Contestatie poti face, dar e putin probabil sa castigi avand in vedere ca nu ai respectat legea care zice ca oprirea este interzisa la 25 m de intersectie
Eram cu totul in afara parti carosabile in dreapta mea fiind un garaj al unei case, avand in vedere ca prima sanctiunea a fost incheiata si dupa ce am facut mentiunea organul a inceput sa caute fel si fel de "bube" sa ma amanedeze si la sfarsitul cele de a2 amenda de 1000 ron sa zica acum mai ai ca iti ma
i dau pot face ceva?
Conform Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002, citez:
"ART.142.Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;"
Fata de aceasta prevedere nu ai sansa sa obtii anularea amenzii pentru oprire.
Ai putea face plangere contraventionala pentru anularea amenzii pentru folie, daca spui ca ai omologarea de la RAR si este trecuta in cartea de identitate a masinii.
Nu este trecuta in carte am doar banuti aceeia sub folie cu RAR
Pentru a recupera talonul ce trebuie sa fac? Sa ma duc la orice uitate rar sa imi dea o hartie ca am remediat problema sau ca este ok si apoi talonul de unde il recuperez, mentionez ca masina a ramas pe numele fostului proprietar din cauza taxei si proprietarul este din alt judet
E dreptul tau sa contesti orice amenda primita, daca vei castiga sau nu e alta discutie, de contestat nu te opreste nimeni
Dupa ce ai montat folia trebuia sa obtii hartia de omologare si sa fie inscrisa in cartea de identitate a masinii.
Recuperarea trebuie sa o faca proprietarul masinii si se face de la politia din judetul unde locuieste.
Ar fi trebuit sa inmatriculezi masina pe tine, in maximum 30 de zile de la cumparare.
Incerc sa sau de proprietar dar nu il gases eu am luat masina de 2 saptamani de la un baiat care o cumparase de la el dar acesta nu a putut sa ii ofere fiscalul pentru ca are datorii i-am lasat o copie dupa buletin ca asa m-am intelesc cu el in caz ca fac vreo belea eu, acum nu pot da de niciunul pot face un contract fictiv si sa il recuperez de de la sectia de la care a fost retinut?
Nu te sfatuiesc, ai comite o infractiune de fals si poti ajunge si la puscarie.
Ma mir si te intreb cum ai putut lua masina in aceste conditii, nici macar n-ai luat-o de la proprietarul real.
Salut! Am dat de proprietar am facut o procura prin care imi este permis sa ridic talonul in numele lui, mi-a oferit si certificatul de omologare al foliei, acum intrebarea mea este pot ridica talonul de la mine din judet sau tot de la dansul? Cu aceea omologare pot face contestatie? Un avocat mi-a sugerat sa dau "organul" in judecata pentru ca 1 nu eram pe partea carosabila, 2 la a doua a amenda a devenit recarcitrant si a inceput sa caute bubite, ( abuz in serviciu) parca mi-a zis, ce ma indruma.ti!? "
Talonul se ridica de la politia rutiera din judetul de domiciliu al proprietarului, il poti ridica tu cu procura data de acesta.
Poti face plangere contraventionala, taxa de timbru costa doar 20 de lei, dar nu este sigur ca o sa castigi, in cazul amenzii pentru oprire dar sigur vei castiga in cazul amenzii pentru folie.
Conform OUG 195/2002, rep. in 2006, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.118.(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
(2)Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti."
Am inteles maine o sa ma duc sa fac la rar verificarea apoi va trebui sa mai fac un drum de 300km ca asa a vrut "smecherasul "acela de politist, multumesc frumos de raspuns, in judecata il pot da pe aces individ? Sau nu am nicio sansa sa castig? Cel pitin ce pot face sa fie sanctionat?
Nu cred ca ai sanse, nu-l poti da in judecata personal. Poti sa-l reclami la seful lui dar nu cred ca o sa fie sanctionat.