O singura masura de siguranta poate fi luata inainte de pronuntarea unei hotarari definitive, respectiv cea a internarii medicale, numai de catre un judecator si numai in conditiile prevazute restrictiv in C.p.p.
P.S. Inainte de a pune o asemenea intrebare ar fi bine sa citesti cu atentie prevederile legale si sa le si intelegi.
Prevederile Art. 107 din CP sunt general valabile, citez:
(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
După cum vezi, măsura internării medicale nu face excepție de la regula "Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.". Dispoziția alin.(2) este expresă, astfel că măsurile de siguranță SE IAU și în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Întrucât dispoziția alin. (2) este expresă, aceasta asimilează dispoziția alin. (3). Doar Justificarea faptei în conformitate cu prevederile articolelor 118-122 din CP exclude posibilitatea luării măsurilor de siguranță.
Fiind la plural, măsurile de siguranță SE IAU câte 2 sau 3 (una medicală / & una privativă de drept / & una privativă de patrimoniu) față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală (nejustificată).
Criteriul de bază după care se iau măsurile de siguranță este unul penal, nu unul medical, întrucât aceste sancțiuni se iau FAȚĂ DE PERSOANA CARE A COMIS O FAPTĂ PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ (nejustificată).
A nu se face confuzie între scopul și temeiul măsurilor de siguranță! Scopul măsurilor de siguranță este cel prevăzut la alin.(1) iar temeiul este cel prevăzut la alin.(2), or în mod logic temeiul este cel care determină scopul, deci starea de pericol trebuie să fie dedusă din existența unei fapte penale iar fapta trebuie să fie comisă de o persoană (vezi și art. 16 din CPP).
Dacă măsurile de siguranță se iau câte cel puțin 2, măsura internării medicale nu se ia singură. Măsura internării medicale se ia odată cu una dintre celelate măsuri de siguranță, deci se ia după hotărârea penală definitivă. Acesta este răspunsul meu la "O singura masura de siguranta poate fi luata inainte de pronuntarea unei hotarari definitive, respectiv cea a internarii medicale". "O singură" măsură de siguranță nu poate fi luată (vezi alineatul 2).