaza lent si-l exploateaza, vazandu-se cu "sacii-n caruta", el devine un accesoriu, o rampa, o unealta pentru ea si copil. El nu mai contaza ca individ, nu mai are valoare per se, aspiratiile, dorintele, nevoile lui sunt ultimele pe lista. E mult de dezvoltat pe tema asta...