Ar trebui sa schimbi medicul de familie.
Si pentru asta ai nevoie de buletin in prima faza, daca esti minora si apoi duci si adeverință daca iti cere.
Doar de la medicul de familie poti primi trimitere si retete compensate.
Chiar daca incerci sa iti schimbi medicul de familie, cel nou va anunța medicul de familie de la care vrei să pleci, precum şi casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţii contractuale.
Nu cred ca are sens sa te eschivezi. Mergi la medicul tau de familie si cere o trimitere.
Poti merge la ginecolog neinsotita de parinti, dacă ai împlinit vârsta de 16 ani.
Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau a reprezentantului legal în situațiile medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006