Da, poti. Ideal era sa chemi politia la fata locului. Fiind vorba de o ranire, chiar siusoara, erau obligati sa vina si sa constate circumstantele exacte. Acum va fi mai greu de demonstrat ca obstacolul nu era semnalizat.
Dar tu mergeai cu viteza si fara lumini aprinse?
Cum este posibil sa nu vezi asa ceva?
Farurile erau aprinse, viteza era maxim 45 - 50 km/h. Nu consumasem alcool sau ceva, nici eu nu știu cum am văzut-o așa târziu. Cadrul nu era în mijlocul drumului totuși, era pus înspre margine, dar "musca" binișor din carosabil. De aceea, doar l-am agățat, și nu l-am lovit din plin
Dar totuși, ce au făcut ei este ilegal și se sancționează cu amenzi de clasa V-a
Nu glumesc când zic că aveam maxim 50 km/h. După impact, am oprit aproape instant, iar mașina mea chiar nu are frâne deloc performante.
Ori trebuie să îmi refac ochelarii... Ori nu știu... Chiar nu înțeleg de ce am văzut-o așa târziu. Era, totuși, lăsata fix într-un loc umbrit, care nu era iluminat de felinare.
Am uitat sa precizez că ploua, iar vizibilitatea nu era extrem de bună.
Am uitat să precizez că ploua. Acest lucru răpește din vizibilitate destul de tare
Si crezi ca firma te va despagubii, o sa te plimbe prin tribunale ani de zile si bani de la ei nu vei vedea, asta e românia țara hoților si a lucrului "bine" facut, adica prost facut, vei da tu bani la avocati ca sa cîstige tot ei procesul, nu merită lasa i naibii.
Înclin să zic că ai dreptate, dar totuși o să negociez cu ei, poate se poate rezolva amiabil
Cum au bani să construiască blocuri cu valoare cumulativă de milioane de euro într-o zonă scumpă, ar putea să îmi plătească și mie o reparație de max 1000 Ron la un service. dacă sunt neglijenți și nu semnalizează că lasă obiecte în drum. Speranța moare ultima
Te inteleg. Din pacate, daca dai in judecata firma, la cum se misca justitia, mai bine te lipsesti. Timp pierdut si durere de cap.
Da, din păcate mi-e teamă că va trebui să plătesc eu oalele sparte, chiar daca nu e vorba de o sumă mare. Eu zic că ar fi mai profitabil pentru ei sa îmi repare amiabil mașina, decât să plătească amenda de clasa V. dar totuși, și mie mi-e teamă că nu se va rezolva nimic
Tu ai citit intrebarea? El a raportat la politie incidentul. Ce sa mai sune?
CyberDune28 întreabă: