| Anonimul151 a întrebat:

Am o situație mai neplăcută pot spune... Situația are legătură cu "Ministerul fondurilor și Investițiilor europene ". Pe scurt, aceștia îmi încalcă drepturile. Nu pot să mentionez motivul, deși știu motivul. Am făcut petiții, răspunsul a fost pot spune "negativ", în sensul în care au verificat și au văzut despre ce este vorba. Inclusiv cu dovezi... Și chiar și ei au spus că da, aveți dreptate. Deci practic, ei mi au dat dreptate la petiție, în care am întrebat ca mi se încalcă drepturile. As fi vrut motivul dar nu l am primit.

Am trimis acum câteva zile din nou o petiție și au zis că se clasează pentru ca mi s-a oferit un răspuns. Deși am scris despre același subiect dar am menționat și alte lucruri.

Astăzi, am trimis prin poștă cu confirmare de primire. Am atașat dovezi, din nou... Să vadă că chiar mi se încalcă drepturile.

Ce pot face? Adică știu ca pe cale amiabila în țara asta nu se poate rezolva cu instituțiile statului. Dar chiar așa să mi se zică pentru față ca mi se încalcă drepturile?

În răspunsul de acum câteva zile au zis ca nu sunt obligați sa îmi ofere un răspuns conform nu știu cărui articol, și ca se clasează.

Nu sunt obligați sa ofere un răspuns la fiecare petiție?

La telefon nu răspund astfel încât sa verifice din nou situația, sa le explic mai bine... Efectiv de peste 4 săptămâni sun, și nu răspunde absolut nimeni. Chiar dacă sună telefonul. La registratura și celelalte departamente care se ocupa de problema pe care o am. Și care are legătură cu ei.

Nu vreau sa rezolv cu instante sau mai știu eu ce. Doresc pe cale amiabilă, dar... din păcate așa nu se rezolvă.

11 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Da i in judecata

Bula
| Bula a răspuns:

Institutiile acestea nu sunt "de stat", ci europene.
Ei, daca vor dau, daca nu, atunci nu dau bani.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Anonimul151 explică (pentru Bula):

Nu are legătură cu fondurile europene, ci cu totul altceva. E o problemă care are legătură mai mult cu ei dar și cu ministerul muncii...

Dar așa cum spuneam, nu e o problema cu fondurile europene care se dau.

Am întrebat la diferite instituții de stat, unde am explicat problema mea și ei mi-au zis sa depun petiții la ministerul fondurilor europene.

| Anonimul151 explică (pentru suntserios):

Are rost așa ceva? Sa fim serioși... E România, unde se întâmplă chestii de genul, sunt conștient de lucrurile acestea. Dar nu îmi place să mi se încalce drepturile din moment ce le prezint dovezi... Și ei să și recunoască că îmi încalcă dreptul cu privire la problema respectivă.

Plus că țara asta e plină de șpăgari. În toate instituțiile publice + doar neamuri de ai angajaților.

Sau în alt caz, dacă vrei un loc de munca la stat tot cu "pile" poți să intri. Altfel fără... cam 0 șanse.

suntserios
| suntserios a răspuns (pentru Anonimul151):

Pai daca te deranjeaza asa mult are rost, si daca vorbim de fonduri europene poti merge departe, pana la in institutii europene... daca vrei bineinteles.

Bula
| Bula a răspuns (pentru Anonimul151):

Altcevs nu pot spune, daca nu cunosc detalii esentiale.

| Anonimul151 explică (pentru suntserios):

Știu, dar e altă problemă ce are legătură cu acest minister... + problema aparține și de ministerul muncii. Deci cam astea 2 ministere...

Nu are legătură cu fondurile europene... ci cum spuneam., e cu totul altă problemă...

Ai idee dacă sunt obligați să îmi răspundă la toate petițiile chiar dacă "mi-au răspuns " Așa cum spuneau ei? Adică le am trimis prin poștă cu dovezi. Când le am trimis prin email, asta mi-au zis. Că mi s-a răspuns anterior la petiție și următoarele se clasează.

| Anonimul151 explică (pentru Bula):

Dacă crezi că mă poți ajuta îți pot scrie în privat mai multe detalii...

Bula
| Bula a răspuns (pentru Anonimul151):

In regula.