Aha, cum sa fie parintii de acord? parintii iau pus numele, o sa se obisnuiasca, frate...-.
Da, se poate schimba numele sau prenumele, in anumite conditii, minorul numai cu acordul parintilor.
Schimbarea numelui/prenumelui se poate face pe trei căi: prin căsătorie, pe cale judecătorească, printr-o cerere depusă la judecătoria de domiciliu sau pe cale administrativă, conform OG 41/2003, cu md. şi compl. ulterioare, pentru motivele şi cu procedura prevăzută de acest act normativ, citez:
„ART.4.(1) Cetãţenii romani pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativã a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2) Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în urmãtoarele cazuri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
b) când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte sa îl obţinã, fãcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului ca este cunoscutã în societate sub acest nume;
c) când, din neatentia ofiţerilor de stare civilã ori ca urmare a necunoasterii reglementãrilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni gresite în registrele de stare civilã ori au fost eliberate certificate de stare civilã cu nume eronate, în baza cãrora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauza poarta un nume de familie de provenienta strãinã şi solicita sa poarte un nume romanesc;
f) când persoana si-a schimbat numele de origine strãinã într-un nume romanesc, pe cale administrativã, şi doreşte sa revinã la numele dobândit la naştere;
g) când pãrinţii si-au schimbat numele pe cale administrativã, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al pãrinţilor lor;
h) când persoana în cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la cãsãtorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbãri de nume aprobate anterior pe cale administrativã;
i) când sotii au convenit cu ocazia încheierii cãsãtoriei sa poarte numele de familie reunite şi ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativã, optand pentru numele de familie dobândit la naştere de cãtre unul dintre ei ori sa revinã fiecare la numele avut anterior cãsãtoriei;
j) când persoana în cauza face dovada ca a fost recunoscuta de cãtre pãrinte ulterior înregistrãrii naşterii, însã, întrucât nu a sesizat instanta pentru încuviinţarea purtãrii numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu exista alta posibilitate de dobândire a numelui pãrintelui decât pe cale administrativã;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitiva şi irevocabilã şi solicita sa poarte un prenume corespunzãtor, prezentând un act medicolegal din care sa rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.
(3) Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în urmãtoarele cazuri:
a) când persoana în cauza a adoptat minori şi doreşte ca aceştia sa poarte un alt prenume;
b) când cãsãtoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecãtoreascã a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicita sa revinã la numele de familie purtat anterior cãsãtoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o alta cãsãtorie, de asemenea desfãcutã prin divorţ, şi doreşte sa poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetãrii cãsãtoriei prin moartea sau prin declararea judecãtoreascã a morţii unuia dintre soţi celãlalt soţ se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei cãsãtorii, acesta doreşte sa poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte sa poarte numele de familie pe care l-a avut în cãsãtorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţãmântul fostului soţ, dat în forma autenticã;
f) când pãrinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre pãrinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior cãsãtoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfãcut adoptia unei persoane cãsãtorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea cãsãtoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii cãsãtoriei are loc desfacerea adopţiei.
ART.6.(1) Persoana care solicitã schimbarea numelui pe cale administrativã depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţã a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cãrui razã teritorialã îşi are domiciliul. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procurã specialã sau împuternicire avocaţialã.
(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivatã prin unul dintre cazurile prevãzute la art. 4 alin. (2) şi (3) şi sa fie însoţitã de urmãtoarele acte:
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilã ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea cãruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
c) consimţãmântul, dat în forma autenticã, al celuilalt soţ, în cazul schimbãrii numelui de familie comun purtat în timpul cãsãtoriei;
d) copie de pe decizia de aprobare a autoritãţii tutelare, în cazurile prevãzute de art. 7;
d^1) cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;
e) orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.
ART.7. (1) Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, dupã caz, de pãrinţi sau, cu încuviinţarea autoritãţii tutelare, de tutore. Dacã pãrinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotãrî autoritatea tutelara.
(2) Când cererea de schimbare a numelui minorului este fãcuta de cãtre unul dintre pãrinţi, este necesar acordul celuilalt pãrinte, dat în forma autenticã. Acordul nu este necesar în cazul în care celãlalt pãrinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecãtoreşte dispãrut sau decãzut din drepturile pãrinteşti.
(3) In cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnatã şi de acesta.
(4) Pentru persoana pusã sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de cãtre tutore, cu încuviinţarea autoritãţii tutelare.
(5) In cazul în care pãrinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecãtoreşte morţi ori dispãruţi sau decãzuţi din drepturile pãrinteşti şi nu a fost instituitã tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitiva, precum şi în cazul în care instanta judecãtoreascã nu a hotãrât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de cãtre serviciul public specializat pentru protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean ori, dupã caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucureşti."
Da,se pot schimba! In cazul minorilor, schimbarea de nume sau de prenume se face numai cu acordul ambilor parinti.
De alfel, orice cetatean roman poate obtine, PENTRU MOTIVE TEMEINICE, schimbarea numelui si/sau prenumelui--- citeste actul normativ:http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=40013
Bună!
Schimbarea numelui/prenumelui se poate face pe trei căi: prin căsătorie, pe cale judecătorească ( printr-o cerere depusă la Judecătoria de domiciliu ), sau pe cale administrativă conform O.G. nr. 41/2003!
În general, numele/prenumele NU se pot schimba datorită unui MOFT!
TREBUIE îndeplinite anumite "condiţii" pentru a fi acceptată/aprobată Cererea de schimbare a prenumelui!
Se poate solicita schimbarea numelui în baza Art. 4 ( Cap. II ) alin. (2) şi (3) din Ordonanţa nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice ( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 02.02. 2003 )!
"CAPITOLUL II
Schimbarea numelui pe cale administrativă
Art. 4
(1)Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2)Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
b) 1 când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) 1 când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.
(3) Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.
...
Art. 6. - (1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.
(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (3) şi să fie însoţită de următoarele acte:
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
c) consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7;
e) orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale." - SURSA :
http://lege5.ro/......lor-fizice
"Procedura:
Cererea de schimbare a numelui, trebuie să fie întemeiată (cu unul din motivele descrise mai sus) şi se depune la Serviciul de Stare Civilă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul.
Pentru cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.) cererea se depune la primăria ultimului domiciliu avut în ţară, iar dacă nu a avut niciodată domiciliul în România - la Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Cererea de schimbare a numelui trebuie însoţită de următoarele acte:
Copii legalizate de pe certificatele de stare civilă;
Un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an*
Consimţământul dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul numelui de familie comun, purtat în timpul căsătoriei sau al celuilalt părinte în cazul schimbării numelui şi/sau a prenumelui pentru copilul minor;
Cazierul judiciar al solicitantului;
Cazierul fiscal al solicitantului - de la Administraţia financiară, iar pentru persoanele cu statut de cetăţean român cu domiciliul în străinătate (C.R.D.S.) se va solicita o declaraţie dată în formă autentică pe propria răspundere, din care să rezulte dacă au sau nu datorii faţă de statul român.
Copii acte de identitate ale solicitantului respectiv persoanelor care-şi dau consimţământul.
*Cererea de schimbare a numelui se publică în M.O. al României, Partea a III-a prin grija şi pe cheltuiala petiţionarului.
Cererea tip, necesară publicării în Monitorul Oficial, se obţine de la Serviciul de Stare Civilă şi va fi vizată de ofiţerul stării civile.
(cererea vizată şi însoţită de copii ale certificatelor de stare civilă şi cărţii de identitate se trimite, fie direct - prin poştă, fie prin intermediar la R.A. Monitorul Oficial)
În termen de 30 de zile de la publicarea extrasului în M.O. orice persoană interesată poate face opoziţie la aceste cereri, mai puţin în situaţia în care solicitantul cere schimbarea numelui pentru expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod.
Termenul de soluţionare
- aprox. 60 de zile
Dacă cererea de schimbare a numelui a fost admisă solicitantul va fi înştiinţat, urmând ca în termen de 90 de zile să se prezinte pentru achitarea unei taxe extrajudiciare de timbru de 11 lei şi pentru depunerea certificatelor de stare civilă (naştere, căsătorie şi naştere ale copiilor minori) în original, completează cereri individuale pentru obţinerea fiecărui certificat de stare civilă cu numele/prenumele nou potrivit dispoziţiei.
După obţinerea noilor certificate de stare civilă petentul este îndrumat să se adreseze Serviciului de Evidenţă a Persoanelor în vederea obţinerii unei noi cărţi de identitate potrivit noilor certificate şi a dipoziţiei de schimbare de nume.
Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă, dispoziţia de respingere se comunică în termen de 10 zile de la emitere, direct solicitantului, care poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004." - SURSA :
http://www.spcepcv.ro/......melui-1C9A
Toate cele bune.
AdanaBlack întreabă:
simplaexistenta întreabă: