Buna.De ce i-ai dat zacusca? Tu nu stii ca animalele de companie trebuie sa consume mancare speciala pentru ele? In niciun caz mancare de oameni, mai ales zacusca care e plina de condimente si alte cele care intra la lista cu ce nu trebuie sa-i dai cainelui.Te sfatuiesc sa faci un efort sa-i cumperi mancare potrivita, altfel ar fi intelept sa renunti la el.
Știu că aici am făcut o prostie dar el gen nu e mic tare,dar daca îi pui în fața un castron cu orice fel de mâncare, mănâncă că ultimul turbat,și am zis că decât să arunc mâncarea,care era cam aproape mai puțin de jumătate de borcan mic i-am pus-o lui,și a început să mănânce că turbatul chiar daca mai mâncase înainte niste pedigree boabe pentru juniori,manca indiferent cât de umflat era,și tot ce vreau sa zic este dacă își mai poate reveni,îl văd cam rău și nu știu dacă ar fi ultimele lui clipe,nu îmi doresc să moară atât tot, daca s-ar face bine după asta, nu are nici poftă mâncare, nici apa, abia ce l-am obligat și i-am dat vreo 2 -3 seringi de apă, și lapte că altfel nici nu punea botul, și mi-aș dori să se facă bine?
Repet, nu ii mai da mancare de oameni.Chiar daca ti se pare ca inca ii este foame, fii responsabil si nu ii mai da.Trebuie sa exista o limita in ce priveste numarul de hraniri pe zi. Daca continui in acest ritm il vei obisnui extrem de prost sa cerseasca orice si in afara orelor de mancare.
Daca il inveti asa, devine extrem de agasant, sa nu poti manca nimic ca ti se baga in suflet sa-i dai si lui, de 10 ori pe zi. Citeste despre regulile pentru un caine sanatos, de cate ori sa-l hranesti, cum ii amenajezi un loc al lui, cum il antrenezi etc. Ai o groaza de articole pe internet.Animalele nu sunt de jucarie, sunt o responsabilitate enorma. Sa ti se faca mila de el ca ii este foame si sa-i dai pana vomita sau chiar ceva toxic, e departe de un stapan responsabil.
Este mai bine sa nu manance nimic decat sa consume prostii si sa ii fie rau. Poate si muri de la un astfel de episod, citeste aici : https://www.petmax.ro/blog/mancare-pentru-caini-interzise.html
Mergi la medicul veterinar cand ai posibilitatea. Daca nu, asteapta sa vezi cum se mai comporta, daca isi revine. Merita sa nenorocesti un caine pentru jumate de borcan de zacusca care ar fi sfarsit la gunoi?
Mulțumesc de sfaturi,aici nu am vrut sa fac rău,doar am văzut că mănâncă și am zis dc să nu se bucure el de mâncare decât să arunc, am zis și o mai zic, dacă și-ar reveni, nu i-aș mai da nici măcar o firmitură de mâncare proastă, sper să îi treacă, nu stiu, își trage burta și după și-o împinge că și cum ar vrea ceva de genu să împingă afară ceva din el să facă treabă mare...Doamne ajută poate îi trece?
Banuiesc ca medicul nu e o optiune din cauza banilor... daca tii la caine cu adevarat imprumuta te de la niste rude ceva pentru o consultatie si eventual tratament, lucrezi si tu in plus putin si ii platesti inapoi. Acuma depinde daca iti valorezi tu cainele peste cateva ore de munca in plus/ strans din buci mai tare urmatoarele luni.
Cainele nu se hraneste cu vegetale, ci cu carne!
Da-i parizer, pateu de pui, ori da-i carne cruda (sau fiarta) de pui, dar nu-i da vegetale, fiindca il omori cu zacusca. Atentie, nu-i da oase de pui ca se ineaca cu ele sau se sparg si-i perforeaza intestinele.
Un catelus mic mananca de 4-5 ori pe zi, carne si produse animale, nu vegetale!