Dacă tu nu faci nimic, nu se va schimba nimic.
Incepe prin a ieși afară, nu neapărat să vorbești cu cineva.
Peste câteva zile, o săptămână, încearcă să te plimbi prin parc ceva.
După ce te "obișnuiești" cu oamenii, poți opri unul la întâmplare (recomand un necunoscut) să -i ceri un foc, sa îl întrebi cum ajungi in cutare loc etc.
Multumesc de sfat, dar nu mai simt nevoia sa vorbesc, simteam nevoia sa vorbesc cu fete, dar eu vreau una calma, ca nu mai am rabdarea pe care o aveam eu.
Pofta vine mâncând, dacă alegi să te închizi in tine, in casă, vei face cea mai mare greșeală.
Greșeală care te va costa sănătatea psihică, vei ajunge sa nu mai poți ieși din casă.
Pai nu mai am pofta sa vorbesc cu nimeni, ma plictisesc repede si fetele ma cred de-a dreptul nebun, de cele mai multe ori prefer sa nu ma fi nascut.
Se petrece ceea ce spui. Spui - se petrece-, adică se trece și se petrece de la sine. Pune și tu contribuția ta, de la tine, să nu fie numai de la sine, și va fi altfel.
Stai că nu înțeleg, ne-ai zis deja problemele, ne-ai zis și diagnosticul, ceea ce le cauzează, ce vrei să-ți spunem noi?
Lipsa de afectiune, parca viata n-are sens, si inainte am avut momente cand ma simteam bine, dar tot nu ma simteam iubit, nu am incredere ca fac bine ceva, am probleme cu stima de sine, ma simt obosit tot timpul, am avut multe esecuri, am mai dat o sansa vietii cand ma indragostisem de o terapeuta dar nu mai exista nici oportunitatea asta, imi traiesc viata asa mananc ca sa nu mor, nu ma simt bine ma simt legat de maini.
Adică practic îți plângi singur de milă. Ok, înțeleg că nu este ușor când ai probleme, nu este ușor când ești singur, nu este ușor când viața e grea, dar după ce îți ștergi lacrimile, trebuie să-ți îndrepți spatele, să ridici capul sus, și să mergi mai departe, cu bune, cu rele.