Pute cumplit, iti garantez. Chiar daca pisica face la litiera, tot o sa se imputa zona, mai ales daca stai intr-un apartament decomandat. Nisipul trebuie schimbat des, altfel te omoara cu duhoarea. Nici nu mai zic, motanul meu (care acum e la tara) avea prostul obicei de a se aseza cu fundul in propriile fecale imediat ce le facea, iar cineva trebuia sa se sacrifice sa il stearga la fund Daca stai la casa, o sa-ti fie mult mai usor.
Au dreptate părintii tai. Dacă ai pisică va fi si miros in casă si păr de-al ei peste tot, poate si in mâncare. Pisicile au fire de păr foarte subțiri si le lasă peste tot.
Eu am adoptat un motan pentru ca voiam foarte mult unul. L am luat fara ca ai mei sa stie. Mi au zis 2 zile la rand sa l duc inapoi si am zis ca nu vreau, sta numai in camera mea daca nu ti convine, cu tot cu litiera. Dupa ceva timp au vazut cat de iubitor si cuminte poate sa fie, nu musca niciodata si nu zgarie. Litiera nu miroase urat, numai cand face fecale, alea trebuie stranse imediat, in rest nu strang ca nu se simte. Cel mai bine daca vrei sa-ti iei o pisica e sa o adopti, ele sunt intotdeauna iubitoare si nu au "fite", nu pot sa zic ca si cele de rasa au, dar sunt mai pretentioase.
Trebuie sterilizate imediat ca dupa incep sa si marcheze teritoriu si daca fac intr-un loc chiar daca stiu si la litiera tot acolo o sa faca si dupa miroase ff urat.
Am uitat sa mentionez, am si un caine si un hamster, si stau la apartament. Se inteleg de minune si sunt cei mai buni prieteni, pe hamster nu l prea baga in seama oricum.
Par nu lasa, numai in anumite perioade.
Daca parintii tai sunt chiar asa de siguri ca e rau sa ai o pisica, mai bine nu ti iei, eu sunt o fire convingatoare de obicei si de aia am reusit sa l pastrez, ca nu m-am dat batuta, dar daca ei continua sa fie asa nu ti lua, dupa o sa ajunga inapoi pe strazi si nimanui nu i-ar placea asta.
Miroase la inceput vreo 5 minute dupa ce face, după absoarbe nisipul ăla si nu se mai simte nimic.
Deniissel întreabă: