Conform L.61/1991, rep. in 2014, citez:
"ART.2.Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
"23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
26) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22, 00-8, 00 şi 13, 00-14, 00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;"
Puteti fi sanctionati pentru ambele fapte, cu amenda de la 100 la 500 lei pentru cea de la pct.23 si de la 500 la 1.500 lei pentru cea de la pct.26.
Salut, nu sunt politist, dar cunosc legea. Iar legea spune ca dupa ora 22:00, nu trebuie deranjati ceilalti oameni, adica vecini, indiferent daca esti la camin, pe strada sau acasa. Pentru ca pedagogul nu a reusit sa va linisteasca a chemat un echipaj, care v-a linistit. Acum depinde de politisti, cum considera gravitatea faptei. Daca sunteti la prima abatere (intamplare) atunci primiti avertismet. Chiar daca sunteti la prima abatere dar ei considera ca e cam grav ce ati facut, puteti primi si o amenda. Daca s-a intamplat doar ce ai spus mai sus, si nu ascunzi nimic, normal ar trebuie sa primiti doar avertisment. Directoarea a actionat pentru ca a fost informata de pedagog. Daca continuati sa faceti galagie sigur luati amenda pe loc. Daca in cel mai rau caz primiti amenda, o veti primi acasa pe adresa de buletin. Daca vreti sa va distrati, nu deranjati ceilalti oameni, mergeti in club. Aveti grija de voi.
Aaaaaa nu sunt polițist, dar as putea sa-ti dau câteva informații.
Politia cel mai probabil va va Sancționa cu o amenda pentru perturbarea liniștii.Stai liniștit, nu este mai grav decât o amenda. Si da, de restul se va ocupa conducerea liceului.
Sper ca te-am ajutat ( si ju esti pasibil de închisoare daca te gândește la asta)
Fratica, o sa primiti amenda si o sa va scada si nota la purtare! asta e cu amenda dureaza ceva pana ajunge la primaria de care apartii, acum daca ai noroc si politistii sunt baieti buni nu v-a da! de regula ajunge in 2 saptamani amenda si primii care v-or afla sunt parintii cand o sa plateasca impozitul cam asta e! daca s-a ajuns ca si pedagogul sa cheme politia o sa va scada si nota! acum ce sa zic, grija pe viitor si bafta la neamenzi!
Cum as putea sa aflu daca am primit amenda?
daca merg la sediul politie sa intreb imi zic ei?
Daca te amendeaza o sa primesti acasa procesul verbal de contraventie si instiintarea de plata.
La politie il poti cauta pe agentul care a fost la camin.