In mod normal si legal ar trebui sa vi se acorde bonurile de masa, daca asa s-a stabilit. Daca nu se acorda puteti reclama la ITM sau chiar la politie ori Parchet, daca se fac afaceri cu aceste bonuri.
Cat priveste faptul ca se acorda zile libere, pentru zilele lucrate sambata ori in sarbatori aceasta se face in mod legal, conform Codului muncii. Doar daca nu se pot acorda zile libere trebuie sa vi se plateasca orele lucrate in sarbatori.
Orele suplimentare trebuie obligatoriu platite, conform Codului muncii, rep. in 2011, citez:
"ART. 120. (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
ART. 121. (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
ART. 122. (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.
ART. 123. (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază."
Daca nu se respecta Codul muncii atunci puteti reclama tot la ITM. De asemenea puteti actiona in judecata, pentru obtinerea platii.
Classiffied întreabă: