Vreau sa va prezint o situație și sa îmi spuneți dacă e ok,cum ar trebui procedat etc.
Eu cu sotul meu locuim la tara,dar încă nu avem casa noastră. Familia mea vroia sa ma mut la oraș, lângă ei sau chiar la ei lucru ce nu îl pot face.
Inițial am vrut sa ne mutam pe un teren de al lor ce ni l-au promis, dar era mereu cu cânte.Adica ba ca ni-l da,după băgau scuze etc și atunci am spus ca noi posibilitate sa ne luam în oraș nu avem asa ca o sa luam la tara și a apărut supărarea mare pentru ca mama s-a imbolnavit și credea ca o sa merg cu cățel și purcel (vorba vine,adică eu,soțul și copilul) la ea grămadă in ap cu doua camere sa vedem de ea (e și tata). Bunica (al cui era terenul) când am mers sa vedem cum sa facem acolo pe teren ca să fim aproape de ei sa ii ingrijim a început sa o de-a cotita ca mai are nepoți,ca să împărțim etc deși eu ma ocupam mai mult de ei (Bunica,patinti) pana nu de mult când am încetat sa o mai fac pentru ca nu îmi pare corect sincer pe mine sa ma găsească de proasta.
Iar mai pe scurt acum,dacă nu le mai cant în struna, nu ii mai sun zilnic de zeci de ori și nu mai merg și vin de la ei sa ii ajut îmi scot ochii ca nu am grija de familia mea, ca ei m-au ajutat (cu câte 100/200 de lei o data la câteva luni când treceam pe la ei.nici măcar susținere nu primesc în ceia ce vreau sa fac) și evident cel mai probabil dacă va deceda mama sa nu mai iau nimic de acolo și eu (le-am spus ca nu am nevoie ca îmi fac eu.dar când spun asta mama începe sa plângă și sa zbiere ca o las singura și ca nu am suflet eu mai având un frate ce e lângă ea).
Deci practic eu simt ca atunci cand sunt cu piciorul în groapa sunt eroina lor, atunci ma suna și au nevoie de mine sa stau cu ei tot.Iar când sunt bine ar fi ok sa stau la mine acasă.
Asta plus ca pe mama o simt ca îmi taie aripile la tot.Pe fratele meu îl susține sa își facă firma, sa scoată bani din banca sa ia mașini etc și eu când zic aud doar "de unde sa îți iei tu?" sau "cand o sa faci tu?"sau "da, tu și poti".
Voi ce credeți ca ar trebui sa le spun și cum?

Este greu sa scapi de sub papucul mamei.
Are tot felul de trucuri sa te manipuleze.
Dar odata si odata ințărcarea care este doar o altă etapă a relației mamă-copil trebuie sa se intample.

Să nu le spui nimic. Și nici să îi judeci pentru tratamentul diferențiat pe care îl aplică fratelui tău.

Buna,
Important sa fii tu bine cu sotul tau si copilul. Da, sunt si cazuri in care nu stiu cum lucreaza circuitele unor oameni, dar cand esti la ananghie ei sunt binedispusi, eventual ostentativ si cand esti bine se întristează. Bun venit in club, nu te incalzesre cu nimic, insa sunt multe cazuri asemănătoare cu al tau. Pai, ce sa le spui?! Incet, incet, inveti sa nu mai fi jucaria lor.
Eu personal as intrerupe comunicarea definitiv, caci nu exista jumatati de masura in cazuri din astea.Nu cred ca este necesar sa le spui ceva. Mai curand sa faci.Esti om mare, ai familia ta, ai alta treaba la ora aceasta. Usureaza-le situația si desprinde-te definitiv.Sa fie toti sanatosi dar mai bine-i iubesti de la distanta. Nu este treaba lor viața ta, nu mai impartasesti nimic cu ei. Daca poti sa i scoti din viața ta, ar fi cel mai indicat.Simpla lor energie negativa si nu este benefica familiei tale. Simplifica treaba.
Toate cele bune, impliniri si sanatate tie, sotului si copilului.

Nu am citit tot dar sa nu cumva sa luati un teren care nu va e oferit din toata inima si sa va faceti casa pentru ca stiu ca el poate fi revendicat de ceilalti mostenitori chiar daca voua vi s-a facut donatie cu acte in regula. Cand nu ai o situatie buna cu familia e bine sa nu iei nimic de la ei

Cea mai nașpa parte e ca mama e bolnava și ma deranjează faptul ca sunt judecata.Nu am cum sa îmi las copilul singur,sau soțul sa nu mai meargă la munca,ca să merg eu sute de km sa am grija de ea.
Mi se rupe sufletul ca e mama, iar boala ei e cam necruțătoare dar nu putem sa ne luam cu cățel și purcel buluc la ea acolo sa ne mutam.
Plus ca mama nu e o persoana ce se pune în pat și suferă în tăcere, de fiecare data când ma suna îmi spune de problema ei, îmi cere confirmări, îmi recitește analize și ultima oara m-a sunat și mi-a făcut atac de panica la telefon.A zbierat, a început sa facă destul de urat și sa strige ca moare și ca eu nu sunt acolo ceia ce m-a facut sincer sa dau un pas înapoi și sa nu prea o mai pot suna.Si pentru mine e traumatizant sa particip la asa ceva dar nu se gândește nimeni.Se pune în cârcă mea viata unui om, de parca eu sunt medic.

Uof, nimic nu se compara cu disputele astea romanesti legate de impartirea pamantului si de fratii care se bazeaza pe ceilalti sa faca ceva.

Poate cel mai intelept ar fi sa va vedeti voi doi de treaba voastra? Aveti propria viata, nu trebuie sa fiti bone/infirmiere pentru cei mai bantrani din familie care au nevoie de ajutor, sa locuiti in aceeasi casa in special pentru acest rol.

,, Asta plus ca pe mama o simt ca îmi taie aripile la tot.'' Pai evident, mereu fata e cea care trebuie sa aiba grija de parinti, baietii isi pot vedea de viata lor, sunt sustinuti altfel.Fix asa e si cazul mamei mele, care are frati.Nu mai spun nimic, e trist si atat cum gandesc ai tai.

Tu nu esti medic si nici Dumnezeu, dar na, trebuie sa arunce gunoiul undeva.
Te a gasit pe tine de post de pubela. Imi inchipui ca dupa o astfel de conversatie negativista ai toata ziua terminata.Lasa sa aiba astfel de discutii cu fratele tau.
Am mai auzit de ceva de genul in care parintele toxic o ținea dalanga, balanga, negativisme vreo 25 de ani, Te incarca cu ce nu trebuie. Daca esti departe inseamna ca nu a stiut cum sa te tina aproape si sunteti foarte bine asa.
Este fratele tau, cu care este in relatii foarte bune si cu siguranță o sa si faca datoria fata de dansa.
Nu contează ce se pune in carca ta. Esti om liber, ai familia ta. Nu ti au oferit ajutor cand puteau sa o faca. Intre tine si fratele tau au ales. Nu au stiut sa aiba un comportament echilibrat si acum nu inteleg rolul tau in poveste.
Vor sa si bata joc cu tot dinadinsul. Ai familia ta, chiar nu ai timp de bazaconii.
Mai discuta cu sotul si poate ajungeți la concluzia, ca ar fi bine sa intrerupeti relatia cu ai tai. Este fratele tau acolo sa i ajute asa cum si ei l au ajuta.
Daca nu simti sa mai suni, nu mai suna.
Nimeni nu o sa se gândească la tine si echilibrul tau interior.
Asa ca fa o tu. Faci curat in jur si pastrezi ceea ce iti aduce stare de bine si echilibru.
Restul sa stea in bulele lor pline cu rautate si ipocrizie.
Toate bune iti doresc,

Îmi apreciez părinții.Si nu vreau sa spun lucruri urate despre mama fiind intr-o situatie precara din care poate nu va ieșii cu bine, dar pe mine nimeni nu ma asculta și asta e aiurea.Nu vreau sa întorc raul nimănui,dar acum dacă nu mi-ar mai pasa,dacă as critica,dacă i-as scoate ochii cum a facut ea cu mine când ii ceream un sfat ar fi ok?
Asta nu știam eu,cum pot sa ii spun ca îmi cere prea mult? Ca mental nu pot sa fac fata la lucruri de genul, ca nu stiu cum sa pot sta lângă ea în situația asta pentru ca mereu îmi aud repros.
Și da, legat de grija mereu sa nu supere nora.Dar la ginere nu se gândește când a zis ca nu mai are ce veni în casa ei, și el totuși și acum are grija de ea ca și de mama lui, poate și mai bine.

Cand îți iubești copilul îl accepți asa cum e, ești lângă el și îl sprijini în orce rahat face.Asa a facut ea cu fratele meu.
Dar cu mine nu.Eu niciodată nu am făcut bine, nu am ales bine, nu ma voi descurca, nu voi reușii în condițiile în care pe fius-o la ținut ea pana la 20 și de ani și încă îl mai ajuta, iar eu am plecat de la 14/15 pe cont propriu.
Nu e vorba ca nu apreciez gesturile sau cu ce m-a ajutat.Dar pur și simplu cum ai spus, nu mai vreau sa ma manipuleze, nu mai vreau sa se vaite la mine, sa își smulgă parul din cap sau sa aud "lasă că pe mine nu ma ajuta nimeni" când pe ea o ajuta toată lumea.

Omul este singura specie care se străduiește să-și țină puii în cuib, în loc să-i lase să zboare. Din păcate.
Ceea ce povestești tu nu este un caz singular. Personal, te felicit pentru tăria de a-ți vedea de viața ta, în ciuda dificultăților. Și o spun în cunoștință de cauză, am trecut și eu prin asta.
Ca sfaturi, punctual la ce ne-ai spus:
- nu mai acceptați sub nicio formă vreo donație din partea alor tăi. Dată fiind situația, ar pune și mai mare presiune pe voi. În plus, orice act de donație poate fi contestat în instanță.
- viața voastră, familia voastră, adică voi doi și copilul sau copiii, sunt prioritatea numărul 1. Grija pentru părinți și ajutorul dat lor trebuie să vină DUPĂ voi și doar dacă nu intră în conflict.
Dacă părinții tăi nu înțeleg asta, atunci gândesc egoist, iar asta e problema lor, nu a ta. Dacă ai stabilit niște limite, ține-te de ele. Ajută-i în măsura în care acest ajutor nu afectează căminul vostru. Atât.
Și încă un sfat - să nu uiți prin ce treci, să înveți din experiența asta și să nu faci același lucru copiilor tăi, când vor fi adulți și la casa lor.
S-auzim de bine.

Nu am fost mereu ce-a mai corecta fata de familia mea, dar nici ei nu mi-au dat niciodată senzația de siguranță, de dorinta de a rămâne lângă ei etc.Nu am avut cum sa ii ajut financiar pentru ca eu în loc sa fiu acasă la ai mei, sa termin liceul, sa merg la o facultate sau sa am un job am simțit sa ma mut cu străinii, sa îngrijesc o casa și niște oameni ce nu erau ai mei pentru ca la ei ma simteam mereu constransa, stresata etc.
A fost nevoit soțul meu cât am fost eu în spital sa stea cu ai mei o saptamana.Omul asta nu putea ieși din casa, nu putea sa stea la mine la spital peste program ca îl teroriza mama cu telefoanele.
Eu ma plângeam ca îmi e greu acolo și ca vreau acasă și ea ma făcea nebuna.M-am enervat și am zis ca nu are ce cauta la mine în vizita, iar când am ieșit din spital proaspăt operata am plecat la noi acasă cu un copil de o săptămână în brate doar sa scap de acolo.
Au fost persoane ce au întrebat ca nu am nevoie de ajutor, ca de ce nu am rămas la părinții.Pai tata consuma alcool și făcea ca toți draci, în prima noapte dormita acolo cu copilul ei erau cu tv-ul la maxim și vorbeau tare și intr-o veselie dincolo și multe altele.
Dacă rămâneam la ei eu nu mai puteam sa îmi cresc copilul cum trebuie ca mama nu îți permite nici sa trăiești cum vrei. Daca nu e ca ea nu e bine.

Exact ce spuneam, o gândire egoistă și îngustă din partea lor. Mergi mai departe pe drumul tău și lasă-i în pace. E prea târziu să-i mai schimbi. Și, oricum, este mult mai bine să-ți ții copilul departe de astfel de influențe toxice. Știu ce spun. Eu mi-am luat soția și copiii și ne-am mutat cu chirie, în crucea iernii, copii de 8 luni, respectiv 5 ani. Și nu regret nici acum pasul făcut, sunt 15 ani de-atunci.
Voi și căminul pe care vi-l faceți sunt prioritare.

Copilul nici nu sta la ei, când sunt cu bebe acolo plânge și se agita.Imi trebuie acasă o saptama sa îl calmez iar.