spuneti-mi cinci poezii mai scurte scrise de Tudor Arghezi.
Multumesc!

Paza bună :

S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toata floarea
Şi câmpia, de cu zori.

Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.

Căci muscoii si bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.

Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zaceau cu burta-n sus.



Cina :

În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.



Ceasul de-apoi :

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

De-abia plecaseşi :

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?





Melancolie :

Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.