Voi daca ati avea un business si o avere, ati lasa toate astea mostenire la copiii vostri? De ce?

Logic, doar nu le iei cu tine.

Dap, pentru ca sunt purandeii mei ce rost are sa las la străinii

Ai de gand sa faci puradei?

Nu.O parte as dona-o sau as investi-o in anumite acte caritabile.Restul da, le-ar reveni lor.Cui altcuiva?

Da, pentru că este normal așa.

Las la un copil necajit care a tras multe greutati in viata. Copii nu as avea deloc

Ce motivatia ar mai avea ei sa faca ceva in viata daca stiu ca odata ce mori tu, devin bogati? Si mai ales daca ar fi un business important care chiar ar ajuta societatea, de unde stii ca nu o sa se duca naibii odata ce o sa-l conduca ei? Pentru ca nu au pregatire antreprenoriala sau educatie financiara. Si chiar daca ar avea, poate nu ar dori sa faca asta deoarece nu toata lumea e facuta pentru a fi antreprenor.

În primul rând i-aș învăța să îi iubească pe aproapele lor, fie el sărman sau bogat.
În viață e bine sa te mulțumești și cu puțin. Le-aș învăța, evident cât mi-ar sta în putință, și as încerca să o fac cât mai bine posibil, ca trebuie sa te apleci lângă cel zdrobit fie chiar pentru a-i da o îmbrățișare și de a-i spune un cuvânt pe care și l-ar spune și lor. Le-aș învăța sa se vadă pe ei în ceilalți.
Și le-aș mai învăța ca bogățiile nu sunt AVERI. AVEREA este sa fii om, și sa încerci sa lași o lume mai bună când va fi sa părăsești, mai devreme sau mai târziu această lume.

Evident ca as încerca să-i ajut și pe alții, și în adevăratul sens al cuvântului. Gen dacă acel tânăr sau tânără, are un vis, o dorință pe care nu crede ca ar putea sa i se împlinească în această viață, mi-aș oferi cu drag timpul și resursele pentru a o ajuta.


Așadar răspunsul la întrebarea ta, este:
Nu. Nu le-aș lăsa toată "averea" lor. Eu as încerca să ajut și alți copii, chiar dacă nu sunt ai mei, tot copii sunt.
Și ma gândesc ca ar avea o viață monotonă și lipsita de sens dacă ar trai doar în lux, sau în puf, ma rog.
Plus ca cel mai probabil nu și-ar putea educa odraslele sa duca afacerea de familie mai departe. Asta e foarte probabil din punctul meu de vedere. Cunosc cazuri de felul acesta.

Oricum, în paranteza fie spus, vine sfârșitul. Asta fără doar și poate. Se instalează noua ordine mondiala, deci nu e cazul sa ne "pregătim" pentru astfel de chestii. Totuși întrebarea este buna.

Peace!

Normal ca le las lor averea.

"Ce motivatia ar mai avea ei sa faca ceva in viata daca stiu ca odata ce mori tu, devin bogati?"

Nu traiesti ca sa muncesti, muncesti ca sa traiesti. Daca nu e necesara, e de evitat munca.

Din ce spui tu reiese ca ai mei dragi copii ar da artificii in ziua in care mor. Daca nu au in plan sa ma omoare, nu prea au de unde sa stie când o sa mor.Sa zicem ca-i fac pe la 27 de ani.O sa fie majori când am sa am eu 45 de ani si o sa-si termine facultatea când o sa am 50.Media de viața e cam 70.Deci ce o sa facă in intervalul asta de 20 de ani? Chiar dacă știu ca o sa fie bogați când mor eu, nu-i ajuta cu nimic dacă pana arunci mor de foame.Presupun ca o sa-i cresc suficient de bine încât sa nu se bazeze pe nimeni altcineva decât pe ei înșiși.Ce ar primi de la mine (mostenirea)ar fi un bonus.Ei or sa aibă deja propria lor cariera, preferabil de succes. Daca or sa-mi semene, o sa se descurce, n-or sa aibă nevoie de o moștenire miraculoasa.
Nu știu dacă nu o sa se duca naibii.Dar pot sa sper ca nu. Daca ei nu o sa aibă pregătire antreprenoriala, atunci altcineva va lua deciziile.Cineva cu care am lucrat eu si in care am încredere.Dar ei vor avea acțiuni la respectiva afacere.In fond, e decizia lor dacă vor sa o vândă sau sa o facă sa prospere in continuare.E problema lor.Ce nu știu nu are cum sa ma afecteze.De la 10 metri sub pământ, din partea mea n-au decât sa-si facă de cap.
Tu cum ai proceda?

Dap

Da parca aveai ceva cu baietii .

.O parte as dona-o sau as investi-o in anumite acte caritabile.Restul da, le-ar reveni lor.

sunt si eu de acord cu aceasta afirmatie, as dona copiilor din africa care mor de foame sau celor bonavi de cancer sau care au ramas cu schele de la menginitia

Cred ca as da un raspuns cam prost daca as spune ca nu le-as lasa niciun cent. Dar daca ar fi sa am si l-as/i-as analiza foarte bine incat sa zic,, ba. asta chiar e in stare sa-mi calce pe urme si sa faca treaba mai buna decat am facut eu" atunci da. Deci raspunsul este : depinde de el. Daca e in stare bine, daca nu, nu primeste nimic.

Nu as lasa tot la copii. Si Becali zicea ca vrea sa-si imparta averea. Mai dau si la cei care nu au. Sunt case de copii si case de batrani care s-ar bucura. De ce sa lasi milioane de euro la o singura persoana si nu ai mai imparti din ei?
Nu uita ca judecata este fara de mila pentru cel ce nu a avut mila. Asa spune Sfantul Iacov. Daca iubesti mult ti se iarta mult. Mai dam si la altii daca vrem sa nu ardem pe vecie in smoala si ce o mai fi acolo. Becali ar face foarte bine daca ar da si la cei in nevoie, cum a dat si pana acum desi noi zicem ca e incult si altele. E printre cei extrem de putini care mai misca un pai de jos cand e vorba de a ajuta un om bolnav, fara casa dupa inundatii sau alte probleme.
Mai dati si la altii. Daca toata viata ati dat numai copilului oricum ati crescut un imbuibat si infumurat ce nu prea merita totul dea gata. Vezi cazul celor singuri la parinti care se plimba prin nu stiu cate tari in vacante exotice. Mai apreciaza ala nu stiu cate case si bani ca mostenire dupa ce toata viata i s-a suflat bani in fund? Mai mult apreciaza aia care nu au avut nimic sau au fost loviti de soarta. Daca as avea multa avere nu m-as uita doar in ograda mea ci m-as gandi ca mai sunt si altii care nu au cele necesare.

Nu ar fi un răspuns prost.Si eu as proceda la fel dacă as știi ca nu merita.Dar sunt prea aroganta si refuz sa cred ca proprii mei copii ar putea fi o dezamagire.
Aici cu "treaba mai buna" e relativ. Daca tu ai fost/ești un geniu, e cam mult sa le ceri copiilor tai sa te depășească.Eu m-as mulțumi sa fie ca mine, din anumite puncte de vedere.

In momentul de fata ma cunosc destul de bine la capitolul,, ce pot sa fac" si ei pot fi mult mai buni decat mine. Eu am inceput destul de recent acest drum si pasul asta spre dezvoltare. Dar ei ar incepe mult mai devreme.

Referitor la,, Dar sunt prea aroganta si refuz sa cred ca proprii mei copii ar putea fi o dezamagire". Eu nu prea pot sa zic asta, deoarece imi cam pot face o idee despre cum o sa fie viitoare generatie si nu-mi prea place deloc. Degeaba pot sta eu cu gura pe el deoarece o sa fie ok pana in clasa a8-a, odata ce intra la liceu si da de anturaje e deja pa. Pentru ca mai mult efect ar avea anturajul asupra lui decat eu. Deci sunt si sanse sa nu fie cam cum as vrea eu.

Știi ce poți sa faci acum.Peste câțiva ani lucrurile se pot schimba, in bine sau in rău.
Nu-s de acord cu chestia asta cu anturajele.N-am fost niciodată. Daca o sa aibă mai multă personalitate decât o bucata de lemn, o sa-si poată impune punctul de vedere. Daca nu e tâmpit, o sa judece si singur ce e bine pentru el si ce nu.Si dacă chiar e tâmpit si are personalitatea unei bucăți de lemn, atunci sigur nu e copilul meu.Anturajele influentează persoanele slabe, cu încrederea in sine la pământ, cu un nivel de inteligenta mediu spre scăzut, inadaptate social, care vor sa dobândească sentimentul de apartenența intr-un grup.Ma indoiesc ca o sa fie tentat sa între in grupul criminalilor sataniști.
Nu trebuie eu sa stau cu gura pe el.O sa încerc sa-l determin pe el sa fie matur si sa aprecieze singur gravitatea situației.
Eu am fost "rebela" in liceu, mai ales primii ani.Am avut anturaje extrem de proaste, am făcut câteva "prostii", dar niciodată nu am făcut ceva ce sa regret cu adevarat.Nici sa-l pui intr-o bula de sticla nu e ok.Din partea mea nu trebuie sa aibă numai prieteni model.Viata nu e roz.Nu trebuie sa învețe sa evite persoanele "rele", trebuie sa învețe sa traiasca printre ei fără sa se lase influențat.

Cu aia de treab nu am nimic, aia naspeti nu ii suport

Asta depinde de comportamentul, atitudinea copiilor fata de mine.
In orice caz, o parte din avere as imparti intre ei, chiar daca s-au dusmanit cu mine, fiindca sunt copii mei.
Daca ar mai ramane din avere, l-as imparti in actiuni si le-as imparti intre angajatii firmei, care au contribuit la realizarea averii, fiecarui dupa merit.
O parte mai mica din avere sau din actiuni le-as dona unei fundatii non-profit, poate chiar uneia infiintate de mine.

Ești idiot? Nimeni nu se naște gata antreprenor, în schimb oricine poate deveni cu voință și răbdare

Nimeni nu se naste antreprenor, se poate invata, dar nu toata lumea poate fi unul.

Da, normal, trebuie să gândești înțelept, dar în școală nu există educație financiară, școala scoate oi/angajați pe bandă. În primii ani de școală nu îmi amintesc să mă fi învățat cineva cum să vorbesc cu o fată, sau să îmi descopăr pasiunea... NU, a trebuit să memorez lucuri și să le scriu pe foaie, iar după ceva luni să le uit. Cum zici și tu, daca te gândești din prima la mașini, ceasuri de firmă, vacanțe zilnice, clar nu poți deveni antreprenor

Mai mult ca sigur da.

Nu.

De ce?

Din ce motiv?

As vrea să cred că daca as avea vreodata copii, pe la varsta la care voi muri eu, eu nu vor avea nevoie de banii mei. E lame să lași averea copiilor, mai ales că în majoritatea cazurilor, asta e tot ce le lasă părinții bogați copiilor, nimic altceva. Mor liniștiți cu gândul că nu au trăit degeaba, că au făcut ceva pentru cineva, când de fapt, nimic din că caturile astea nu contează.

Dar da, evident că le-aș lăsa. Chestiile precum "Ce motivatia ar mai avea ei sa faca ceva in viata daca stiu ca odata ce mori tu, devin bogati?" nu au sens, 1, pentru că ei sunt deja bogați, dacă ești miliardar bănuiesc că nu îți pui copiii să stea într-o garsonieră și tu te distrezi la palat.
2. Să nu le dau toata averea mea doar pentru ca să se chinuie și ei cum poate m-am chinuit eu, e penibil. Oricum, când ești miliardar, probabil nu ai câștigat la lotto, deci nu le lași un camion cu bani, le lași o afacere care dacă o administrează bine, pot să continue să fie bogati.

Pentru ca daca i-as avea, i-as invata modestia si ce inseamna sa traiesti astfel si ca nimic in viata, afara de iubirea neconditionata a parintilor, nu vine pe gratis.

Asta si consider ca este, nu singurul, insa principalul motiv pentru care generatiile care vin din urma sunt asa cum sunt.
Rudele acestora, in special parintii si bunicii, ii rasfata pana la cer si inapoi fara sa le ofere disciplina si ideea de merit. Atunci cand primesti ceva pentru ca te-ai straduit. Ci nu pur si simplu pentru ca esti al lor iar asta te face sa "meriti".
Din prea mult rasfat si o educatie neglijenta (ex. copilul are 2 ani iar ma-sa ii da tableta in maini doar, doar sa n-o mai "dispere" la cap cu petrecerea timpului impreuna atat de mult cu cel mic) se pot naste mici monstrii.
Multi parinti sunt si ei prea comozi, preferand sa le faca aproximativ toate poftele si mofturile copiilor lor sub pretextul de iubire, in loc sa petreaca mai mult timp de calitate cu acestia.
Activitati educative se gasesc cu duiumul, ba sunt chiar si carti pe astfel de teme pentru cei ce nu cunosc, trebuie doar sa vrei.
Dar la fel sunt si impedimente (ex. programul de lucru incarcat al parintilor - subtierea orelor de stat acasa si implicit timpul petrecut cu odraslele lor).
Deci, nu oricine isi permite copii. Cum am zis, nu doar dpdv financiar.
Poate fi si timpul cel care lipseste.
Cineva mi-ar putea spune la treaba asta "da, dar mai pot sta si bunicii cu el sau angajam bona" ok, dar il faci sa-l creasca altii?
Una peste alta, daca mai pun la socoteala si anturajul despre care vorbeai tu, atunci este reteta perfecta de "asa nu".

Termin cu un simplu: nu toti merita statutul de parinte. Far from it.