Da, este rezoluţiunea contractului. Conform Legii nr.449/2003, republicată în 2008, cu md. şi completările ulterioare, citez:
CAP. III. Drepturile consumatorului
ART. 9. Vânzãtorul este rãspunzãtor faţã de consumator pentru orice lipsã a conformitãţii existentã la momentul când au fost livrate produsele.
ART. 10.În cazul lipsei conformitãţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzãtorului sã i se aducã produsul la conformitate, fãrã platã, prin reparare sau înlocuire, conform art. 11, sau sã beneficieze de reducerea corespunzãtoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14.
ART. 11. (1) În cazul lipsei conformitãţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzãtorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fãrã platã, cu excepţia situaţiei în care mãsura este imposibilã sau disproporţionatã.
(2) O mãsurã reparatorie va fi consideratã ca disproporţionatã, dacã ea impune vânzãtorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltã mãsurã reparatorie, luându-se în considerare:
a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacã nu ar fi existat lipsa de conformitate;
b) importanţa lipsei de conformitate;
c) dacã cealaltã mãsurã reparatorie ar putea fi realizatã fãrã un inconvenient semnificativ pentru consumator.
(3) O mãsurã reparatorie va fi consideratã ca imposibilã dacã vânzãtorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
(4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi fãcutã în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilitã de comun acord, în scris, între vânzãtor şi consumator, şi fãrã niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilitã nu poate depãşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpãrãtorul a adus la cunoştinţã vânzãtorului lipsa de conformitate a produsului.
(5) În cazul reparãrii produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.
ART. 12. Noţiunea fãrã platã, prevãzutã la art. 10 şi 11, se referã la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperã, materiale utilizate şi ambalare.
ART. 13. Consumatorul poate solicita o reducere corespunzãtoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre urmãtoarele cazuri:
a) dacã nu beneficiazã nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
b) dacã vânzãtorul nu a luat mãsura reparatorie într-o perioadã de timp rezonabilã;
c) dacã vânzãtorul nu a luat mãsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fãrã inconveniente semnificative pentru consumator.
ART. 14. Consumatorul nu este îndreptãţit sã solicite rezoluţiunea contractului, dacã lipsa conformitãţii este minorã."
Rezolutiunea se cere intai pe cale amiabila si daca nu se rezolva asa printr-o actiune in justitie. Numai bine!