Vezi un film al carui scenariu e scris dupa o carte.

Cand regizorul strecoara in film amanunte pe care doar cititorii cartii le-au retinut, iar tu esti unul dintre cititori, te simti privilegiat ca regizorul a tras secvente care se adreseaza exclusiv cunoscatorilor, in vreme ce multi dintre cei aflati in sala nu pricep exact faza pentru ca n-au citit inainte cartea?
Consideri ca astfel de trucuri sunt daruri pentru a fideliza si mai puternic fanii?

Sau consideri ca scenele filmate cu amanunte cunoscute exclusiv de catre cititorii cartii inchid o usa celor care n-au citit inainte povestea si-i descurajeaza, pentru ca simti ca nu toti spectatorii au drepturi egale, unora regizorul li se adreseaza intr-un limbaj la care nu toti au avut acces?

Exemplu concret.
Am sa tin cont de media de varsta si am sa dau exemplu filmul Hunger Games 2, Catching Fire (un singur exemplu, dar as avea de unde alege, sunt multe astfel de situatii)
La inceputul filmului, cand Katniss se antreneaza oficial in sala cu reprezentantii celorlalte districte si ea trebuie sa-si prezinte abilitatile in fata comisiei, ea pune de-un happening, spanzurand un manechin pe care scrie Seneca Crane, in fata comisiei. Doar cei care au citit cartea stiu, poate, nici macar cei care au vazut prima parte din Hunger anul trecut nu mai stiu, cine-i Crane. El a fost Head Gamemaker-ul la celelalte Jocuri, dar a fost sacrificat. Ok. cei care stiu se simt privilegiati ca au priceput dar cei care nu stiu nu inteleg pe deplin gestul de revolta facut de Katniss Everdeen. Momentul pierde astfel din tensiune.

Cum te simti cand ai parte, pe banii pe care i-ai dat pe bilet, de dialoguri exclusiviste regizor__fani? Momentele de tipul asta ti se par subtile sau ti se pare ca asisti la gesturi in care unii sunt lasati pe-afara?

Te duci pana acolo cu analiza unui film, incat sa simti chestiile astea sau?

Sincer, pana acum, inca n-am vazut vreo ecranizare care sa se ridice la nivelul cartii cu exceptia, poate, a filmului "Misery" facut dupa cartea lui Stephen King.
Cum nu fac parte din acea majoritate din ce in ce mai covarsitoare care "nu citeste cartea; asteapta sa iasa filmul", judec foarte aspru ecranizarile.
As zice ca, mai degraba, introducerea in film a unui detaliu cunoscut DOAR de cititori este un bobarnac fin in nasul celor a caror lectura se rezuma la Pagini Aurii si, la mare nevoie, Mersul Trenurilor (ca ala e al dracului de greu de citit).

Consider ca e aproape imposibil ca un film sa fie ecranizat dupa o carte si sa pastreze detaliile, emotiile, traiirile specifice unei carti. Fiecare scenarist, regizor modifica "cate putin" din carte pentru a-l face mai spectaculos...o viziune proprie asupra cartii.
Doar in cazul in care sa zicem scriitorul e si scenarist atunci POATE s-ar apropia de nivelul cartii...in rest nu cred.

Pe mine mă irită alte lucruri în regia unui film, cum ar fi...să mi se zbiere ciudatul sau evidentul în ochi, ca pentru un fraier (pe care îl poţi păcăli cu orice sclipeşte) sau un retardat mintal.
Dacă, în schimb, regizorul are aşteptări ceva mai mari de la mine (să îmbin nişte puzzle-uri mai complexe), ca în cazul tău, nu cred că m-aş simţi deranjată (iar dacă nu reuşesc să le îmbin, înseamnă că mai degrabă a fost vina mea sau trebuiau să rămână neîmbinate, ca nişte enigme veşnic tinere şi provocătoare).
Dar...pot înţelege de ce altcineva s-ar simţi deranjat.

De acord cu ideea ca filmul e foarte greu sa bata cartea.
Cuvintele cartii isi pun cititorii la munca, ei trebuie sa-si imagineze, pe cand filmul ofera de-a gata, in aprox 2 ore.
Dar imaginatia are propriile instrumente ideale, filmul depinde de tehnologie, resurse si o armata de oameni, deci este cu mult mai marginit, chiar daca aparent mai spectaculos.
Tocmai de aceea, uneori filmul ne poate oferi cele mai neasteptate surprize placute

Stii ce cred eu, ardnaxur? Ca atunci cand regizorul, in timpul filmului, incearca un bobarnac fin peste nasul celor care n-au citit cartea, pierde din concentrare. Adica regizorul, in loc sa stea calare trup si spirit pe poveste, rupe sala in doua (cei care au citit si cei care n-au citit) si se adreseaza doar unei parti. Bine-bine, dar ailalti ce sa faca in timpul asta? Ei se vor foi in scaune, ii vor trage de maneca pe privilegiatii care au inteles citind, ceva din tensiune se pierde, se face o burta, timp mort, atmosfera se raceste si nu-i bine deloc pentru film.
2 sau 3 momente din astea si ai pierdut din mana o parte din sala care n-a citit. N-a citit dar a platit. Pai?
Nu mai bine castigi spectatorii cu o poveste incordata si interesanta pe care le-o spui fara resentimente si bobarnace? Ca daca doreau sa citeasca Jocurile Foamei, cumparau cartea dar ei au cumparat bilet la film, da-le filmu`.
Altfel risti sa deconcentrezi, supunandu-ti spectatorii in timpul filmului unui test al cartii, pe care nici autorul cartii nu l-a mentionat.
Eu am ajuns sa ma simt jenata de momentul de aroganta pe care adesea il au regizorii in propriile filme, cand se adreseaza unui grup ajuns elitist, care citeste, lasandu-i balta pe ceilalti, care au platit bilet.
Poate singura tura in care mi-a placut cum regizorul a facut apel la cultura mea generala si nu mi-a mai fost rusine de rusinea celor care nu stiau a fost in To Rome with Love a lui Woody Allen. O sa intru cand am timp, sa-ti povestesc momentul aproape antologic pentru mine.

Ai asteptari de la un film?
Te duci sa-l vezi, poate ai mai vazut si alte filme ale regizorului, poate stii stilul actorilor, poate ai citit povestea, ai tras cu ochiul la reclame, ai asteptari?
Ce asteptari ai?

( uite, eu nu ma simt confortabil la un film in care regizorul ma pune sa citesc inainte cartea, imediat ma gandesc ca scenaristul nu-i in stare sa se descurce de unul singur. Daca am citit cartea inainte din propria mea dorinta, foarte bine, dar daca ma pedepseste regizorul pe banii mei (!) ca n-am citit-o si isi filmeaza secvente la care nu am acces pentru ca nu inteleg mai nimic, sa-si bage cartea in Epicur filosoful, pe mine m-a pierdut, film cu forta nu se poate.)

Ai dreptate, revoluţia albastră. : ))
Are sens indignarea ta şi o înţeleg, chiar dacă nu o simt cu aceeaşi înflăcărare.
Uite, până acum nu m-a deranjat, dar acum că m-ai făcut atentă (şi de dragul tău), o să am grijă să mă deranjeze. : )) Pup. : )

Cred ca aproape intotdeauna cind urmaresti o ecranizare intervine un soi de nemultumire, de frustrare.

Pe de o parte cititorii aveau alta imagine, una proprie asupra cartii, si oricite indicii si amanunte ar gasi in film, va fi un alt film decit " trebuia " sa fie. Aproape intotdeauna ceva va lipsi sau va fi diferit si nu in bine.

Cei care nu au citit cartea sint privati de o multime de informatii ( voluntar sau nu ) si pentru ei la un moment dat pot aparea mistere sau nonsensuri. Dar... tot ei sint cei avantajati dintre cele doua categorii de spectatori.
Daca toata mixtura asta intre scenariu, regie, actori, soundtrack, montaj etc face sa iasa un film captivant, emotionant, inteligent, original, amuzant ( plus, minus diverse altele ), atunci spectatorul ramine incintat sau cel putin multumit pentru ce a primit in cele doua ore.

Oricum, cred ca un film nu este doar relatarea unei povesti, indiferent ca e luata dintr-o carte sau nu. E mereu mult mai mult, un amalgam complex si minunat.

Ce simplu ar trebui sa le fie regizorilor de teatru, mai niciun spectator nu citeste piesa inainte sa vada teatrul pus in scena, cu cateva exceptii.
Chiar si cand lumea cunoaste subiectul, regizorul de teatru isi poate permite sa treaca spectatorul prin fel de fel de quiproquo-uri, sa-l urce pe Romeo pe motocicleta, sa-i puna lui Ubu Rex sapca de comunist ilegalist si sa-l transforme intr-un Ceausescu in tinerete etc. etc. si cu toate astea nimeni nu se simte tradat, nimeni nu se supara ca ne-am indepartat de la subiect!
In film, regula este sa masuram fiecare pas indepartat de la litera cartii adaptate. Asta-i baiul cu ecranizarile.

Oare de ce?

Dintre cei atit de putini care mai citesc, extrem de putini citesc teatru. Pe linga partea asta demografica, teatrul nu-ti ofera toate detaliile incit sa vezi un tablou cu multe culori. Simplificind, e doar un desen. De aceea ce primesti pe scena e deseori mai mult decit ai vazut tu la lectura. Si mai cred ca amatorii de teatru agreeaza sa fie surprinsi mai mult decit cine-cititorii obisnuiti.

Merg rar la teatru si daca e Shakespeare, n-as vrea sa-l vad pe Romeo cu casca de motociclist pe cap. Dar asta e deja alta tema : )

Am ramas datoare cu o poveste.
S-a petrecut intr-o localitate mica din Germania, care avea un cinema vechi, din ala cu banci din lemn, cortina de catifea si pardoseala de scanduri. Filmul rula intr-o singura zi a saptamanii, miercurea, o singura reprezentatie, ceea ce asigura o sala plina ochi, care stia ca daca-i miercuri seara, e film.
Cand am vazut cate persoane trecute de 60 de ani erau si cum scârțâiau dusumelele, am avut mari emotii( de fapt mari idei preconcepute) ca si proiectia va fi una retro, in detrimentul preciziei peliculei. Mama, ce m-am inselat!
Midnight in Paris s-a numit filmul si personajul principal se lasa cuprins la mijlocul noptii de magia Parisului si au loc intalniri imaginare cu greii din arta ai secolului trecut. T.S. Eliot, Toulouse-Lautrec, Gauguin, Degas, Dali, Hemingway, Picasso, Hemingway apar in film, sigur, interpretati de actori. Chestia faina a fost ca oamenii din sala recunosteau din prima figurile celebre ale tuturor artistilor, le strigau efectiv numele intreg, aplaudau, tropaiau cu pantofii pe pardoseala si se bucurau ca niste copii sa-i recunoasca. Am fost uimita cata bucurie si lipsa de inhibitii aveau si cum rezonau toti la secventele lui Woody Allen, reactii care n-ar fi putut avea loc daca oamenii aceia de 60-70 de ani nu si-ar fi facut bine temele ce tin de cultura generala. Woody Allen a anticipat asta si li s-a adresat celor care au citit mult si bine inainte, un astfel de film vizionat fara a intelege rapid cine sunt acele persoanaje n-ar fi avut niciun parfum, clar.
La sfarsitul filmului, in timp ce cortina se inchidea, toti nemtii aia dintr-un satuc oarecare s-au ridicat in picioare si au inceput sa fluiere si sa aplaude frenetic de ziceai ca Woody Allen se afla in sala. A fost o mare bucurie sa fiu printre ei si sa recunosc si eu macar 75 % dintre personajele celebre.

*Midnight in Paris
( am spus gresit To Rome with Love, nu-i ala filmul)

Bine, Midnight atunci.

Frumoasă poveste. Se poate scoate şi un film pe regia ta. : )

Pentru ca la mesagerie ai pus lacatu' uzitez de aceasta portita sa-ti transmit un an nou cu impliniri, impacare de sine si sanatate maxima.